tandem cu Moku/6

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoliaa

Mikä kanto, mikä itku syksyllä...

Ja villi puu ulvoo -

Kuuluu simpukoissa puomi,

Ja nainen aloittaa säälittävämmin.

- Kuuntele sinä, okei, kulta,

Älä itke äläkä pelkää -

Kuule kuinka kovaa, syvyydestä,

Maa hänelle kutsuu meitä...

Îmi las sufletul la soare

Vântul să mi-l judece

Și din el să ias-o floare

Pământul să-l vindece.

Ea s-a înmulțit alene

Peste codri și poieni

Prin petalele viclene,

Culese de magicieni.

Toamna, cu pașii tăcerii,

S-a-ntâlnit cu sfântul cer

Și-au negociat străjerii,

Trimițând un mesager.

Cu a sa simplă suflare,

Crivățul zvonește-acum:

Baba Iarna vine-agale,

Nu se-abate de la drum!

Dulce-amar, sublim blestem,

Nu se simte ca-n infern.

Continuăm să tot renaștem

În acest ciclu etern.

Luna, când acum iarna cedează.

Zăpada și viscolul nu mai apar,

Iar razele de soare scânteiază

Și sentimentele de negură dispar.

Februarie își amintește veacul

Când viscolul și gerul domneau.

Zăpada ce acoperea bageacul

Și țurțurii la ferestre înlemneau.

Zăpada ce se așternea pe câmp,

Protecția semănăturilor de toamnă,

Era o slujnică a iernii ca anotimp

Și își ducea solia sa solemnă.

Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,

Că am întâmpinat bucuroși căldura,

Lăsând soarele să ne înconjoare,

Uitând că-n case fumega campadura.

La finele anotimpului de iarnă,

Așteptam primăvara cu nerăbdare,

Ca iarna câmpul să-l deștearnă,

Și luna martie să apară-n calendare.

Natura toată se înviora și înverzea.

Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.

Ciripitul păsărilor sunet slobozea,

Iar tânărul anotimp ne armoniza.

Cred c-am văzut o taină

Când mă uitam spre râu.

Era în plină iarnă,

Dezgheț în plin desfrâu.

Când îngheța mai tare,

Când se topea cam tot,

Canalul era mare:

Abia-l treceai înot.

Veneau către barajul,

De după podul mare,

Valuri cu tot curajul,

Pline de desfrânare.

Dar printre ele rar,

Se mai vedea discret,

Când unul îndrăzneț

Se furișa-n secret...

Se întorcea din drumu-i,

Văzând că nu îi place

Să treacă-n mare goană

Ca peste tot să calce.

Dorea să mai aștepte,

Să-ncetinească cursul

Trecutului prin viață.

Să mai priveasc-apusul...

Dar pașii cand și-oprise,

Să nu goneasc-așa,

De altele-și dăduse

Și așa se sfărâma...

În goana către vale

Mulțimile grăbesc.

Când mă opresc în cale,

De ele mă lovesc.

De-ncerc s-opresc căderea

Mulțimilor ce vin

Mă voi resfrânge-n sute...

Urcuș de-amaruri plin!

De vreau să urc 'napoi,

Să nu mă duc cu ele,

Mă-mpiedică acelea

Acelea mai rebele!

De ce-aș privi apusul?

De ce să odihnesc?

Pentru că-n față-i plânsul

Și chinul sufletesc...

Mă voi întoarce-n spate,

Să văd ce-a mai rămas

Din scurta bucurie

Ce-o am l-acest popas.

Și-apoi când sfărâmată

De valuri oi fi-ajuns,

Îl voi privi în față

Pe El cu care-am plâns.

Voi râde de necazul

Prin care am trecut,

Că totul va fi soare!

Că iarna-a dispărut!

Că nu mă pot întoarce

La orice ar fi fost!

În față e lumina!

Raiul și Domnul nost'!

Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.

Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.

Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.

Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.

Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.

Sub clar de lună munții glas îmi au,

Cu naiuri din vechime ș-adiere

De aburi printre care păstoreau

Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,

Iar ramul, parcă preschimbat în za,

Ia-n cercuri o-ncropire cu statură

De văz de Argus car’ pe el s-ar da

Pădurii glob vigil ca armătură.

aroma laptelui cald

se-nalță ca o boare;

îmbujorați și fără griji,

copiii au somnul lin.

arhanghelii

cântă-ncetișor din alăute,

iar

mama-

terminând rugăciunea de mulțumire,

murmură duios:

noapte bună!

9 noiembrie-

zi învăluită- n trădare și

tăcere .

gropari iresponsabili

au sfâșiat, ca niște ulii,

constituția.

%

nicio remușcare

nu le brăzdează obrazul;

la capătâiul lor,

nicio candelă nu- i

aprinsă .

când clopotele cu-ale

 lor colinde,

scutură vârfurile brazilor,

din negurile uitate ale-istoriei,

crăișorul munților

vine ca o furtună,

soarta să ne-o limpezească.

aerul să-l facă mai curat.

jertfă pe-altarul iubirii de neam și țară,

ofrandă nepieritoare de credință.

fulgi de zăpadă

îmbracă într-o maramă argintie

sufletele întristate.

mireasma de pâine caldă

îmblânzește   vacarmul ulițelor...

harul păcii, ca o ploaie caldă de vară

se revarsă din ceruri.

pruncii au adormit în copaie....

numai

vântul duce spre împărăția cerurilor

o năframă,

un fluier și-o scrisoare.

prin plasa de scaieți

a întunericului,

câteva raze de soare,

tiptil

se strecoară;//

golul singurătății e-mblânzit

de florile de prun, purtate de

marele zbucium.

bare peste tot,

fiara și-a instalat puii la intrări;

omu-i din start bandit.

tiparele-s rupte.

în funcție de scor, poți să-ți cumperi

un codru de pâine.

în vreamea minciunii de sine-stătătoare,

câinele-i pisică;

pisica, șoarece;

șoarecele, libelulă.

bărbatul poate fi orice,

numai bărbat n-are voie 

să fie.

zi de marți însorită,

iar

obrajii-ți sunt colorați,

tot mai intens,

în flori roșii de cyclamen.

ce mult ai zăbovit,

în călătoria ta,

spre mine!