Declarație de dragoste

Portretul tău este însăși iubirea

Și cum nimeni nicând nu va cunoaște taina aceasta,

Iubito, așa cum fumul sau chiar ceața

Ori norii jucăuși pot desena portrete,

Sau valurile mării învolburate,

Pot vijelios să ni se-ncrunte,

Iar tunetele înspăimântătoare chiar să ne-alunge temători,

Îți spun că nici un pictor nu-ți poate desena portretul!

Căci muritorii nu văd departe,

Nici înțelegerea adâncă n-au,

Portretul dragostei este himeră,

E arta cea înaltă ce ține prizoniere toate celelalte arte,

Ce-i descifrată doar de zei!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,

Cei care-n nebunia lor

Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios

Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă

Ce-s încercați de propriile plăceri

Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,

Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....

Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,

Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,

Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre

Și-s bine ferecate și păstrate sacru,

Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,

Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,

Sau poate niciodată nici aceștia,

Fie el Zeus ori Jupiter...

Doar le ascunzi ca un tezaur!

Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;

De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?

Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,

Îți vreau parfumul trupului,

Și respirația să-ți gust..!

Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?

Ori ești o simplă stâncă rătăcită

Ce lasă valurile mării s-o sărute,

Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,

Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..

Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,

Nu are dragostea așa ceva?

Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?

Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,

E tragedia amorul comediei,

De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?

(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Cei ce cred că iubirea-i zgomot

Sau paradă cu fanfară militară

Cu daruri din aur,cumparată

Cu alte cuvinte furată

Cu mulă emfază,exagerări în cascadă,

Fățarnică dovadă de suprafață

Ei bine,se-nșală!

Iubirea-i suferința în tăcere,

E simplă,curată,frumoasă de la prima vedere,

Nimic nu cere,

Pășește pe cale domol,

Fără vorbe-ncrezute ori slute

Vrea să sărute obrazul iubitei

Și-atât!

(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,

Dar nu-i,te asigur...

Refrenul ești doar tu!

Fară tine iubirea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii,

Când ceasul amorului își pierde rostul lui?

Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,

Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,

Fară tine dragostea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,

Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă

Dacă te iubescul dispare odată cu tine!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

Credeai că las să moară

Ale iubirii sacre clipe,

Când gândul fuge ca un fulger

Să te cuprindă dulce,

Cu ale mele versuri de amor?

Iubito îl rog mereu pe Dumnezeu

Să mi te lase veșnic cu iubire!

Să nu te mute ca pe o zeiță,

În Cer la vreun zeu hain,străin și rece...

Nu știe El cât te iubesc?

Că te doresc a mea soție?

Și ce să-i dăruiesc eu muritorul,

Celui ce are infinitul,

Cum să-l corup pe Dumnezeu?

Mai bine am să-ți scriu nemuritoare versuri de iubire,

Poate așa am să ajung la pieptul tău...!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

    Şi totuşi iubirea duioasă,
    ca o lacrimă curgând albastră...
    Şi totuşi iubirea profundă,
    ca o aripă ce n-a bătut încă...
    Şi totuşi iubirea-lumină,
    ca un vers fără de rimă...
    Şi totuşi iubirea e-n noi,
    zăgăzuind torentele de ploi...

Ascultă vântul ce adie,

Ce îți șoptește al meu dor

Ascultă picături de ploaie,

Ce curg din cer ca un ecou.

Ascultă pasarea ce cântă,

Îți fredonează al meu vis,

Ascultă gândul tău în noapte,

El îți transmite tot ce simți..

Ascultă liniștea din noapte,

Rămâi atent la tot din jur,

Ascultă marea cum răsună,

Spunandu-ți tot ce simt acum.

Privește frunza care cade,

Ascultă atent căderea ei,

E lina ca o levitare,

E tu și eu între tăceri.

Ascultă pași de pe stradă,

Ce par greoi și zgomotoși,

Rămâi tăcut in al lor zgomot,

Și regăsește pași mei.

