Viziune

Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat, 

Iar eu cu naiva inocență a tinereții

Am ignorat fundalul greșit conturat,

Dar totul s-a spart în zorii dimineții. 

S-au risipit iluziile iubirii tale triste

Care îmi hrăneau inima însetată.

Metaforele tale au câte doua fețe

Și oglinda în care te uiți este crăpată. 

Multitudinea de chipuri ți se potrivește,

Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.

Dragostea ta mai mult mă otrăvește...

Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul. 

Te caut și acum pe cerul senin.

Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,

Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,

Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv. 

Dar de când ai plecat nu mai sunt nori. 

Tind să cred ca tu îi desenai intenționat

Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,

Iar eu credeam în fundalul dezordonat.

Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam 

Fiind singurul real din tot pastelul.

Reprocitatea lipsea, dar cumva completam 

Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.

Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,

Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.

Sunt singura pe drumul de salcâmi

Înconjurată de liniște și de miros frumos,

De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.

Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,

Secvențe mincinoase rostite greoi,

Pe care încerc să le omor cu uitarea

Și să mă despart de tabloul murdar.

Vreau să îmbrățișez noua mea realitate

Străină de tine și tot ce ai însemnat.

Să nu te mai caut în miez de noapte

Și arunc din mine tot ce am păstrat. 

Aș vrea să poți să îmi citești în ochi 

Primăvara care răsare în mintea mea

Și toate versurile scrise despre noi,

Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.

Visele mele de după ora trei a nopții

Conturând numai momente fericite.

Dar ele există doar între coperțile cărții

Ce poartă în loc de titlu numele noastre.

Căci eu scriu atunci când îmi lipsești 

Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,

Ce aș vrea să îți spun când mă privești,

Despre ce simt, dar nu pot să rostesc. 

Despre cioburile de lângă patul tău

Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...

Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau 

Știind că mă vor despărți curând de tine. 

Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,

Cu oarba speranța că voi opri timpul

Și pentru câteva ore chiar a funcționat...

Până a sunat de pe perete ceasul. 

Trezind conștientizarea interioară 

Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...

Că de acum mă voi ruga timpului să treacă

Știind că te voi revedea tocmai la vară. 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

O furtună îmi bate în piept,

Amețindu-mi atât mintea cât și pașii. 

Dar eu nu stau, merg drept,

Să ies din marea în care mă sufoc.

Marea de oameni fără duh,

Fără scop și fără ochi.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Ég elska París

Í hvert skipti sem ég lít niður

á þessum tímalausa bæ

Hvort sem það er blár eða grár himinn hennar

Hvort hávær eru fagnaðarlæti hennar

eða hvort mjúk séu tár hennar

Ég geri mér æ betur grein fyrir því

Ég elska París á vorin

Ég elska París á haustin

Ég elska París á veturna þegar það rignir

Ég elska París á sumrin þegar það siðar

Ég elska París á hverju augnabliki

Hvert augnablik ársins

Ég elska París, af hverju ó, af hverju elska ég París?

Vegna þess að ástin mín er nálægt

Ég elska París á vorin

Ég elska París á haustin

Ég elska París á veturna þegar það rignir

Ég elska París á sumrin þegar það siðar

Ég elska París á hverju augnabliki

Hvert augnablik ársins

Ég elska París, af hverju ó, af hverju elska ég París?

Vegna þess að ástin mín er nálægt.

Am fost pe-atunci atât de tineri,

Când pasul l-am făcut spre tine,

M-ai acceptat, nu m-ai respins,

Și ai pornit la drum cu mine,

Greu m-am decis să cumpăr flori,

Că nu știiam culoarea preferată,

Nici care dintre ele ți-ar plăcea,

Așa că am optat pentr-o mușcată

Mintea atunci, ghiveci mi-a spus,

Că florile tăiate, în timp se ofilesc,

Doar cele în pământ sădite și udate,

Nu se usucă, de mine-ți amintesc

La întâlnire am venit c-o pungă,

Să nu se vadă cadoul cumpărat,

Când l-a zărit, nu i-a venit să creadă,

Și am simțit-o cum s-a-ntristat

Curaj am încercat pe loc să-mi fac,

Să trec peste acel moment penibil,

Am invitat-o la o plimbare pe alei,

Și să-i arăt că sunt un tip sensibil

N-am îndrăznit s-o țin de mână,

Și doar cuvinte seci eu am rostit,

Ne-am despărțit, dar ne-am promis,

Să mergem pe la mănăstiri în circuit

Și chiar așa s-a întâmplat cu noi,

Să vizităm frumoase locuri sfinte,

Și uite-așa am început pasul în doi,

Simțind iubirea, cuprinsă-n jurăminte

.................................

Peste ani am făcut legământ,

Cu fata ce soție mi-a devenit,

Pe lume un fecior ea mi-a adus,

Sunt fericit, iubit și împlinit!

Te caut de când mă trezesc

Te caut în timp ce mă îmbrac,

De parc-ar fi să te-ntâlnesc

Chiar de știu,  că nu se va-ntâmpla..

Te caut în fiecare melodie ce o ascult

Pare să îmi vorbească despre tine.

O fredonez și uneori o cânt

Poate-o auzi și ai vreun gând spre mine...

Te caut în aerul ce îi respir

Mi-adie ca o mângâiere de la tine 

Te caut din noapte până-n zori

Dar ești mult prea departe pentru...mine

Te caut. ...și totuși vreau să mi te uit

Pe tine cel ce zâmbetul mi-ai stins

Fără să ai vreo remușcare

Că te purtam în suflet c-un dor aprins.

 .........................................................

Te-aș căuta.. poate ne-om regăsi..

Cumva să ne schimbăm trecutul.

În doi la un pahar de vin

..Ore să ne pară minutul.

Zăpadă peste tot și încă frig
Doar calendarul mă anunță,
Că primăvara e pe-aproape
Așa... că la palton... renunță.

Mână mi-o-ntind spre tine
Prietenă, iubită, dragă soție,
Să colindăm... ca-n tinerețe
Și un sărut să-ți fur...Mărie.

Poteca ne invită, s-o pășim
Să ne-amintim, de altădată,
Cum zi și seară ne-am jurat
Iubire-n dragoste adevărată.

Și-apoi să ne oprim din drum
Și să privim prin lupa... vieții,
La tot ce s-a'ntâmplat cu noi
Până aici la ceasul..bătrâneții.

Nu simt c-am fi doi bătrânei
Atâta timp cât inima ne zice,
Uitați de anii scriși în buletin
Că ei... iubirea...n-o interzice.

Așa că-ntinde-mi mâna, doamnă
Și la plimbare să pornim în iarnă,
Îmbrățișați, pe veci...îndrăgostiți
Că viața trece și... nu se-ntoarnă!

Respir adânc…

Până-n pragul inimii tale,

Până acolo ajung.

Mă opresc

Si mâna mi-o apăs peste piept.

Vibrează nebuna,

La fiece vers înțelept.

Nu știu cum,

Si nu știu când

Am să-i spun inimii tale :

- Între mine și tine,

Sunt secole de punte-suspine.

În zori, m-a trezit Dumnezeu.

Avea lumină în plete

Si surâs în priviri

Si mi-a spus:

- Să nu te miri! 

Ai ajuns!

Trece pragul ! Pășește !

E tărâm cunoscut,

E IUBIREA din care-ai născut !

Iubita mea, îți ce o rugă minunată,

Să-i dai fiicei noastre

Zâmbetul tău angelic 

Sau ochii tăi precum stelele,

Ca atunci când noi nu o să mai fim,

Să rămână mărturie pe acest pământ 

De ce te-am iubit…