Mă închin !

Oh suflet drag,

Mă întrebi cine sint 

Dar cum și de ce ... 

 Simplu îți răspund 

Că a mea geneza 

Din praf de stele provine 

Unite și făurite 

De un val lin 

Din adâncul ocean 

Căldură și viață

Din focul viu provin 

Căci om sînt 

Și în trezvie sper a mă afla

Călăuzit de luna

De munte protejat 

Atunci când scriu 

Și mă inspir 

Din suflu viu 

Lin venind

Luceafărul blând șoptind

Cu lumina și culoare 

Că am să port acest vesmânt 

Cusut cu fir de alinare 

Până la ultima-mi suflare 

Căci piese de spirit am cules 

Pierdute dar regăsite

Suflet pentru Thazoyom

Și răsuflare pentru mine.

Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.

Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.

Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.

Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.

Dacă ziua ar fi o noapte,

Totul s-ar spune în șoapte.

Dar prin zorii ce apar

Orice șoapte în van dispar.

Doar destinul îți croiește

Calea aleasă, și nu greșește.

Pe cereasca hartă a sorții

Creionează un însemn al vieții.

Acesta îți marchează soarta

Și nu știi când se-ntoarce roata,

Căci ești sortit ca s-o urmezi

Și îți rămâne doar ca să visezi.

Un an, o zi, un ceas,

Și ai reușit încă un pas

Să poți iubi și realiza

La orice vârstă ai avea.

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.

Tulburarea obsesivă
a atingerii unor suprafețe
nepersonificate,
gândind la ele
despre cum ar fi să le acopere o briză,
mă duce cu gândul la gânduri
obsesive de altfel,
ale unui peisaj pictat de către ai mei ochi
-verzi, dar nu-i știe nimeni-
Sau poate că îi știe
o întreagă lume,
dacă lumea mea s-ar rezuma
la un peisaj.
Pictat de către doi ochi-
verzi.

Lemnul unei  uși e un dar  pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic  dintre stejari
Copacul  ţipându-şi,  jalnic, prăbuşirea.

Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată  larg deschisă,  sau ferecată
O ușă rămâne un  presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?

Din calendarul de perete ,fug filele una câte una.

Unde fuge oare timpul ? Și, odată cu ele și zilele

vieții noaste!...Cade și ultima filă a lunii martie.

Din geamul camerii mele urmăresc raza de soare ,

vie,luminoasă,dar fără puterea de a încălzi

mugurii amorțiți încă de vremea rece ce nu mai

pleacă de la noi .Stau la geam,cu ochii larg deschiși

spre cerul înalt și gol.Muguri mari,ascunși sub mantia

groasă, așteaptă zile mai calde să nască flori frumoase,

parfumate,multicolore.

Mă trezește din visare un scâncet dureros.Negruța a

ajuns într-o stare jalnică de bătrânețe și boală.

     La început nu știam ce are, apoi mângâind-o,

mi-am dat seama că are dureri mari, încât și palma cu

care o ating ușor,îi provoacă suferințe.Cuvintele mele,

calde ,le aude ,le înțelege,dar mă roagă,cu ochii ei triști,

să nu mai pun mâna pe spatele ei, fiindcă de acolo

pornește o durere chinuitoare .Se plimbă încet cu capul plecat

și din când în când își strigă durerea într-un țipăt scurt ,de parcă

se rușinează.Mă uit la ea și parcă mă văd pe mine!...

     Doar cu cincisprezece ani în urmă Negruța cea de azi era 

 o cățelușă mică ,fără ochi,pe care Ginuța,o fetiță inimoasă ,

a cules-o de la un colț de stradă ,unde fusese aruncată ,

înainte poate ,de a lua prima gură de lapte de la mama ei

     Fetița a adus-o acasă,în șorțul ei de școlăriță din clasa întâia,

și i-a strecurat în gura uscată câteva picături de lapte ,dintr-o

pipetă,lapte pe care cățelușa l-a înghițit cu lăcomie și sete,dornică

de viață .Așa a întrat în viața familiei noastre Negruța ,la începutul

une veri. Cuminte și curată,iubită și alintată de toți -deși era un câine

cu totul obișnuit-Negruța s-a deosebit mult de suratele ei din mahala.

     Nu a putut învăța să vorbească,știa însă să asculte și să înțeleagă

ce trebuie să facem noi pentru ea și ce trebuie să facă ea pentru noi.

Mulți dintre vizitatorii nepoftiți au făcut cunoștință cu coloții ei .

     La început ,am vrut s-o pun la lanț,dar am văzut cum din ochii ei

triști se rostogoleau lacrimi mici N-a suferit umilința de a sta la lanț .

Când invitam pe cineva în curte,de teama de nu fi tentată să-l muște

se retrăgea la cușca ei ieșind doar în clipa când musafirul trăgea poarta

după el, mușcând cu furie din mâner în care urmele colților ei s-au

imprimat adânc.

     Într-o noapte, m-a trezit din sonm lătrăturile ei tânguitoare și prelungi .

Am ieșit afară să văd ce s-a întâmplat și mi-am dat seama că ne-a scăpat de

la mare nenorocire .Careva dintre noi uitase aragazul deschis .Ce se întâmpla

dacă aprindeam un chibrit ?

     Anii trec și lasă urme grele peste fiecare dintre noi.Câte dintre greșelile vieții

noastre ar putea fi evitate,dacă am putea lua viața de la început Mă uit la Negruța

îi înțeleg suferința,dar cu ce pot s-o ajut ?În fața sorții,și omul și animalul,sunt egali.

Așa a fost hotărât,dintr-un început ,de Cel care le-a creat pe toate...

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

Ce departe îmi par azi toate

Scene rupte ,gesturi stranii

Ce am acumulat cu anii,

Sau topit într-un deceniu

M-au demolat  ca pe-un pom 

Port doar numele de om.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit în zări

Pentru cei ce fac din noi 

Ai sărăciei eroi ,personaje negative.

Ce de zbateri ,ce de griji 

Pentru-un loc în lumea 

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția bani se toacă

Pe interese străine.

Domni sunteți  azi ,ce veți fi mâine?

Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.

Iubesc adierea,foșnetul și floarea,

Iubesc gingășia,fiorul și zarea

Iubesc văzduhul albastru

Cu cerul senin,

Iubesc învierea,nemurirea...

Prin toate acestea

A-și vrea să rămân

Când ultimul pas îl leg de destin!...

Ești mizul de pâine curat ,

Ești  izvorul cu apă zglobie

Ești  argila din care olarul 

Urzește ulciorul ciudat. 

Ești sufletul pe are

 În brazdă adâncă însămânțat

Strămoșul meu mândru DAC.