Să urăm!

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Am băut în vis cu Nichita, 

Pe-o frunză în codri pustii, 

Și mi-a povestit cum ispita, 

L-a stors de cele "11 elegii". 

Am băut în vis cu Nichita, 

Și începu să mă-nedemne, 

Cum să-mi alint iubita, 

Cu " Noduri și semne". 

Am băut cu Nichita în vis, 

Și mi-a spus că-s nătâng, 

Să nu mai stau în mine închis, 

Pentru că " Oasele plâng". 

Am băut în vis cu Nichita rebelul, 

Amândoi pregătindu-ne flintele, 

Însă el întrerupse duelul, 

Rostind... " Necuvintele". 

Am băut în vis cu Nichita, 

Şi ne era trează beția, 

Am băut mult cu Nichita, 

Până m-a îmbătat poezia. 

Acum oameni mulţi în stradă,

Cu toţii manifestează.

Stau în noapte şi ei ţipă,

Spun că de nimic nu au frică.

Însă mai târziu în noapte,

Se întâmplă multe fapte.

Protestul degenerează,

Şi mulţi se scandalizează.

Jandarmii îi atacă cu pietre,

Şi se iscă violenţe.

Şi dintr-un paşnic protest,

Se transformă în violent.

Şi uite aşa dintr-o dată,

Mulţimea e amendată.

Iar cei mai recalcitranţi,

Sunt bătuţi şi maltrataţi.

Fiindcă s-au dat cu petarde,

Şi au făcut fapte grave.

Au acum multe dosare,

Şi multe amenzi penale !

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

Am plecat si nam uitat,

oamenii ce m-au indrumat.

Au ramas ei cineva,

pentru mine în viata mea.

Ei sunt mierea si amarul

ceam gustat eu in tot anul.

Si ajungand eu cineva

tot ramane viata mea.

Scopul fiind finisat

mai am mult eu de lucrat.

A fost greu si indurerat

insa mergem neincetat.

Timpul vine nevazut

cu fapte de necrezut.

Asta este realitatea

pentru toata majoritatea.

Trăirea pe pamant,

este doar un lucru sfant,

este doar o incercare

care cere o indrumare.

Fiecare pe pamant

au in ei si duhul sfant.

Curge printr-o găurică 

Cu pasant prin pasarică 

O direcție mai mică 

Strâmtorată fără frică 

Doar până la pulicică!

Arde arde arde arde tare

Nu mă doare ți se pare

Țin să urlu în mișcare

Că nu mă cunoști matale

Când mi-e rău sau bine, jale!

Când o simt așa voioasă 

Scot și fața de pe masă 

Chiar și pernele din casă 

Că e fata bucuroasă,

Să mai ies așa din transă!

Poate mâine se repetă 

Jetul vine nu regretă 

Daca sensul e miscare

Nu ma supăr de e mare,

Că nu doare asa tare!

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2024

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

Mi-a bătut un fulg în geam

Ca să-mi spună este iarnă,

I-am deschis și l-am poftit

Poate vrea să stea pe pernă

Trist pe mine m-a privit

Și mi-a șoptit la ureche,

Că nu-i place la căldură

Și doar frigu-i e pereche 

Scuze mi-am cerut la el

Și i-am zis să mă aștepte,

Să cobor Om bun să-l fac

Îndrăzneala să-mi accepte

Iute am luat ceva pe mine

Și pe trepte am alunecat,

Am privit în stânga, dreapta

Însă fulgul meu...era plecat!

Vă rog nu mă băgați în seamă 

Când azi pe mulți vă contrazic, 

Eu sunt ca voi o lume trecătoare 

Și-n univers un punct destul de mic. 

Încerc mereu doar să vă spun 

C-am fost și eu un simplu lucrător, 

Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă 

Ca voi în timp să construiți un viitor. 

Dar oare toți gândiți pentru popor?

Când văd cât unii adunați în conturi, 

Iar când vă cerem puțin și pentru noi 

Ne ziceți c-avem prea multe mofturi. 

Prea mult ați dărâmat în astă țară 

Și prea puțin clădit în anii risipiți, 

Sunteți prea sus pe scară cocoțați 

Și-i greu la cel ce n-are să coborâți. 

Însă vă rog să-i ascultați pe oameni 

Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi, 

Și le-ați promis să-aduceți bunăstare 

Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!

M-am întrebat ades ce-i fericirea

Și unde oare aș putea să o găsesc,

Că nimeni nu mi-a dat răspuns

Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.

Dar unde să mă duc în lumea asta

În cele patru zări din geografie,

S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet

Și-apoi din gram să fac...o mie.

Dar poate fericirea fi în grame?

Și s-o găsesc întinsă pe tarabă?

Mă tem că nu se vinde la cântar

 S-o cumpăr și s-o pitesc în tolbă.

Pe drumul meu din întâmplare 

Am întâlnit un om mergând agale,

Care cu multă-nțelepciune-a spus

Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.

Atunci, răspunsul imediat mi-am dat

Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,

Și doar așa,cum moșul înțelept a zis

Iubind, vei nimeri...calea spre fericire!

Simt cum cântul mă pătrunde

Când lângă mine ești în dans,

Și cum dragostea ne însoțește

Când amândoi plutim pe vals.

Fac doi pași săltați la stânga

Iar tu zbori ușor spre dreapta,

Mai greșesc dar mă îndrepți

Și-ți ascult cuminte șoapta.

Dau un pas rapid în spate

Și chipul frumos ți-admir,

Îmi spui că lumea privește

Dar nu-mi pasă, vorbe-nșir.

Și-apoi cine poate să închidă

Gura rea ce-n una clevetește,

Făr' a da vreodată socoteală

Celui ce nu minte și iubește.

Ritmul spune să mă apropii

Și să fim lipiți unul pe altul,

Să te strâng cu poftă-n brațe

Și să le privim pe feți oftatul.

Ne oprim din dansul nostru

Și ne îndreptăm spre masă,

Care-i plină și ne-așteaptă

Să gustăm, că-i nunta-aleasă!

E seară iar în satul meu natal,

Și umbra e din ce în ce mai lungă,

Iar soarele se duce după deal,

Să-apună, ca mâine să-neajungă

Pe drum trec istoviți țaranii,

Venind pe jos de pe ogoare,

Ei sub căciuli își ascund anii,

Și fețele ridate, arse de soare

În fața lor agale merg vitele,

Sătule, târându-și greu ugerele,

La muls ele vor umple donițele,

La schimb primindu-și tainurile

La porți pe bănci stau babele,

Cu mâna-n vânt semne făcând,

Chemându-și către curte vitele,

Ce se găsesc amestecate-n cârd

Pe ulițe copiii joacă-o miuță,

Cu-o minge din cârpe cusută,

Din când în când câte-o căruță,

Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță

E ora când în sat se simt mirosuri,

Venite din casa gospodinelor,

Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,

Ce vor fi servite cu drag la cină soților

Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,

Rostită de cei ce au ajuns acasă,

Ei mulțumesc și fac o plecăciune,

Și rând pe rând se pun la masă

Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,

Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,

Dacă la școala noi lecția-am știut,

Și cum el ne-ndemna să învățăm carte

Din sat la studii, departe am plecat,

Armata am făcut-o sub tricolor,

Prin școli m-am pregătit și educat,

Iar în armată am învățat, cuvântul dor

Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'

Pe drum nu-i recunosc pe tineri,

Necunoscut am devenit în sat,

Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!

Străin aș fi în astă lume

Fără privirea ta senină,

Precum e cerul fără stele

Și soarele lipsit de lună

Sărac aș fi pe-acest pământ

Fără prezența ta lângă mine,

Tot aurul din lume de-aș avea

Nu te-ar putea înlocui pe tine

Nefericit aș fi eu între oameni

Fără ființa ta să fie printre ei,

Întreaga lume mi-ar fi ostilă

Și chiar dușmani, amicii mei

Dar fericit mă simt că tu exiști

Fără a fi străin printre prieteni,

Cel mai bogat făr' niciun cont

Iubit de tine, fără a fi un nimeni!