1  

Surprins am fost...!

Văd că îmi arăți sentimente

Pe care nu pot să le traduc,

Doar simt cum inima îmi bate

Și-ncet, încet, încep să mă usuc

 

Nu știu cum să vin mai lângă tine

Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,

Port frică să nu fiu cumva respins

Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.

 

Ne întâlnim în fiecare dimineață

În drumul nostru ce duce undeva,

Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă

Și doar privirile parc'-ar spune ceva.

 

Ieri mi-am propus să-i mărturisesc

Că-mi este dragă și-o vreau a mea,

Azi când ne-am văzut eram ca mut

De unde speach, s-o cuceresc pe ea?

 

Dar și mâine din nou ne-om întâlni

Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,

Nu doar că m-am îndrăgostit lulea

Și că aș vrea s-avem un viitor comun.

 

Surprins am fost a doua zi de fată

Când s-a apropiat și mi-a șoptit,

Că și-ar dori să fim prieteni buni

La care vorbe, pe loc eu am muțit.

.....................................

Azi, când amintiri mai depănăm

La o cafea cu scumpa mea soție,

Ne tachinăm și cu umor îi spun

Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!

 

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Surprins am fost...!

Data postării: 6 august 2024

Vizualizări: 211

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Un felinar în noapte

În geamul din odaia mea

seară de seară îmi luminează 

un felinar, care zâmbea

și îmi șoptește că veghează

făptura mea în pat întinsă

și de lumina sa cuprinsă.

Un felinar, un ochi de seară

ce peste corpul meu coboară 

o rază blândă de lumină 

ce la conturul meu se înclină

Iar eu precum floarea de glastră

îl aștept cu drag la fereastră .

Tu picătura luminoasa

de ce-ai ales să-mi bați în casă

și m-ai făcut să te îndrăgesc

atunci când noaptea mă iubesc

sub picăturile tale de lumină

când mă alint ca o felină.

Mai mult...

Ciobăniţa

 

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

 

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

 

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

 

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

 

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

 

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

 

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

 

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

 

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

 

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

 

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

 

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

 

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

 

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

 

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

 

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

 

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

 

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

 

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

 

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

 

Mai mult...

MELANCOLIE DE TOAMNĂ

Î mi pierd pașii pe alei

Gânditor și tremurati,

Sus prin crengi adie vântul

Plâng scaiții scuturați.

 

Într-un creștet de coroană,

Tânguie un cuib golit...

Astă vară își avea casă

Glas voios de ciripit.

 

 

Se înalță în văzduh

Brațe tinere pe ram,

Iscodind spre orizonturi...

Ciine-i despuia de darurii...?

 

Se aștern încet pe luncă

Picuri  mici de ploaie rece

Și-un ecou din stâncă

Glasul toamnei  îl petrece.

Mai mult...

NATURA ÎN PRIMĂVARĂ

Oare pentru a câta oară,

Intru-în casă ies afară

Închid ușa și-o deschid

Parcă mă strânge un zid.

 

Soarele privește blând,

Are el ceva în gând,

Raza lui deschide căi

De la munte până-n văi.

 

Mii și mii de gândăcei,

Fac curat în case mici

Cu iarna au terminat,

Nu e timp nici de cântat.

 

Gospodarii-is prin ogradă,

Toatâ  lumea are treabă

Primăvara se arată

De la culme până-n baltă.

 

Natura-i toată înflorită

Ca o inimă de fată;

Primăvara poartă ie

Și flori vii la pălărie. 

Mai mult...

De-ai sti... ce dor...

 

De-ai ști ce dor imi este sa te văd

Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...

Tot mi-am turnat sperante-n pahar

Ca poate-o sa te-ntorci în timp..

🍷

De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta

Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând

..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape

Din când în când să te mai văd zâmbind.

🍷

Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe

Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit

Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape

Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.

🍷2024-09-27

Mai mult...

O dragoste uitată

Ochii doritori privesc,

dar degeaba se străduiesc

să găsească o sclipire

în a ta simplă privire.

„Pe cerul cuiva

ești cea mai frumoasă stea“

Dar prividu-ți cerul,

tot ce văd e negrul

rămas în urma mea

căci am fost și eu pe el cândva. 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Profa!

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

 

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

 

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

 

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

 

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

 

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

Mai mult...

Ne consumăm iubirea!

Mă-ntorc, privesc, nimic nu văd

Dar simt că ești atât de-aproape,

Și parcă mă inviți să merg cu tine

Însă eu fug departe-n noapte.

 

Nu știu de ce refuz să mă apropii

Când inima îmi bate ca nebuna,

Iar mintea mă trimite către tine

Spunând că tu-mi vei fi stăpâna.

