CA DAR ȘI ISPITĂ

Bună dimineață ,natură

M-am trezit ...

Stelele nopții s-au stins

Raza soarelui

Îmi întră pe geam

Cerul e senin

Vântul e doar o nălucă

Adie încet

Copacii foșnesc în tăcere

Păsări își trimit chemarea

De răsină valea.

Tăcut ascult ,primesc mesaje

Natura-mi șoptește

Sunt priten cu tine

Si-ți doresc numai bine!

Sub clar de lună munții glas îmi au,

Cu naiuri din vechime ș-adiere

De aburi printre care păstoreau

Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,

Iar ramul, parcă preschimbat în za,

Ia-n cercuri o-ncropire cu statură

De văz de Argus car’ pe el s-ar da

Pădurii glob vigil ca armătură.

Când se lasă înserarea

Cerul se umple de stele 

Iar împărăteasa lună

Strălucește printre ele. 

Prima steluță căzătoare 

A trezit dorința-n mine

Și speranța arzătoare 

Că mâine va fi mai bine. 

Ochii grei de somn

Mai privesc încă pe geam

Minunați încă o dată 

De văzduhul de mărgean. 

Luna încă mă privește 

Cum adorm lângă pervaz

Și parcă mă liniștește 

Gândul că ea mă păzește. 

Iar ploua...

Mi se rupe inima-n doua

Daca cerul s-ar insenina

Poate si pasarile ar mai canta

Iar ploua...

Diminetile iar cu roua

Plantele se bucura

Dar ce sens daca sufletul nimic nu susura?

Omul nu scrie,nici nu citeste

Sta cu ochii in telefon,orbeste

Nu se deslipeste de el

Parca ar fi un robotel..

Din cauza lui

Am pierdut ale noastre pasiuni

Omul nu se mai bucura de viata lui

Hobby-urile si le-a pironit cu un cui

Iar ploua

Inima se sfasie-n sapte,ba chiar noua

Tinerii nu se roaga , nu postesc

Tot telefonul ii robesc

Ii mananca viata,timpul 

Posomorati ca vine frigul

Ce mai ploaie

Dar parca vad o farma din soare

Soarele luminos

Corp ceresc,frumos

Am sa inchiei aici

Ca sa fim logici.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober vertrok op de heuvels

Gele en rode tapijten.

Zilveren wolken passeren in de golven

En zing liefde voor de haan.

Ik kijk altijd naar de barometer

En ik huiver als het een beetje zakt,

Omdat de zon kleiner wordt

in diameter.

Maar onder de warme hemel zoals in mei

Witte dagen gaan voorbij dagen,

Wispelturiger en meer

Subtiel…

Ontijdig vertraagd

Herfstwandelingen door de tuinen

Met de plooien van de chlamyda vol

Van chrysanten.

En hoe hij nauwelijks zweeft in beweging

Als een markiezin

Zoals het hele universum

Kijk er met verbazing naar terug, -

Een verwarde vleermuis

Vanwege haar meisjesachtige uiterlijk

Hij werd geel, verward

En de emotie kwam tot bloei

De tweede keer…

Rubine agățate pe case și pe garduri,

Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,

Renasc din cufărul de prisosință,

În care cuprul redevine metal de referință.

Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme

Și aerul învinețit pare să-l cheme,

Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,

Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.

Irina Anghel 

Octombrie 2023

Icoane de demult răsar

Când ochiul închide pleoapa

Săteni de-ai mei.brătânii din sat 

Sfătoși și buni ca tata.

Când primăvara  intră-n crâng 

Și-n deal se aprind bujorii

Ciorchini  de oameni  sunt 

Veniți din sat ,odată cu zorii .               

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...

Te chem în șoaptă 

Doar tu să auzi 

Te rog să mă privesti

Cu ochii tăi blânzi 

Lacrima din gene

E un răsărit ,

E un „te iubesc”

Însă nerostit .

Aprinde-n jur făclii

Cât suntem încă vii .

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

Nunai simțind  mesajul

Înțălegi chemarea...

Nu osândi cuvântul

E tot ce avem mai sfânt

Și mai curat.

Zămislit în brazdă sfântă,

Cu carate îmbogățite,

Cuvintele desleagă punți...

Bolnav e pământul...

Și lumea de acum e bolnavă..

Suntem îngroziți,timpul ne aleargă

Spre marginea lumii deșarte.

Ne fură iubirea de semeni

Ne fură simțirea și mila

Iubirea de vatră.

Descătușate-s urgiile toate 

Și flutură flamuri de moarte 

Peste evul acesta bolnav.

Miai dă-ne Doamne o oază.