Jumătate
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape
Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară
Uitând subit de-a iernii lungi povară.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când doar praful mai avea greutate
La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână
Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când vocea ta venea din altă parte
Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare
Surzind la a mea disperată chemare.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,
Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.
Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.
Category: Love poems
All author's poems: Ana-Maria Avram-Rusu
Date of posting: 7 февраля 2022
Added in favorites: 1
Views: 1275
Poems in the same category
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Luna mea de ora 3
E târziu, iubirea mea...
Rogu-te aprins, nu uita de mine, nu uita de inima mea.
Nu te pot purta în sufletu-mi străpuns
Ai lăsat urme dure, sidefate
Vorbele tale, dureros de dulci
Mă lovesc, simțindu-se ca un sărut.
Ne cunoaștem, oare?
Vorbește vinul pentru tine, dragul meu
În inima-mi, fitil aprins
Nu te pot uita, oră târzie, mă cuprinde luna vie.
Unde ești? Vocea ta, un domol glas
Chipul tău, o amintire.
Ochii tăi, albastru ocean
Părul tău, aura luminii
Mă orbești, zâmbete cald!
E ora trei, ai adormit?
Sau te gândești la mine, la cum m-ai părăsit?
Arde, iubitule... stinge țigara!
Stinge flacăra din mine
Ia cu tine lacrimile-mi amare
Fură-mi nopțile tăcute
Sărută-mă, uită de regretele din suflet.
În grija altcuiva, lasă-mi te rog inima.
Stelele și luna mea,
Luați-mă cu voi
Și când va fi rândul meu
Făuriți-mi inima, să fie una cu voi.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Un minut
Ca să-ți spun că-mi este dor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun vorbe de amor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun tot ce mai simt.
Un minut am avut nevoie,
Și crede-mă că nu te mint.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun de viitor.
Un minut am avut nevoie,
Dar din ignor, mă simt umilitor.
Doar de un minut am avut nevoie,
Și mai mult nu am cerut....
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Luna mea de ora 3
E târziu, iubirea mea...
Rogu-te aprins, nu uita de mine, nu uita de inima mea.
Nu te pot purta în sufletu-mi străpuns
Ai lăsat urme dure, sidefate
Vorbele tale, dureros de dulci
Mă lovesc, simțindu-se ca un sărut.
Ne cunoaștem, oare?
Vorbește vinul pentru tine, dragul meu
În inima-mi, fitil aprins
Nu te pot uita, oră târzie, mă cuprinde luna vie.
Unde ești? Vocea ta, un domol glas
Chipul tău, o amintire.
Ochii tăi, albastru ocean
Părul tău, aura luminii
Mă orbești, zâmbete cald!
E ora trei, ai adormit?
Sau te gândești la mine, la cum m-ai părăsit?
Arde, iubitule... stinge țigara!
Stinge flacăra din mine
Ia cu tine lacrimile-mi amare
Fură-mi nopțile tăcute
Sărută-mă, uită de regretele din suflet.
În grija altcuiva, lasă-mi te rog inima.
Stelele și luna mea,
Luați-mă cu voi
Și când va fi rândul meu
Făuriți-mi inima, să fie una cu voi.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Un minut
Ca să-ți spun că-mi este dor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun vorbe de amor.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun tot ce mai simt.
Un minut am avut nevoie,
Și crede-mă că nu te mint.
Un minut am avut nevoie,
Ca să-ți spun de viitor.
Un minut am avut nevoie,
Dar din ignor, mă simt umilitor.
Doar de un minut am avut nevoie,
Și mai mult nu am cerut....
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Other poems by the author
Necunoscuta
Mă uit la necunoscuți
când lumina-ncet apare.
Mă uit timid la o străină
care pare-ncrezătoare.
Mă uit și-ncep să cercetez:
ochi. nas. buze. nas. ochi.
ceva în suflet mi-a murit.
totuși... parcă te cunosc.
Doi ochi, o gură și un nas:
nimic deosebit.
totuși... ne-am mai întâlnit.
Mă uit la necunoscuți
atunci când soarele răsare.
Mă uit în oglindă.
Rămas-bun
Ne luarăm rămas-bun
Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai
Noaptea, când amorțeam împreună,
Iar dragostea era îndeajuns.
Ai plecat pe același drum
Pe care ne plimbam de mână
Strâns lipiți, cu foc în suflet
Nestins nici de cea mai aprigă furtună
Sau de gelozia lunii solitare.
Spun cuvinte pe care nu le poți auzi
Și nu pentru că nu mai ești aici,
Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent
Bătăile inimii care ți le strigau în față
Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.
Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,
Pentru că încă o găsesc în patul
În care îmi încălzeai trupul cu ardoare
Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil
Evit să o alung.
Cu timpul, va pleca și ea,
La fel ca tine.
Voi pleca și eu
De fapt, am plecat deodată
Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.
Necunoscuta
Mă uit la necunoscuți
când lumina-ncet apare.
Mă uit timid la o străină
care pare-ncrezătoare.
Mă uit și-ncep să cercetez:
ochi. nas. buze. nas. ochi.
ceva în suflet mi-a murit.
totuși... parcă te cunosc.
Doi ochi, o gură și un nas:
nimic deosebit.
totuși... ne-am mai întâlnit.
Mă uit la necunoscuți
atunci când soarele răsare.
Mă uit în oglindă.
Rămas-bun
Ne luarăm rămas-bun
Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai
Noaptea, când amorțeam împreună,
Iar dragostea era îndeajuns.
Ai plecat pe același drum
Pe care ne plimbam de mână
Strâns lipiți, cu foc în suflet
Nestins nici de cea mai aprigă furtună
Sau de gelozia lunii solitare.
Spun cuvinte pe care nu le poți auzi
Și nu pentru că nu mai ești aici,
Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent
Bătăile inimii care ți le strigau în față
Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.
Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,
Pentru că încă o găsesc în patul
În care îmi încălzeai trupul cu ardoare
Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil
Evit să o alung.
Cu timpul, va pleca și ea,
La fel ca tine.
Voi pleca și eu
De fapt, am plecat deodată
Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.
Sonată
Ți-am cântat pe corp sonate
Pieptul tău era vioara,
Arcuș din degete-am făcut
În taină, când se lasă seara.
Un secret și-o eternitate
Împărțeam sub un cearșaf
Și nu am fi lăsat vreodată
Iubirea să ne facă praf.
La final, doar o fantomă
Bântuia în lung și-n lat,
Răsăritul, prea devreme,
Îmbrăca al nostru pat.
Doi străini noi am rămas
Când zorii zilei ne-au străpuns
Și-ntre noi un glas uitat
Și-ntrebări fără răspuns.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.