O DORINȚĂ CENZURATĂ

Pe drumul desfundat de apa

Văzduhului deslănțuit

Șuvoaile se duc la vale

Cu tot ce în viață am avut .

De câte ori mă încearcă soarta ,

Destinul greu, de zeci de ani

Că pierd pe rând tot ce adun,

Recoltele-s făcute scrum.

Din norii grei ne cade piatră

Sfărâmă tot pe unde cade,

Mă doare sufletul ce văd

Că nu a mai rămas din casă.

Sătenii mei sunt năuciții

De ce Doamne ne tot loviți ?

Noi și așa o ducem prost ,

Învățați ,să ținem post!...

Ce foamete va fi la noi !...

Recoltele-s toate în noroi

Ce vom mai pune oare-n oală?

E cineva căruia îi pasă

De așa soartă nemiloasă?

Sigur, ați văzut și înțeles, ce ne așteaptă,

Ne-am pierdut dreptul la libertate, când 

La stâna de oi și milușeii s-au angajat lupi,

Hămesiți de foame, ca urșii la stupi.

Nu sunt ei vinovați, că sunt aleși

Dar nici alegătorii, n-au nici-o vină

Sunt atâtea rețele, încrengături,perversitate,

Ușor de păcălit un popor trăit în onestitate.

Poporul român , nu-i prost și nici dus cu pluta

Au deschis hotare, și i-a amețit ce ușor se câștigă suta,

Cei apți de muncă sunt peste hotare,

Economia, părinții, țara moare.

Ne ducem traiul în griji și agonie

Cu spectacole în senat și parlamert

Așa comportament, are doar un om dement

Când văd că nu mai au șanse,fac atac de furie.

Sunt multe de spus și rău mă doare,

Când va mai fi cerul senin și cu soare?

În robie se intră ușor, cu victime multe

Biet popor Român, nui nimeni geamătul să li-l asculte!

M-am trezit in zori

Dintr-un vis frumos

Prn țară umblam,

Uite ce vedeam:

Oameni, bucuroși 

Zâmbitori, frumoși 

Doina nu jelea,

Soarele încălzea,

Holda ne hrănea,

Prieteni buni, ca frații 

Ploua cu belșug ,

În brazdă și-n casă.

Iar la masa mare 

Mare sărbătoare:

Oamenii egali în toate

Nu erau șomeri 

Nu erau săraci 

Nu erau bogați 

Toți erau doar frați.

Of  ce utopie 

Mi se întâmplă mie!!!!!

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

         Am îndrgit de mic istoria. Îmi vorbea despre trecutul neamului meu.

Nomazi din vremuri srăvechi, au ajuns pe aici, venind de departe, din locuri 

pustii și aici la noi a găsit tot ce în timp au căutat. S-au statornicit, s-au legat 

de aceste meleaguri, au devenit stăpâni. Dar valuri de năvălitori au venit,

doritori de frumusețele și bogățiile acestor locuri. Tracii, Dacii și cine o mai fi fost 

a apărat cu viața, vatra lor, au muncit, au construit o țară modernă, unde urmașii 

se mândreau cu originea și istoria lor.

      Au venit barbari din toată lumea,

Din orient, din occident să fure

Câmpiile și munții și pădurea

Robind poporul pașnic, urgia să îndure.

Românul, acum s-a gândit

În lungul istoriei, nu ne-am prăpădit

Pe vatra noastră, credința am zidit 

Meleaguri străine, averi, nu am cotropit.

Astăzi avaria, dorința de putere-i mare,

E greu să mai găsim un patriot cinstit,

Că lumea-i plină de hoți și hiene

Iubirea de popor și țară a murit.

Printre atâția farisei, trădători de țară,

Sunt cei ticăloși ce uneltesc pe bani,

Ar vinde tot ce pot,să vândă și pe cei sărmani,

Bolnavi, bătrâni, copii, au ajuns orfani.

Împărații lumii, se războiesc, cine-i mai tare,

Care pe care distruge, cu armă sofisticată...

Sunt glorificați?...oare cred?...au mintea stricată...

Ei cred că au ajuns zei, sunt doar niște mișei.

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.

