Te-aș blestema
Amintiri private, cu uși închise 🚪
Dragoste cum vezi numai în vise 🪄
Suflete pereche după o noapte împreună 🫂
Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅
Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾
Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷
Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️
Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨
Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙
Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭
Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄
E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔
Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume
Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊
A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐
În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓
Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳
Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬
Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀
Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️🩹
Poems in the same category
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
A Dobrovățului mireasmă
Ohh prea frumoasa mea iubită,
Blajină și delicată ca o căprioară,
Nu tu ești a Dobrovățului mireasmă
Ce mă cuprinde dar și mă-npresoară,
În prizonieru-ți pe vecie să mă facă?
Neputincios în fața unei aprige iubiri ce nici în cele mai frumoase vise,
Nu mi-ar fi fost trimisă mie,
M-am întrebat mereu...
De ce ?
Doar dacă Cerul cu-ale sale vajnice puteri
Nu mi-ar zâmbi
Cum pare-mi-se că o face astăzi după atâtea seci blesteme...
Dar de la cine sau de ce?
Ce mai contează și ce-mi pasă mie....
Când stau în brațele iubitei mele,
Cuprins de-aceiași dulce mireasmă fie ea și timpurie!
(Horia Stănicel-Vasilica Dragostea mea 26 decembrie 2024)
Nu înțeleg iubirea (Continuare)
Și mă întreb, în fiecare noapte,
Când te privesc, dar nu te văd,
Cum poți să fiu un semn de întrebare
Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?
Căci inima mea bate haotic,
În ritmuri pe care nu le înțeleg,
Dar tu, cu calmul tău liniștit,
Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.
Mă prind în mreje de îndoieli,
Și totuși, mă îndrept spre tine,
Deși nu știu ce este iubirea ta,
Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.
În ochii tăi e o mare de vise,
Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,
Dar mă las purtat de curentul tău,
Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.
Poate că iubirea nu e logică,
Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,
Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,
Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.
Poate iubirea e un labirint
Pe care nu-l vom înțelege niciodată,
Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,
Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
A Dobrovățului mireasmă
Ohh prea frumoasa mea iubită,
Blajină și delicată ca o căprioară,
Nu tu ești a Dobrovățului mireasmă
Ce mă cuprinde dar și mă-npresoară,
În prizonieru-ți pe vecie să mă facă?
Neputincios în fața unei aprige iubiri ce nici în cele mai frumoase vise,
Nu mi-ar fi fost trimisă mie,
M-am întrebat mereu...
De ce ?
Doar dacă Cerul cu-ale sale vajnice puteri
Nu mi-ar zâmbi
Cum pare-mi-se că o face astăzi după atâtea seci blesteme...
Dar de la cine sau de ce?
Ce mai contează și ce-mi pasă mie....
Când stau în brațele iubitei mele,
Cuprins de-aceiași dulce mireasmă fie ea și timpurie!
(Horia Stănicel-Vasilica Dragostea mea 26 decembrie 2024)
Nu înțeleg iubirea (Continuare)
Și mă întreb, în fiecare noapte,
Când te privesc, dar nu te văd,
Cum poți să fiu un semn de întrebare
Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?
Căci inima mea bate haotic,
În ritmuri pe care nu le înțeleg,
Dar tu, cu calmul tău liniștit,
Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.
Mă prind în mreje de îndoieli,
Și totuși, mă îndrept spre tine,
Deși nu știu ce este iubirea ta,
Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.
În ochii tăi e o mare de vise,
Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,
Dar mă las purtat de curentul tău,
Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.
Poate că iubirea nu e logică,
Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,
Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,
Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.
Poate iubirea e un labirint
Pe care nu-l vom înțelege niciodată,
Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,
Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.
Other poems by the author
Otrăvuri
Când apun stelele ea îmi vorbește
Printre lacrimi de suspine îi las glas
Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni
Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă
Prin ochii ei , îi strălucește fața …
Îmi zâmbește dar cu lacrimi
Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii
Căci doar ei îi pot spune de săgeata
Ce-mi străpunge sufletul în noapte
Și de fumul sumbru ce mă îneacă
Luna e roșie și arzătoare căci
Prin vene curge-un sânge otrăvit
Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri
De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât
Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată
Încă te mai aștept
Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot
Să te uit încerc dar tot nu pot
Amnezic ești în iubire
Încă mai aștept și o privire
