SCRISOARE CĂTRE TATA

Fost-am ce-am voit să fiu

Toc și foie ca să scriu 

Bocetele tuturora,

Lacrima ce joacă-în gene 

Care plânge pe înfundat

Pentru traiul blestenat.

Pentru ziua care doare

Fără glorie și bani

Lângă semeni lași ,nesimțitori

Lângă ei trăiești și mori

CU  OCAZIA  SĂRBĂTORILOR  DE  IARNĂ , DORESC  TUTUROR

CITITORILOR   , UN  AN  CU  MULTE  BUCURII

ȘI TOT  CE-ȘI  DOREȘTE  FIIECARE. LA MULȚI  ANI !...

              CU  DRAGOSTE  ȘI  RESPECT

                                              T.  A . D.

AZI SE DĂRUIESC  MĂRȚIȘOARE ,

FLORI  ȘI GINGAȘI GHIOCEI

CHIAR  ÎN PRAGUL TĂU LĂSATE

CU URĂRI DE SĂNĂTATE !...

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

     Prietena mea cea mai bună era Rodica.Eram colege de muncă la un depozit 

de încălțăminte din centrul orașului. Ne întâlneam în stația de autobuz când veneam 

dimineața,la serviciu și la sf. programului plecam tot împreună spre casă. Ea cobora 

în Țig. 1, eu în Țig.2

     Rodica din eșecul căsătorii ei a rămas cu doi băieți, care erau sufletul ei. Vorbea 

toată ziua despre succesele lor la învățătură, cât de bine se înțeleg și câte speranțe 

își face pentru viitor. Scăpase dintr-o căsătorie în care cunoscuse numai violența și

înjuriile.Unul din ei avea înclinații spre sport, celălant iubea matematica. Rodica venea 

de la ședințele cu părinții radiind de fericire. Note mari în catalog, vorbe frumoase de la 

diriginții de clase. Ce să vrea mai mult o mămică?

     Uneori cerințele erau mai mari, bugetele noastre mici,trebuia să găsim o soluție.

Am auzit de excursiile de turism, în țările socialiste. De fapt erau excursii cu caracter 

comercial: vindeam marfă românească și de acolo se aducea marfă ce se căuta la noi.

Ne-am sfătuit cum să facem să plecăm și noi. Rodica era o persoană foarte isteață și 

s-a orientat foarte repede.

     -Elena, eu am o prietenă la O. J. T. dar nu m-am gândit nici-o dată la așa ceva.

Mă duc la ea să văd ce pot face. A doua zi o văd pe Rodica zâmbitoare 

     -Am vești bune Elena. Se organizează peste 20 de zile o excursie în U. R.S. S. cu avionul

sunt 30 de locuri, pentru care e bătaie mare. Înscriirile încep la 1 august. Peste câteva zile 

trebuie să mergem cu buletinul să ne înscriem.

     -Rodica, ești izvor de informații!

     -Abia acum ai văzut? stai că mai am multe să-ți sopun. Știi cine ve fi ghidul nostru în această

excursie? Nu , tot eu să-ți spun, soțul prietenii mele, care lucrează la O. J. T. d-l Paul Nedelcu.

     -Nu știam că ai asemenea relații, poate am fi plecat mai demult. Mie mi se pare foarte greu să 

obții bilete.

     -Elena,dar excursia,cu cumpărături cu tot ne costă 7000 de lei, trei salarii și jumătate, și timpul 

e foarte scurt, ce vom face?

     -Rodica trebuie să vorbesc cu soțul meu, avem niște bani în casă, pentrcă vrem să schimbăm 

mașina. Ne-ar ajunge pentru amândouă.Văd că treburile merg ca pe roate, în teorie, să vedem

în practică cum ne vom descurca! 

      -Dar știi că mă bucur deja.Excursia va dura 10 zile, plecarea este pe 8 aug. și ne întoarcem 

pe 18 aug. Itineracul va fi Buc-Moscova,cu avionul, Moscova-Tbilisi cu avionul, Tbilisi-Bacu cu 

trenul, Bacu- Erevan cu avionul, Erevan-Kiev cu avionul și Kiev-Buc. cu trenul.

     Aînceput febra cumpărăturilor, articolele de îmbrăcăminte, se vindeau cel mai bine. Se apropie 

ziua plecării, bagajele pregătite. Rodica a lăsat copii în grija unei vecine de palier pe care copii o iubeau 

tare mult. 

      -Rămânem cu tanti Sorina, dar ea face niște prăjituri grozave.

      -Dar tu de unde știi?

      - Când suntem singuri, mereu ne aduce ceva dulce, da ce nu știai?

      -Ba știu, vă iubește foarte mult, îi este dor de nepoții ei, care sunt tare departe, tocmai la Oradia.

Voi să fiți cuminți ea o să vă aducă măncare zilnic, dar ordinea în casă, spălatul vaselor răsoundeți voi.

Eu, am mare încredere în voi.

      Pe 7 aug. suntem toți cei 30 de excursioniști prezenți în încinta sediului O.J.T. ni se aduc la cunoștință 

ce comportament civilizat trebuie să avem, să nu luăm lucruri nepermise,să nu provocăm incidente, să nu 

intrăm în conflict cu autoritățile. Urmează ca pe 8- aug. să ne întânlim în gara C. F. R. Galați , unde se face 

apelul și putem schimba cățiva lei în ruble pentru mici cheltuieli.

