Jumătate
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape
Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară
Uitând subit de-a iernii lungi povară.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când doar praful mai avea greutate
La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână
Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact când vocea ta venea din altă parte
Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare
Surzind la a mea disperată chemare.
Clopotele bat la 9 jumătate
Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,
Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.
Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.
Category: Love poems
All author's poems: Ana-Maria Avram-Rusu
Date of posting: 7 февраля 2022
Added in favorites: 1
Views: 1306
Poems in the same category
Ho'oponopono
Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".
Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,
Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.
..................................
Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.
Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.
Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.
Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,
Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.
Lumina Tremuranda
O singură stea in ceruri stă,
Departe, rece, nemișcată,
Mă urmărește, dar dispare
Sub norii grei, în noapte ascunsă,
Mă-ntreb de ce se ascunde iar,
Când dorul meu o cheamă-ntruna,
E oare frică, sau doar joc,
O joacă veche cu furtuna?
Prin ceață calc, sub cer pustiu,
Și nicio rază nu mai vine,
Neliniștea-mi e un pustiu
Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.
Se invârte lumea, trec tăceri,
Dar steaua mea nu vrea să apară.
Mă lasă prins în mii de ieri,
Fără să simt vreo rază clară.
O caut printre nori și vis,
Dar ea se ascunde mai adânc.
Ce sens mai are tot ce-am zis,
Dacă nu pot să o ajung?
Aș vrea să știu ce-i dincolo,
De nori, de vânt și negre zări,
Dar steaua mea mă părăsește,
Rămân străin în mii de căi.
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Lune Noire et Pleine d'Amour
Je t'appelle dans la nuit froide,
Mais tu ne dis rien.
Mon ombre te trouve et te perd encore.
Le vent emporte les feuilles irréconciliées,
Laissant derrière lui l'arbre de notre temps.
S'il te plaît, ne disparais pas de tes rêves, reste là.
Tes yeux inquiets ne me laissent pas en paix
Quand je les contemple avec une immense nostalgie.
Je t’aime aujourd’hui, demain et après-demain.
Ta première lettre—
Je la porte comme une chose qui ne mourra jamais.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.03.2025
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Ho'oponopono
Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".
Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,
Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.
..................................
Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.
Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.
Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.
Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,
Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.
Lumina Tremuranda
O singură stea in ceruri stă,
Departe, rece, nemișcată,
Mă urmărește, dar dispare
Sub norii grei, în noapte ascunsă,
Mă-ntreb de ce se ascunde iar,
Când dorul meu o cheamă-ntruna,
E oare frică, sau doar joc,
O joacă veche cu furtuna?
Prin ceață calc, sub cer pustiu,
Și nicio rază nu mai vine,
Neliniștea-mi e un pustiu
Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.
Se invârte lumea, trec tăceri,
Dar steaua mea nu vrea să apară.
Mă lasă prins în mii de ieri,
Fără să simt vreo rază clară.
O caut printre nori și vis,
Dar ea se ascunde mai adânc.
Ce sens mai are tot ce-am zis,
Dacă nu pot să o ajung?
Aș vrea să știu ce-i dincolo,
De nori, de vânt și negre zări,
Dar steaua mea mă părăsește,
Rămân străin în mii de căi.
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Lune Noire et Pleine d'Amour
Je t'appelle dans la nuit froide,
Mais tu ne dis rien.
Mon ombre te trouve et te perd encore.
Le vent emporte les feuilles irréconciliées,
Laissant derrière lui l'arbre de notre temps.
S'il te plaît, ne disparais pas de tes rêves, reste là.
Tes yeux inquiets ne me laissent pas en paix
Quand je les contemple avec une immense nostalgie.
Je t’aime aujourd’hui, demain et après-demain.
Ta première lettre—
Je la porte comme une chose qui ne mourra jamais.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.03.2025
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Other poems by the author
Necunoscuta
Mă uit la necunoscuți
când lumina-ncet apare.
Mă uit timid la o străină
care pare-ncrezătoare.
Mă uit și-ncep să cercetez:
ochi. nas. buze. nas. ochi.
ceva în suflet mi-a murit.
totuși... parcă te cunosc.
Doi ochi, o gură și un nas:
nimic deosebit.
totuși... ne-am mai întâlnit.
Mă uit la necunoscuți
atunci când soarele răsare.
Mă uit în oglindă.
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.
Rămas-bun
Ne luarăm rămas-bun
Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai
Noaptea, când amorțeam împreună,
Iar dragostea era îndeajuns.
Ai plecat pe același drum
Pe care ne plimbam de mână
Strâns lipiți, cu foc în suflet
Nestins nici de cea mai aprigă furtună
Sau de gelozia lunii solitare.
Spun cuvinte pe care nu le poți auzi
Și nu pentru că nu mai ești aici,
Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent
Bătăile inimii care ți le strigau în față
Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.
Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,
Pentru că încă o găsesc în patul
În care îmi încălzeai trupul cu ardoare
Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil
Evit să o alung.
Cu timpul, va pleca și ea,
La fel ca tine.
