Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte

Acum în zi, de sărbatoare mare,

Nedumirit, îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt, români adevărați,

Și nu  doar oameni, împovarați?

Trăim cu toții, o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și, mari nevoi,

Am vrea să știm, ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim, ca vai de noi

Am vrea ca azi, să-ntindem masa,

Să ne aflăm, cu toții, strânși acasă,

Nu doar pe telefon, să-neauzim,

Cum Doamne-ajută, noi rostim

Dar ceea ce eu spun, e doar un vis,

Pentru că știu, că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc, precis,

Că n-au cum să trăiască, cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare, printre străini,

Copiii lor, acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și, vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea, să se întoarcă,

În țara, de unde cândva, au plecat,

Chiar dacă nostalgia, îi încearcă,

Și au în suflet, un dor, înstrăinat

Patriotismul, începe să dispară,

Și-a noastră, limbă românească,

Străini prea mulți, aflați în țară,

Pe-a noastră glie, strămoșească

Dar cui în astă lume, îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar, să ai ceva, de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră, a românilor,

Este doar, la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți, străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar, in preajma Craciunului!

Pe curând!

Din ultimul sau geamat
Moldova! A rasunat
Cele mai multe ginduri
Spre ea doar le-a inchinat

Cine a fost stejarul
Ce veacuri ne-a vegheat
Cine a fost lumina
Ce nu ne-a mai lasat

Un clopot ce tot suna
Mereu dar si frumos
Nu e doar Stefan Voda
E geamatul raspuns

Moldova iar Moldova!
Nu-l voi lasa in pace
Nu-I voi ierta vreodata
Pacatul   ….
Ca nu se mai intoarce

Vino vodă Țepeș Vlade, 

Să vezi ce a mai rămas sub soare,

De când tu ai dispărut,

Cu noi, toți au făcut ce-au vrut.

Am ajuns codașii lumii,

Ne culcăm flămânzi pruncii,

Că averea noastă s-a vândut,

La cei ce capul ți l-au vrut.

Dar cu toate astea-i lăudăm,

Râdem și-i aplaudăm,

Că vezi doamne ne ajută,

Noi le dăm, ei ne scuipă.

Nu le-ar strica și câte o țeapă, 

Inima în ei de frică să fiarbă,

Că noi am uitat ce tu ne-ai spus,

Nu există decât înainte sau sus.

Oh cer de vară al moților;

Îmi amintesc când mă-întindeam,

În iarbă înalta, câmp pustiu,

De sub Fântâna Sălciilor.

Oh cer de vară  azuriu;

Pasări treceau slozuri în zbor

Se-opreau se-înghesuiau sa se-odihnească,

Pe-un nor hoinar suriu.

Oh cer de vară al moților;

Fugeam de muncă și de cald,

În iarba înaltă c-un vin alb

De sub fântâna salciilor;  

Oh cer de vară  azuriu;

Nu e cuvânt, tablou, statuie sau miros,

De câmpuri verzi și galben aluniu,

De asta sunt un hoț.  

Oh cer de vară azuriu;

Tu ști Luceafarul!

Pe restul toate el ne-arata;

Ai fost plecat destul.

Oh cer de vară al moților,

Noaptea citesc pe nume în poieni;

Tu-mi desenezi drumuri pe cer,

Esti car cu cai troieni.

Oh cer de vară azuriu,

În suflet sună-alarma,

Si eu de dor scriu și iți plâng,

A mea singură Alma.  

Oh cer de vară azuriu,

De-ar fi la tine sa revin,

Deși de-atunci a trecut timp,

Sa nu ma lași pustiu.                              

Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin   botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul  în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te  îmbracă de dimineață
Aura lui  trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.

Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,

Pentru hoţi folosesc sula.

Şi îi trag pe toţi în ea,

Ca să simtă sula mea.

Şi îi las să pătimească,

Până mor să chinuiască.

De furat ei să se lase,

De vor de sulă să scape.

Că astfel milă de ei n-am,

Şi îi omor întregul neam.

De cei ce oamenii îi fură,

Pentru ei am scârbă, ură.

Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,

Şi de nimeni nu îmi pasă.

Că am să scap ţara de hoţi,

De trântori şi neghiobi !