Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 21 februarie
Vizualizări: 190
Poezii din aceiaşi categorie
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Învațămă toamnă
Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist
Să nu mai evoc tristețe,
Învață-mă toamnă să fiu fericit
Ca mama fiului ce a obșit,
Învață-mă toamnă cum să nu plâng
Atunci când inima îmi frâng,
Învață-mă toamnă cum să fiu rece
Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,
Învață-mă toamnă despre fidelitate
Să nu mai închiriez falsitate,
Învață-mă toamnă cum să trăiesc
Când singur pe mine nu ma iubesc.
Învață-mă toamnă...
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Învață de cincisprezece ori
Învață să taci atunci când tot ce vrei e să cerți,
Învață să-mparți cu alții bucurii și tristeți,
Învață să șoptești când tot ce vrei e să strigi
Si-nvață să dai când tot ce vrei e să strângi.
Învață să iubești când cel ce te-atacă nu merită iubirea ta
Învață să zâmbești când rana îți desfigurează privirea
Învață să uiți, și-nvață să ierți
Învață să pleci și să nu regreți.
Învață din tot și-nvață din toate,
Învață de la oameni, învață din carte
Învață de la bătrâni și de la copii,
Învață să-nveți cum în toate - OM să rămâi.
Alte poezii ale autorului
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Și într-o zi...!
Mult îi plăcea să stăm de vorbă,
Când pe acasă mai treceam,
Să afle dacă totul merge bine,
Și ce necazuri la servici aveam
Ducea cu greu a ei suferință,
Și foarte rar la cineva s-a plâns,
Era cu zâmbetul mereu pe buze,
Și sub năframă părul în coc strâns
Tot timpul avea ceva de făcut,
Prin casă sau cu florile din curte,
Și tare mult pe noi ne bucura,
Când ne-aducea în poală fructe
O văd și-acum cum ochii lăcrimau,
Când îi spuneam că noi plecăm,
Cu dosul palmei lacrima ștergea,
Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm
........................
Și într-o zi a sunat telefonul,
La care nu doream să răspund,
Șimțeam că nu mă sună mama,
Și totuși am spus da...plângând!
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Și într-o zi...!
Mult îi plăcea să stăm de vorbă,
Când pe acasă mai treceam,
Să afle dacă totul merge bine,
Și ce necazuri la servici aveam
Ducea cu greu a ei suferință,
Și foarte rar la cineva s-a plâns,
Era cu zâmbetul mereu pe buze,
Și sub năframă părul în coc strâns
Tot timpul avea ceva de făcut,
Prin casă sau cu florile din curte,
Și tare mult pe noi ne bucura,
Când ne-aducea în poală fructe
O văd și-acum cum ochii lăcrimau,
Când îi spuneam că noi plecăm,
Cu dosul palmei lacrima ștergea,
Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm
........................
Și într-o zi a sunat telefonul,
La care nu doream să răspund,
Șimțeam că nu mă sună mama,
Și totuși am spus da...plângând!
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!