Abia în iulie

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

Dezordinea tronează, nu poți să respiri,

E un miros închis cu esențe dure. 

Pereți de cărămidă, ce cândva păstrau

În interiorul lor căldură... cu tapet verde,

Pătat de praf și de-amintiri ce promiteau

Să nu se șteargă de timpul care trece. 

Pe holul rece, cu ferestre din care au

Rămas doar tocul, se aude vântul

Ce sună precum un râs metalic. Eu stau

Și îl ascult, uitând și scopul și prezentul. 

De ce mă aflu eu aici? Pe unde am intrat?

La ușa principală acum mult timp am pus

Un lacăt și încă doua, trei, am aruncat 

Și cheia pe un sertar, la care nu am ajuns.

Dar uite-mă... repet în minte un cântec 

Vechi șoptit de tine la urechea mea,

Într-o noapte caldă, precum un farmec 

Sau o vrajă ce m-a urmărit de-o viața. 

Aș vrea să mă întorc, dar continui să merg

Trecând pe lângă uși, cu vopseaua cojită,

Dar culoarea-i încă vie și amintiri ce nu mai trec,

Ascunzând cioburi din inima mea rănită.

*

Este un vis repetitiv când noaptea nu-i albă,

De care fug, să mă ascund în nesomn.

Ma refugiez în tăcerea nopții care-i sfântă 

Și în prezența Lunii, căreia îi cer un îndemn.

Dar am și eu partea mea de vinovăție,

Căci nu te-am lăsat să îmi pleci din gând,

Nici numele tău nu le este străin buzelor mele,

Repetând cu foc, fiecare literă pe rând. 

Nici brațelor tale nu le am dat drumul încă,

Le las să mă înghită în fiecare noapte

La ora trei și jumătate, într-o formă pașnică,

De un ultim minut tandru de o adâncă liniște.

Dar totul este efemer și ai să-mi treci curând,

Deși am spus că nu te voi lăsa deloc atunci

Asta ți-a fost ultima dorință, iar eu, sperând,

Naiv că nu esti serios și ce am promis nu calci. 

Crinii culcați la pământ, la fel și spicele de grâu

Își au cuvântul, trezindu-mă din visul fără somn.

Și muzica de pe fundal, păstrându-și ritmul

Creează un refugiu și mă invită să dorm. 

*

Tablou pictat din culori de trandafir,

Agățat de pereții camerei obscure.

În mijlocul ei, pe masă sunt așezate în șir 

O sticla de vin și un pahar, miros de strugure,

De salcâm, de miere și de dor; toate în note dure.

..............................................................................

Tunete cu sunet de vioară, parcă acordată puțin mai strâns

Și norii albi din timpul nopții, luminați de fulgere cu nuanțe mov,

Copacul de iasomie, ce împrăștie nesecat al său miros

Pe care nici ploaia nu îl spală, ci se împletesc până la ultimul nod...

Construiesc pastelul perfect, dar și motivul evadării

Din camera cu patru paturi goale și lampă cu lumina slabă.

Fără sa spui nimănui, fără sa știi ce te așteaptă, tu îți strângi 

În buzunare doar strictul necesar pentru amintirea vagă

Ce îți va rămâne, o data cu trecerea verii sau a mai multora. 

Toată claritatea cade asupra unei singure persoane,

Despre care vorbești mereu, dar tot în secret îi este identitatea.

Tu fugi, ramai și fără suflu și fără rațiune...către străinul de departe. 

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la camera ce ai lăsat-o pustie.

Tu fugi, cu inima fanfară, gata de a fi iarăși împrăștiată.

Tu fugi, fără sa te uiți înapoi la pericolul care vine după tine. 

Tu fugi, de gălăgia din capul tău către liniștea ce crezi ca te așteaptă. 

La fel ai făcut și ieri, la fel faci și astăzi, și dacă s-ar putea 

Ai face la fel și mâine pentru pătura verde împărțită la doi,

Pentru singura priza unde îți încarci pe rand telefonul și tigara,

Pentru îmbrățișarea nocturnă a cuiva despre care nu vei spune "noi"

Chiar dacă el este omul care simți că te completează.

Tu te pierzi în ochii lui atunci când îți vorbește despre viață 

Și te arunci în brațele lui, când noaptea este rece, dar pielea sa e caldă...

Asta este viziunea ta despre echilibru, dar nu pui corect lucrurile în balanță,

Căci ignori frigul ce te înconjoară, după cele 5 secunde de confort

Și pătura incapabilă să te învelescă, menită pentru o singura persoană.

Tu nu existi în acest tablou, dar continui să îl pui în ramă,

Încercând sa îl așezi, într-un cui ce apropae stă să cadă, 

Măcar sa îl faci să pară cât de cât drept.

O furtună îmi bate în piept,

Amețindu-mi atât mintea cât și pașii. 

Dar eu nu stau, merg drept,

Să ies din marea în care mă sufoc.

Marea de oameni fără duh,

Fără scop și fără ochi.

Mi-ai pictat stele pe cerul înnorat, 

Iar eu cu naiva inocență a tinereții

Am ignorat fundalul greșit conturat,

Dar totul s-a spart în zorii dimineții. 

S-au risipit iluziile iubirii tale triste

Care îmi hrăneau inima însetată.

