Copacii

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

Pustiu verde-n care dorul se așterne lin și încet,

Șoptind povești de dragoste sub frunzele-n tremur,

Emoție ce se împletește cu razele de soare, discret.

Fantezie și ardoare îmbrățișând copacii în vântul serii,

Speranțe infinite-ascunse în fiecare mugur ce se trezește,

În adâncul pădurii, inima naturii bate puternic și fără umeri.

Sub bolta verde, ecoul dorului se răspândește,

Cântecele păsărilor, o simfonie de emoții pure,

Fiecare notă, o fantezie ce ardoare-n suflete toarnă.

Pe alei mărginite de speranțe înverzite, pașii mei alunecă,

Într-un pustiu ce respiră, verdele vieții se întinde,

Și inima se umple de dorințe ce spre ceruri se îndreaptă.

În pustiul verde-n care ardoarea naturii nu se sfârșește,

Dorul se împletește cu emoția unui răsărit nou,

Și fantezia se desfășoară în mii de forme ce-nmuguresc.

Aici, în pustiul plin de viață, speranțele se înalță,

Se-ntrec la înălțime cu cei mai înalți arbori,

Și ard cu o ardoare ce în adâncul pământului își are rădăcinile.

În acest pustiu verde, emoția fiecărui fir de iarbă se simte,

Fantezia naturii în fiecare frunză și floare izbucnește,

Și fiecare adiere de vânt dorul mai departe îl poartă.

Cu ardoare, pământul ne îndeamnă să ne pierdem în el,

Să ne lăsăm purtați de speranțele ce în verde se nasc,

Într-un pustiu ce cu fiecare clipă se transformă și se reinventează.

Pustiu verde, unde dorul se îmbracă în emoții nestăvilite,

Fantezia se joacă printre crengi, iar ardoarea nu se domolește,

Speranțe infinite se împleticește în dansul vieții neîncetate.

În pustiul verde, timpul pare să se oprească-n loc,

Dorul se odihnește în poala emoției, blând și profund,

Și în ardoarea clipei, speranțe infinite ne îmbrățișează scurt.

E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare 

Albastra mare cu rochia-nspumată, vie 

Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze, 

Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie... 



E-o melodie de iubire pentru soare 

Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit, 

E melodia pentru păsări, ploaie, 

Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici. 



M-apropii-ncet, cu reverență, 

S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț 

Să pot să iau cu mine din magică-i prezență, 

Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea, 

Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea

Pe cer curg norii negri plini de apă,

Pe care preoții prin rugă-ncearcă,

Să fie auziți, să se deschidă trapa,

Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă

 Dar norii încărcați, purtați de vânt,

Se duc plutind, de noi nici că le pasă,

Par supărați pe oameni și pământ,

Și picătura binecuvântată nu o lasă

Apa din râuri e tot mai puțină,

Izvorul de mult timp a secat,

A dispărut și apa din fântână,

Țăranul amărât, dă vaca la tăiat

Trăim azi vremuri tare tulburate,

Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,

Postim tot postul, fără a face fapte,

Și un bănuț celor în nevoi nu dăm

Pădurea nu mai atrage ploaia,

Că a rămas golită de copaci,

Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,

Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci

Atunci, cum norul să sloboadă,

Picuri de apă pe-a noastră glie,

Când văd că țara-i toată pradă,

Vânată și înstrăinată prin hoție

...............................

Dar știu cum am putea aduce norul,

Și apă binecuvântată să primim,

Vânt să le facem, cum vrea poporul,

Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!

Cred c-am văzut o taină

Când mă uitam spre râu.

Era în plină iarnă,

Dezgheț în plin desfrâu.

Când îngheța mai tare,

Când se topea cam tot,

Canalul era mare:

Abia-l treceai înot.

Veneau către barajul,

De după podul mare,

Valuri cu tot curajul,

Pline de desfrânare.

Dar printre ele rar,

Se mai vedea discret,

Când unul îndrăzneț

Se furișa-n secret...

Se întorcea din drumu-i,

Văzând că nu îi place

Să treacă-n mare goană

Ca peste tot să calce.

Dorea să mai aștepte,

Să-ncetinească cursul

Trecutului prin viață.

Să mai priveasc-apusul...

Dar pașii cand și-oprise,

Să nu goneasc-așa,

De altele-și dăduse

Și așa se sfărâma...

În goana către vale

Mulțimile grăbesc.

Când mă opresc în cale,

De ele mă lovesc.

De-ncerc s-opresc căderea

Mulțimilor ce vin

Mă voi resfrânge-n sute...

Urcuș de-amaruri plin!

De vreau să urc 'napoi,

Să nu mă duc cu ele,

Mă-mpiedică acelea

Acelea mai rebele!

De ce-aș privi apusul?

De ce să odihnesc?

Pentru că-n față-i plânsul

Și chinul sufletesc...

Mă voi întoarce-n spate,

Să văd ce-a mai rămas

Din scurta bucurie

Ce-o am l-acest popas.

Și-apoi când sfărâmată

De valuri oi fi-ajuns,

Îl voi privi în față

Pe El cu care-am plâns.

Voi râde de necazul

Prin care am trecut,

Că totul va fi soare!

Că iarna-a dispărut!

Că nu mă pot întoarce

La orice ar fi fost!

În față e lumina!

Raiul și Domnul nost'!

𝒪𝒽，𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆，

𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇，

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ－ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆，

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇．

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ．．．𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ，

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ－𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ，

𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ．

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆

ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ，𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆，

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ．．．

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓉ℯ．

𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ，

𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ．

（𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶－𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆－ℒ𝓊𝓃𝒶）

𝒪𝒽，𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆，

𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇，

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ－ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆，

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇．

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ．．．𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ，

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ－𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ，

𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ．

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆

ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ，𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆，

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ．．．

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓉ℯ．

𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ，

𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ．

（𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶－𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆－ℒ𝓊𝓃𝒶）

𝒪𝒽，𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆，

𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇，

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ－ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆，

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇．

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ．．．𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ，

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ－𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ，

𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ．

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆

ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ，𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆，

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ．．．

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓉ℯ．

𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ，

𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ．

（𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶－𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆－ℒ𝓊𝓃𝒶）

𝒪𝒽，𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆，

𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇，

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ－ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆，

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇．

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ．．．𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ，

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ－𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ，

𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ．

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆

ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ，𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆，

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ．．．

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓉ℯ．

𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ，

𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ．

（𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶－𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆－ℒ𝓊𝓃𝒶）