Viziune

Te știu  de mult din anii de liceu

Cu  părul strâns într-un fileu

Cu ochii plecați în depărtare

Ce fel de castele î-ți construiai oare?

Adolescentă  cu ochii mari căprui

Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui

Cu agera -ți privire căutai un răspuns

Dar tragicul destin se păstra ascuns...

Sufletul tău avea altă chemare

Și-n  slova scrisă ai răsădit o floare

Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă

Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...

Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.

Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!

Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.

Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.

Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.

Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.

A ta, Luna, pentru totdeauna!

Oh, magnific păr bălai

Oh dulcele meu amar, ce te scurgi prin plăcere din extaz, cu un glas și o gură dulce preamăreață din nectar

Grandiosule, cu ochii albaștrii mari și glorioși ce te scalzi în cașmir și catifea

Scaldă-ți și cu grație pur și simplu nobil trupul de al meu cearceaf și fă-ți inima una și cu al inimii meu har

Oh, buze fierbinți de iuțeala gurii mele, șade-ți trupul între dorința arzătoare a unei dragoste ce tocmai s-a aprins în miez de noapte, înflăcărată de al dorului însângerate săgeți

Fă-mă muza gurii tale sfinți și adu-mi făgăduința zilelor ce îmi sunt-n taine fragede, că și pentru ele vor mai exista măcar un mâine

Nu-mi sbulbera visele, te rog nu fă scrum dragul meu amor, căci din el transformându-se-n cenușă tot te va iubi mai mult decât se iubește pe el însăși 

Oh, amarul meu plăpând un adio nu-i îndeajuns când și nopțile se vor întoarce până la urmă, tânjind pentru încă un măcar mâine căci amurgul ce le desparte le provoacă un așa asemenea dor

Și m-am săturat să fiu doar o parte minusculă

fără semnificație din viața ta

Și care se află atât de departe de tine căci tu ești cosmos, iar eu doar o stea dintr-o oarecare banală galaxie

Știu, timpule,
Ai ars și tu în așteptare,
Ai scotocit în flăcări de mult aprinse.
Ai obosit și m-ai predat.
Pe el l-ai luat și mi l-ai dat.
Acum ce fac eu,
Căci buzele îmi plâng,
Iar rațiunea mi-e străpunsă.

Fior retras și neaprins
Se strânge-n vene,
Se duce-n noi.

Mi-ai mai trimis și soarele,
Buzele sa mi le-nmoaie,
Un pic de dor să simtă ele,
Când pașii lui mă lasă-n urmă.

E așteptarea cruntă-ntr-ale mele buze.
Tu vii și doar le privești.
Tu stai și doar le reții.
Buzele-mi ard,
Tu nu le stingi.
Ele încă ard,
Devin cenușă.

Tu esti miracolul zilei

ce apune sau rasare 

stingand focul inimi mele 

regasinduma in pagini albe amagind a mea private cu a ta

dulceata iubire a voastra spunand iubesc si voi iubi 

Iar tu esti doar un biet  iluzionist

De-aş fi pământ în glastră

Şi tu a mea floare,

Te-aş ţine ca în palmă,

Cu săruri şi cu soare.

Aş fi atent cu tine,

Să ai tot ce-ţi doreşti,

Ţi-aş da apa din mine,

Să nu te ofileşti.

Am sta sus la fereastră,

Să poţi fii admirată,

În rochia din petale

Şi frunze-nveşmântată.

Te-aş îndemna întruna,

La cât de dulce eşti,

În vizită la tine,

Albine să primeşti.

Te-aş apăra desigur

De gâzele mai mari,

De mitocana muscă

Şi trântorii hoinari.

Am fi ca o regină

Şi un cavaler de lut,

Ţi-aş da pe rădăcină,

Teluricul sărut.

Şi ai deveni o mamă

Şi eu aş fi un tată,

Pe lângă noi în glastră

Cu un boboc de fată.

