Viziune
Tunete cu sunet de vioară, parcă acordată puțin mai strâns
Și norii albi din timpul nopții, luminați de fulgere cu nuanțe mov,
Copacul de iasomie, ce împrăștie nesecat al său miros
Pe care nici ploaia nu îl spală, ci se împletesc până la ultimul nod...
Construiesc pastelul perfect, dar și motivul evadării
Din camera cu patru paturi goale și lampă cu lumina slabă.
Fără sa spui nimănui, fără sa știi ce te așteaptă, tu îți strângi
În buzunare doar strictul necesar pentru amintirea vagă
Ce îți va rămâne, o data cu trecerea verii sau a mai multora.
Toată claritatea cade asupra unei singure persoane,
Despre care vorbești mereu, dar tot în secret îi este identitatea.
Tu fugi, ramai și fără suflu și fără rațiune...către străinul de departe.
Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la camera ce ai lăsat-o pustie.
Tu fugi, cu inima fanfară, gata de a fi iarăși împrăștiată.
Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la pericolul care vine după tine.
Tu fugi, de gălăgia din capul tău către liniștea ce crezi ca te așteaptă.
La fel ai făcut și ieri, la fel faci și astăzi, și dacă s-ar putea
Ai face la fel și mâine pentru pătura verde împărțită la doi,
Pentru singura priza unde îți încarci pe rand telefonul și tigara,
Pentru îmbrățișarea nocturnă a cuiva despre care nu vei spune "noi"
Chiar dacă el este omul care simți că te completează.
Tu te pierzi în ochii lui atunci când îți vorbește despre viață
Și te arunci în brațele lui, când noaptea este rece, dar pielea sa e caldă...
Asta este viziunea ta despre echilibru, dar nu pui corect lucrurile în balanță,
Căci ignori frigul ce te înconjoară, după cele 5 secunde de confort
Și pătura incapabilă să te învelescă, menită pentru o singura persoană.
Tu nu existi în acest tablou, dar continui să îl pui în ramă,
Încercând sa îl așezi, într-un cui ce apropae stă să cadă,
Măcar sa îl faci să pară cât de cât drept.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Patriciaa Ștefan
Дата публикации: 12 июня 2024
Просмотры: 436
Стихи из этой категории
Ei bine
Ei bine preafrumoaso
Credeai că las eu timpul să se scurgă
Fără să-ți cânt sonet de-amor?
Sau să-ți compun o melodie
Dar nu sosită-n din melodioasă armonie
Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!
Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată
Așa cum izvorăște doar din tine,
Izvor de bunatate îngerească...
Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!
Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,
Ohhhh preafrumoaso...!
Primește-mă te rog la tine,
În visele ce-mi sunt șoptite,
Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!
(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Prețuiește timpul
Nu voi lăsa să treacă
Nici o zi măcar
Fără să-ți zic din suflet
Te iubesc! E clar?!
Timpul trece limpede
Iar noi nu observăm
Că ziua trece repede
Și n-o mai recuperăm.
Arătați-va iubirea
Chiar de vă este frică
Ca cel ce o primește,
Repede o strică.
Nu renunțați niciodată
Dragostea să oferiți,
Nu se știe niciodată
De cine veți fii zăriți.
Ei bine
Ei bine preafrumoaso
Credeai că las eu timpul să se scurgă
Fără să-ți cânt sonet de-amor?
Sau să-ți compun o melodie
Dar nu sosită-n din melodioasă armonie
Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!
Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată
Așa cum izvorăște doar din tine,
Izvor de bunatate îngerească...
Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!
Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,
Ohhhh preafrumoaso...!
Primește-mă te rog la tine,
În visele ce-mi sunt șoptite,
Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!
(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
T0amnă târzie
S-a tras o cortină groasă,
Peste culme peate casă
Fumul suie tremurat
Zilele s-au micșorat.
Dimineața-i fără soare
Floarea din grădină moare
Norii cern o apă deasă
Ce-i pe afară cui îi pasă?
Cerru-în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu,
Însă toamna e bogată
În ruginiu îmbrăcată.
Scrisori catre Lucy Luu ( pentru Katy)
Mai ții minte zilele-n care,
Vânam răsărituri de stele polare?
Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,
Era călăuza picioarelor tale?
Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,
Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.
Noaptea se scade, lumina e goală,
Ca într-o transă chirurgicală –
Sunt umbra din umbră, caut în lună,
Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Prețuiește timpul
Nu voi lăsa să treacă
Nici o zi măcar
Fără să-ți zic din suflet
Te iubesc! E clar?!
