Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Vlad Babiciu
Data postării: 27 mai 2022
Vizualizări: 1269
Poezii din aceiaşi categorie
- IARNA -
S-a descătușat iarna
Din lacăte cu multe chei .
Vine zăpada ,
Mătură lunci ,
Ucide frunze ,
Le calcă în picioare ,
Îngheță ape ,
Ucide izvoare ,
Lacrimi de floare ,
Anină în crengi ,
Strânge cu trena-i
Frnzele moarte .
Ucide și sufletul meu!...
Licuricii
A ieșit Luna să joace
pitulușul prin pădure
și aprinde licuricii
de pe zmeure și pe mure
și de-atâta noapte caldă,
păsări mici, clevetitoare,
jură c-au văzut prin ierburi
niște stele căzătoare…
Nici copiii nu se-ndură
să se ducă la culcare,
vor să prindă-n seara asta
licuriciul cel mai mare.
Ies părinții să-i adune
pe la case și din noapte
îi cheamă copilăria
și pe ei, cu mure coapte…
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
Toamnă după toamnă
Toamnă după toamnă mă întreb
De ce ard frunze de noiembrie
Într-un suflet trecut și pierdut
Și de ce primăvara înmugurește?
Căci de ce mai arde ca să înmugurească
Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.
Toamna
Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .
Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.
In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .
Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .
“Toamna”~Creație proprie
- IARNA -
S-a descătușat iarna
Din lacăte cu multe chei .
Vine zăpada ,
Mătură lunci ,
Ucide frunze ,
Le calcă în picioare ,
Îngheță ape ,
Ucide izvoare ,
Lacrimi de floare ,
Anină în crengi ,
Strânge cu trena-i
Frnzele moarte .
Ucide și sufletul meu!...
Licuricii
A ieșit Luna să joace
pitulușul prin pădure
și aprinde licuricii
de pe zmeure și pe mure
și de-atâta noapte caldă,
păsări mici, clevetitoare,
jură c-au văzut prin ierburi
niște stele căzătoare…
Nici copiii nu se-ndură
să se ducă la culcare,
vor să prindă-n seara asta
licuriciul cel mai mare.
Ies părinții să-i adune
pe la case și din noapte
îi cheamă copilăria
și pe ei, cu mure coapte…
tandem cu Moku/5
poetului persan Hafez
versuri-scântei din nestinsul foc
al iubirii de oameni,
se revarsă pe maluri.
singur, în întuneric,
poetul Hafez
luminează cu ființa sa,
adâncul fântinilor.
“cuvintele-i, miere și foc,
îmbrățișează lumea
ca vița zidul vechi -
din tăcerea amară,
o strălucire
nu arde,
ci cheamă.”
Toamnă după toamnă
Toamnă după toamnă mă întreb
De ce ard frunze de noiembrie
Într-un suflet trecut și pierdut
Și de ce primăvara înmugurește?
Căci de ce mai arde ca să înmugurească
Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.
Toamna
Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .
Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.
In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .
Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .
“Toamna”~Creație proprie
Alte poezii ale autorului
Cuvinte de toamnă
Cuvinte în care te scalzi,
în lacrima ploilor reci de toamnă.
Cuvintele tale sunt de aur,
cand aurul devine fără preț.
Prețul scump al toamnei,
l-ai pus pe coroana de fier.
Coroana de aur ai îngropat-o,
într-un loc ascuns,
să nu fie furată de toamnă.
Cuvintele toamnei,
lovite de euforia,
de a, asculta cu urechea lipită,
sunetul naturiii în transformarea morții iernii,
Cand va cădea ultima frunză palidă,
de pe copacul blajin și intact,
nu vei mai vedea nici-un semn de viață,
totul moare împrejur, deodată cu toamna,
ce își scrie ultimele cuvinte,
pe un bilet de adio,
gata de plecare,
va lăsa în urmă numai suferință
și iarna își va ancora venirea,
pe malul dureros al naturii.
