Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Popa Andreea
Дата публикации: 2 июня 2024
Просмотры: 344
Стихи из этой категории
Duminica sufletele tac
Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub coaste ,
Deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet .
Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie tăcerea .
Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni , aerul îngenunchează
Căci iată , trec îngeri cu aripi mari cât o duminică
Care şterg lacrimile din ferestre .
Duminica este o poveste cu ore rotunde
Cu mireasmă de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .
Duminica este o cetate în care se aprind muguri de lumină
Unde sufletele aşteaptă să primească felii de început ,
În duminică capetele stau plecate pentru iertări ,
Pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare .
Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini înfloriţi ,
Pâine caldă aburindă , coaptă în cuptorul de lut .
Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie ,
Cu un ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală peste lume .
Duminica urcă pe fir de lună , la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă .
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Primăvara inimii mele în islandeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Vorið í hjarta mínu
Yndislegur strákur, George...
Innhverfur strákur, George...
Skemmtilegur strákur, George...
Strák eins og ég hef aldrei hitt áður, George,
Strákur sem öll athygli skiptir máli fyrir, George,
Strákur sem hefur gaman af ljóðum, George,
Svipmikill og listrænn drengur, George,
Strákur sem vill endilega fara með okkur í bíltúr á vatnshjólinu, George...
Strákur sem vill endilega að við sitjum og segjum sögur í lautarferðinni, George,
Strákur til að fara í bíó með, leikur, George,
Strákur með einfaldan en vel valinn smekk, George,
Hugrakkur og ákveðinn drengur, George,
Strákur sem hefur gaman af gömlum tískublöðum, George,
Strákur sem, við hvert tækifæri, kemur með fleiri blóm, sælgæti, George,
Strákur sem laðar mig meira og meira að ljóðum hans, George,
Strákur sem skrifar, klippir og endurskrifar þúsund sinnum þar til hann tjáir nákvæmlega það sem hann vill, George,
Strákur sem ég fer með til nágrannans sem kennir spænsku, George,
Strákur sem, ef ég verð á eftir í náminu, hugleiðir mig líka, George,
Strákur sem hlustar á svipaða tónlist, George.
George, minningar mínar um þig, hvernig ég hitti þig og hversu mikið ég elskaði hvernig þú skrifaðir, hvernig þú borðaðir pizzu, hvernig þú hlóst að bröndurunum mínum (því venjulega hlæ ég bara), hvernig þú hlóst að mér stundum, hvernig við notuðum ganga niður húsasundin, hvernig við vorum báðar á mótorhjólum, á þjóðvegi sólarinnar, yfir hámarkshraða, með hárið í vindinum, áhyggjulaus, hvernig við kunnum að láta hvort öðru líða vel, að lyfta andanum, til okkar skemmtu þér á krám, farðu á fótboltaleiki, öskraðu og spýttu fræjum, spilaðu við Nebelung köttinn minn, gefðu mér penna sem þér leiddist, ég myndi laga það og þú yrðir mjög ánægður. Ljúfar minningar, verst að þú fórst með ég veit ekki hvaða verkefni í Brasilíu. Það er ekkert, þú varst ung, eins og Otilia úr "Otilia's Enigma" myndi segja, þú áttir þína drauma og þú varðst að uppfylla þá. Það eru svo margar aðrar stelpur, en þú þurftir virkilega á þessu verkefni að halda. Ég skil þig, þú gerðir það ekki skildu eftir mig mörg ljóð, en ég mun geyma þau, minning þeirra mun blómstra meira og meira þegar ég les þau, fletti þeim, þegar ég nýt skrif þín og hvað þú vildir tjá í gegnum þessar línur.
