CA DAR ȘI ISPITĂ

Pe drum trece primavara

Alergand in goana mare.

S-a speriat, caci inca iarna

Sufla rece ca o boare.

Din cer a cazut zapada

Peste satul adormit.

Totul a-nghetat sub alb,

Timpul parca s-a topit.

Vantul a uitat sa bata,

Prins sub albul infinit.

Se trezeste, cateodata,

Sa mai sufle ratacit.

Un copil cu o saniuta

Trage sfoara cu naduf.

Se bucura nazdravanul,

Lunecand pe alb de puf.

Doat bunica, disperata,

Se preda neputincioasa.

Iar copilul, numai zambet,

Se intoarce-ncet spre casa.

Vine noaptea peste sat

Stralucind linistea alba.

Astazi suntem iar copii,

Bucurandu-ne de iarna.

Îmi bat în geam stropii de apă 

Ce norul i-a scăpat peste pământ, 

Ce-mi spun că azi să stau în casă 

Să scriu și să citesc cuvântul sfânt. 

Privesc și văd că vremea este rea 

Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă, 

Umplu stiloul cu cerneală albastră 

Și-nșirui două strofe pentru probă. 

Nu am multe idei în astă dimineață 

Și nici vreun subiect de pus pe foaie, 

Mă rog la muza mea să mă inspire 

Să pot așterne rânduri, despre ploaie. 

Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală 

Și îmi aleg un titlu pentru poezie, 

,,Cad stropi de apă binecuvantată "

Și simt cum lunecă penița pe hârtie. 

Cad stropi de apă binecuvantată 

Peste pământ și-a lui semănătură, 

Și se-aude la țăran prin rugăciune 

Cum mulțumește pentru picătură. 

Demult n-a mai primit ogorul apă 

Și mult a suferit cel, ce-l trudește, 

Acum toți speră la o recoltă bună 

Și poate seceta pământul ocolește. 

Privirea mi-o ridic și-s mulțumit 

Să văd c-afară ploaia se-ntețește, 

Simt în nări aroma dulce de cafea 

Și-aud iubita că la masă mă poftește. 

În gând se plimbă niște versuri 

Și care vor să fie puse-n poezie, 

Mi le repet să nu le uit cumva 

Și fur sărut de la scumpa...soție!

În parcuri și pe alei

A ruginit frunza de tei.

Florile-s nedumerite 

De brumă acoperite

Ploaia -i rece,parcă doare

Unde-s zilele cu soare?

Unde-s cântăreții dragi?

Goale cuiburi prin copaciț

Tot e trist și înnorat

Soarele le-a abandonat.

Dimineața cade bruma

Tot ce-a fost viu a murit 

Va ierna cin nou natura,

Gâzile au adormit

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Herbstnerven

Es ist Herbst, es raschelt, es ist Schlaf...

Die Bäume auf der Straße seufzen;

Es gibt Husten, Weinen, es ist leer ...

Und es ist kalt und es ist neblig.

Die Liebende, kränker, trauriger,

Auf den Straßen machen sie seltsame Gesten -

Und verlässt, aus ewigem Schlaf,

Sie fallen schwer und nass.

Ich bleibe und ich gehe und ich kehre zurück,

Und Liebende machen mich zutiefst traurig -

Ich möchte sinnlos lachen

Und es ist kalt und es ist neblig.

Trist si confuz in gânduri

Ușor pierdut printre rânduri

Stând acolo adormit

Parca foarte nedumerit

Cu viața întoarsă pe dos

In oglinda te vezi hidos

Ceva parca te trezește

Te uiți in jur

Nimic

Te uiți sus jos

Nimic,doar praf si vieți spulberate

Ceva te întoarce

Te întorci si ceva te lovește

Briza cu un zâmbet dulce

Îți zice ca nu e nimic

Ești bine,n-ai pățit nimic

Viața e dura cu tine

Tu trebuie sa lupți pentru bine

Nu doar al tau

Ci al tuturor

Nu e ușor într-adevăr

Te simți închis intr-un lagăr

Te atinge pe umăr

Si îți mai zice încă o data

Ca o sa reușești

O sa ajungi sa nu mai greșești

Dupa pleacă

Singuratic rămâi

Nedumerit,uimit de ce ai simțit

Briza e cu tine când in viața te simți neiubit

Briza ușor te mângâie când ai nevoie

Dar dupa pleacă si te lasă cu o melodie

Care melodie îți cântă in minte

Iar viața ta parca nu mai e urata

Parca e chiar plăcută

Briza e cu tine când te simți liber alergând prin pădure

Când fugi de un câine

Sau când sari de bucurie

Te simți bine cu parul ciufulit

De briza care l-a răscolit

Când ești pierdut ea te ghidează pe drumul potrivit

Arătându-ti ca nu ai greșit

Ci doar ai gândit diferit

Te scapă de griji

Si te face fericit

Dar când ploaia se apropie ea fuge grabita in orizont

Si vine vântul violent

Pregătit sa îți spulbere fantezia

Si sa îți prezinte frica

Te amesteca neclintit

In timp ce tu o cauți înapoi

Pe briza ce te-a liniștit

Dupa

Totul se oprește

Si nu mai e nimica lângă tine

Singur singurel

Ramai ca un strugurel

Pe un ciorchine necăjit

Viața e buna pana când te lovește vântul

Si rămâi singur singurel

O sa vina briza sa te aline dar dupa pleacă si ea sa se ocupe de buna-starea altora

Briza ca o mama te înțelege

Alături de tine este

Dar dupa crești

Si rar o mai vezi

Asa ca atunci când te îmbrățișează

Nu ezita sa îi spui ca o iubești

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

Cine ești tu?

Nu te cunosc

Deși te știu de mult.

Dar ce porti în suflet

Ce ascunzi în tine?

Nu pot citi în ochii tăi.

Pari a fi om bun.

Atunci de ce mă tem

Cine ești tu?

Nu te cunosc 

Deși te știu demult.

Dar ce porți în gând ,

Și ce ascunzi în suflet

Nu pot citi în ochii tăi

Pari a fi om bun 

Atunci de ce mă tem?

/

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

         Te am  întânlit  eu

         M-ai întânlit  tu pe mine ,

          Amândoi  ne-am întânlit !...

          Ce zi să fi fost ,oare?

          Și tu nu știi că mi te-ai

          Lipit de suflet ,

          Ca marca pe-o scrisoare ?

          De atunci  persoana  ta

          E mereu cu mine ,

          Câteodată îmi și zâmbește

           Și mă apucă râsul ...

           Râd așa sunt bucuros

           Că te-am întânlit ...

           Că ma-ai  întânlit!...

Mă îndrept spre o răscuce

Nu știu drumul unde mă duce!...

Chipurii stranii ,cu priviri viclene

Vin să mă cheme.De voi merge

Pe calea ce  mi-o arată

Voi avea ,o viață  îmbelșugată

Cupa vieții cu dulceașă ,

Vedeți asta  e problema

Nu știu să rezolv  dilema !...