De toate cuprins

Și te caut pe tine cel ce-ai fost,

Te caut in poze, in amintiri

Te caut in munți și-n mare

Pe străzi plimbate și-n vise uitate

In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate

Te caut in cer, in soare si-n stele

In parfumuri si-n haine demodate

In lacrimi șiroaie, seci și amare

In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,

Te caut in anii de demult, plini de culoare.

Și te caut in ochii candva tineri ai mamei

Pe care-ai adus lacrimi sărate.

Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină

Măcinat de vină

Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.

Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit

Doar te-ai pierdut...

de-afară aud cum iarna își scoate rochia albă de mireasă

încheind ultimul vals vienez în aplauze furtunoase

adresate deopotrivă și mirelui

vântul         

primăvara geloasă adună ghiocei

și magnolii

mai încolo

așergând desculță după o mângâiere de soare

poetul se uită critic la ele din spatele ferestrelor înghețate

în timp ce îndeasă tutunul cu miros de mentă și vanilie

în pipă

„nebunele dracului”

luând încă un gât de șampanie din sticla cu susur de viperă

„și viața asta este ca anotimpurile anului”

se gândește mușcând din mușticul de abanos

ca din sfârcul voluptos al Serenei

„ în brațele cui o mai fi acum la sfârșit de iarnă”

îi vine în minte

dar își alungă încruntat gândul

ducă-se...

Ieri am fost un pic, cam prost,

Cand am prins, un peste mare,

Dar pe mal, eu nu l-am scos,

Ca n-avea....bunastare!

Stau la casa-n intr-un oras,

Si cresc porci, in batatura,

Vreau sa-i vand, eu, mintenas,

Ca n-am bani de...beutura!

As veni si azi, la lucru,

Sa castig un ban, in plus,

Dar am fost la bar, cu socru,

Si sunt, cred, un pic...cam dus!

Am vazut pe strada-o fata,

Si i-am zambit, pe deplin,

S-a uitat, prelung, la mine,

Si m-antrebat...de buletin!

Suntem, amandoi de-o seama,

Si-o iubesc pe-a mea, Marie,

Dar cand fac, vreo nebunie,

Imi sopteste...vei da sama!

Am, cea mai buna sotie,

Ma iubeste cu ardoare,

Dar cand am gesit, mai tare,

Nimeni, nu poate...s-o tie!

Azi am fost la Mall, mai frate,

Sa mancam, tot ce se poate,

Marce m-a trimis, la casa,

Nu stia, c-am cardu' acasa!

Mi-am luat masina buna,

Si mananca motorina,

Cand la pompa, alimentez,

Eu tot cardul...lichidez!

Stau la masa, totu-i gol,

Marce, e la shopping-n mall,

As manca ceva mai vere,

Dar n-am bani, nici de o bere!

Nu am fost atent, la scara,

Si mi-am fracturat, piciorul,

Totul s-antamplat, aseara,

Cand beam vinul...cu ulciorul!

Sunt veterinar, cu diploma,

Si tratez, tot ce gasesc,

Dar, nu animal in coma,

Frica-mi e...sa nu platesc!

Fac control, la alimente,

Calculez, valoarea nutritiva,

Chiar gramajul...condimente,

Instrument...papila gustativa!

S-a intrat de ieri, in postul mare,

Gata cu mancarurile-nfruptate,

Am acasa, o oala cu sarmale,

As manca, dar...nu se poate!

Cresc la tara, niste porci,

Si i-as vinde, azi, pe toti,

Dar, sunt negri, slabi, parosi,

Si n-au carne si doar...colti!

ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră

obscură

chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică

întâlnind un firicel de lumină

apucă penseta și agită hârtia în cuvă

la început apar o puzderie dezordonată de puncte

care devin cercuri

o mână

fața în alb și negru

apoi trupul gol

așa cum nu-l mai văzuse

ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării

învăluită într-o lumină roșie

misterioasă

călcând pe marmura rece

răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare

împiedicându-se

cine naiba a înjunghiat întunericul?

.

zgomotul apei lovindu-i umerii

îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă

al bisericii Adormirea Maicii Domnului      

.

destul de sinistru

.

nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului

de roșul acela frivol

spre violet

rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația

aerul

viața

.

dincolo

peste drum

cineva torturează clapele pianului

din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge

plescăind consternant pe marmură

opriți dracului această simfonie a disperării!

strigă

iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…

Cine sunt?

Iubirii răspund c-un ocean de iubire,

Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.

Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.

Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.

Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.

Înțelegi,am lumini și umbre..

Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.

Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.

Sunt și înger,sunt și demon..

Demon cu aripi albe ce judeca raul.

Cine sunt?

O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..

Afara e lumina,

Dar in mintea mea e ceata si intuneric

Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,

Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.

 

In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,

Ma intreb unde sunt acele persoane...

Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?

Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.

 

Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...

Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit

Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,

Asa trebuie sa fie povestea mea.

 

Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?

Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?

Va fi un final care va avea loc mai devreme?

Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?