Să urăm!
Ahooooo....ahooooo,
Măi prieteni, oameni buni
Ce trăiți printre străini
Astăzi vă doresc eu vouă
S-aveți case chiar vreo nouă
Construite din bolțari
Protejate de arțari
Să fie și cu cerdac
În curte un cot-codac
În coteț vreo patru porci
Cu slănină, nu păroși
Și în curte doi căței
Care latră la purcei
Ia suiți voi pe cotețe
Și strigați cu voce tare
Chiar de sunteți în șosete
Și cam goi în buzunare
Ahoooo...ahoooo,
Să trăiești...măi gospodare!
Acum vă îndemn pe voi
Să fiți bravi fără nevoi
Nu vă mai gândiți la gaz
Că e scump ca un necaz
Mai bine mergeți pe lemne
Pe cărbuni și pe surcele
S-aveți căldură în casă
Fără reumatism la oase
Mai vindeți din vilișoare
Să plătiți taxe ușoare
Că se-anunță vremuri grele
Mari impozite pe ele
Stați mai bine într-o casă
Și s-aveți gustări pe masă
Și un beci umplut de toate
Să mergi ghemuit pe coate
S-aveți poloboace pline
Iarna să o treci cu bine
Pepeni și varză murată
Pusă toamna de-a ta soață
Care merge cu friptură
Și puțină băutură
Eu vă strig cu voce tare
Și s-audă cel ce are
Vinul se bea cu măsură
De nu vrei să ai arsură
Nu-l amesteca defel
Să n-ajungi să fii tembel
Cota de o depășești
Tare rău poți s-o pățești
La spital s-ajungi măi vere
Cu perfuzii puse-n vene
Hai noi treji să mai strigăm
Și veseli în cor să ne urăm
S-avem sănătate, fericire
Viață lungă, pace, împlinire
Ahoooo...ahoooo,
Cu pahare nu prea pline!
Voi cu mașini pe motorină
Schimbați-le pe benzină
Să n-aveți cumva surpriză
Și să nu intrați în criză
Pe drum să nu fiți primiți
Și de polițiști opriți
Să vă spună cu glas vouă
Schimb-o..sau ia una nouă
Vremurile-s schimbătoare
Grele pentru fiecare
Când alimentezi la pompă
Mai bine iți pui o plombă
Prețul zilnic se ridică
Bine la șofer nu pică
Să renunți tu la mașină
Mai bine te duci în mină
Alta nouă să îți cumperi
Și pe bani să nu te superi
Mai bine pe jos să mergi
Iar de poți chiar să alergi
Ahooo.....ahoooo,
Să ai grijă ce alegi
Hai la ei cu toții să strigăm
Să-ncercăm să îi forțam
Să reducă acciza la benzină
Să putem urni câte-o mașină
Iar de ne-or trata cu ură
Să-i tratăm cu urlătură
Multe ar mai fi de zis
Ce s-au strâns la numărat
Nici nu știu ce-i interzis
De rostit și prin urat
Așa că punct pun la urătură
Și mai spun cu a mea gură
Ahoooo....ahoooo
S-aveți bogății..în bătătură!
La anu și la mulți ani!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 31 decembrie 2023
Vizualizări: 589
Poezii din aceiaşi categorie
Apocalipsa mea
Pierdut mi-e pasul sprinten pe cărare,
În față nu mai e nimic din vechea junglă,
Iar mersul obosit îmi e fără răbdare,
Și nu mai știe pe unde ar vrea s-ajungă.
E totul fad, și-n jur întreg pământul crapă,
Sinistru urlă cerul înroșit și văile deșarte,
Văd lacuri și fântâni ce latră după apă,
Și abisuri nesfârșite ce jinduiesc a moarte.
Himerele amuțesc subit sub lungi priviri,
Iar munții plâng nemângâiați de stele,
Din ceruri cad întruna și îngeri, și martiri,
Și plânge Dumnezeu cu lacrimile mele.
Mi-aș țintui acum și trupul sus pe cruce,
Dar e târziu, și crucea, nu vrea de noi să știe,
Mi-e drumul rătăcit și n-am unde mă duce,
Decât să mor în vers, în poezia mea pustie.
Și simt că tot infernul lumii-l port în spate,
Din când în când am dreptul să respir,
Sunt obosit de-atâta umblet după moarte,
Și nici nu mai am dreptul să fiu măcar martir.
Și nu știu cât mai am puterea să rezist,
Și-n rai, și-n iad sunt porțile demult închise,
Și nici măcar ca nume, aici nu mai exist,
Că toate neamurile au fost pe veci proscrise.
Pun capul pe pământ și singur mă îngrop,
Dar lacrimi nu mai am pe mine a mă plânge,
Văd însă moartea furioasă cum vine în galop,
Mă smulge din sălaș și-mi scuipă-n vene sânge:
"Poetul e sortit să bântuie necontenit pământul,
Iar moartea să-l aștepte cât cerul vrea să-l ție,
Să poarte-n suflet: creația, lumina și cuvântul,
Să plângă neîncetat și-apoi durerea să o scrie."
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Apocalipsa mea
Pierdut mi-e pasul sprinten pe cărare,
În față nu mai e nimic din vechea junglă,
Iar mersul obosit îmi e fără răbdare,
Și nu mai știe pe unde ar vrea s-ajungă.
E totul fad, și-n jur întreg pământul crapă,
Sinistru urlă cerul înroșit și văile deșarte,
Văd lacuri și fântâni ce latră după apă,
Și abisuri nesfârșite ce jinduiesc a moarte.
Himerele amuțesc subit sub lungi priviri,
Iar munții plâng nemângâiați de stele,
Din ceruri cad întruna și îngeri, și martiri,
Și plânge Dumnezeu cu lacrimile mele.
Mi-aș țintui acum și trupul sus pe cruce,
Dar e târziu, și crucea, nu vrea de noi să știe,
Mi-e drumul rătăcit și n-am unde mă duce,
Decât să mor în vers, în poezia mea pustie.
Și simt că tot infernul lumii-l port în spate,
Din când în când am dreptul să respir,
Sunt obosit de-atâta umblet după moarte,
Și nici nu mai am dreptul să fiu măcar martir.
Și nu știu cât mai am puterea să rezist,
Și-n rai, și-n iad sunt porțile demult închise,
Și nici măcar ca nume, aici nu mai exist,
Că toate neamurile au fost pe veci proscrise.
Pun capul pe pământ și singur mă îngrop,
Dar lacrimi nu mai am pe mine a mă plânge,
Văd însă moartea furioasă cum vine în galop,
Mă smulge din sălaș și-mi scuipă-n vene sânge:
"Poetul e sortit să bântuie necontenit pământul,
Iar moartea să-l aștepte cât cerul vrea să-l ție,
Să poarte-n suflet: creația, lumina și cuvântul,
Să plângă neîncetat și-apoi durerea să o scrie."
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Alte poezii ale autorului
Poate gasesc flori!
Am fost ieri prin pădure,
Să văd și să culeg o floare,
Și vântul rece mi-a suflat,
..ai grijă, e răcoare
M-am cățărat pe-o stâncă-naltă,
Floarea de colț să o găsesc,
Și norocos în schimb am fost,
..capra pe pisc să o zăresc
Am coborât ușor la vale,
Apă să beau de la izvor,
Și-am constatat că la secat,
..căldura lui ,, cuptor"
Toamna trecută n-am putut,
Călătorii să fac pe munte,
Motivu-a-fost că am căzut,
..alunecând pe-o punte
Pe munte voi urca din nou,
Când voi avea picior de drum,
Urcarea să mi-o fac cadou,
..la primăvară, cred acum
..și,
Frumoasă e pădurea,
Văzută de pe munte,
Și capra săltăreață,
Venind să se adape,
..când apa-i nesecată!
Oare de ce doar unii...!
Oare de ce doar unii au dreptate
Și când greșesc nu dau socoteală,
Oare nu suntem toți egali în lege
Pedeapsă să primim după greșeală?
Oare de ce doar unii sunt norocoși
Iar pentru alții norocu-i floare rară,
Când este scris că toți venim egali
Iar după, mulți avem o viață amară.
Oare de ce doar unii dețin bogății
Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,
Chiar de muncim din zori în noapte
Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.
Oare de ce doar unii vor să fie învățați
Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,
Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință
Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.
Oare de ce în lume există nedreptate
Și ne mințim unii pe alții neîncetat,
Când bine-ar fi să pedepsim minciuna
Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Promisiune!
Fereastra-mi este larg deschisă
Și simt în nări aer rece de toamnă,
E frigul dimineții de octombrie
Când gându-mi e la tine doamnă
Și nu doar gândul îmi e plecat
Cu el s-a dus și dorul pentru tine,
Acum eu stau la geam și-aștept
Să-ți aud pașii, venind spre mine
Când ai plecat nu am putut să cred
Că nu te vei întoarce din nou la mine,
Și seama nu mi-am dat ce te-a durut
Nici câte supărări ai adunat în tine
Abia când singur am rămas în viață
Am înțeles ce mult și unde am greșit,
Punând accent și interes pe muncă
Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit
Am să renunț la egoism și la rutină
Și îmi voi face timp pentru iubire,
Știind că doar așa o-ntorc la mine
Și-n viața să trăim din nou..în fericire!
Ajutor...eu cer!
Nu cred că a mai fost vreodată
În astă țară atât de multă ură,
Să vezi de dimineață-n noapte
Român cum pe român se-njură.
Și nu doar cei ce astăzi ne conduc
Și-aruncă vorbe-n stânga-dreapta,
La fel și noi ce foile am ștampilat
Îi acuzăm că ei ne-au croit soarta.
Nu știu în cine azi poți să te încrezi
Când vezi că toți au doar un interes,
Să urce sus fără privirea să întoarcă
Către acei ce cu speranță i-au ales.
Vedem că între noi există dezbinare
Și nu găsim drumul spre împăcare,
De ani de zile ne cer s-avem răbdare
Făr'a simți că-n noi se-adună supărare.
Cum aș putea să scriu despre unire
Când văd durerea din poporul meu,
Dar pot să-nalț o Sfântă rugăciune
Și ajutor să cer...la bunul Dumnezeu!
Poate gasesc flori!
Am fost ieri prin pădure,
Să văd și să culeg o floare,
Și vântul rece mi-a suflat,
..ai grijă, e răcoare
M-am cățărat pe-o stâncă-naltă,
Floarea de colț să o găsesc,
Și norocos în schimb am fost,
..capra pe pisc să o zăresc
Am coborât ușor la vale,
Apă să beau de la izvor,
Și-am constatat că la secat,
..căldura lui ,, cuptor"
Toamna trecută n-am putut,
Călătorii să fac pe munte,
Motivu-a-fost că am căzut,
..alunecând pe-o punte
Pe munte voi urca din nou,
Când voi avea picior de drum,
Urcarea să mi-o fac cadou,
..la primăvară, cred acum
..și,
Frumoasă e pădurea,
Văzută de pe munte,
Și capra săltăreață,
Venind să se adape,
..când apa-i nesecată!
Oare de ce doar unii...!
Oare de ce doar unii au dreptate
Și când greșesc nu dau socoteală,
Oare nu suntem toți egali în lege
Pedeapsă să primim după greșeală?
Oare de ce doar unii sunt norocoși
Iar pentru alții norocu-i floare rară,
Când este scris că toți venim egali
Iar după, mulți avem o viață amară.
Oare de ce doar unii dețin bogății
Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,
Chiar de muncim din zori în noapte
Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.
Oare de ce doar unii vor să fie învățați
Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,
Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință
Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.
Oare de ce în lume există nedreptate
Și ne mințim unii pe alții neîncetat,
Când bine-ar fi să pedepsim minciuna
Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Promisiune!
Fereastra-mi este larg deschisă
Și simt în nări aer rece de toamnă,
E frigul dimineții de octombrie
Când gându-mi e la tine doamnă
Și nu doar gândul îmi e plecat
Cu el s-a dus și dorul pentru tine,
Acum eu stau la geam și-aștept
Să-ți aud pașii, venind spre mine
Când ai plecat nu am putut să cred
Că nu te vei întoarce din nou la mine,
Și seama nu mi-am dat ce te-a durut
Nici câte supărări ai adunat în tine
Abia când singur am rămas în viață
Am înțeles ce mult și unde am greșit,
Punând accent și interes pe muncă
Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit
Am să renunț la egoism și la rutină
Și îmi voi face timp pentru iubire,
Știind că doar așa o-ntorc la mine
Și-n viața să trăim din nou..în fericire!
Ajutor...eu cer!
Nu cred că a mai fost vreodată
În astă țară atât de multă ură,
Să vezi de dimineață-n noapte
Român cum pe român se-njură.
Și nu doar cei ce astăzi ne conduc
Și-aruncă vorbe-n stânga-dreapta,
La fel și noi ce foile am ștampilat
Îi acuzăm că ei ne-au croit soarta.
Nu știu în cine azi poți să te încrezi
Când vezi că toți au doar un interes,
Să urce sus fără privirea să întoarcă
Către acei ce cu speranță i-au ales.
Vedem că între noi există dezbinare
Și nu găsim drumul spre împăcare,
De ani de zile ne cer s-avem răbdare
Făr'a simți că-n noi se-adună supărare.
Cum aș putea să scriu despre unire
Când văd durerea din poporul meu,
Dar pot să-nalț o Sfântă rugăciune
Și ajutor să cer...la bunul Dumnezeu!