Mi-e dor
Mi-e dor să văd stejarul întinerind
Ascunsă-i tinerețea după frunze
Mi-e dor să ascult ciripitul păsărilor
Cand păsările se duc pe rand
din frunziș în pieziș
Mi-e dor să văd iarba grasă și verde
Neatinsă de prima brumă de noiembrie
Cate fire de iarbă își schimbă culoarea
Atatea frunze cad pe pămant.
Frunze ce mor în delir
Foșnesc adormite călcate de vant
Mi-e dor să văd pădurea verde și deasă
Acum e rece de vant,ofilită de frunze
și rumenă de toamnă.
Frunzișul e scuturat de o negură neagră
Atinsă de cer și pămant.
ANOTIMP 2
Luna este o pupilă în ochii noștrii
Soldații apără destinele noastre
Verile nasc păduri din cenușă
Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață
Iarba moare de sete printre flori
Pe obrazul copacilor curg petale de gheață
Dragostea este o infimă pată în oceanul de suspine
Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori
Apa de la moară vanează vantul pe îinserat
Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară
Mirosind iarba nearsă de soare
Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști
la apus,
Iarna viscolește fire albe de zăpadă
Lacrimi tulburi în constelația stelelor
Fragmente din vise opresc coșmarul
Varul stins pe fantani vechi de piatră
numără secole,
puritatea apei prinsă în adancuri de vant
vin vești de la ploaie
că nu va cădea fărăo recompensă de la natură
stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant
cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor
strugurii cerșesc soare și vin
fantani secate de noapte
pe langă, găsesc un strop de apă și pelin
ierbi uscate de vorbe și blesteme
s-au ascuns veacuri prin poeme
balade noi de la vechi ciobani
lacrimile tale curg ca petalele de crini
raza soarelui mustește în oceanul de vise
lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister
macii scutură roșul pe campii
păpădia își scutură galbenul pe flori
vantul șubrezit prin codrii uitați de timp
zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii
pașii neumblați prin naturi vitrege
luna visează întunericul nopții
pădure umblă în varfuri printre văi
Monseur lasă să beau vinul din ulcior
Să fiu frate cu sangele spaniol
Natura gustă din recolta ei
Calendarele își numără zilele
Vorbele își numără șoaptele
Frigul din frunze descompune seva ei
Pe înserat luna e ucisă de stele
Toamna manancă mușchii și licheni
Fantomele aleargă prin castelul Bran
Dracii nu mai joacă în cărți de noroc
Strugurii strigă în vie
Bob cu bob
După vinul domnesc
Beciul domnesc
Din pivnițele regilor
Cade ploaia în torenți
Natura e atat de tulbure
De parcă a fost scrisă cu apă.
Vara
Aștept vara,
ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase
Venirea verii,
a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.
Frunze
Frunze adormite pe iarbă
Și pe ele calc cu mare prudență
Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei
Și crunta iarnă ce va să vină
Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă
Și din frunze ți-am împletit o coroană
Pentru tine,Regina Toamnei
Te-am încununat regina naturii.
Frunzele în tăcere iși plang lacrimile
Ascunse în formă de rouă
Iși duc dorul ascuns în seva lor.
Luna plină
Luna se preface într-o minge de foc
Cand luna se împacă cu încălzirea globală
Luna se preface într-o minge de gheață
Întreaga galaxie devine glaciară
Cand în galaxie începe să plouă
Sahara devine oază de verdeață.
Cuvinte de toamnă
Cuvinte în care te scalzi,
în lacrima ploilor reci de toamnă.
Cuvintele tale sunt de aur,
cand aurul devine fără preț.
Prețul scump al toamnei,
l-ai pus pe coroana de fier.
Coroana de aur ai îngropat-o,
într-un loc ascuns,
să nu fie furată de toamnă.
