DACĂ S-AR PUTEA!

Că semăn cu mama,cu tata

Să caut pri istorii

Rădăcinile neamului meu?

Obârșii vechi ce se adapă 

Din asunse izvoare ?

Că-s amestec din apă și lut

Că-s neam hărăzit pe vecie,

Să fiu eu Român stăpân 

Pe destin și pe a mea glie ?...

Se știe că este o legătură de afecțiune mai mare între bunici și nepoți.

Asta se poate explica.De cele mai multe ori,părinții sunt prea tineri,

fără expierență. A fi părinte e o răspundere foarte grea.Un părinte tânăr 

nu se compară cu unul la al doilea sau al treilea copil.Deja într-o relație

trebuie perioadă de acomodare-rodajul-cum s-ar spune:

     Doi tineri constată că se iubesc,au curajul și se căsătoresc. Pe parcurcs

descoperă că nu-i leagă nimic în afară de dragoste.Ce fac? Rămân sau 

renunță? În aceste condiții, vine un copil? e foarte greu pentru cel ce riscă.

E greu pentru părinți și pentru viitorii copii, ce-i așteaptă? Marea majoritate

intră în responsabilitatea bunicilor. Aici vor avea liniște și dragoste.Părinții 

vor exista dar la distanță. Însă, bunicii sunt mereu aproape, îi iubesc ca pe ochii 

din cap. Ei sunt fericiți, că au ocazia să fie a doua oară părinți ....dar nepoții 

tânjeșc după dragostea părinților. Ei sunt fericiții să trăiască lângă părinții și 

vacanțele cu bunicii și poveștile lor. 

      D-NEI CLAUDIA SERIANU,de ziua numelui, îi doresc 

multă sănătate, prosperitate,fericire,tot ce-și mai dorește!!!!!!!!!

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

Familia mare s-a format în timp, reparând niște destine grav rănite .

Mama soțului meu a murit la nașterea unui frățior, când el avea doar trei anișori

și trei copii au rămas orfani . Un tată cu trei copilași singur, fără nici un ajutor. 

A fost un an de coșmar pentru familia îndoliată, dar cel mai greu pentru micuța 

Petruța care avea doar șapte ani, și avea grijă de casă și de sora și fratele cel mic.

     Tata mergea la muncă, și anul de doliu a trecut greu, apoi le aduce o nouă 

mamă celor trei copilaș. cu două surioare rămase și ele orfane de tată.Familia 

se mărește cu încă trei surioare- devine o familie mare-pe  care mama Domnica 

reușește s-o scoate la liman cu brio.S-a străduit să țină familia unită, să se iubească.

      Soțul meu era singurul băiat între cele șapte fete,a simțit nevoia să le ocrotească 

să le apere, până la măritiș, nici una dintre ele nu l-a făcut de rușine.Apoi toate au 

înțeles că -dar au fost și timpuri bune-numai mergând la școală, având o meserie,

vor găsi drumul bun în viață. Aici a reușit mama Domnica și efortul nu a fost în zadar.

Cât de greu a fost numai ea știe.Dar un lucru rar, legătura dintre frați nu s-a destrămat 

ba dinpotrivă: la bucurii împreună, la supărări se adună.

                                     va urma 

Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ

sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce

vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și

foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă

vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri

parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă

se așează tocmai persoana la care visai!...

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Octombrie.

Si visele tare erau pictate cu ceară din suflet.

Eu stiu ca sufletul ți-a ars cand te-am privit

Pentru ultima oară.

Dar tu, ai continuat să pășești pe faleza 

Primelor atingeri de buze.

Tu ai continuat să te aşezi pe banca unde-am stat.

Şi ți-ai lasat parfumul si amprentele 

Crezând naiv ca voi trece pe acolo

Si le voi recunoaşte.

Dar eu nu mai pot sa recunosc- 

Parfumul tāu a lăsat si altora urme

Iar amprentele tale au devenit invizibile 

De când au incetat să-mi se impregneze 

În piele.

Te-am cunoscut de fapt, atunci când am plecat

Şi ți-am contemplat pentru ultima oară

Ridul pe care il faci cand zâmbești doar cu o parte.

Și gestul acela cu mâna prin păr...

Rămanem doar umbre, rāmânem uitări

Rāmânem "am fost"

Dar am fost noi!

    Să-mi dai petale de flori albastre,
    Să-mi fie pleope sub genele caste...
    
    Să-mi dai lumina ochilor mei,
    Să-mi fie aştri pe cerul de tei...
    
    Să-mi dai iubirea pe care-o voiesc,
    Să-mi fie nectarul dumnezeiesc...
    
    Să-mi dai sărutul de cu sară promis,
    Să-mi fie nesomnul, limpede-n vis...

Uitată ziua-n care m-ai găsit,

La apus de răsărit,

Ziua-n care mi-ai promis,

Că sunt al tău etern vis.

Uitată ziua-n care ne-am văzut

Și unul fără altul nu am mai putut

Ziua-n care n-ai mai stat,

Sufletul meu s-a destrămat.

Acum, rămâi doar o amintire,

Uitată-n a mea gândire.

Ne-am apropiat

fără ceremonii

două ecrane luminate

într-o noapte obișnuită.

Între „online” și „scrie ..”

s-a strecurat ceva viu

ce nu poate fi dezactivat.

Dragostea nu a cerut

prezență permanentă, doar adevăr.

Într-o lume care derulează prea repede

ne-am ales pentru filtre,

oboseală și promisiuni reciclate.

Iar când orașul tace

și telefoanele dorm

rămâne certitudinea

că nu tot ce e real

are nevoie de dovadă.

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!