E rece, tot mai rece inima caldă

Vântul usucă pe buze  cuvintele

Gândul încet se veștejește nerostit

Foșnește sufletul plutind ruginiu

Șoptește liniștea primind ecouri pustii

Norii de dor acoperă zâmbetul

E întuneric de speranță rănită și plouă

Plouă rece cu tăcere înecând lumina

Spre nicăieri umblă pașii desculți

Pictează umbre reci pe cărări uitate

Bruma crește alburie sclipid orbitor

Și-atunci pierdut nu se mai vede mâine

Privirea arde stămutată în visare

Caută stelele aprinse în trecut

Vara plecată e spre soare călătoare

E toamnă rece de mă scutură plângând

umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem şi bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-şi însoţeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voinţă supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
şi-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să priveşti înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?

N-aș știi să-mi explic de ce-mi apari prin gânduri,

Dar știu că mereu mă citești printre rânduri, 

Astăzi e ziua când nu te aștept, 

Deși inima ta îmi bate în piept.

Încă am emoții când tăcut îmi vorbești în vise, 

Încă mai țin felinarele aprinse, 

Încă te văd la mine-n oglindă, 

Și ochii tăi încă știu să mă surprindă.

Dar nu te caut la pas prin oraș, 

Pentru că te găsesc în dorul uriaș,

Și nu mai visez, decât câteodată,

Că inima ta a rămas descuiată. 

Nu te mai caut și nici nu te chem, 

Ci doar te rescriu în vechiul poem, 

Poate ne vom reîntâlni pe traseu,

Același tu, dar o altă eu.

Iubita mea, 

Vreau să-ți sărut privirea

Sprâncenele și gândurile toate,

Pe cele bune să ți le pot fura...

Vreau să-ți pătrund în calda-ți ființă îngerească,

Să te cunosc și recunosc cum eu aș vrea...

Să știu ce vorbe îți pot spune

Să nu greșesc rostind cuvinte rătăcite,

Să îți arăt cât te iubesc

Și să te pot avea...!

Iubita mea,mă rog să nu te lași furată 

De-altcineva ce poate face asta,

Căci nimeni pe pămant nu-ți poate ține locul

Și nici să aibă frumusețea ta!

Iubito,nu alunga de la frumoasele-ți picioare

Pe cel ce vrea să ți le spele cu lacrimile curse din iubirea sa,

Pe cerșetorul și posesorul inimii rănite,

Să le sărute iubindu-te prostește 

Exact așa cum el ar vrea!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Aici e Viata nu e Raiul

Nu trebuie sa fim perfecti 

Sa renuntam la tot alaiul

Principii si oameni corecti!

Suntem asa cum ne-am permis

Desi, ne-am nascut inocenti

Am trait doar in compromis

Si -am devenit doar dependenti.

Avem o lupta zi de zi

Cu altii, dar in noi e fum

Mimam ca vrem a ne trezi

E cam tarziu... ajungem scrum!

Cand ne-om intoarce iar la noi

Si vom vedea ca suntem buni

Nu vom mai accepta "gunoi"

Chiar de vom fi facuti nebuni.

S-avem curaj sa nu mai fim

Acolo unde nu-i nimic

Caci chiar de credem ca iubim

Iubirea e un inamic!

E multa forta la mijloc

Sa renuntam la dependenta

Ce-i natural e reciproc

Si aduce multa prezenta!

In umbrele noastre uitate

Traim ca si cum asta a fost

Nu stim ca-n locuri luminate

Umbrele pier ca nu au rost!

Doua Umbre

30.12.2025

#Doua-Umbre 

 FLOARE DE GHEATA , IN VARF DE MUNTE 

CAND VINE FRIGUL , INCEPE SA UITE.

ISI INGHEATA TRUPUL , MIRESMELE-I PALESC ,

RAMANE DEZGOLITA , INTR-UN SUSPIN GROTESC.

REZISTA DOAR CU GANDUL LA ACEA CALDURA , 

UITA C-O DOARE TRUPUL , DOAR SA NU SIMTA URA.

INCEPE SA IUBEASCA VANTUL , CE-I LASA CICATRICI , 

ZAMBESTE CU DURERE-N SUFLET , EA VA PLECA DE AICI!