Perfectă

1.De cand te-am cunoscut pe tine,

Viata sa schimbat complet

Mereu visez mereu iubec.

2.Ce in trecut pierdusem tot

Acum am câstigat din nou,

Speranta dragostea iubirea 

Se intorc din nou in viata mea

3.Acum esti totul pentru mine 

Si vrau sa fie asa mereu

Tu mi-ai adus lumina-n suflet 

Din intuneric mai luat 

Mi-ai dat din nou acea speranta

Ca sa iubesc cu adevarat.

4.Si asfel flacara iubiri

Sa reaprins in viata mea 

Tu mi-ai adus doar bucurie 

Si fericire-n viata mea

6.Odata cu venirea ta 

Sa dus singuratatea mea

Tu mi-ai intins o mana calda

Sa fi a mea numai a mea 

Conpozitor                            ziua               ora                 data

Cosmin greurus                   vineri             6:57        10.01.2025

Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.

Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!

Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.

Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.

Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.

Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.

Ceru-i plin de norii albi 

Sufletul de norii negri

Păsările zboară lin

Sufletul e plin de chin 

Am crezut că și tu vrei 

Să fim liberi împreună

Am crezut că și tu vrei 

Să zburăm încet spre lună 

Dar văd că m-am înșelat 

Singură tu m-ai lăsat 

inima plină de vise 

Azi încet tu mi-ai călcat 

Pe Șase-Undrea în anul '47

TATĂL CERESC mi-te-a-ntrupat,

Să-mi fii de ajutor în toate

Și eu să fiu al tău bărbat.

Așa cum spune DUMNEZEU

Un Trup și-un Suflet noi vom fi,

Și-n veci de veci și tu și eu

Cu venerație-L vom SLĂVI!

A ta cumplită suferință

Tu ani întregi mi-ai tăinuit

Și ai plecat în neființă

Fără să știu cât m-ai iubit.

Mai trece-o zi și încă una

Și fără tine este-un chin.

Eu te-am iubit întotdeauna

Și după tine vreau să vin.

De-aș ști acuma unde ești

Aș vrea în grabă eu să vin

Și-n ochii mei tu să privești

Când eu în brațe-am să te țin.

Scumpei mele soții Valeria, 6 Undrea 2022 ora 14:00

Noaptea se lasă tăcută pe vale

Drumul e lung pe îngusta cărare

Pădurea-i în beznă

Doar luna și o stea

Face lumină în inima mea .

Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,

Fructele coapte își anunță căderea ,

Păsări nocturne își tânguie glasul

Drumul e lung și-i lungă cărarea ...

Noaptea-i târzie și-i neagră

Mă așteaptă-n grădina din vale

Iubita mea dragă!...

Ai veni la mine 

În această seară? 

Fără a te reține

Și fără ați face viața mai ușoară.

În vene,

Să ne injectăm cu păcătoasa cafeină

Împreună am face scene italiene,

Poate pentru că eu sunt libertină.

Să dansăm sub cerul veșnic înstelat,

Și sub patul dantelat.

La tine am apelat,

Chiar dacă am anulat...

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

Și dacă prin neșansă,

Într-o zi oarecare,

Viața ne vine-n cale,

Noi rămânând străini,

Atunci măcar am știi,

Și nu din întâmplare,

Că noaptea, fiecare,

Privim același cer

Și-același clar de lună

Care ne încunună,

Ne leagă în albastrul

Zenitului etern.

Și-aici am să petrecem

Nunta cea mult vestită,

Noi, cu viața finită,

Și muritori de fel,

De totuși pe pământ

N-am găsi leac de gând,

De gândul celuilalt,

De dorul prea înalt,

Iar cerul ne-ar rămâne

Singura călăuză

Care-n final s-auză

Dorința mult apusă...

La fiecare ceas de miez de noapte

Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,

Și las condeiul să treacă iar la fapte,

Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.

O zi de aș avea numai cu tine,

Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,

Dar cum noi dormim în paturi străine

Fac din strofe până la tine drum...

Versul, rima, e fața ta zglobie,

Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,

Scumpo, ești material de poezie

Fii inspirația din viața mea... 

De-aș avea o floare

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare,

Îmi apari în cale,

Ne-am putea plimba

În grădina mea

De flori colorate,

De lume uitate,

La infinitate...

De-aș avea un strop

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare

Îmi apari în cale,

S-ar ivi potop

Cu care să-ngrop

A ta supărare,

S-aduc alinare

Inimii de foc...

De-aș avea o clipă

În brațe să te strâng,

Pe-al tău piept să plâng

Și-adormind s-ascult

Glasu-ți alinând

Și ultimu-mi gând

De neîmplinire

N-ar mai trebui

Să trăiesc o zi

Pe acest pământ...

De-aș avea orice,

Te-aș avea pe tine...

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

Și dacă prin neșansă,

Într-o zi oarecare,

Viața ne vine-n cale,

Noi rămânând străini,

Atunci măcar am știi,

Și nu din întâmplare,

Că noaptea, fiecare,

Privim același cer

Și-același clar de lună

Care ne încunună,

Ne leagă în albastrul

Zenitului etern.

Și-aici am să petrecem

Nunta cea mult vestită,

Noi, cu viața finită,

Și muritori de fel,

De totuși pe pământ

N-am găsi leac de gând,

De gândul celuilalt,

De dorul prea înalt,

Iar cerul ne-ar rămâne

Singura călăuză

Care-n final s-auză

Dorința mult apusă...