HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: T.A.D.
Дата публикации: 30 ноября 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 247
Стихи из этой категории
flux de poeme naani /54
plictiseli de lună nouă
virusul mutant
tulbură apele-
stingher printre zvonuri
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
E primăvară!
E primăvară, îi simt căldura
Adusă de adierea unui vânt,
E timpul bun pentru-arătură
Și de pus sămânța în pământ
Ziua, e din ce în ce mai lungă
Iar nopțile încep să fie scurte,
Țăranul cu greu mai dovedește
Foc să dea la cei gunoi în curte
Copacii sunt încărcați de flori
Și colindați de roiuri de albine,
Nectarul să îl fure pentru miere
Ce noi apoi o consumăm pe pâine
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce cuiburi fac prin rămurele,
În care zilnic vor depune ouă
Și-n timp puii vor ecloza din ele
Pe câmp tractoarele trag brazdă
Sub care vor fi puse semințele,
Și dacă cade apa binecuvântată
Țaranul îsi va umple hambarele
Diminețile sunt încă răcoroase
Și doar peste zi se încălzește,
Și-o vorbă din popor ne zice
De vrei cămara plină, din zori.. trudește!
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
flux de poeme naani /54
plictiseli de lună nouă
virusul mutant
tulbură apele-
stingher printre zvonuri
tandem cu Moku/4
dincolo de
marile crispări ale-ntinselor deșerturi,
de bolborăseala vântoaselor
rătăcită-n crăpături de peșteri,
“te-nvăluie o adiere de-nceput,
ce poartă-n miezul ei
o naștere
de muguri încă neștiuți;
și-o liniște curată, nepământeană,
ca o privire
ce n-a fost nicicând rostită."
E primăvară!
E primăvară, îi simt căldura
Adusă de adierea unui vânt,
E timpul bun pentru-arătură
Și de pus sămânța în pământ
Ziua, e din ce în ce mai lungă
Iar nopțile încep să fie scurte,
Țăranul cu greu mai dovedește
Foc să dea la cei gunoi în curte
Copacii sunt încărcați de flori
Și colindați de roiuri de albine,
Nectarul să îl fure pentru miere
Ce noi apoi o consumăm pe pâine
Și peste tot e ciripit de păsări
Ce cuiburi fac prin rămurele,
În care zilnic vor depune ouă
Și-n timp puii vor ecloza din ele
Pe câmp tractoarele trag brazdă
Sub care vor fi puse semințele,
Și dacă cade apa binecuvântată
Țaranul îsi va umple hambarele
Diminețile sunt încă răcoroase
Și doar peste zi se încălzește,
Și-o vorbă din popor ne zice
De vrei cămara plină, din zori.. trudește!
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
Другие стихотворения автора
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
Ora 3,23 !...
În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund
în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...
-Tantusa!...
Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins
lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era
vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.
Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune
așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit
cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl
aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată
casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur
liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-
turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...
Sărmană țară !
Nu plânge ,mama mea bătrână ,
Că fii tăi de azi te fură
Își pun vată în urechi ,
Iar ție ,îți pun căluș în gură.
Nici când n-a fost mai crudă soarta
Ca-n anii următori luminii ,
Când alții îți hotărăsc soarta
Și trag de tine ,precum câinii.
Ce vrei să faci la tine acasă
Voie la străini tu ceri
Stăpânii lumii ,căntă hora
În ajutorul cui să speri ?
Mai sper și eu ca tine ,maică
Din cele patru zări ,a țării
Să se înalțe spre lumină
Un Mircea ,un Ștefan ,un Mihai !
Pământul țării e sfânt și scump
Și strigă-n el atâta sânge
Trimite-i Doamne un viteaz ...
Când pentru noi și cerul plânge
O LACRIMA
O lacrimă e un bob de rouă
Pe verdele crud , când nu plouă
O lacrimă e un strop de apă
Pe fruntea omului ce sapăâ
O lacrimă e un suflet rătăcit
E aripă de înger , iertătoare
Între chemări și stigătul pierdut ,
Când inima-i o rană , ce te doare...
O lacrimă e o perlă în curcubeu
E drum închis ,e frica ce revoltă ,
E cupa de cucută ce trebuie s-o beau
E steaua ce s-a stins acolo sus pe boltă.
O lacrimă imensă tinde să se nască,
O lacrimă pe un obraz de țară
Ce învăluie pământul ca o mască
Lăsată-n vitregie ca să moară.
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
O POVESTE PENTRU TINE
-continuare-
A venit iarna...Peste câmp se întinsese un covor alb,de nea.
În cușca mea era cald și bine,dar mi-a venit așa ,un dor de
hoinăreală. Am luat-o și pe Ledy și am pornit-o amândoi ,prin-
tre troiene, hârjonindu-ne.Am alergat până ce blana lui Ledy s-a
umplut cu țurțuri de ghiață. Înfrigurați ,am pornit spre casă .Ca să
ne încălzim și să ne uscăm am cerut voie în casă.Când ne-a văzut
stăpâna...ce-a fost la gura ei....pe mine m-a învitat să merg la cușca
mea de afară, însă Ledy care era câine de casă și blana ei lungă
era plină de promoroacă aîmbrăcat-o cu o vestă a lui Andy și i-a
făcut un culcuș sub vatra sobei unde era cald și bine. Eu aveam
un păr scurt , eram uscat ,dar eram îngrijorat pentru prietena mea.
eu eram vinovatul de această excapadă.
