Стихи из этой категории
Realitatea arde
Trăim în lumea rece pierduți de realitate
O formă fără fond când dragostea te arde
Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate
Doar reguli fără suflet din inimile moarte
De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină
De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină
De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate
Mă caută de zor să mă trezească-n noapte
De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape
Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde
Iubirea l-a chemat, tot caută departe
Rămân abandonat, pierdut de realitate
O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare
Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale
Iubirea mișcă munți, adună sau desparte
Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde
Ochiului meu
Nu te-am iubit îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.
Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi citești din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.
Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.
ȚARĂ FURATĂ
Nu plânge maica mea bătrână
Că fii tăi de azi te fură.
Își pun vată în urechi
Iar ție îți pun căluș în gură.
Ce vrei să faci la tine acasă
Voie la străini tu cei
Stăpânii lumii cântă hora ,
În ajutorul cui să speri?
O-măicuță esti bătrână și săracă
Nepoților ce le mai lași?
Povara țării înstrăinate
Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.
Mai sper și eu ca tine ,maică
Din cele patru zării ai țării
Să se înalțe în lumină
Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .
Pământul țării îi scump și-i sfănt
Și strgă în atâta sînge
Trimite-i Doamne un viteaz
Căci pentru noi și cerul plânge.
Doua inimi! ( Pentru tata )
Plutesc în aer două inimi
Și vântul le tot duce,
Se-ntorc și își vorbesc
Lângă o cruce.
Ce mult a mai trecut
De când te-ai dus,
Te rog de vrei să-mi spui
Cum este Sus?
Pe-aici este cum știi
Nimic schimbat,
Doar eu îmbătrânit
De-atât oftat.
Am fost și ieri pe-aici
Să ud o floare,
Că tare s-a mai ofilit
Arșița-i mare.
Copiilor le merge bine
Și au de toate,
Mai trec și pe la mine
Puțin..c-atât se poate.
Nepoții au crescut acum
Și merg la școli,
Învață de pe laptop
Nu de pe coli.
Cei mari au casa lor
Servicii bune,
Nimic nu le lipsește
Sunt peste tot în lume.
În sat puțini am mai rămas
Doar cei bătrâni,
Mulți tineri sunt plecați
Printre străini.
Ieri s-a dus la cer și Veta
Poate vă întâlniți,
Era bolnavă sărăcuța
Și-n mari suferinți.
N-a mai plouat de mult
E mare uscăciune,
Mereu cerem să plouă
Prin rugăciune.
Nici Domnul nu ne mai aude
Că suntem păcătoși,
Ne facem că iubim
Rămânem... mincinoși.
Mă strânge frigu-n spate
Așa că am să plec,
Dar voi veni și mâine
La cruce să m-aplec.
Nici azi n-ai scos o vorbă
Doar eu ți-am povestit,
Mi-i inima pustie
Și ochii triști.
Te rog să ai răbdare
Că am să vin la tine,
Nu știu la ce timp
Poate fi mâine...poimâine?
Te las acum și cer iertare
Că este noapte,
Și-ți spun că te iubesc
În mii...de șoapte!
Dragostea cea mare
În lumea noastră, iubirea strălucește,
Cu fiecare clipă, mai mult crește.
În ochii tăi, o lumină arzătoare,
Îmi spune că ești dragostea cea mare.
Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,
Iubirea noastră curge, ca un izvor.
În fiecare atingere, în fiecare sărut,
Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.
Pe calea noastra, impreuna am pornit
Ca doi copii noi am devenit.
În lumina zorilor și sub cerul senin,
Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.
Realitatea arde
Trăim în lumea rece pierduți de realitate
O formă fără fond când dragostea te arde
Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate
Doar reguli fără suflet din inimile moarte
De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină
De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină
De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate
Mă caută de zor să mă trezească-n noapte
De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape
Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde
Iubirea l-a chemat, tot caută departe
Rămân abandonat, pierdut de realitate
O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare
Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale
Iubirea mișcă munți, adună sau desparte
Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde
Ochiului meu
Nu te-am iubit îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.
Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi citești din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.
Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.
ȚARĂ FURATĂ
Nu plânge maica mea bătrână
Că fii tăi de azi te fură.
Își pun vată în urechi
Iar ție îți pun căluș în gură.
Ce vrei să faci la tine acasă
Voie la străini tu cei
Stăpânii lumii cântă hora ,
În ajutorul cui să speri?
O-măicuță esti bătrână și săracă
Nepoților ce le mai lași?
Povara țării înstrăinate
Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.
Mai sper și eu ca tine ,maică
Din cele patru zării ai țării
Să se înalțe în lumină
Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .
