HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 30 noiembrie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 250
Poezii din aceiaşi categorie
Natura
Plec fruntea în fața naturii
Sub binecuvântarea divină,
Și învolburez voalul firii
Cu sentimente ce nu poartă vină.
Înmiresmată îmi pare acuma
Poteca cu cireșii înfloriți,
Dorind ca să-nlătur bruma
De pe pomii de Soare însoriți.
Scoci
(mărturii ale evoluției geologice)
La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,
Sună telefonul, dar eu nu particip,
Revin așadar la scoici,
Fiecare unică în felul ei,
Cu povestea ei,
Cochilii din alte epoci
Și chiar și roci,
Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,
Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific,
Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,
Telefonul este pus pe vibrații,
Oricum, nici nu mă interesează,
În apa mării picioarele-mi avansează
Să mai caut și alte scoici,
Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,
Găsesc chiar și melci mezozoici,
Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,
Care la licitație ar fi de mare valoare,
Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,
Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,
Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,
Nu putem opri acea idilă,
Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,
Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,
Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,
Idee cu care încă nu m-am obișnuit.
Poienița din pădure
În poiana din pădure
Soarele blând s-a ivit
Cu a lui raze, pare a spune
Vă salut și bun venit
Iarba în rouă strălucește
Viață parcă a căpătat
Mătăsoasă ea zâmbește
Hai veniți , v-am așteptat
În alt colț de poieniță
Lăcrimioare au înflorit
Gingașe și chiar micuțe
Sufletul ne-au îmblânzit
Se adună mic și mare
Și admiră-n lung și lat
Cât parfum în astă floare
Raiul ăsta ne-a frăpat.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Natura
Plec fruntea în fața naturii
Sub binecuvântarea divină,
Și învolburez voalul firii
Cu sentimente ce nu poartă vină.
Înmiresmată îmi pare acuma
Poteca cu cireșii înfloriți,
Dorind ca să-nlătur bruma
De pe pomii de Soare însoriți.
Scoci
(mărturii ale evoluției geologice)
La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,
Sună telefonul, dar eu nu particip,
Revin așadar la scoici,
Fiecare unică în felul ei,
Cu povestea ei,
Cochilii din alte epoci
Și chiar și roci,
Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,
Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific,
Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,
Telefonul este pus pe vibrații,
Oricum, nici nu mă interesează,
În apa mării picioarele-mi avansează
Să mai caut și alte scoici,
Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,
Găsesc chiar și melci mezozoici,
Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,
Care la licitație ar fi de mare valoare,
Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,
Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,
Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,
Nu putem opri acea idilă,
Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,
Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,
Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,
Idee cu care încă nu m-am obișnuit.
Poienița din pădure
În poiana din pădure
Soarele blând s-a ivit
Cu a lui raze, pare a spune
Vă salut și bun venit
Iarba în rouă strălucește
Viață parcă a căpătat
Mătăsoasă ea zâmbește
Hai veniți , v-am așteptat
În alt colț de poieniță
Lăcrimioare au înflorit
Gingașe și chiar micuțe
Sufletul ne-au îmblânzit
Se adună mic și mare
Și admiră-n lung și lat
Cât parfum în astă floare
Raiul ăsta ne-a frăpat.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
Singura cu marea
Marea nu îmbătrânește
In fiecare an e tot mai frumoasă
Alte scoici, aceleași valuri
Doar eu adaug ani vieții
Spumă,nisip, suntem praf de stele
Grăunte de substanță
Vise fără limite
Marea e mereu a mea
Așa cum nu a fost nimeni
Căci marea..ea nu îmbătrânește.
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Alte poezii ale autorului
LA MALUL MĂRII
La malul mării
Am întânlit iubirea
În zilele de vară
Sub cerul instelat
Atâtea jurăminte
Pe corp mi-ai presărat
În murmur de chitară
Și adieri de vânt
Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?
Zilele de vară și-au pierdut seninul
Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul
Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...
C A O FLOARE !
VIAȚA E UN DAR
TRĂIEȘTE-O CA ATARE ,
AJUT-O SĂ TE URCE ,
NU SĂ TE COBOARE .