Ce am trăit noi a fost un fel de rai
Parcă doar ieri al meu erai
Cu pumnii în lacrimi încă te aștept
Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept
Vreau doar prin vis să ști
Că te caut ca-n povești
Să-ți spun că eu încă te aștept
Să-mi alini durerea ce o simt în piept
Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc
Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc
Că mă lupt să te las în amintiri de dor
Dar nu mă pot opri să te ador
Chiar de știu că nu te vei întoarce
Te tot chem în visele mele prin șoapte
Urlând că eu încă te aștept la mine
Căci doar inima ta mai poate să mă aline
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
24 octombrie
O ultimă clipă îmi doresc
Să mai simt bătăile inimi tale
Doar puțin în ochi să te mai privesc
Întinsă pe un pat de petale
Pentru încă o zi să te vezi prin ochii mei
Mai vreau un ultim sărut
Mai vreau să-mi spui măcar odată că mă vrei
De-ar mai fi o clipă de început
O ultimă clipă să-ți pun zâmbetul pe buze
Să mă mai iubești măcar puțin încă odată
Promit să nu-i las să ne acuze
O clipă acum nu altădată
Nopțile întregi mi-s pline
Mai vreau o ultimă clipă o ultimă dată
Doar cu amintirile cu tine
Iubire să nu te mai las niciodată
O ultimă clipă să-ți spun că îmi e dor
Doar o noapte aș mai vrea
În brațele tale să mai simt puțin fior
Dragostea să nu fi fost un trandafir ce pierea
Scrisoare către viitorul meu soț
Nu-ți cer să-mi dai luna de pe cer
Nici toată dragostea ce-o ții de frică închisă în tine
Vreau doar să mă lași să te iubesc eu sincer
Să mă lași să te ridic pân’ la stelele divine
Nici să-mi fi tu căzut la picioarele mele
Tot ce vreau e sa te țin cu brațe călduroase
Să mă lași să-ți fiu eu ție aleasă cu numele
Să-ți alung toate gândurile dureroase
Să-ți alin tăcerile și războaiele din copilărie
Să-ți vindec rănile ce adânc te taie și te doare
Rupându-se în cioburi goale din memorie
Să-ți fie nopțile de ceață pustii de vise, mai ușoare
Eu nu am să-ți cer ce nu mi poți da
Dar vreau ca tu să-mi ceri ce-ți pot eu dăruii
O viață să te iubesc de mi-ai acorda
Căci mâna caldă oricât ai vrea nu se poate înlocuii
Și de nu mă vei lăsa să te urc pân’ de tot la soare
De durere-n ochi mă sting cu lacrimi surde
Ofilindu-se în risipă toată această mută scrisoare
Ucigându-mă orbește ce sufletu-mi pătrunde
Otrăvuri
Când apun stelele ea îmi vorbește
Printre lacrimi de suspine îi las glas
Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni
Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă
Prin ochii ei , îi strălucește fața …
Îmi zâmbește dar cu lacrimi
Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii
Căci doar ei îi pot spune de săgeata
Ce-mi străpunge sufletul în noapte
Și de fumul sumbru ce mă îneacă
Luna e roșie și arzătoare căci
Prin vene curge-un sânge otrăvit
Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri
De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât
Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată
Încă te mai aștept
Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot
Să te uit încerc dar tot nu pot
Amnezic ești în iubire
Încă mai aștept și o privire
Ce am trăit noi a fost un fel de rai
Parcă doar ieri al meu erai
Cu pumnii în lacrimi încă te aștept
Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept
Vreau doar prin vis să ști
Că te caut ca-n povești
Să-ți spun că eu încă te aștept
Să-mi alini durerea ce o simt în piept
Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc
Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc
Că mă lupt să te las în amintiri de dor
Dar nu mă pot opri să te ador
Chiar de știu că nu te vei întoarce
Te tot chem în visele mele prin șoapte
Urlând că eu încă te aștept la mine
Căci doar inima ta mai poate să mă aline
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
24 octombrie
O ultimă clipă îmi doresc
Să mai simt bătăile inimi tale
Doar puțin în ochi să te mai privesc
Întinsă pe un pat de petale
Pentru încă o zi să te vezi prin ochii mei
Mai vreau un ultim sărut
Mai vreau să-mi spui măcar odată că mă vrei
De-ar mai fi o clipă de început
O ultimă clipă să-ți pun zâmbetul pe buze
Să mă mai iubești măcar puțin încă odată
Promit să nu-i las să ne acuze
O clipă acum nu altădată
Nopțile întregi mi-s pline
Mai vreau o ultimă clipă o ultimă dată
Doar cu amintirile cu tine
Iubire să nu te mai las niciodată
O ultimă clipă să-ți spun că îmi e dor
Doar o noapte aș mai vrea
În brațele tale să mai simt puțin fior
Dragostea să nu fi fost un trandafir ce pierea
Scrisoare către viitorul meu soț
Nu-ți cer să-mi dai luna de pe cer
Nici toată dragostea ce-o ții de frică închisă în tine
Vreau doar să mă lași să te iubesc eu sincer
Să mă lași să te ridic pân’ la stelele divine
Nici să-mi fi tu căzut la picioarele mele
Tot ce vreau e sa te țin cu brațe călduroase
Să mă lași să-ți fiu eu ție aleasă cu numele
Să-ți alung toate gândurile dureroase
Să-ți alin tăcerile și războaiele din copilărie
Să-ți vindec rănile ce adânc te taie și te doare
Rupându-se în cioburi goale din memorie
Să-ți fie nopțile de ceață pustii de vise, mai ușoare
Eu nu am să-ți cer ce nu mi poți da
Dar vreau ca tu să-mi ceri ce-ți pot eu dăruii
O viață să te iubesc de mi-ai acorda
Căci mâna caldă oricât ai vrea nu se poate înlocuii
Și de nu mă vei lăsa să te urc pân’ de tot la soare
De durere-n ochi mă sting cu lacrimi surde
Ofilindu-se în risipă toată această mută scrisoare
Ucigându-mă orbește ce sufletu-mi pătrunde