Romanța codrului etern
Pictate sunt stelele pe cer,
Sub bolta cerului pastel.
Oare când va veni momentul
Vor răsări florile-n ger?
Soarele apune, într-un colț tot mai jos.
Luna iese de după nori,
Și compune un peisaj de amor.
Fluturii ce-odată zburdau pe cer
S-au ascuns acum de ger,
Ochii-ți obosiți coboară,
Cu un zâmbet mă-nconjoară.
Liniștea codrului răsună,
Și mi spune noapte bună.
O voce fină mă alintă,
N-are nimeni nicio vină.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: vale_gher
#interesant #natura #poezie
Data postării: 30 ianuarie
Vizualizări: 205
Poezii din aceiaşi categorie
Urletul Iernii
Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.
Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare
Se chinuie parcă ,sa mă ridice.
Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.
Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.
Și totul e alb și negru se face de sunet demonic
Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.
Cărări ce se-ntind sub poale de munte
Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .
De frică se ascund sub a negrei mantă.
Și ape repezi sub gheață tăcute
Drum își croiesc prin a muntelui rocă.
Ca la un semn ,de a Lui poruncă.
Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,
Mai rău ca, gândul prin a omului minte.
Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.
La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.
Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,
Luni să transforme într-o secundă deodată.
Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Pași de toamnă
Pasi de toamnă
Sunt ca ploile după vară
Ce ți-au încrețit fața,
Ți-au înmuiat buzele și
Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,
Toamnă,
Ploile cu pași mărunți,
ating frunzele rătăcite ,
căzute rebel pe sol,
cand stropii de apă rece
lovesc învelișul pămantului,
pămant pe jumatate degerat de toamnă,
și învelișul frunzelor înghețat,
de furia stropilor reci,
cad ca furtuna răzbunătoare
pe natură.
Planeta...s-osalvăm!
Calc pe pământul sfânt al țării
De care-s ancorat de zeci de ani,
De când mama mi-a dat un nume
Și m-adormea pe vers de..nani, nani.
La școală am auzit cuvântul Terra
Și că aceasta e o planetă-n galaxie,
Ce se învârte ușor în jurul soarelui
După cum spuse, tova' de geografie.
Și tot atunci mi s-a sădit în minte
Grijă s-avem că ea ne este adăpost,
Și dacă nu vom ști s-o protejăm
În timp cu toții..vom plăti un cost.
Ajuns adult am început să înțeleg
Cât adevăr purta cuvântul profei,
Iar astăzi, mai mult ca niciodată
Omenirea e în preajma catastrofei.
Încă nu e târziu planeta s-o salvăm
Și pacea pe pământ să dăinuiască,
Să evităm să ne distrugem singuri
Iar cei ce vin..slova să ne-o citească!
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Urletul Iernii
Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.
Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare
Se chinuie parcă ,sa mă ridice.
Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.
Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.
Și totul e alb și negru se face de sunet demonic
Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.
Cărări ce se-ntind sub poale de munte
Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .
De frică se ascund sub a negrei mantă.
Și ape repezi sub gheață tăcute
Drum își croiesc prin a muntelui rocă.
Ca la un semn ,de a Lui poruncă.
Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,
Mai rău ca, gândul prin a omului minte.
Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.
La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.
Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,
Luni să transforme într-o secundă deodată.
Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Pași de toamnă
Pasi de toamnă
Sunt ca ploile după vară
Ce ți-au încrețit fața,
Ți-au înmuiat buzele și
Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,
Toamnă,
Ploile cu pași mărunți,
ating frunzele rătăcite ,
căzute rebel pe sol,
cand stropii de apă rece
lovesc învelișul pămantului,
pămant pe jumatate degerat de toamnă,
și învelișul frunzelor înghețat,
de furia stropilor reci,
cad ca furtuna răzbunătoare
pe natură.
Planeta...s-osalvăm!
Calc pe pământul sfânt al țării
De care-s ancorat de zeci de ani,
De când mama mi-a dat un nume
Și m-adormea pe vers de..nani, nani.