Venise sărbătorile Crăciunului,în tot satul se auzeau colinde
Stăpânul meu Andy cu nu grup de prieteni ,au plecat cu -Steaua-
Zăpadă era peste tot dar pe ulițe se făcuse cărări ,și de astă dată
nu am mai venit uzi acasă.După ce copii colindau gospodari ,dădeau
colindătorilor : colaci ,covrigi ,nuci și de cele mai multe ori ,primeau
bani...când se făcea plata colindătorilor, eu și Ledi ne băgam în față
ca ei să înțeleagă că și noi facem parte din grup.Era o forfotă și ve -
selie ,chiote ,amestecate cu miros de sarmale și de cozonaci.
După miezul nopți, ne-am făcut inventarul la ce am adunat și ne-am
întors acasă fericiți de lunga plimbare din noaptea de Crăciun.!...
Ce vremuri!...anii au trecut ....Ledy are ,puii ei cu care pot să mă
joc, îi țin între labele mele mari ,îi mângâi ,îi alint parcă ar fi ai mei...Da
acum am o viață nu frumoaaă, ci foarte frumoasă...și mai am atâtea
amintiri despre care o să povestesc cu altă ocazie...ne vom reîntănli
fiți siguri!...Al vostrul prieten :ATOS
,
TE AȘTEPT ÎN VIS
Toate mi se întâmplă în vis
Așa ne-a fost nouă scris.
Până la tine-i cale lungă
Gândul poate să ajungă
Atât ne este permis
Ne privim înduioșați
Și cu ochi înlăcrimați
Noaptea asta-i generoasă
Ești iarăși oaspete în casă
Mai trăim încă o dară
Povestea cea minunată
Sufletul dorul și-a stins
Cănd în brațe m-ai cuprins
Toată noaptea am colindat
Aveam aripi, și am zburat
Peste creste, pe sub mări
Când visul se destramă în zori
Ora 3,23 !...
În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund
în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...
-Tantusa!...
Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins
lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era
vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.
Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune
așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit
cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl
aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată
casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur
liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-
turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...
Sărmană țară !
Nu plânge ,mama mea bătrână ,
Că fii tăi de azi te fură
Își pun vată în urechi ,
Iar ție ,îți pun căluș în gură.
Nici când n-a fost mai crudă soarta
Ca-n anii următori luminii ,
Când alții îți hotărăsc soarta
Și trag de tine ,precum câinii.
Ce vrei să faci la tine acasă
Voie la străini tu ceri
Stăpânii lumii ,căntă hora
În ajutorul cui să speri ?
Mai sper și eu ca tine ,maică
Din cele patru zări ,a țării
Să se înalțe spre lumină
Un Mircea ,un Ștefan ,un Mihai !
Pământul țării e sfânt și scump
Și strigă-n el atâta sânge
Trimite-i Doamne un viteaz ...
Când pentru noi și cerul plânge
O LACRIMA
O lacrimă e un bob de rouă
Pe verdele crud , când nu plouă
O lacrimă e un strop de apă
Pe fruntea omului ce sapăâ
O lacrimă e un suflet rătăcit
E aripă de înger , iertătoare
Între chemări și stigătul pierdut ,
Când inima-i o rană , ce te doare...
O lacrimă e o perlă în curcubeu
E drum închis ,e frica ce revoltă ,
E cupa de cucută ce trebuie s-o beau
E steaua ce s-a stins acolo sus pe boltă.
O lacrimă imensă tinde să se nască,
O lacrimă pe un obraz de țară
Ce învăluie pământul ca o mască
Lăsată-n vitregie ca să moară.
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
O POVESTE PENTRU TINE
-continuare-
A venit iarna...Peste câmp se întinsese un covor alb,de nea.
În cușca mea era cald și bine,dar mi-a venit așa ,un dor de
hoinăreală. Am luat-o și pe Ledy și am pornit-o amândoi ,prin-
tre troiene, hârjonindu-ne.Am alergat până ce blana lui Ledy s-a
umplut cu țurțuri de ghiață. Înfrigurați ,am pornit spre casă .Ca să
ne încălzim și să ne uscăm am cerut voie în casă.Când ne-a văzut
stăpâna...ce-a fost la gura ei....pe mine m-a învitat să merg la cușca
mea de afară, însă Ledy care era câine de casă și blana ei lungă
era plină de promoroacă aîmbrăcat-o cu o vestă a lui Andy și i-a
făcut un culcuș sub vatra sobei unde era cald și bine. Eu aveam
un păr scurt , eram uscat ,dar eram îngrijorat pentru prietena mea.
eu eram vinovatul de această excapadă.
Venise sărbătorile Crăciunului,în tot satul se auzeau colinde
Stăpânul meu Andy cu nu grup de prieteni ,au plecat cu -Steaua-
Zăpadă era peste tot dar pe ulițe se făcuse cărări ,și de astă dată
nu am mai venit uzi acasă.După ce copii colindau gospodari ,dădeau
colindătorilor : colaci ,covrigi ,nuci și de cele mai multe ori ,primeau
bani...când se făcea plata colindătorilor, eu și Ledi ne băgam în față
ca ei să înțeleagă că și noi facem parte din grup.Era o forfotă și ve -
selie ,chiote ,amestecate cu miros de sarmale și de cozonaci.
După miezul nopți, ne-am făcut inventarul la ce am adunat și ne-am
întors acasă fericiți de lunga plimbare din noaptea de Crăciun.!...
Ce vremuri!...anii au trecut ....Ledy are ,puii ei cu care pot să mă
joc, îi țin între labele mele mari ,îi mângâi ,îi alint parcă ar fi ai mei...Da
acum am o viață nu frumoaaă, ci foarte frumoasă...și mai am atâtea
amintiri despre care o să povestesc cu altă ocazie...ne vom reîntănli
fiți siguri!...Al vostrul prieten :ATOS
,