Cuvintele toamnei,
lovite de euforia,
de a, asculta cu urechea lipită,
sunetul naturiii în transformarea morții iernii,
Cand va cădea ultima frunză palidă,
de pe copacul blajin și intact,
nu vei mai vedea nici-un semn de viață,
totul moare împrejur, deodată cu toamna,
ce își scrie ultimele cuvinte,
pe un bilet de adio,
gata de plecare,
va lăsa în urmă numai suferință
și iarna își va ancora venirea,
pe malul dureros al naturii.
Mi-e dor
Mi-e dor să văd stejarul întinerind
Ascunsă-i tinerețea după frunze
Mi-e dor să ascult ciripitul păsărilor
Cand păsările se duc pe rand
din frunziș în pieziș
Mi-e dor să văd iarba grasă și verde
Neatinsă de prima brumă de noiembrie
Cate fire de iarbă își schimbă culoarea
Atatea frunze cad pe pămant.
Frunze ce mor în delir
Foșnesc adormite călcate de vant
Mi-e dor să văd pădurea verde și deasă
Acum e rece de vant,ofilită de frunze
și rumenă de toamnă.
Frunzișul e scuturat de o negură neagră
Atinsă de cer și pămant.
ANOTIMP 2
Luna este o pupilă în ochii noștrii
Soldații apără destinele noastre
Verile nasc păduri din cenușă
Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață
Iarba moare de sete printre flori
Pe obrazul copacilor curg petale de gheață
Dragostea este o infimă pată în oceanul de suspine
Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori
Apa de la moară vanează vantul pe îinserat
Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară
Mirosind iarba nearsă de soare
Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști
la apus,
Iarna viscolește fire albe de zăpadă
Lacrimi tulburi în constelația stelelor
Fragmente din vise opresc coșmarul
Varul stins pe fantani vechi de piatră
numără secole,
puritatea apei prinsă în adancuri de vant
vin vești de la ploaie
că nu va cădea fărăo recompensă de la natură
stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant
cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor
strugurii cerșesc soare și vin
fantani secate de noapte
pe langă, găsesc un strop de apă și pelin
ierbi uscate de vorbe și blesteme
s-au ascuns veacuri prin poeme
balade noi de la vechi ciobani
lacrimile tale curg ca petalele de crini
raza soarelui mustește în oceanul de vise
lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister
macii scutură roșul pe campii
păpădia își scutură galbenul pe flori
vantul șubrezit prin codrii uitați de timp
zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii
pașii neumblați prin naturi vitrege
luna visează întunericul nopții
pădure umblă în varfuri printre văi
Monseur lasă să beau vinul din ulcior
Să fiu frate cu sangele spaniol
Natura gustă din recolta ei
Calendarele își numără zilele
Vorbele își numără șoaptele
Frigul din frunze descompune seva ei
Pe înserat luna e ucisă de stele
Toamna manancă mușchii și licheni
Fantomele aleargă prin castelul Bran
Dracii nu mai joacă în cărți de noroc
Strugurii strigă în vie
Bob cu bob
După vinul domnesc
Beciul domnesc
Din pivnițele regilor
Cade ploaia în torenți
Natura e atat de tulbure
De parcă a fost scrisă cu apă.
Vara
Aștept vara,
ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase
Venirea verii,
a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.
Frunze
Frunze adormite pe iarbă
Și pe ele calc cu mare prudență
Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei
Și crunta iarnă ce va să vină
Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă
Și din frunze ți-am împletit o coroană
Pentru tine,Regina Toamnei
Te-am încununat regina naturii.
Frunzele în tăcere iși plang lacrimile
Ascunse în formă de rouă
Iși duc dorul ascuns în seva lor.
Luna plină
Luna se preface într-o minge de foc
Cand luna se împacă cu încălzirea globală
Luna se preface într-o minge de gheață
Întreaga galaxie devine glaciară
Cand în galaxie începe să plouă
Sahara devine oază de verdeață.