La școală am auzit cuvântul Terra
Și că aceasta e o planetă-n galaxie,
Ce se învârte ușor în jurul soarelui
După cum spuse, tova' de geografie.
Și tot atunci mi s-a sădit în minte
Grijă s-avem că ea ne este adăpost,
Și dacă nu vom ști s-o protejăm
În timp cu toții..vom plăti un cost.
Ajuns adult am început să înțeleg
Cât adevăr purta cuvântul profei,
Iar astăzi, mai mult ca niciodată
Omenirea e în preajma catastrofei.
Încă nu e târziu planeta s-o salvăm
Și pacea pe pământ să dăinuiască,
Să evităm să ne distrugem singuri
Iar cei ce vin..slova să ne-o citească!
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Alte poezii ale autorului
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
“patruzeci și una de idei “
patruzeci și una de idei,
au scris toți acești efemeridei,
efemeri ai vieții, sau a singurătății
dar toate astea au o cauză,
fiecare are o repauză.
la un moment dat, ești prea obosit ca să mai faci ceva,
așa că-ți iei o pauză
în care reflectezi la orice clauză,
din ce motiv ai ajuns acolo, cum te simți când ești acolo, poate este cineva.
cineva să te-ndrume,
pe această șină-n lume,
șina creației, unde nu toți au albume.
creația se dezvoltă din ceva,
cumva, cândva, ceva a fost acolo
așa că tu te poți cultiva,
chiar dacă acum ești solo.
Fum amar
Trece fumul peste rouă,
Se-nalță-n viața care plouă,
Doi pași și vezi deodată
Toată existența spulberată.
Gri mi-e astrul de cristal,
Negru ajunge-ntr-un final,
Tonalitatea toată mi s-a dus
Intr-un fum crud din văzduh.
De aș avea creioane nuanțate,
Aș avea propoziții enunțate,
Cu subiect și predicat,
Precum năravul meu stricat.
Trec norii până în zori,
Filmați de niște regizori goi,
Aceia suntem chiar noi,
Acoperiți de fumul din război.
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
Simțiri
Simți și tu ce simt acum,
un val de promisiuni căzând adânc.
Simți și tu vântul care bate?
și te lasă gol pe jumătate.
Ploaia te spală de frământări,
iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.
Nopțile de furtună ușor trec,
alegând azi să-ți iei alt tren.
Un tren cu o destinație îndepărtată,
ca să scapi de aici o dată.
Doar în soare mai ai speranță,
când te trezește-n fiecare dimineață.
Iar, aerul parcă nu mai e destul,
pentru al tău suflet bun.
Culorile devin din ce în ce mai gri,
nu mai e precum atunci când eram copii.
Leaganul se mișcă gol,
uitat, de acel prunc cat un mototol.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
“patruzeci și una de idei “
patruzeci și una de idei,
au scris toți acești efemeridei,
efemeri ai vieții, sau a singurătății
dar toate astea au o cauză,
fiecare are o repauză.
la un moment dat, ești prea obosit ca să mai faci ceva,
așa că-ți iei o pauză
în care reflectezi la orice clauză,
din ce motiv ai ajuns acolo, cum te simți când ești acolo, poate este cineva.
cineva să te-ndrume,
pe această șină-n lume,
șina creației, unde nu toți au albume.
creația se dezvoltă din ceva,
cumva, cândva, ceva a fost acolo
așa că tu te poți cultiva,
chiar dacă acum ești solo.
Fum amar
Trece fumul peste rouă,
Se-nalță-n viața care plouă,
Doi pași și vezi deodată
Toată existența spulberată.
Gri mi-e astrul de cristal,
Negru ajunge-ntr-un final,
Tonalitatea toată mi s-a dus
Intr-un fum crud din văzduh.
De aș avea creioane nuanțate,
Aș avea propoziții enunțate,
Cu subiect și predicat,
Precum năravul meu stricat.
Trec norii până în zori,
Filmați de niște regizori goi,
Aceia suntem chiar noi,
Acoperiți de fumul din război.