Flagelare
Stiu că acolo
ești foarte singură
nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei
pensulele
cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră
ai aruncat și tablourile vechi
în care ți-ai pus toată inimă
pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate
ca Van Gogh
n-a scăpat nici regina Angliei
mâncând banane cu furculița
imaginea mea ai estompat-o
cu tușe grose de negru
pe-a ta cu violet
(culoarea mâniei!)
desființind orice legătură-ntre noi
inutil însă
fiindcă eu încă mai simt mirosul inefabil
al ceaiului de mentă și al pâinii prăjite
sărutul tău apăsat și umed
în loc de bună dimineața
foșnetul mătăsos al furoului negru
cumpărat din Passage du Désir Paris le Marais
( de care nu te despărți niciodată!)
palma mea pe coapsele tale moi
ca lutul din mâna olarului
„obraznicule!”
cum să uit toate acestea
și multe altele
știute doar de noi
degeaba ai blocat liftul la etajul 57
voi urca și de data aceasta scările
întotdeauna a trebuit să urc scările
către tine
nu atât de multe
ce-i drept
dar a meritat
știu că n-ai sfâșiat tabloul lui Coreggio
cu Jupiter și jo
(care era o copie!)
nici acum n-am înțeles de ce-ți plăcea tabloul acela
(până la urmă o scenă banală de dragoste!)
și nu-ți plăceau tablourile noastre
pe care le-ai pictat și repictat
pe aceeași pânză
precum celebra Salvator Mundi
atribuită lui Leonardo da Vinci
și nerevendicată de nimeni...
Amor neîmplinit
Spațiu-n jur se îngustează,
Pe inimă pumnale-mi presează,
Întunericul devine greu,
Nu-l mai simt pe-al meu aheu.
Viața, pauză a eternei Morți,
Devine chin fără a-l meu soț,
Și-atât îmi place suferința,
De viață nu-mi va ierta ființa.
Iubite! Prin ce lumi te-a blestemat,
S-ajung eu îndurerat,
Să-mi grăbesc sfârșit de zile,
S-ajung la braț cu tine?
Mă-nspăimântă când la stele meditez
Și le văd împrăștiate-n Univers;
În Eden, împreună ne visez,
Îl avem pe Dumnezeu advers.
Poate să fie Spațiul cât de infinit,
Să existe altele fără sfârșit,
Sufletul meu ție-ți aparține
Până la Sfârșitului fine.
De-aș putea trăi numai în tine,
Să uit de tot, să uit de mine,
Să primesc amor ce mi se cuvine,
Să-ți simt atingeri divine!
Dar te ține-ndepărtat,
Deus, să fii blestemat,
Că suferim noi, separați,
Pentru halu-n care arați!
O să vină vremea noastră,
Să trăim în lume-albastră
Și niciun zeu nu va să ne despartă,
Căci avem aceeași soartă.
....
Lacrimi de sânge am vărsat la cer
Fără să știu prin ce universuri
Plânge, așteptându-mă-n versuri,
Cel ce-mi este înger!
Poezia lui răsună
Poezia lui răsună,
Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...
Lipsită de iubire și speranță...
Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață.
La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...
ca-i năucă...
Naucă de tristețe și bătrânețe
Naucă de speranță și trăiri.
Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!
Другие стихотворения автора
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
,,Cartea mea de vizită"
În casa mea abundă de regrete,
Abundă de miros a Malboro albastru.
În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,
Căci și așa-i format un munte de dezastru.
Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,
Miroase a tutun din living până-n hol.
De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,
Casa și mintea plină, în inimă tot gol.
Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,
Blurând subit și pozele cu mine.
Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,
Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.
Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,
Am scris gânduri ce au mesaj sonor.
Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,
,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."
Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,
Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.
E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,
Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.
În casa mea abundă de-ntuneric,
Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.
Aleg să scriu abstract în mod isteric,
De haosul trăit când trec prin mii de stări.
Tu
Doar eu văd ce ei nu văd,
Doar eu scriu când ei respiră.
Ei văd doar haos și prăpăd,
Eu văd un om ce mă inspiră.
Să simt ce ei nu pot privi,
Să scriu când ei cred că nu pot.
Să simt ce mult te pot iubi,
Să scriu ce simt și să simt tot.
Te simt, mă simt și mi se pare,
Că nici n-am nevoie de ei.
Cât timp te scriu, lumea dispare,
Și rămâi tu în ochii mei.
Nu simt și nici nu am simțit,
Sau n-am văzut să mă inspire.
Vreun ,,neica nimeni" amețit,
Să mă îmbete cu iubire.
Și doar pe tine te voi scrie,
Căci de la tine eu primesc.
Esență ca să mă simt vie,
Și ca să scriu cât te iubesc.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".