Metaforele tale au câte doua fețe

Și oglinda în care te uiți este crăpată. 

Multitudinea de chipuri ți se potrivește,

Căci tu nu ai fost niciodată numai unul.

Dragostea ta mai mult mă otrăvește...

Al tău "te iubesc" e sinonim cu mercurul. 

Te caut și acum pe cerul senin.

Nu înțeleg de ce dar vreau să îmi amintesc,

Să zăresc ceva ce aș putea să cuprind,

Vreau măcar o senzație cu sensul olfactiv. 

Dar de când ai plecat nu mai sunt nori. 

Tind să cred ca tu îi desenai intenționat

Uitând tunetele ce îmi strârneau fiori,

Iar eu credeam în fundalul dezordonat.

Eram ancorată în iubirea pe care o simțeam 

Fiind singurul real din tot pastelul.

Reprocitatea lipsea, dar cumva completam 

Dăruindu-mă până mi-am consumat sufletul.

Eu am rămas cu mâinile goale, cu ochii goi,

Cu mintea împrăștiată, cu raiul în haos.

Sunt singura pe drumul de salcâmi

Înconjurată de liniște și de miros frumos,

De dor de tine, de dor de mine și de amândoi.

Mi se repetă în gând frânturi cu gust amar,

Secvențe mincinoase rostite greoi,

Pe care încerc să le omor cu uitarea

Și să mă despart de tabloul murdar.

Vreau să îmbrățișez noua mea realitate

Străină de tine și tot ce ai însemnat.

Să nu te mai caut în miez de noapte

Și arunc din mine tot ce am păstrat. 

În valuri aș pluti și nu m-aș îneca,

Știind că tu-mi ești soarta care mă va salva,

De tot ce simt acum și de un viitor

Care ar putea fi ca trecutul...gol.

Deși era gol, sentimentele-mi erau pline,

Gândurile, și ele, erau doar despre tine.

Despre ochii tăi în care m-aș pierde,

Aș spune-o tuturor dar, nimeni nu m-ar crede

Buzele să ți le explorez, asta-i tot ce vreau,

Nu mă băgai în seamă, dar ele nu dispar.

Vorbesc de sentimente, trăiri și emoții

Pe care le-am cam lăsat în voia sorții.

S-au dezvoltat în timp din ce în ce mai mult

Iar acum nu pot sa le mai alung.

Si poate ca nici nu vreau...

Aceste dorinte nu mai apareau.

Dar tu exiști, așa că sunt și ele,

Vreau să îți spun: "TE IUBESC!" dar fără perdele.

Într-un sertar am două scaune și-o floare

Un ac de păr și o dorință mult pre mare

În alt sertar doarme un pat și-o înserare

Două sertare află-n ele întâmplare

Ocupă spațiul stând deschise către soare

Așteaptă rănile deschise o salvare

Să le donez tot conținutul ce mă doare

Nu le primesc căci au și alți-așa sertare

Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare

Multe povești trăite-n doi fără hotare

Cu poze vesele și pline culoare

Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare

Se-adună umbre-ntunecând alte sertare

Din ele curg în călimară ploi amare

Să le aștern descălecând pe pagini goale

Zburând în ultimul sertar fără scăpare

Le-nghite praful aruncându-le-n uitare

Totate cuvintele-ngropate-n așteptare

Le-neacă timpul alergând cu nepăsare

Caut în beznă prin sertare fir de soare

Aș ocupa dulapul tot cu altă stare

Dar nu găsesc unde se află prin sertare

Stau încurcat filozofând idei bizare

Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare

De dor de tine am ajuns la marginea inimii

De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,

Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el

Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...

Mă trezesc din nou sub același blestem

Cu inima făcută cioburi te sper

În minte mi-e rece si gândul refuză 

Să mă încălzească și mă ține confuză...

Si-o rază de soare pătrunde în inima mea

O ultimă lacrimă s-așterne pe podea

Și-n minte-mi răsună un vis uitat

De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Dimentica la nostalgia!

Lo strappo della neve tra i bucaneve

Ha sempre uno scopo,

È un'eco dell'inverno che è passato,

Ciò che non risveglia più un sogno perduto.

Dimentica la nostalgia,

Niente più lacrime!

Canta sempre

La tua primavera!

Dimentica la nostalgia

tempo passato,

Canta gioia

Che ci siamo incontrati.

Un vecchio amore lascia ricordi,

Ma aprono anche strade verso nuovi amori.

Il sole a volte appare sorridente.

Dimentica la nostalgia,

Non parlare di lei

E dagli occhi azzurri

Asciugati la tua lacrima!

Dimentica la nostalgia,

È un argomento del passato,

Canta gioia

Che ci siamo incontrati.

Dimentica la nostalgia,

Niente più lacrime!

Canta sempre

La tua primavera!

Dimentica la nostalgia,

Non parlare di lei

E dagli occhi azzurri

Asciugati la tua lacrima!

E dagli occhi azzurri

Asciugati la tua lacrima!

Dimentica la nostalgia,

Niente più lacrime!

Canta sempre

La tua primavera!

Dimentica la nostalgia

tempo passato,

Canta gioia

Che ci siamo incontrati.

Dimentica la nostalgia!