CA DAR ȘI ISPITĂ
Cer, pământ, apă și foc
Voalul nopții plin de stele
Munți, câmpii și văi adânci
Ploie în stropii mai mari ,mai mici
Cer cusut pe orizonturi,
Niște noțiuni concrete,care
Dispersate,adunate
Sub un numitor comun
Face un tot ,pe care Domnul,
L-a asezat pe orbită
Ca dar și ispită
Și l-a numit Pământ.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 30 octombrie 2024
Vizualizări: 242
Poezii din aceiaşi categorie
HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
flux de poeme naani /35
controlând jocul-
activismul schimbă
narațiunea
pentru un impact explozibil
Cântecul Cerului
Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi,
Cu pensule invizibile desenează zorii.
Versuri neștiute în albastrul infinit,
O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit.
Norii, ca stihuri într-un dans ușor,
Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur.
Cuvinte nepronunțate în alb și negru,
În fiecare amurg, un capitol se deschide.
Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne,
Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie.
O poezie ascunsă în umbrele nopții,
Cu raze argintii deslușind misterul vieții.
Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește,
Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece.
Poe, ia cerului nu poate fi auzita,
Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Un nou început
Un nou început vine,
Spre bolta cerească,
Iarna sosește,
Spre lumea sfințească.
Ninge , ninge în orașe și sate ,
Oameni de zăpadă stau în ogradă,
Ape și lacuri stau înghețate,
Visuri și gânduri stau pe-altădată.
Autor: Nicoleta Postovan
HAITA
Pe întiderea albă , stăpână
Un râtâcit disperat se închină.
Cârarea,poteca-i ascunsâ,
Pașii se ascund adânc în omăt!
Viscolul țipă se zbate
Învâluie tiranic ,omu din spate
Hoțește poposește-n brădet
Răsfoind frunzele moarte.
Balaur de aer flămând
Înșfoacă pustiul gemând...
Se joacă î n cruda lui tiranie
Cu un biet călător rătăcit.
Cu săgeți îi sfâșie fața
Speranța-i mai subțire ca ața.
Pustiul e atât de aptoape
Nămeții aici vor să-l îngroape.
Grâbește sărmanul să ajungă
În satul lui aproape de luncă
Viscolul i se așează în față
Inima-i de teamă îngheață....
În zare pe urma-i fugară
Râsună urlet de fiară
Ecoul îl poartă ,îl înmiiește
De groază în piept inima se oprește.
Pe albul zăpezii de om neumblată
Crivățul,vântul a uitat să mai bată!
Un semn de întrebare se întinde în zare
L-a văzut Domnul din cer oare?....
Haita de lupi e tot mai aproape
Ochiul lacrima-și soarbe...
E clipa în care în salt către moarte
Mintea aleargă gânduri deșarte...
Cu ochii închiși
Așteprându-și sfârșitul...
Fiara-i stârnită de sânge
Cu fulgi grei de nea cerul plânge
flux de poeme naani /35
controlând jocul-
activismul schimbă
narațiunea
pentru un impact explozibil
Cântecul Cerului
Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi,
Cu pensule invizibile desenează zorii.
Versuri neștiute în albastrul infinit,
O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit.
Norii, ca stihuri într-un dans ușor,
Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur.
Cuvinte nepronunțate în alb și negru,
În fiecare amurg, un capitol se deschide.
Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne,
Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie.
O poezie ascunsă în umbrele nopții,
Cu raze argintii deslușind misterul vieții.
Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește,
Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece.
Poe, ia cerului nu poate fi auzita,
Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Un nou început
Un nou început vine,
Spre bolta cerească,
Iarna sosește,
Spre lumea sfințească.
Ninge , ninge în orașe și sate ,
Oameni de zăpadă stau în ogradă,
Ape și lacuri stau înghețate,
Visuri și gânduri stau pe-altădată.
Autor: Nicoleta Postovan
Alte poezii ale autorului
GALAȚI
TE CÂNTĂ POEȚII, CARE CUM POATE;
FIECARE CÂNTĂ PE ALT FEL DE STRUNĂ.