Asculta-mi fiecare vers,

Prin gândul tău el trece acum..

Ascultă calm și doar citește,

Cum vocea mea e a ta acum..

Cresc ziduri abisale

Prăpăstii șuieră despicând hotarul

Puntea suspină mistuindu-se despletit

Porțile-nchid afară sufletul

Soarele-și caută lumină

Inefabil întunericul crește ofilit

Privirea udă strălucește alegoric

Asfințit duc mâna la tâmplă și cad

În palme arde gheață

Troiene urcă răscolind cerul desculț

Norii stâncoși înțeapă urmele goale

Inchid ochii fugind înăuntru

Furtuni aleargă rătăcit

Seducător vântul înoadă aripi

Zborul descalecă pășind absent

Ascuns în prezent bântui despărțit

Alunecă timpul șoptit

Sapă riduri călcând tot mai alb

Liniștea mă însoțește dormind

Exasperat îi strig să tacă

Ecoul dispare în hotarul abisal

Vara aceasta vine și pleacă.

Aduce cu ea planuri și vise chiar dacă,

Se cer împlinite cu trudă și muncă depusă,

Examene grele, dragilor,vă bat la ușă.

Strădania voastră se vede și cere răsplată,

Marea vă așteaptă și nu cere plată,

Raze de soare vă sărută și vă bronzează

Și inima zburdă voioasă, dansează.

Vara e darnică te ospătează oricând,

Trăiește tinerețea să-ți rămână în gând

E amintirea ce te va vizita cel mai des

Roadele tinereții, să ai ce aduna la cules.

Vara e maturitatea vieții, cu fructele ei, cei mititei

Averea cea mult dorită,se crește și foarte greu,

Priortatea apoi în viață sunt doar ei

Și doar amintirile rămân cu tine mereu.

Stranie iubire, ca o sinucidere intre copertile unei carti,

Noi doi, facuti din carnea noptii, aprinzand focul imaginar,

Noi, fara falsitatea demnitatii, salbaticind in placeri,   

In  milioane de volti, cand infinitul,

se dezintegreaza sub tutela  lui Paul Dirac,

Stele mantelate in corpuri antice, coroane nedeterminate,

care atarna in cozile de foc ale quasarilor,

Femei stranii, barbati stranii, danseaza pe strazi,

Aceasta noapte e facuta pentru a aprinde focul imaginar,

Aici si acum, sub milioane de volti.

Lent ne sustragem timpului, cum corbii se sustrag gravitatiei,

Controland abisul, parasind abisul,  lasandu-ne purtati,

De voluptati mai tulburi decat gradinile infernului,

In gratia naturala a lui Stravinksy, in lampa de petrol a Annei Petrova,

Ca intr-un film cu revolutii, cu crime sangeroase si eroi, 

Din infernul generatiei noastre ne ridicam pana la Frumusete,

In ultima zi dinaintea nebuniei, toti anii nostri stansi in compresia unei cochilii,

Stralucesc ca niste perle, pe care maestrii le privesc descumpaniti,

Gasind dificil sa le clasifice, sa le studieze si apoi sa le claseze.

 O.T.

Tu ai inima de piatră,

Înghețată, bocnă toată.

Vreau doar să mă iubești,

Dumneata mă amărăști.

Pe sânu-mi stâng ai adormit

Când te-ai trezit

În ochi îți lucea vâlvătaie,

a geloziei tale văpaie.

Cu glasul ai tunat

Heruvimi ai înjurat

Apoi,o palmă mi-ai dat.

Urmele degetelor tale,pe obrazul veșted,s-au uscat

Acum,tu ești împăcat.

Îmi zâmbeștii și la loc te-ai culcat.

Să urlu îmi vine,să strig,să te bat

Nu pot,nu vreau,nu am nevoie

Doar pe tine,dintre toți, sufletul meu te vrea adorat.