ÎNDEAMN-O LA VOINȚĂ ,
ÎNDEAMN-O LA RĂBDARE
ȘI VA STRĂLUCI ,
CA CEA MAI MÂNDRĂ FLOARE !...
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
IUBITA MEA
Iubita mea te-am așteptat ,
Sperând co să revii
Să vezi cărările pustii ,
Pe care ne-am jurat odată...
O dragoste adevărată .
În serile când ne găseam ,
Fremătau frunzele în ram .
Raza lunii strălucea ,
Iubita mea .
În ochii tăi de viorele ,
Se oglindeau visele mele ,
Te adoram copil cuminte ,
Furat de calde jurăminte ,
Dar te-am pierdut în ceața serii ,
Și-a ruginit frunza cărării ,
O stea din cer s-a prăvălit ,
Iubirea noastră a murit .
O NOAPTE ROMANTICĂ
Pe Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi la aceiași fundație.
Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu
să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-
cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit o undă de simpatie.
Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special
în privire,un farmec aparte.Înalt și bine înzestrat de natură, avea ceva magic
în privire De fapt el nu prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.
S-a hotărât deci să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.
CONTINUARE
NOI ȘI VOI
Noi suntem ființe raționale
Un om normal are nevoie ;
De o casă , loc sigur de muncă ,
O familie și ”minte ” ,
Și dacă are și sănătate , are de toate ?
Voi ce vreți !...
Voi sunteți , ființe scumpe ...
Voi vreți averi , palate peste tot în lume ...
Pentru voi muncesc alții ; slugi roboti .
Sunteți grandomani , sgârciți și răi
Noi și cu voi , suntem lumi diferite ...
De aceia în lume e război .
T.A.D.
LA MALUL MĂRII
La malul mării
Am întânlit iubirea
În zilele de vară
Sub cerul instelat
Atâtea jurăminte
Pe corp mi-ai presărat
În murmur de chitară
Și adieri de vânt
Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?
Zilele de vară și-au pierdut seninul
Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul
Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...
C A O FLOARE !
VIAȚA E UN DAR
TRĂIEȘTE-O CA ATARE ,
AJUT-O SĂ TE URCE ,
NU SĂ TE COBOARE .
ÎNDEAMN-O LA VOINȚĂ ,
ÎNDEAMN-O LA RĂBDARE
ȘI VA STRĂLUCI ,
CA CEA MAI MÂNDRĂ FLOARE !...
SUNT SĂRAC
sunt sărac, mă bate vântul
Ca pe un puf de păpădie.
Nu am în buzunar arginți
Nici în conturi bani nu am.
Sunt ușor , mă bate vântul,
Nimeni nu mă dușmănește
Poate asta mă rănește.
IUBITA MEA
Iubita mea te-am așteptat ,
Sperând co să revii
Să vezi cărările pustii ,
Pe care ne-am jurat odată...
O dragoste adevărată .
În serile când ne găseam ,
Fremătau frunzele în ram .
Raza lunii strălucea ,
Iubita mea .
În ochii tăi de viorele ,
Se oglindeau visele mele ,
Te adoram copil cuminte ,
Furat de calde jurăminte ,
Dar te-am pierdut în ceața serii ,
Și-a ruginit frunza cărării ,
O stea din cer s-a prăvălit ,
Iubirea noastră a murit .
O NOAPTE ROMANTICĂ
Pe Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi la aceiași fundație.
Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu
să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-
cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit o undă de simpatie.
Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special
în privire,un farmec aparte.Înalt și bine înzestrat de natură, avea ceva magic
în privire De fapt el nu prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.
S-a hotărât deci să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.
CONTINUARE
NOI ȘI VOI
Noi suntem ființe raționale
Un om normal are nevoie ;
De o casă , loc sigur de muncă ,
O familie și ”minte ” ,
Și dacă are și sănătate , are de toate ?
Voi ce vreți !...
Voi sunteți , ființe scumpe ...
Voi vreți averi , palate peste tot în lume ...
Pentru voi muncesc alții ; slugi roboti .
Sunteți grandomani , sgârciți și răi
Noi și cu voi , suntem lumi diferite ...
De aceia în lume e război .
T.A.D.