Fără urmă

Merg.
Calea mă poartă,
tăcută,
ca un râu fără maluri.

Fiecare pas
se topește
în nemărginire.

La capăt,
doar un cer gol
ce mă privește înapoi.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: RAO poezii.online Fără urmă

Data postării: 30 decembrie 2024

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2505

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Calea

Fără pași
Ajungi.
Fără dor
Ești.

Mai mult...

Dincolo de întrebare

Ai căutat răspunsul?
El s-a ascuns
în cel care întreabă.

Mai mult...

Rădăcină

o frunză cade —
nu din toamnă,
ci dintr-o vară
care a promis
prea mult verde

Mai mult...

Una

Frânturi de cer
în fiecare unduire –
ne respirăm.

 

Mai mult...

Trecere

O umbră fără glas
mă strânge.

O alung
și mă-nfășoară.

Un drum apare,
dar nimeni nu calcă.

Eram deja
pașii.

Mai mult...

Fără formă

Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.

Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

La cules

Toate cele adevărate,

De noi, repede uitate..

Le-am lăsat, ne-am depărtat...

De rău ne-am apropiat.

 

Căci cu vicleșugul mare,

Ne-a mințit pe fiecare,

Ne-a atras în cursa lui,

Luând calea binelui...

 

Cei ce așa au ales,

Se va vedea la cules.

Căci ce semeni, vei avea,

La cules în viața ta.

 

Intoarcete nu-i târziu,

Să îți schimbi alegerea,

De-ți dorești ca viața ta,

În veci să o poți avea .

 

Căci cu domnul de alegi,

Lucruri bune-ai să culegi.

Raiul îl vei dobândi,

Și în veci, vrednic vei fi.

 

Crede vei primi mereu,

Fiindcă bunul Dumnezeu,

El este al tuturor,

Și ne vine-n ajutor.

Mai mult...

Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie

 

Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine

și am râs, Doamne,

în timp ce cerul Tău plângea.

 

Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,

ca pe o haină de mătase rușinoasă.

Am pus trufia pe frunte,

ca o coroană de foc stricat.

Și am spus în inima mea:

„Cine este ca mine?”

 

Am bătut cu pumnul în masă,

nu ca să fac dreptate,

ci ca să mi se plece lumea.

 

Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,

și am vrut să fiu mare,

în timp ce Tu te coborai smerit în țărână

pentru mine.

 

Am vândut Adevărul

pentru un cuvânt frumos,

și m-am făcut idol mie însumi.

 

Dar acum tăcerea Ta mă arde.

Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.

 

Doamne,

din palatele închipuirii mele,

nu au rămas decât ruine.

 

Din beția gloriei mele

m-am trezit cu sufletul gol.

 

Intră, Te rog, în inima mea —

nu cu blândețe,

ci cu foc curățitor.

Risipește mândria care stă ca un zid

între mine și fața Ta.

 

Desfă-mă, Doamne,

și fă-mă din nou.

Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.

Mai puțin eu.

Mai mult Tu.

Mai mult...

Ceai

(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)

Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?

Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot

Om1: Dar de ce nu poti?

Om2: Nu stiu.

Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.

Om2: NU POT!

Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!

Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.

Om1: Atunci...???

Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot

Om1: Incearca.

Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine

(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)

Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.

Om2: Vrei?

Om1: Te rog!

(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)

Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)

Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?

Om2: Scuze!

Mai mult...

Dulcele cămin

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

 

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

 

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

 

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

Mai mult...

Șoapte

Șoaptele ce stau ascunse in umbră,

Îmi țin de veghe in seara sumbră,

In care setea oarba de euforie,

Devine doar o stare de nostalgie.

 

Uneori aștept doar sa plece,

Ca sa nu îmi mai fie iar rece,

Ca sa pot să adorm in pace,

Fără să mai simt dureri de ace.

 

Prezența lor în subconștient,

E bulversantă de suficient,

Pentru mine, o simpla ființă,

Ce pare a fi desprinsă de conștiință.

 

Liniștea îmi e un haos de durere.

Mai mult...

Scop MĂREȚ

O sa termin,nimic mai mult,

Decat o simpla împlinire,

Să calc pe pietre,mă avânt

Prin întuneric,în nestire.

 

Ridic privirea sa nu uit

Onoarea ce demult m asteapta

Si lacrimez cand ma supun

Urcand incet,treapta cu treapta.

 

In jur se ineaca in multe vicii,

Chiar fratii mei,prieteni dragi,

N am ce sa fac ,decat statistici,

Tin bine n minte memorii vagi.

 

Din departari vad o sclipire,

Însa nu mai pot da înapoi,

Imi spune-n lacrimi:”vino la mine”,

”Si fa sa mearga intre noi”.

 

Dar inima in piept se ascunde

Ranile vechi nu le mai vrea

Caci acel drum nu da niciunde,

Doar drumul nou din fata mea.

 

Am suferit singuratate

Dar cu ce pret?Tot nimic n am.

Suflet pustiu,dar am palate,

Bucati de inima înșiram.

 

Pamantul sufera schimbarea

Accepta noul sau statut,

Inchina n in fata mea si marea

Dându-se de tot batut.

 

Legat ,sunt prins de multe franghii

Sa stau pe tronul ce nu l vreau

Inghit in gol,strang pumnii nobili

”Nemuritor…”: zorii sopteau.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