Voi pleca și eu
De fapt, am plecat deodată
Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.
Zile
Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla
și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;
când adaug și ultima țigară din pachet
sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.
Sunt zile când las lumina aprinsă
și când apare o a doua pernă lângă a mea;
când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult
sau să ne întâlnim după ce adorm.
Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi
și când te caut pe unde nu exiști;
când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai
și o uit lângă mine până se răcește;
când te strâng în brațe puțin prea tare
și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;
când îți fac mai mult loc sub umbrelă
ca să realizez că nici măcar nu plouă.
Sunt zile când mi-e dor de tine
Zile și zile despre noi – eu și tu.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...
Necunoscuta
Mă uit la necunoscuți
când lumina-ncet apare.
Mă uit timid la o străină
care pare-ncrezătoare.
Mă uit și-ncep să cercetez:
ochi. nas. buze. nas. ochi.
ceva în suflet mi-a murit.
totuși... parcă te cunosc.
Doi ochi, o gură și un nas:
nimic deosebit.
totuși... ne-am mai întâlnit.
Mă uit la necunoscuți
atunci când soarele răsare.
Mă uit în oglindă.
Așteptare
Am dat foc cearșafurilor noastre
Și le-am privit cum ard.
Le-am privit cum s-au făcut cenușă
din ceea ce de mult
ne îmbrățișa trupurile ascunse de necunoscutul zilei ce urma.
Le-am părăsit în camera noastră,
Le-am lăsat să fie devorate de creaturile nopților în care nu mai erai acolo.
Am rămas cu o cenușă mai dulce decât dispariția ta
Pentru că am putut privi așternuturile noastre prefăcându-se în nimic.
Tu, în schimb, nu mai erai când m-am trezit
Nu mi-ai dat dreptul de a te vedea plecând pentru ultima oară;
Nu mi-ai lăsat nici măcar vreun sărut sau vreo scrisoare,
altfel încă aș fi avut o bucată din tine în care mi-aș fi vărsat lacrimile.
Între timp, lacrimile au devenit râuri
Cu fiecare oră în care te-am așteptat
și nu veneai.
Râurile au devenit cascade
Cu fiecare seară în care te-am așteptat
și nu veneai.
Cascadele au devenit lacuri
Cu fiecare săptămână în care te-am așteptat
și nu veneai.
Lacurile au devenit oceane
Cu fiecare lună în care te-am așteptat
și nu mai veneai.
Rămâneam fără aer,
mă înecam,
și am decis să îți las amintirea să dispară în locul meu;
S-a scufundat împreună cu o parte din mine.
Cealaltă parte, însă, mi-a rămas
pentru că este singura parte care nu a murit încă din seara de când ai plecat.
Rămas-bun
Ne luarăm rămas-bun
Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai
Noaptea, când amorțeam împreună,
Iar dragostea era îndeajuns.
Ai plecat pe același drum
Pe care ne plimbam de mână
Strâns lipiți, cu foc în suflet
Nestins nici de cea mai aprigă furtună
Sau de gelozia lunii solitare.
Spun cuvinte pe care nu le poți auzi
Și nu pentru că nu mai ești aici,
Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent
Bătăile inimii care ți le strigau în față
Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.
Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,
Pentru că încă o găsesc în patul
În care îmi încălzeai trupul cu ardoare
Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil
Evit să o alung.
Cu timpul, va pleca și ea,
La fel ca tine.
Voi pleca și eu
De fapt, am plecat deodată
Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.
Zile
Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla
și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;
când adaug și ultima țigară din pachet
sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.
Sunt zile când las lumina aprinsă
și când apare o a doua pernă lângă a mea;
când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult
sau să ne întâlnim după ce adorm.
Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi
și când te caut pe unde nu exiști;
când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai
și o uit lângă mine până se răcește;
când te strâng în brațe puțin prea tare
și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;
când îți fac mai mult loc sub umbrelă
ca să realizez că nici măcar nu plouă.
Sunt zile când mi-e dor de tine
Zile și zile despre noi – eu și tu.
Gânduri pentru mama
Pe când brațele-mi sunt reci
Și mă găsesc în disperare,
Doar la tine mă gândesc,
Căci mi-ești dulce alinare
Tu-mi ești înger când greșesc
Și când plouă, tu-mi ești soare.
Tu-mi ești stele-n bezna nopții
Și când sec, tu îmi ești mare.
Aș da la schimb o lume-ntreagă
Să te pot vedea zâmbind,
Să te văd, cu ochii calzi,
Spre mine-n pași grăbiți venind...
Mai tare te-aș fi strâns de mână,
Mai mult ți-aș fi cântat cu drag
De-aș fi știut cât de mult suferi
Când mă vezi plecând din prag...
Îmi pare rău c-am dispărut
Și că nu ți-am spus de ce
Cu noaptea-n cap, fără măcar
O lacrimă să-ți mai pot șterge...
Îmi pare rău că sunt departe,
Iară casa e prea goală
Și că-n cea mai neagră noapte
N-are cin’ să-ți spună „mamă”...