Pământul țării îi scump și-i sfănt
Și strgă în atâta sînge
Trimite-i Doamne un viteaz
Căci pentru noi și cerul plânge.
Doua inimi! ( Pentru tata )
Plutesc în aer două inimi
Și vântul le tot duce,
Se-ntorc și își vorbesc
Lângă o cruce.
Ce mult a mai trecut
De când te-ai dus,
Te rog de vrei să-mi spui
Cum este Sus?
Pe-aici este cum știi
Nimic schimbat,
Doar eu îmbătrânit
De-atât oftat.
Am fost și ieri pe-aici
Să ud o floare,
Că tare s-a mai ofilit
Arșița-i mare.
Copiilor le merge bine
Și au de toate,
Mai trec și pe la mine
Puțin..c-atât se poate.
Nepoții au crescut acum
Și merg la școli,
Învață de pe laptop
Nu de pe coli.
Cei mari au casa lor
Servicii bune,
Nimic nu le lipsește
Sunt peste tot în lume.
În sat puțini am mai rămas
Doar cei bătrâni,
Mulți tineri sunt plecați
Printre străini.
Ieri s-a dus la cer și Veta
Poate vă întâlniți,
Era bolnavă sărăcuța
Și-n mari suferinți.
N-a mai plouat de mult
E mare uscăciune,
Mereu cerem să plouă
Prin rugăciune.
Nici Domnul nu ne mai aude
Că suntem păcătoși,
Ne facem că iubim
Rămânem... mincinoși.
Mă strânge frigu-n spate
Așa că am să plec,
Dar voi veni și mâine
La cruce să m-aplec.
Nici azi n-ai scos o vorbă
Doar eu ți-am povestit,
Mi-i inima pustie
Și ochii triști.
Te rog să ai răbdare
Că am să vin la tine,
Nu știu la ce timp
Poate fi mâine...poimâine?
Te las acum și cer iertare
Că este noapte,
Și-ți spun că te iubesc
În mii...de șoapte!
Dragostea cea mare
În lumea noastră, iubirea strălucește,
Cu fiecare clipă, mai mult crește.
În ochii tăi, o lumină arzătoare,
Îmi spune că ești dragostea cea mare.
Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,
Iubirea noastră curge, ca un izvor.
În fiecare atingere, în fiecare sărut,
Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.
Pe calea noastra, impreuna am pornit
Ca doi copii noi am devenit.
În lumina zorilor și sub cerul senin,
Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.
Другие стихотворения автора
ALUNECUȘ
Drumu-i greu.E alunecuș
Și mă mișc încet, furiș
Teamă mi-i acuși acuși
Parcă a-și fi pe derdeluș
Gheața-i lucie oglindă
Mă desmiadă vrea să-mi prindă
Un picior și mă răstoarnă.
Mă desprid urgent de jos!...
Oare cine m-a văzut?
Drumu-i greu de străbătut...
Picioarele nu m-ă ascultă
Și iarăși mai iau o trântă.
Zău că e revoltător,
Ghiața asta e perfidă :
Nu știu ce are cu mine?
Mă tot trage de picioare,
Se uită-n sacoșa mea
Nu mai am nimic în ea.
Aveam doar vreo zece ouă,
Și le-am împărțit în două.
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
Blestem greu !
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția banii se toacă
Pentru interese străine.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit la cei
Ce fac din noi,ai sărăciei eroi ...
Domni sunteți azi ,ce veți mâne...
Oameni ...fără de rușine!
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
ALUNECUȘ
Drumu-i greu.E alunecuș
Și mă mișc încet, furiș
Teamă mi-i acuși acuși
Parcă a-și fi pe derdeluș
Gheața-i lucie oglindă
Mă desmiadă vrea să-mi prindă
Un picior și mă răstoarnă.
Mă desprid urgent de jos!...
Oare cine m-a văzut?
Drumu-i greu de străbătut...
Picioarele nu m-ă ascultă
Și iarăși mai iau o trântă.
Zău că e revoltător,
Ghiața asta e perfidă :
Nu știu ce are cu mine?
Mă tot trage de picioare,
Se uită-n sacoșa mea
Nu mai am nimic în ea.
Aveam doar vreo zece ouă,
Și le-am împărțit în două.
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
Blestem greu !
Țara plânge că-i săracă
Fiindcă atâția banii se toacă
Pentru interese străine.
Dezbrăcat de cele sfinte
Blestem greu trimit la cei
Ce fac din noi,ai sărăciei eroi ...
Domni sunteți azi ,ce veți mâne...
Oameni ...fără de rușine!
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit