Să urăm!

Venim acum la Tine, Tata Ceresc

Și știm că Tu ușa o ai mereu deschisă,

Iar pentru toți care în trup trăiesc

Aceasta nu a fost vreodat' închisă

Mai știm că Tu ești printre oameni

Și vezi necazul nostru pe pământ,

Simțim că Tu în noi iubire sameni

De când ne naștem pân' la mormânt

Pe Tine cu  toții te mărturisim

La Tine găsim și binecuvântare,

În Tine permanent descoperim

Iubire, dragoste, nădejde și iertare

Prin rugăciune noi toți te lăudăm

Pentru tot binele făcut la omenire,

Dar tot mai des pe Tine te rugăm

Să ne ferești de rău și-n-bolnăvire

La Tine știm că tot e cu putință

Și chiar iertarea celor cu păcate,

Când ei mărturisesc și au voință

Ca cele rele să nu mai fie repetate

Tu pe pământ cu dragoste-ai venit

Pe noi să ne salvezi de la pieire,

Iar oamenii cei răi te-au răstignit

Și de băut ți-au dat oțet și fiere

Știm că Tu ești viață, cale, adevăr

Și ne iubești pentru că ești iubire,

La Tine numărat e fiecare fir de păr,

Și doar la Tine noi găsim mântuire

Noi te rugăm să ne ajuți să biruim

Aicea pe pământ cele șapte păcate,

Să fim iertați atunci când noi murim

Și doar faptele bune să fie judecate

Dumnezeu de la- nceput,

Multe sfaturi a avut,

Prin prooroci și învățați,

Multe sfaturi el a dat.

A vrut bunul Dumnezeu,

Să ne ferească de rău.

Când poporul sfânt al său,

Din spate fiind atacat,

Apa-n două a despicat.

A trecut poporul său,

Și ia apărat de rău.

Pe dușmani...ia înecat,

Credincioșii au scăpat.

Învățații ei știau...

Și pe Domnul îl rugau..

Să ajute nencetat,

Ei știau cu-adevarat,

De PUTEREA SFÂNTĂ care,

BUNUL DUMNEZEU O ARE.

Mă uit la somnul țării mele, 

Și lacrimile-mi curg șiroaie, 

Căci doarme pusă-ntre zăbrele, 

Şi-n jurul ei e frig și ploaie. 

În somnul ei bandiții o tot fură, 

Străinii-i scot și sângele din venă,

Iar nouă ni se vâră pumnu-n gură, 

Și aplaudăm umili, lipsiți de jenă. 

Dar până când ne vom pleca privirea,

Și vom tăcea cu frica-n piept zidită?

Nu-i somn, e moartea ce ne fură firea,

Și-o viață-n lanțuri ne va fi sortită. 

Pământul scurmă nopți de suferință,

Copiii pleacă, visul li se frânge,

Iar vântul fură ultima credință, 

Din satul părăsit ce-n taină plânge.

Și zilnic cred, că va veni dreptatea,

Din somn adânc se va trezi poporul,

Când va-nțelege că-i trădată vatra,

Că lanțul a-nrobit, pământul și odorul. 

Și-atunci, din ploi, din lacrimi și tăcere,

Se va-nălța un strigăt de oțel,

Și-n ceasul sfânt, de mare înviere,

Vom rupe lanțul, și vom ieși din el!

Prăbușit undeva în abisul din mine,

Departe de orice trăire frumoasă,

Poarta iubirii am închis-o spre tine,

Amorul visat strivindu-l din faşă.

Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,

Un cântec urlat se aude din iad,

Tortura îmi chinuie și ultimul gând,

Grotescul lumii îmi e camarad.

Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,

Precum un vulcan arunc priviri reci,

Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,

Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.

Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,

Alergătura îmi este calcifiată în os,

Dorm pe ruine de falnice ziduri,

Și privesc uneori, spre trecut, curios.

Lacrimi erup din ochiu-mi curat,

Trăirile avute cândva, se topesc,

Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,

Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.

Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,

O suflare de viață pogorâtă din cer,

Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,

Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.

I'm alone in this world.

I don't need anybody,

I'm walking around the world,

on my own.

I'm not afraid of anything,

Anymore.

I'm not afraid of my shadow,

Because I am reflected in her.

She's my friend,now.

I'm not afraid of tomorrow.

Because it won't came 

I'm alone.

And sometimes, I'm happy and not.

Because I'm alone in this world.

And nobody knows about it!

Author 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Fâșie albă de mătase

Aruncă azi pe cer ?

Prinde seninul ,

Închidel în carte ,

Din curcubeu fă-mi cupolă

Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .

Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,

Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,

Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...

Și un cântec de privighetoare 

Se zbate pe iarba cosită de valuri -

Mă scol cu brațele pline de daruri

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

E ziua ta frumoasa mea,

Și-s fericit că-mi ești femeie,

Tu ai căzut precum o stea,

Te-am prins și pus sub cheie

În casa noastră luminezi,

Căldură, dragoste aduci,

La toate tu mereu veghezi,

Și niciodată nu le-ncurci

Tu ești ființa binecuvântată,

Ce nouă-n dar ne este dată,

Mie să-mi fii soția mult visată,

Iar pentru Edy, o mamă adorată

La tine noi cu drag privim,

Și-ți mulțumim că tu exiști,

Te prețuim, iubim și îți dorim,

Să nu ai niciodată, ochii triști

Flori îți vom aduce noi mereu,

Punând în ele dragoste și dor,

Și-l vom ruga pe Dumnezeu,

Să fie-n casa noastră și-n viitor

Acum vreau să mărturisesc,

Și să vă spun despre o cheie,

Pe care-am vrut s-o folosesc,

Să-ncui, descui, dar ea era..la femeie!!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Soare aș vrea să fiu eu pentru tine,

Și tu întotdeauna Luna să-mi fii,

Aș lumina făptura ta cât știu de bine,

Și te-aș ruga de vrei, mireasă să-mi devii

Din depărtare, căldură ți-aș trimite,

Să-ți încălzească inima și trupul,

Și un mesaj de sus, aș da către ursite,

Noroc să-ți pună-n cale, mai mult decât nisipul

Aș încerca să fiu al tău bun protector,

Și permanent să te veghez de după nori,

Dar din păcate/fericire sunt omul muritor,

Și îți trimit cu multă dragoste..doar flori

Așa că vom rămâne simpli pământeni,

Și nicidecum să devenim astre cerești,

Vom încerca să fim noi buni samariteni,

Și viața s-o trăim frumos ca în povești!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Trenul!

Merg pe cale cu săgeata

Din Moldova-n București,

Mă uit cât de iute-i roata

Și zic..trenule..căruță ești!

Covid!

Am să-l rog pe nea Vasile

Că e membru de partid,

Să m-ajute cu-a lui pile

Măști să cumpăr..de Covid!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

Nu scriu să-mi arăt măiestria

Nici c-aș dori să fiu mare poet,

Și doar visez să-mi traduc visul

Fără vreun merit de-a fi profet

Și cine în viața asta păcătoasă

Nu își dorește visul împlinit?

După ce luptă dreaptă el a dus

Cu sine și cu cei ce i-au greșit

De când mă știu eu am visat

Să am aripi să pot să zbor,

De sus să văd și să-i salvez

Pe toți acei ce fără vină mor

Dar cum și visul e visare

Și ne sculăm dezamăgiți,

Trezit îmi zic că nu se poate

Ca om să-nvii pe cei muriți

Voi lăsa visul să mă-ndrume

Cât va rămâne în somnul meu,

Să nu greșesc în astă lume

Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!