Suprareală

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancholie

Was für ein Stumpf, was für ein Wehklagen im Herbst...

Und der wilde Wald heult -

In den Hörschnecken ertönt ein Knall,

Und die Dame beginnt mitleiderregender.

- Hör zu, du, gut, Schatz,

Weine nicht und habe keine Angst -

Hören Sie, wie hart aus der Tiefe

Die Erde ruft uns zu ihm...

Târziu în noapte ai apărut 

M-ai mângâiat pe gene

Și am simțit că m-am pierdut

Sub stelele viclene

Nici norii nu se apropiau

De a ta lumină vie

Căci stelele te înconjurau 

Cumva făcând magie

Și printre crengile de brazi

Strecori a ta lumină 

Căci strălucirea ce o posezi

E a ta,mândră lună.

Se așterne tăcerea in cărare

Și vâtul și boarea se ascund ...

E liniste în jur , pretutindeni ,

E căldura din amiaza cea mare .

Văpăi de foc se revarsă 

Pe case , pe pomi si pe haturi ,

De sfârâie sudoarea în țărână...

Se usucă câmpia , de cădură e arsă .

Se uită omul în zare , 

După un petec de nor , îi e dor ,

Că norul de vine e ploaie

Și firul de iarbă nu moare .

                   T.A.D.

Dintr-un codru înserat,soarele apune.

Păsarile zboara-n stol spre cuiburile lor.

Pasarele mici si mari bat din aripi ca  sa zboare

Noaptea cu al ei suspin,

         Se lasa peste zare!!

Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,

Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,

Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,

De flamurile sure, plutinzilor coloși.

Acolo știm să fie din timpuri cunoscute

Legendelor din vreme de vechi navigatori,

Cu inima zdrobită în palmele avute

De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.

Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,

Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,

Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,

Zorești tot răul cuget să-l alungi:

Pândești ca uliul cel ager prada

Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,

Cum duhului i-aștepți în apă nada,

Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.

Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,

Laconic spirit, bun doar de zăcut:

„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,

De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”

Blestem ori deasă binecuvântare,

Îi dau ebrietății sărutare.

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Precum Tantal spre fruct întins,

Cu pofte mari ce-n versuri cresc.

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Și-n van cuvintele-mi lungesc,

Căci tot mai sus mi-e țelu-mpins...

Pe-un vraf de scrieri flămânzesc

Precum Tantal spre fruct întins.

Din mlaca nopții eu m-am ridicat

Precum un spic al grâului de aur,

Din greul jos noian alambicat

Al plevei ce plutește-n chip de plaur.

Iar boabe firu-i poartă un șirag

Lucind în ramuri pline ochi de soare,

Cortini în timp ce lumii i se trag

De ceață abundândă în paloare.

Și-atunci când va ajunge tot mai sus,

Vedea-va roșul foc de la apus…

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment,

Ca-n al oricărui piept să sune

Un puls ce-l vrea la el atent.

Nu este deci un sfat în rune,

Nici scut ca zidul din ciment:

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment.

Nu-ți căuta pe-acelea bune

În stihul construit prudent,

Nici rele cât nisip în dune

Prin cel ce e efervescent:

Poetul taină-n vers nu-și pune.

Arta mea se rezumă în nimicnicie,

în nopți nedormite, în sticle goale,

șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,

în gemete nebănuite și cântece de requiem...

Lirica mea șade în morți, în vii supărări,

disfuncții și destine distruse...

Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,

din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,

de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite

precum cearcănele sub ochi șezând.

Miasme în mine se învârt,

curent horific prin mintea mea trece —

elegii pe portativ mi-au încremenit

și în veci nu par să aibă să mai plece...