Jumătate

Te-am strigat adesea prin pădure,

Nu-mi răspundea decât ecoul ei.

Te-am căutat de la apus până la răsărit

Era ciudat că-n fiecare creatură

Privirea îmi fugea.

Erai acolo, erai aproape

Și-n foșnetul frunzelor uscate

Te simțeam.

Cutremurată până-n oase...

Las să mă plouă.

Vreau să te strig din nou

Dar mă tem că nu mai vii

Te-ai dus

și nici nu știi

că

Ai rămas un trecător necunoscut.

Tu cu mistere,

Eu cu un dor de dorul nepătruns

Și vise spulberate de tăcere .

Iubita mea, iti ce o ruga minunata,

Sa-i dai fiicei noastre

Zambetul tau angelic 

Sau ochii tai precum stelele

Ca atunci cand noi nu o sa mai fim

Sa ramana marturie pe acest pamant 

De ce te am iubit...

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Zidită din săruturi dulci,

De taină tandre îmbrățișări,

Șoptite vorbe de amor nebun,

Și câte și mai câte magice cuvinte,

Ce le rostesc cu teamă uneori,

Dorind să fie bine șlefuite,

Doar pentru o regină ca in basme,

Doar pentru tine!

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,

Iubirea mea nu are stații sau oprire,

Iubirea noastră este chiar așa!

(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

ușa coliviei deschisă-i

luna

se-nfoaie

prin spinii întunericului

un tril colorat

de sticlete

E atât de altfel această ninsoare .....

O mână a tras de o bucată de cer

Pe unde curge albul pur fără cruţare ,

Ninge rotund cu colinde din eter ,

Cu dorinţe ce se topesc în palme 

Când iarna se cuibăreşte-n calendare .

Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă

Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,

Pe sub paşi , pe inimi rebele .

Ninge cu doruri de anii trecuţi ,

Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,

Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,

Cu aripi de îngeri şi cu iertare .

Această ninsoare e atât de altfel ....

Pe o margine de cer

Se cântă Leru-i ler .

Spune-mi te rog de ce încă te iubesc 

Spune-mi te rog de ce încă te doresc 

Spune-mi te rog că totul va fi bine 

Spune-mi că pot să trăiesc și fără tine 

Spune-mi asta până când am să te cred 

Spune-mi că și singur pot să fiu întreg 

Spune-mi că nu contează cea ce pierd 

Spune-mi te rog ce ar trebui să aleg 

Spune-mi tu te rog ce ar trebui să fac 

Spune-mi tu te rog cum aș putea să tac 

Spune-mi tu cum să-i găsesc inimi leac 

Spune-mi tu cum aș putea să mă prefac 

Cum aș putea spune că sunt bine 

Când eu mereu mă gândesc la tine 

Cum aș putea pe alta s-o iubesc 

Când eu doar pe tine te doresc 

Cum aș putea să mă gândesc la alta 

Când simt că pe noi ne leagă soarta 

Cum aș putea să te înlocuiesc 

Când fără tine simt că înebunesc

Pe când brațele-mi sunt reci

Și mă găsesc în disperare,

Doar la tine mă gândesc,

Căci mi-ești dulce alinare

Tu-mi ești înger când greșesc

Și când plouă, tu-mi ești soare.

Tu-mi ești stele-n bezna nopții

Și când sec, tu îmi ești mare.

Aș da la schimb o lume-ntreagă

Să te pot vedea zâmbind,

Să te văd, cu ochii calzi,

Spre mine-n pași grăbiți venind...

Mai tare te-aș fi strâns de mână,

Mai mult ți-aș fi cântat cu drag

De-aș fi știut cât de mult suferi

Când mă vezi plecând din prag...

Îmi pare rău c-am dispărut

Și că nu ți-am spus de ce

Cu noaptea-n cap, fără măcar

O lacrimă să-ți mai pot șterge...

Îmi pare rău că sunt departe,

Iară casa e prea goală

Și că-n cea mai neagră noapte

N-are cin’ să-ți spună „mamă”...

Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.

Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.

Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.

Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.

Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.

Tremur în nopțile calde când

Brațele tale nu mă feresc de vânt

Când

E liniște de mormânt

Când

Iubirea îmi trece prin gând

Și mă ridică blând

De pe pământ

Când

Pe ușă te zăresc intrând

Când

Te privesc ca pe un sfânt

Când

Numele tău devine alt cuvânt

Ne luarăm rămas-bun

Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai

Noaptea, când amorțeam împreună,

Iar dragostea era îndeajuns.

Ai plecat pe același drum

Pe care ne plimbam de mână

Strâns lipiți, cu foc în suflet

Nestins nici de cea mai aprigă furtună

Sau de gelozia lunii solitare.

Spun cuvinte pe care nu le poți auzi

Și nu pentru că nu mai ești aici,

Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent

Bătăile inimii care ți le strigau în față

Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.

Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,

Pentru că încă o găsesc în patul

În care îmi încălzeai trupul cu ardoare

Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil

Evit să o alung.

Cu timpul, va pleca și ea,

La fel ca tine.

Voi pleca și eu

De fapt, am plecat deodată

Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.

Mă uit la necunoscuți

când lumina-ncet apare.

Mă uit timid la o străină

care pare-ncrezătoare.

Mă uit și-ncep să cercetez:

ochi. nas. buze. nas. ochi.

ceva în suflet mi-a murit.

totuși... parcă te cunosc.

Doi ochi, o gură și un nas:

nimic deosebit.

totuși... ne-am mai întâlnit.

Mă uit la necunoscuți

atunci când soarele răsare.

Mă uit în oglindă.

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.