PASTEL DE IARNĂ

Tot mai ninge și mai plouă ,

Chiciura se anină-n ram ,

Nori de plumb ,ascunde zarea

Vântul șuieră mai calm...

Prin grădinile dosite,

Micii ghiocei zâmbesc

Primăvara îi trimite ,

Darurii ,celor ce-o iubesc.

Iar sub pașii ei răsar

Pretutindeni floricele ,

Ramurile înverzesc

Rodul florii prinde viață ,

Raza soarelui străluce

Cântăreții ni-i aduce !...

Cine am dorit să fiu? Copilăria, așa cum a fost,

cu un tată minunat, cu o mamă iubitoare ,cum a fost a mea,

cu o soră care mi-a fost alături, la bine și la rău. Mediul în care am crecut 

m-a marcat. Terminând copilăria, mi-ași fi dorit un loc de muncă, 

cu o profesie pe care s-o fac cu plăcere, să nu depind de nimeni.

      Dar în societatea de azi, care a devenit o temută junglă, nu știi de 

cine să te ferești, să nu te păcălești.... 

      Ași fi vrut să ajut oamenii în suferință, să am grijă de copii părăsiți 

de părinții uitați și de suflețelele necuvântătoare.

     Mi-ar fi plăcut să lucrez într-o instituție de cercetare, am o fire 

curioasă, nepotolită;

     Dar după cum se vede,nu am avut norocul, să fac ce mi-am dorit.

     Am navigat pe valurile vieții ce m-au purtat....

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

Plec de acasă vesel și chir cânt

Nici pașii nu-i mai simt pe pământ,

De ce inima mea alt ritm bate?

Ce încearcă să-mi spună și nu poate?

Mă frământă  gândul că trebuie să știi

Că tu ești pentru mine lacrima sorții

Cea simpatică din clasă, banca din întâi

Ești visul, ce-mi bântuie liniștea nopții.

Ce mi se întâmplă? te văd doar pe tine

Și tot ce fac, ție să-ți placă

Îți spun, că ești frumoasă și bună...

Dar știu că vom avea și ploi și furtună.

Ce tristă-i ziua care vine 

De lacrimi zilele sunt pline

Urma lor se așterne în barbă 

Un gând rebel  vrea s-o șteargă.

De atâta dor și de pustiu

Vorbesc în gând ,așa mai știu

Vă che pe rând,vă strg pe nume

Sperând să vă adun din lume.

Sunteți duși doar de nevoi

Ca-n vremuri grele ce război

Rămase-s casele pustii

Bătrânii sunt ai nimănui.

Rămas-am singură și tristă 

Odihnă am pe un colț de prispă

Tăcută și îndurerată

Cu ochii țintă către poartă...

Poate azi sau poate, mâine 

Voi auzi lătrat de câine

Și dragii mei să intre în casă

Să-i văd pe toți cum stau la masă.

Moartea ne cheamă, că timpul expiră,

Ne-a ocolit, ne-a dat timp de gândire,

Am cunoscut munca, durerea și împlinirea,

Și ne-am căutat în drumul nostru fericirea.

Ce gânduri ne mai frământă acum ?

Chiar nu mai are nici o importanță,

Doar că vom fi la mare distanță,

În pământ, în cer sau făcută scrum.

Ce-i rămași în urmă, vor plânge 

Și vor vărsa lacrimi, când amintirile vin,

Dincolo de nori sunt oameni, raiul e plin,

Cu lacrimi ce cad când norul plânge 

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

tomna vine

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea

Afară-i frig şi ninge,

Vânturile vuiesc;

Un fior-rece mă-mpinge

Să vreau să te rănesc;

Afară-i frig si ninge…

Afară-i frig şi plouă,

Cerul e-ntunecat.

E trecut de ora două:

Deja lumina a plecat;

Afară-i frig si ploua...

noi linii de cod 

curăță rețelele AI 

de materia

întunecată