CÂȚELUȘA MEA ISTEAȚĂ

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.

Când ești ,sau te simți pierdut

Nu - ți srica ziua plângând ,

Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,

Că te auzi ,singur vorbind.

Un prieten  devotat poate fi  un cățeluș

Unul viu, nu cel de pluș

Un companion  grozav .

Te salută  din codiță ,

Te măngâie cu lăbuța ,

E pe post de sonerie....

Și câte alte nu știe ...

Câte acestea vi le spun

Le-am trăit cu adevărat !.

Nu mai  sunt înstrăinat .

Am un prieten mititel ,

Și mi-e tare drag de el ,

Știe când îmi fac cafeaua ,

Și o beau ,stând lângă geam

Lui îi dau o gustărică

Ne înțelegem din privire

Amândoi acum știm bine

Cum e ,când ai un prieten

Lângă tine!...

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

Undeva ,cânva ,odată ,

M-am lăsat sărutată.

Fulgerul de mă trăsnea

N-ași fi tresărit așa

În inimă au răsărit fiori ...

Muguri de iubire nouă ,

Cu tine  s-o dau în două.

Nu pot crede ,privindu-i mai bine 

Atent ,iscoditor așa cum se cuvine.

Ce bine semănăm oamenii , unii cu alții

Aceiași ochi, aceiași frunte înaltă 

Acelaș sânge,acelaș mers bipet

Și nu pot înțelege ,cum sufletul,simțirea

Pe oameni îi împarte

În îngeri și în demoni

Pot jura că am întânlit 

Asemenea oameni...

Erârziu ,somnul nu vine

Cât a-și vrea să fiu cu tine

Să-ți stâng mâna încetișor 

Și de drag să mă înfior.

Să te mângâi pe obraz

Sub un ochi de lună treaz

Să-ți resfir pe umeri plete

Și aroma-ți să mă îmbete.

Lângă o tufă de sulfină 

Să dormim noaptea-n grădină

Să-ți sărut ochii și fața 

Până vine dimineața.

Fermecați de vraja nopii

Numărăm stelele sorții.

Steaua mea e luminoasă,

Ne zămbește bucuroasă,

Că-s voinic și tu frumoasă 

Și amândoi vom face casă.

Lângă poarta cea bătrână

Și-au deschis cireșii floarea

Miros dulce amărui ,

Le înveselesc culoarea .

În Duminica de florii

M-am plimbat pe lângă pom,

Din rever și din altiță

Am desprins un mărțișor ,

L-am legat de o crenguță

Cu dragostea mea de om .

Flutură în vânt canafii

Și ce mândră e crenguța

Pomul  mic e fericit

Mărțișorul se dă huța!...

Pe aleele tăcute

Mult prea mult înghesuite

Se strecoară printre cruci

Umbre vii ,parcă-s năluci ,

Grea durere ,dor fierbinte

Îi aduce spre morminte .

Sub țărâna răvășită

Plânge o viață neâmplinită,

Plânge lacrima ce-o doare

Sub pământ doarme o floare .

Vântul pașii abia-și simte ,

Ocolind cruci și morminte .

Iz  de ceară și tămâie

Să te oprești ,parcă te îmbie,

Chipuri pure și curate ,

De pe cruci te ademenesc ,

Deși-s morți ,parcă trăiesc .

Astăzi ,totuși e-o zi mare ,

Clopotele bat la porți

Este ziua de întânlire ,

Între vii și între morți!...

       - -

Tainic șoapta se înfiripă ,

Se aduc vești de la cei dragi !...

Vântul bate din aripă

Toate sunt atât de vagi!...

Mai rămâne doar în urmă ,

Coji de:ouă ,cozonaci ,

Flori și lumânări aprinse

Zi de paște cu cei dragi .

         - -

Se așterne iar tăcerea ...

Într-o lume adormită !...

Pe ce căi ?. Și-n care lume

De himere și mistere învăluită ?

Peste cer s-a tras cortina ...

Ce se ascunde după ea ?

Numai Domnul poate spune ...

Și Hristos când va-învia .

          - -

Omul taina n-o desleagă ,

El  poartă doar un destin ,

Privilegii să-și aleagă ?

De-l primești ...e dar divin !

Hristos a înviat este vestea

minunată ,transmisă din om în om

cu bucurie și voie bună .

Oameni dragi vă salut și eu

Cu urări de bine :Hristos  a înviat !