 

 Ne știm demult, dar, cam atât

Fără a face pasul spre înainte,

Doar am flirtat și ne-am oprit

Fără a ține cont de simțăminte.

 

Și timpul trece, nu stă pe loc

Iar noi rămânem doar amici,

Ce bine-ar fi să trecem pragul

Și să scăpăm de-a noastre frici.

 

Simțim că-n noi sunt sentimente

Ce se doresc a fi puse-n-mpreună,

Dar încă ne lipsește cred curajul

De a iubi, a fi iubit și zice...noapte bună!

.............................................

Acum în doi ne consumăm iubirea

Ce încă arde-n noi și merge înainte,

Iar eu o povestesc prin vers cu rimă

Înșiruind pe foi, tot ce-mi aduc aminte!

 

 

 

Mai mult...

Iubito, să ne-amintim!

Azi, iubito vreau să ne-amintim

De vremuri și tinerețea noastră,

Și cum timid eu mâna ți-am cerut

Iar ei în cor zicând..casă de piatră

 

S-a întâmplat acum mult timp

Când inima ți-am dat-o ție,

Și n-am avut nicio-ndoială

Știind că tu-mi vei fi soție

 

Dar nu doar eu am dăruit

Și tu mi-ai dat iubirea pură,

Și din jumăți a fost întregul

Uniți pe veci prin semnătură

 

Gândul m-a dus înspre Copou

Către aleea cu teii plini de flori,

Pe care ne plimbam îmbrățișați

Pătrunși de-al dragostei fiori

 

Și cum să mergem în altă parte

Că doar aici a început povestea,

Pe care niciodată n-am s-o uit

Și unde inima a rezonat cu mintea

 

Din Piatra am plecat spre Iași

Către orașul celor șapte coline,

Am mers pe-alei și-am discutat

Despre trecut, prezent și mâine

 

Pe unde am călcat era schimbarea

Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,

Și doar cărarea a rămas la locul ei

Drumul iubirii, cantină...facultate

 

Înfometați dar plini de amintiri

Ne-am îndreptat spre un local,

Soția comandând doar o salată

Iar eu flămând, friptură de batal

 

Când luna a strălucit în noapte

Și raza ei calea ne-a luminat,

La pas ne-am dus către cazare

Simțind că-s omul...binecuvântat!

Mai mult...

Am plâns!

Am plâns și lacrima n-ai văzut-o

Că am ascuns-o după pleoapă,

Iar când n-am mai putut-o ține

Ochiul a devenit, izvor de apă

 

Am căutat să văd ce se întâmplă

Cu noi și-a noastră despărțire,

Ce a săpat adânc, urme lăsând

Și-n suflet aducând dezamăgire

 

Cu tine am încercat să vorbesc

Poate găsim unde-am greșit,

Să discutăm deschis ca altădat'

Și s-amânăm rostit, cuvântul s-a sfârșit

 

Nu cred că poți să uiți așa ușor

Povestea noastră plină de iubire,

Și care-n timpul petrecut în doi

Nouă ne-a adus atâta fericire

 

Știu că între noi au fost tensiuni

Și vorbe grele aruncate la mânie,

Ce ne-au rănit și lăsat cicatrici

Purtând și un microb de gelozie

 

Voi continua  să lupt cu putere

Dragostea să mi-o aduc înapoi,

Să fim din nou perechea potrivită

Și fericiți în astă lume..amândoi!

Mai mult...

Luna!

Mă uit la luna dintre nori și stele

Și văd cât de frumos zâmbește,

E astrul ce-și aduce bine-aminte

De-a noastră fără de sfârșit poveste.

 

Cândva ne-a fost martor ceresc

La întâlniri sub raza-i de lumină,

La ale noastre calde-mbrățișări

Și șoapte dulci rostite în surdină.

 

Eram doi tineri plini de speranțe

Gata să cucerească lumea întreagă,

Fără a ști ce ne așteaptă-n viață

Cutezători că dragostea ne leagă.

 

Atunci ca și acum la noi privea

De după norul ce sus o însoțea,

Lumină trimițându-ne în noapte

Până ce zorii dimineții ne prindea.

 

Și azi un pic, mâine puțin mai mult

Iubirea ne-a cuprins cu mreaja ei,

Și inima-mi bătea precum a ei dicta

Iar noi pluteam pe-aleea de sub tei.

 

Acum călcăm mai rar pe-acea cărare

Că multă buruiană pe ea este crescută,

Vorbim, zâmbim și chiar ne amuzăm

Cum luna nopții de după nor...salută!

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

În drumeție!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

 

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

 

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

 

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

 

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Mai mult...