Şi ne-am petrece viaţa,

Pământ şi două fire,

Tot în parfum de floare,

În tihnă şi iubire.

De s-ar mira oricine,

Trecând pe la fereastră,

Atâta fericire

Să vadă într-o...glastră!

Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat, 

Iar eu cu naiva inocență a tinereții

Am ignorat fundalul greșit conturat,

Dar totul s-a spart în zorii dimineții. 

S-au risipit iluziile iubirii tale triste

Care îmi hrăneau inima însetată.

Metaforele tale au câte doua fețe

Și oglinda în care te uiți este crăpată. 

Multitudinea de chipuri ți se potrivește,

Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.

Dragostea ta mai mult mă otrăvește...

Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul. 

Te caut și acum pe cerul senin.

Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,

Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,

Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv. 

Dar de când ai plecat nu mai sunt nori. 

Tind să cred ca tu îi desenai intenționat

Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,

Iar eu credeam în fundalul dezordonat.

Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam 

Fiind singurul real din tot pastelul.

Reprocitatea lipsea, dar cumva completam 

Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.

Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,

Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.

Sunt singura pe drumul de salcâmi

Înconjurată de liniște și de miros frumos,

De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.

Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,

Secvențe mincinoase rostite greoi,

Pe care încerc să le omor cu uitarea

Și să mă despart de tabloul murdar.

Vreau să îmbrățișez noua mea realitate

Străină de tine și tot ce ai însemnat.

Să nu te mai caut în miez de noapte

Și arunc din mine tot ce am păstrat. 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Aș vrea să poți să îmi citești în ochi 

Primăvara care răsare în mintea mea

Și toate versurile scrise despre noi,

Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.

Visele mele de după ora trei a nopții

Conturând numai momente fericite.

Dar ele există doar între coperțile cărții

Ce poartă în loc de titlu numele noastre.

Căci eu scriu atunci când îmi lipsești 

Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,

Ce aș vrea să îți spun când mă privești,

Despre ce simt, dar nu pot să rostesc. 

Despre cioburile de lângă patul tău

Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...

Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau 

Știind că mă vor despărți curând de tine. 

Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,

Cu oarba speranța că voi opri timpul

Și pentru câteva ore chiar a funcționat...

Până a sunat de pe perete ceasul. 

Trezind conștientizarea interioară 

Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...

Că de acum mă voi ruga timpului să treacă

Știind că te voi revedea tocmai la vară. 

O furtună îmi bate în piept,

Amețindu-mi atât mintea cât și pașii. 

Dar eu nu stau, merg drept,

Să ies din marea în care mă sufoc.

Marea de oameni fără duh,

Fără scop și fără ochi.

Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat, 

Iar eu cu naiva inocență a tinereții

Am ignorat fundalul greșit conturat,

Dar totul s-a spart în zorii dimineții. 

S-au risipit iluziile iubirii tale triste

Care îmi hrăneau inima însetată.

Metaforele tale au câte doua fețe

Și oglinda în care te uiți este crăpată. 

Multitudinea de chipuri ți se potrivește,

Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.

Dragostea ta mai mult mă otrăvește...

Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul. 

Te caut și acum pe cerul senin.

Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,

Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,

Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv. 

Dar de când ai plecat nu mai sunt nori. 

Tind să cred ca tu îi desenai intenționat

Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,

Iar eu credeam în fundalul dezordonat.

Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam 

Fiind singurul real din tot pastelul.

Reprocitatea lipsea, dar cumva completam 

Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.

Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,

Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.

Sunt singura pe drumul de salcâmi

Înconjurată de liniște și de miros frumos,

De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.

Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,

Secvențe mincinoase rostite greoi,

Pe care încerc să le omor cu uitarea

Și să mă despart de tabloul murdar.

Vreau să îmbrățișez noua mea realitate

Străină de tine și tot ce ai însemnat.

Să nu te mai caut în miez de noapte

Și arunc din mine tot ce am păstrat. 

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................