A doua zi eram prezenți pe peron cu bagajul alături. O văd pe Rodica puțin agitată

      -Știi Elena,e prima oară când mă despart de copii, am o strângere de inimă, dar o să-mi treacă 

      -Ce le-ai promis că le aduci?

      -Nu le-am făcut promisiuni, nu știu ce găsesc. Mă orientez la fața locului.Doru își dorește o căciulă de 

iepure, iar Gabi un joc de șah.

     D-l Nedelcu face apelul, urcăm voioși în tren, ne ocupăm locurile, facem cunoștință cu participanții

                                                          Va continua

-                                                                           

Era în vara anului 1943. Comuna era în doliu. Familiile primise vestea morții 

fiilor lor. Numai în mahalaua noastră se auzeau bocete, țipete, vaite, în cinci 

gospodării. Abia plecase cel ce adusese vestea. Au urmat zile de doliu, și 

tristețe.Pe front erau plecați cam 30 de tineri  și azi s-a aflat că 15 nu mai sunt.

Recoltele erau în câmp gata de cules, altfel foamea va face ravagii Forța de muncă 

dispare prin țării străine.În sat vin forțe noi ale armatei române ,niște tineri de 

sacrificiu, ce sunt găzduiți de sătenii satului.Mame de băieți îi plângeau de vii 

sigur nu se vor mai întoarce. Noi copii satului ședeam pe lângă ei le țineam de urât.

I-am văzut plângând, cântând de jale, își luau curaj cântânt cântece oștășești.

       Frontul se apropia de Prut, se auzeau zgomote, într-o seară soldații au fost 

încolonați și au plecat conduși de toți satul ca niște fii:îmbrățișați, îmbărbătați,

bociți. S-a mai întors vreunul?Sătenii mei i-au plâns și pe ei.

      Am văzut cum se retrage un front. La ieșirea din sat trecea șoseaua spre 

Galați. Coloane lungi, dezorganizate, disperate, fugeau...cu moartea pe urmele lor.

Unde Halați...unde? mașini avariate, pradă de război, mafă scumpâaruncată 

pe tot câmpul...

Ma mai aștepți?Așa ca mine 

La răscrucea cea din sus 

Timpul trece ,nu mai vine 

Mai sunt povești ce nu ți am spus 

Mă mai vizezi? În negre nopți 

Când abunzi în taină taina

 Mai poți Din minte ca să mă scoți?

Te mai gândești la mine ?la noi 

Cine știe ce socoți 

Suntem unu? suntem doi?

Doar la mână mă mai porți

    Am murit. Şi visul era, 
    atât de real, încât, 
    m-am trezit brusc.
    Simţindu-mă singur, 
    şi trist - nu era
    nimeni, în coşmarul meu cotidian -, 
    te-am chemat, 
    să-mi luminezi, 
    această parte întunecată din mine, 
    cu zâmbetul tău cald.
    - Fructele îndurerării mele,
    le-am închis acolo,
    să-mi fie izvor, de veşnică lumină... 
    
    Am murit...
    Şi tu nu erai lângă mine, 
    aşa cum mi-ai promis...
    
    Nu era nimeni...

Ce-mi pasă de cădere

Știind că aceasta mă înalță tare,

Nerenunțând la dragostea cea mare,

La tine,la visare,

La vraja ta ce nu are cărare,

Știind ce tu acum uitat-ai poate,

Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,

Ori când dorește ca să moară...

Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,

De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?

Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?

(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Dacă tu... n-ai fi 

Nici eu... n-as fi 

Nici ei... n-ar știi 

Că tu si eu...

Debut de an... in DOI

Doar NOI.

Florin Ristea 

01.01.DoiZeroDoiPatru

13:45.

O lacrimă e un bob de rouă

Pe verdele crud , când nu plouă

O lacrimă e un strop de apă

Pe fruntea omului ce sapăâ

O lacrimă e un suflet rătăcit

E aripă de înger , iertătoare 

Între chemări și stigătul pierdut ,

Când inima-i o rană , ce te doare...

O lacrimă e o perlă în curcubeu

E drum închis ,e frica ce revoltă ,

E cupa de cucută  ce trebuie  s-o beau

E steaua  ce s-a stins  acolo sus pe boltă.

O lacrimă  imensă  tinde să se nască,

O lacrimă pe un obraz de țară 

Ce învăluie pământul ca o mască 

Lăsată-n  vitregie ca să moară.

Cu ochii tăi căprui

În viața mea apărui,

Defapt cred că erau aproape negri

Dar niciodată nu i-am simțit acri.

Vocea ta, ah, o frumusețe 

Vorbele le scoteai cu delicatețe.

Și inima a început să-mi tresară,

Când te-am auzit vorbind prima oară.

Atitudinea ta așa de matură

Mă făcea să am temperatură.

Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva

Care să mă facă să mă simt așa.

A trecut mult timp decând te-am cunoscut

Și încă țin la tine mult.

Poate că sunt puțin obsedată

Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.