LUMEA TACE

Bună seara, mă auzi ?
Ți-am  spus  bună seara
Și hai primește-mă
Cum ar fi să fii primit
Suflete al meu
Pribeag și obosit.
Dacă și tu nu o vei face
Îți va rămâne lesa
În care m-ai țintuit.
Nu vreau să ne  certăm
Interiorul meu,
Statornicia mea
Eu vreau să te salut
Iar tu să mă hrănești
Cu împăcarea.
Pribeagule ai ostenit…

nu poți spune tu

muritorul de rând

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul

din păcate

dumnezeii lor

fără niciun reper verosimil

sunt tot atât de infiniți

precum infinitul

(nemărginit la capete!)

un fluviu spumos de întuneric și lumină

revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal

a cerului

peste toate sfâșierile noastre metafizice…

Tatălui vostru, de aici, pe pământ,

Cinstiți-i numele său,

Ascultaţi vorba sa,

Bucuraţi-vă în casa sa,

Ca un copil, toată viaţa.

Pâinea pe care v-o pune pe masă,

Cea, cu multă trudă muncită,

Să vă fie mereu mai gustoasă,

Decât orice ospăț, decât orice ispită.

Plângeţi pentru lacrima sa,

Iertaţi-l atunci când nu mai poate,

Şi fericiți-vă împreună, în toate.

Amin!

In noaptea adâncă

Un înger negru coboară,soptindu-mi:

Tu știi?,timpul zboară...

Și pleoapa-mi se zbate,

Tresar-al meu suflet,

M-agat de lumina vieții,

Cu sete aștept a dimineții speranța,

Mi-e frig și mi-e frica,

A morții aripa in zare se-arata,

Pun mantia speranței pe mine,

Mi-e bine,mi-e bine,

Acuș răsăritul iar vine

Si-alung-a apusului neagra pata..

Noaptea, apare la geam

arunca fulgere-n Satan

cerul plange prin vai

scurma urme-n noroi

arde focu-n ploi

formeaza tornade si sloi

ma stinge

cu caterul ma frige

O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?

Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău

Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

Au trecut ursitele

În ziua nașterii mele

Au trecut ca nălucile,

Și au uitat să arunce

Atunci când am țipat prima oară;

Un grăunte de noroc

Sau o săgeată de foc...

Le-aș chema la judecată

Balanța lumii-i  stricată.

Ce ar trebui să vă dau vouă

Și voi  să-mi dați  mie 

Un grăunte de noroc 

Și la prima zi a nașteri 

Să mă întorc.

În foșnetul înserării

Amurgul își țese calea

Pe urmele potecii

Un izvoraș e în vale.

Se frânge încet lumina,

Cu ziua care moare

În mantii de nălucă

Păreri  de înnorare.

Pe marginea cărării,

Stârnind ades ecoul

Un cârd de ciute,mute

Pornesc să se adape.

Setea sau destinul 

Dureros le cheamă

Ele merg încet

Fremătând de teamă.

Geme-în val izvorul

Învolburat de sânge

Trufaș e vânâtorul

În noaptea care plânge.

          Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.

În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de

colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o  ajute pe mama dacă le cerea ceva.

Pe mine nu prea mă  băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .

Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la

urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă  la combinat .Era  în schimbul de noapte..Vestea a căzut

ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am

văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea  pe

care  era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie  ce semâna

cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata  și-i cerea sfatul

cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am  început să plâng ,la început mai

ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni

niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai

seamăpă cu  ce a fost odată..Tristețea  și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul  tatălui meu

ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în

tăcere ,ascunzându-se de noi.

          Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:

-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea  ser-

viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua

noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută  și

nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul  de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o

pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum  te-ai îndurat de copilașii

noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-

          Mama și-a  luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama  ne-a

îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile  și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă

modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-

scut ,să rămânem  împreună .Am așteptat  vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea  curte

mare cu loc de joacă și o grădină plină  de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

Cer, pământ, apă și foc

Voalul nopții plin de stele

Munți, câmpii și văi adânci

Ploie în  stropii mai mari ,mai mici

Cer  cusut pe orizonturi,

Niște noțiuni concrete,care

Dispersate,adunate 

Sub un numitor comun

Face un tot ,pe care Domnul,

 L-a asezat pe orbită

Ca dar și ispită 

Și l-a numit Pământ.