Ia-mă iubito...

Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.

Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?

Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu

Pierdut e drumul strălucind către lumină

Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu

Cărarea viselor arzând-o fără vină

Pășește umbletul adânc părând că-s viu

Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă

Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu

Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență

Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu

Cerșind uitării să mă scape de urgență

Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu

Surzit de urletul tăcerii n-am prudență

Se-apleacă mâinile golite la pământ

Strângând în palme imposibilă tangență

Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt

S-aștern dorințele strivite de-o absență

În alb și negru strămutat mă plimbă vânt

Rămas cu mine nu mai am nici o valență

Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt

Fugind culorile mă paște o carență

Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng

De-atâta ploaie se instituie demență

Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând

O să mai fiu doar în lumina ta prezență

Uneori mi-e dor,

Ma duc iar in trecut 

Cu gandul , caci fizic

Nu pot sa ma duc.

Mi-amintesc clipe dulci 

De acolo , din trecut

Unde doar cu gandul ma mai duc...

Vreau sa te sarut

Am plecat departe, sa uit 

Oricat am sa ma duc

Tot nu pot sa uit 

Raman in trecut.

Nu sunt în cărți câte 

cuvinte

Vreau în versuri să le

exprim,

Despre dragostea noastră,

Iubite, 

Și despre cum suferim...

Atingeri atât de-n

depărtate, 

Ca o romanță 

elenistă, 

Gânduri amoroase 

purtate 

Printr-o lume atât de

tristă... 

Încă sper că ești 

acolo

Și ca aștepți ca într-o 

zi

Să trecem amândoi 

Dincolo...

Nicicând ne vom trezi....

1.Sunt doar un om.

Un om fără regrete;

Fără visuri deșarte,

Dar cu păcate.

2.Un om lipsit de răutate,

Care speră la puțină bunătate;

Un om ce poate întelege orice,

Mai puțin propriile fapte.

3.O fată frântă de propriile vise,

Din cauza lipsei de susținere;

Din cauza oamenilor fără rușine;

Din cauza oamenilor cu percepții diferite.

4.O fată retrasă de propriile gânduri,

Ucigând orice urmă de propuneri;

Pentru o fărâmă de fericire,

Chiar și pentru cele mai mici speranțe..

5.Un om căruia îi pasă de toți și de toate,

Un om care luptă pentru fapte și dorințe uitate,

Un om care crede în oameni distruși,

Pentru o lupta cu supuși.

6.O fire ce se dăruiește din suflet,

Fără urmă de regret;

Pentru o lume ce nu contează,

Pentru o omenire în pauză..

7.Între atâția oameni întunecați,

Acești oameni sunt remarcați;

Prin dragostea lor numerică,

Pentru o lume puternică.

8.Deși, în sufletul lor totul este greșit,

Noi luptăm la nesfârșit;

Să demonstrăm ca omenirea merită,

O speranță puternică….

9.Acești oameni renunță pentru o clipă de fericire,

La toate luptele cu sine,

Pentru o simplă bucurie,

Pentru o simplă veselie…

10.Noi nu suntem Eminescu,Blaga sau Bacovia,

Să vorbim de romatisme,sicrie și oameni sfărmați,

Noi nu suntem cei cu actoria,

Dar suntem cei care luptă pentru a fi împăcați.

11.Luptăm pentru binele tuturor,

Deși noi nu suntem în locul lor;

Preferăm să învingem problema,

Pentru binele altora.

12.Ne rătăcim prin cărările durerii,

Prin pădurile pierzării,

Încercând să ne salvăm,

Pentru o clipă de adevar…

13.Cuvintele dureroase sunt ascunse,

Pentru luptele pierdute,

Care nu ar avea efecte,

Pentru oamenii fără verighete..

14. Și astfel ,oamenii ca noi,

Pierduți printre nori,

Rămân în singurătatea rece și dureroasă,

Până când tot ce simțim ne apasă..

15.Și foarte tare ne apasă,

Iar durerea nu ne lasă,

Și sperăm la o rază de soare,

-Tu ești acesta oare?...

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,

Tu pradă cazi uşor iubirii mele,

Aşa că sub salcâm te aştept,

Acum c-au răsărit şi două stele.

Şi ştiu de mijloc când am să te prind,

Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,

Aşa că-n braţe te cuprind,

Acum că zeci de stele strălucesc.

Şi ştiu când părul ţi-l desfac,

Că-n ochi mă vei privi tăcută,

Aşa că ţi-l răsfir şi tac,

Acum că stele sunt peste o sută.

Şi dacă te sărut pe buze, ştiu

C-a mea vei fi iubito, de îndată,

Aşa că te sărut cu foc...târziu,

Acum când stele ard pe bolta toată.

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Iubita mea,

tu, Pasăre măiastră,

tu care zi de zi,

în lutul buzelor noastre

ciopleşti Poarta sărutului,

doar pentru noi doi.

Ia-mă şi mă urcă

pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,

până sus de tot,

deasupra de cuvinte,

în ţinutul iubirilor veşnice.

Acolo unde gurile noastre

dezbrăcate de cuvinte,

vor adormi îmbrăţişate

pe Masa tăcerii.

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser. 

Tot rătăcesc prin locuri stranii,

Dar care-mi par şi familiare,

Îngândurat mă-ntreb întruna

Cum am ajuns în ele oare?

Că nu-mi aduc deloc aminte

Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut

Şi nu-nţeleg unde mă aflu

Şi nici nu ştiu când am trecut.

Pe un tărâm plin de lumină,

Înveşmântat în raze albastre

Ce cad, pe sub a frunţii boltă,

De pe un cer cu două astre.

Ce-s străjuite, de aproape,

De tâmple adânci ca nişte văi...

Iubita mea încep a crede

Că m-am pierdut în ochii tăi.