ȘTIM TOȚI CÂTĂ IUBIRE ÎȚI POARTĂ.
ZECI DE GEMERAȚII SI-AU ÎNGROPAT ÎN TINE
CREDINȚE ȘI SPERANȚE,
DURERE ȘI SUSPINE.
EȘTI LEAGĂN PESTE TIMP ,
ȘI LOC DE ÎNCHINAT!
FERICIRE
Soarele-i ascuns în nori
Valuri de parfum în flori,
După ploaia -n miez de noapte,
Mii de flori vorbesc în șoapte.
Zorii bat ușor în geam
Păsării ciripesc în ram
Pale reci trec prin perdele
În răcoarea de afară
Sorb cafeaua mea amară.
Ochii umezi îmi zâmbesc
Fericită că trăiesc.
.
PĂCAT
Păcat de tinerii ce mor
De cei ce n-au cunoscut iubirea
De cei ce lasă în urma lor,
Copii plângând, părinți jelând,
Familii îndoliate...
Morminte cu flori încărcate
Cu lacrimi și dor udate
Păcat de ei și de tinerețea lor.
VOUĂ
Vin ades la voi în gând
Când dorul se strecoară
Stați cuminți ,frumoși și tineri
Pe perete într-o ramă.
Mă sfătuesc cu voi
Când greul vieții
Îmi dă iar târcoale.
DANIEL PAR. 2
Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante
vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era
mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul
nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,
cu strângere de inimă .
În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul nostru
tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări
pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în
fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur
că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar
nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta
mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă
îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.
Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa
ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in
urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și
galbenul grâului aproape copt ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.
Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.
Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .
Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,
curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.
noi copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,
casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită cu var alb-siniliu,învelită cu
stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre
întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot
de la vechiul propietar.
Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,
iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu
cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că
nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât
mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o
pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la
scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.
.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
GALAȚI
TE CÂNTĂ POEȚII, CARE CUM POATE;
FIECARE CÂNTĂ PE ALT FEL DE STRUNĂ.
ȘTIM TOȚI CÂTĂ IUBIRE ÎȚI POARTĂ.
ZECI DE GEMERAȚII SI-AU ÎNGROPAT ÎN TINE
CREDINȚE ȘI SPERANȚE,
DURERE ȘI SUSPINE.
EȘTI LEAGĂN PESTE TIMP ,
ȘI LOC DE ÎNCHINAT!
FERICIRE
Soarele-i ascuns în nori
Valuri de parfum în flori,
După ploaia -n miez de noapte,
Mii de flori vorbesc în șoapte.
Zorii bat ușor în geam
Păsării ciripesc în ram
Pale reci trec prin perdele
În răcoarea de afară
Sorb cafeaua mea amară.
Ochii umezi îmi zâmbesc
Fericită că trăiesc.
.
PĂCAT
Păcat de tinerii ce mor
De cei ce n-au cunoscut iubirea
De cei ce lasă în urma lor,
Copii plângând, părinți jelând,
Familii îndoliate...
Morminte cu flori încărcate
Cu lacrimi și dor udate
Păcat de ei și de tinerețea lor.
VOUĂ
Vin ades la voi în gând
Când dorul se strecoară
Stați cuminți ,frumoși și tineri
Pe perete într-o ramă.
Mă sfătuesc cu voi
Când greul vieții
Îmi dă iar târcoale.
DANIEL PAR. 2
Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante
vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era
mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul
nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,
cu strângere de inimă .
În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul nostru
tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări
pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în
fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur
că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar
nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta
mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă
îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.
Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa
ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in
urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și
galbenul grâului aproape copt ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.
Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.
Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .
Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,
curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.
noi copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,
casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită cu var alb-siniliu,învelită cu
stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre
întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot
de la vechiul propietar.
Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,
iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu
cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că
nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât
mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o
pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la
scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.
.
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?