Timpul trece limpede
Iar noi nu observăm
Că ziua trece repede
Și n-o mai recuperăm.
Arătați-va iubirea
Chiar de vă este frică
Ca cel ce o primește,
Repede o strică.
Nu renunțați niciodată
Dragostea să oferiți,
Nu se știe niciodată
De cine veți fii zăriți.
Другие стихотворения автора
Noapte albă
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
Dezordinea tronează, nu poți să respiri,
E un miros închis cu esențe dure.
Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau
În interiorul lor căldură... cu tapet verde,
Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau
Să nu se șteargă de timpul care trece.
Pe holul rece, cu ferestre din care au
Rămas doar tocul, se aude vântul
Ce sună precum un râs metalic. Eu stau
Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul.
De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?
La ușa principală acum mult timp am pus
Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat
Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.
Dar uite-mă... repet în minte un cântec
Vechi șoptit de tine la urechea mea,
Într-o noapte caldă, precum un farmec
Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața.
Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg
Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,
Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,
Ascunzând cioburi din inima mea rănită.
*
Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,
De care fug, să mă ascund în nesomn.
Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă
Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.
Dar am și eu partea mea de vinovăție,
Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,
Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,
Repetând cu foc, fiecare literă pe rând.
Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,
Le las să mă înghită în fiecare noapte
La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,
De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.
Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,
Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci
Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,
Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci.
Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu
Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.
Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul
Creează un refugiu și mă invită să dorm.
*
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir
O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,
De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.
..............................................................................
Abia în iulie
Aș vrea să poți să îmi citești în ochi
Primăvara care răsare în mintea mea
Și toate versurile scrise despre noi,
Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.
Visele mele de după ora trei a nopții
Conturând numai momente fericite.
Dar ele există doar între coperțile cărții
Ce poartă în loc de titlu numele noastre.
Căci eu scriu atunci când îmi lipsești
Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,
Ce aș vrea să îți spun când mă privești,
Despre ce simt, dar nu pot să rostesc.
Despre cioburile de lângă patul tău
Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...
Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau
Știind că mă vor despărți curând de tine.
Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,
Cu oarba speranța că voi opri timpul
Și pentru câteva ore chiar a funcționat...
Până a sunat de pe perete ceasul.
Trezind conștientizarea interioară
Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...
Că de acum mă voi ruga timpului să treacă
Știind că te voi revedea tocmai la vară.
Raiul in haos
Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat,
Iar eu cu naiva inocență a tinereții
Am ignorat fundalul greșit conturat,
Dar totul s-a spart în zorii dimineții.
S-au risipit iluziile iubirii tale triste
Care îmi hrăneau inima însetată.
Metaforele tale au câte doua fețe
Și oglinda în care te uiți este crăpată.
Multitudinea de chipuri ți se potrivește,
Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.
Dragostea ta mai mult mă otrăvește...
Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul.
Te caut și acum pe cerul senin.
Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,
Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,
Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv.
Dar de când ai plecat nu mai sunt nori.
Tind să cred ca tu îi desenai intenționat
Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,
Iar eu credeam în fundalul dezordonat.
Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam
Fiind singurul real din tot pastelul.
Reprocitatea lipsea, dar cumva completam
Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.
Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,
Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.
Sunt singura pe drumul de salcâmi
Înconjurată de liniște și de miros frumos,
De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.
Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,
Secvențe mincinoase rostite greoi,
Pe care încerc să le omor cu uitarea
Și să mă despart de tabloul murdar.
Vreau să îmbrățișez noua mea realitate
Străină de tine și tot ce ai însemnat.
Să nu te mai caut în miez de noapte
Și arunc din mine tot ce am păstrat.
Noapte albă
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
Dezordinea tronează, nu poți să respiri,
E un miros închis cu esențe dure.
Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau
În interiorul lor căldură... cu tapet verde,
Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau
Să nu se șteargă de timpul care trece.
Pe holul rece, cu ferestre din care au
Rămas doar tocul, se aude vântul
Ce sună precum un râs metalic. Eu stau
Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul.
De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?
La ușa principală acum mult timp am pus
Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat
Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.
Dar uite-mă... repet în minte un cântec
Vechi șoptit de tine la urechea mea,
Într-o noapte caldă, precum un farmec
Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața.
Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg
Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,
Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,
Ascunzând cioburi din inima mea rănită.
*
Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,
De care fug, să mă ascund în nesomn.
Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă
Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.
Dar am și eu partea mea de vinovăție,
Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,
Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,
Repetând cu foc, fiecare literă pe rând.
Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,
Le las să mă înghită în fiecare noapte
La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,
De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.
Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,
Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci
Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,
Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci.
Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu
Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.
Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul
Creează un refugiu și mă invită să dorm.
*
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir
O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,
De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.
..............................................................................
Abia în iulie
Aș vrea să poți să îmi citești în ochi
Primăvara care răsare în mintea mea
Și toate versurile scrise despre noi,
Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.
Visele mele de după ora trei a nopții
Conturând numai momente fericite.
Dar ele există doar între coperțile cărții
Ce poartă în loc de titlu numele noastre.
Căci eu scriu atunci când îmi lipsești
Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,
Ce aș vrea să îți spun când mă privești,
Despre ce simt, dar nu pot să rostesc.
Despre cioburile de lângă patul tău
Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...
Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau
Știind că mă vor despărți curând de tine.
Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,
Cu oarba speranța că voi opri timpul
Și pentru câteva ore chiar a funcționat...
Până a sunat de pe perete ceasul.
Trezind conștientizarea interioară
Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...
Că de acum mă voi ruga timpului să treacă
Știind că te voi revedea tocmai la vară.
Raiul in haos
Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat,
Iar eu cu naiva inocență a tinereții
Am ignorat fundalul greșit conturat,
Dar totul s-a spart în zorii dimineții.
S-au risipit iluziile iubirii tale triste
Care îmi hrăneau inima însetată.
Metaforele tale au câte doua fețe
Și oglinda în care te uiți este crăpată.
Multitudinea de chipuri ți se potrivește,
Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.
Dragostea ta mai mult mă otrăvește...
Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul.
Te caut și acum pe cerul senin.
Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,
Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,
Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv.
Dar de când ai plecat nu mai sunt nori.
Tind să cred ca tu îi desenai intenționat
Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,
Iar eu credeam în fundalul dezordonat.
Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam
Fiind singurul real din tot pastelul.
Reprocitatea lipsea, dar cumva completam
Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.
Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,
Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.
Sunt singura pe drumul de salcâmi
Înconjurată de liniște și de miros frumos,
De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.
Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,
Secvențe mincinoase rostite greoi,
Pe care încerc să le omor cu uitarea
Și să mă despart de tabloul murdar.
Vreau să îmbrățișez noua mea realitate
Străină de tine și tot ce ai însemnat.
Să nu te mai caut în miez de noapte
Și arunc din mine tot ce am păstrat.
Noapte albă
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
Dezordinea tronează, nu poți să respiri,
E un miros închis cu esențe dure.
Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau
În interiorul lor căldură... cu tapet verde,
Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau
Să nu se șteargă de timpul care trece.
Pe holul rece, cu ferestre din care au
Rămas doar tocul, se aude vântul
Ce sună precum un râs metalic. Eu stau
Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul.
De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?
La ușa principală acum mult timp am pus
Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat
Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.
Dar uite-mă... repet în minte un cântec
Vechi șoptit de tine la urechea mea,
Într-o noapte caldă, precum un farmec
Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața.
Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg
Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,
Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,
Ascunzând cioburi din inima mea rănită.
*
Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,
De care fug, să mă ascund în nesomn.
Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă
Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.
Dar am și eu partea mea de vinovăție,
Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,
Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,
Repetând cu foc, fiecare literă pe rând.
Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,
Le las să mă înghită în fiecare noapte
La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,
De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.
Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,
Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci
Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,
Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci.
Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu
Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.
Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul
Creează un refugiu și mă invită să dorm.
*
Tablou pictat din culori de trandafir,
Agățat de pereții camerei obscure.
În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir
O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,
De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.
..............................................................................
Abia în iulie
Aș vrea să poți să îmi citești în ochi
Primăvara care răsare în mintea mea
Și toate versurile scrise despre noi,
Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.
Visele mele de după ora trei a nopții
Conturând numai momente fericite.
Dar ele există doar între coperțile cărții
Ce poartă în loc de titlu numele noastre.
Căci eu scriu atunci când îmi lipsești
Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,
Ce aș vrea să îți spun când mă privești,
Despre ce simt, dar nu pot să rostesc.
Despre cioburile de lângă patul tău
Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...
Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau
Știind că mă vor despărți curând de tine.
Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,
Cu oarba speranța că voi opri timpul
Și pentru câteva ore chiar a funcționat...
Până a sunat de pe perete ceasul.
Trezind conștientizarea interioară
Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...
Că de acum mă voi ruga timpului să treacă
Știind că te voi revedea tocmai la vară.