LUMEA TACE

diminețile mele-s parcă niște felii din sticlă
acoperite de rouă și de petale de flori,
eu însumi am devenit fluid și transparent ca
o bulă fierbinte de sticlă,
din care mă recompun zilnic de o mie de ori.

Si lumea din juru-mi e translucidă
Ca un balon de aur, prăvălit dintre nori,
gravitez nesigur printre stele bolnave
din sticlă
printre oameni cu fețe sticloase și ochi incolori.

Mă rog în gând să nu plouă cu gheață
să nu cadă vreun fulger răzleț printre brazi,
ca un meșter Manole care zidește
din sticlă
mă rog să nu-mi vină iubita nici azi.

Blestemul lui Zeus de azi-noapte-i
ușor redundant, apocrif:
ori îmi zidesc iubita-ntre ziduri
de sticlă
ori o iau mereu și etern de la capăt,
precum neobosituL Sisif.

În Februarie, raze blânde dansează,

Căldura sărută, vara renunță-n grabă.

Vântul mângâie cu a sa alinare,

Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.

Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,

Pământul trezește din somnul adânc,

Inima naturii bate în ritm frenetic,

Un vals de primăvară, în februarie întârziat.

Florile zâmbesc sub raze calde,

În păsări se trezește un cântec curat.

Iarba verde se înalță în dans suav,

Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.

Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,

În februarie, lumea se transformă subtil.

Un strop de vară în simfonie de iarnă,

În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza c²  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

In această poezie ,

Mică, pusă pe-o hârtie 

Am sa scriu câteva rânduri 

Despre tata ce mie-n gânduri .

Am să pun o întrebare 

La mine te gândești oare?

Nici un copil , pe acest pământ 

Nu este vinovat 

Că al lui tată l-a creat și a plecat.

Fiți mai atenți, fiți responsabili!

Aveți copii,dați-le aripi.

Nu le mai rupeți,căci niciodată 

Un copil,nu cere să se nască! 

tristă

însingurată

își aprinde o țigară

mâncarea pentru pisici

emană un miros acru

Machiavelli se-nvârte în jurul cozii

așa spune el că-i este foame

nu-i mai plac granulele poloneze

la sac de 35 kg

lua-l-ar dracu

nici mie nu-mi plac creveții

dar nu fac nazuri

.

trage fumul în piept

până simte gustul infect al frunzelor de tutun

și-și aduce aminte de George

mirosea și el a frunze

avea buzele zgrunțuroase

cianozate

brrr…

pe unde trecea lăsa urme

ca o bucată de glaspapir

nici nu avusese orgasme

.

plecase supărat

.

pesemne că o simțise ca pe o bucată de scândură

știa că o să se enerveze

îi reproșase că nu fusese acolo

și era adevărat

.

dăduse o fugă cu gândul la magazinul din colț

să-și cumpere o mătură...

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,

care se petrecuse-ntr-un  cătun numit Capernaum

( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),

Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ

și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții

 pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.

abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,

 (figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),

cei antici  se aplecară spre artă și cultură,

ducând pe culmi nemaivăzute  sfera,

sfârșind în Evul Mediu cu tortura.

din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă

știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,

renscentiștii se înobilaseră și ei prin  artă,

umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.

Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,

de la savant pân`la plebeu,

îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,

mai gelozim, în taină, încă  faraonii.

iar câteodată  chiar pe Dumnezeu,

(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)

Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ

sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce

vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și

foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă

vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri

parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă

se așează tocmai persoana la care visai!...

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

Dacă ne iubim ?

Ne luăm de mână

Și  la drum pornim .

Va fi greu  începutul

Dar ,dacă  ne iubim

Bănuim  sfârșitul ...

Știu dintr-o  poveste veche,

Că Moș  Crăciun  și Moș Gerilă

Sunt  doi frați ,bine de iarnă  îmbrăcați

Se plimbă c-o trăsurică ,

Cu doi  reni înhămați .

Moș Crăciun ,aduce daruri :

Brazi ornați ,cu beculețe ,

Cu  ghirlande ,jucării

Cum le place la copii .

Moș  Gerilă ,însă vine

Cu  altfel  de bucurii :

Ne aduce nori de zăpadă

Pârtii vesele la munte

Săniuțe ,Om de zăpadă

Strat de omăt peste tot.

Colinde și urăturii

Că așa-i la români .

Moș Gerilă te rugăm

Lasă supărarea ,dusă

Te rog vino pe la noi

Lasă-ne să fim  copii:

Iarna să aduci bucurii!

  Pe  Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi  la aceiași  fundație.

Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu

să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-

cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit  o undă de simpatie.

Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special

în privire,un farmec aparte.Înalt și bine  înzestrat de natură, avea ceva magic

în privire De fapt el nu  prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.

S-a hotărât deci  să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.

              CONTINUARE

Floare de colț

Scăldată in soare

Floare de colț

Îubire ce doare

Floare de colț 

Ideal de iubire

Trdită de drum

Spre seară apune.

Destin de parfum.