Te-aș blestema

Dacă ai fii un soare

M-aș arde sub privirile tale

Dacă mi-ai spune că ești doar o floare

Mi-aș ține nasul în ale tale petale

Dacă ai fii luna

Eu aș fii în jurul tău stelele

Dacă mi-ai spune că te sperie furtuna

Eu ți-aș fii adăpost pentru toate relele

Dacă ai fii o pasăre în zbor

Ți-aș fii întregul glob ceresc

Dacă mi-ai spune că ești scriitor

Ți-aș fii cerneală în scrisul pitoresc

Dacă totuși ai fii un cub de gheață

Eu aș fii focul să te topească

Dacă mi-ai spune că ești viață

Atunci tu ești tot ce-ar putea să-mi lipsească

Dacă ți-aș fii marea albastră

Tu te-ai îneca în valurile mele

Dacă ți-aș spune că sunt rară

Mi-ai colecționa poemele

Dacă am fii suflete pereche

Ar fi cerul plin de rândunele

Dacă ne-ar spune că suntem o fabulă străveche

Scriitorii ne-ar citii de dragoste romanele

Ce este iubirea ?

E atunci când te ții de mână cu cel iubit

Sau poate atunci când îi spui câ de mult îl iubești

Ce este iubirea ?

Atunci când stai singur doar tu cu tine

Sau când îți dăruiești ultima țigară din pachet

Ce este iubirea pentru tine ?

Să îți aducă flori sau ciocolată

Să îți spună cât te iubește

Sau poate să ți scrie o poezie cu titlul “ prima mea iubire”

Ce înseamnă iubirea ?

Un soare ce ne luminează și încălzește inimile

Sau poate luna care întunecă cerul ca să putem vedea stelele

Poate mirosul trandafirilor pe care iubitul tău tii aducea

Ce înseamnă iubirea pentru tine ?

Să o iubești chiar și-atunci când ea greșește

Sau înseamnă să ierți fără să aștepți o schimbare

Ce este iubirea ?

Un copac cu frunze verzi ce dă să înflorească

Apoi noi ca doi copii să le culegem și să facem o coroană

Sau poate ploile de vară ce ne răcoresc de atâta soare

Ce este iubirea ?

Să-i întinzi mâna omului ce te-a rănit

Să-l ridici de jos când el pe tine doar te-a coborât

Sau poate să te împaci cu ideea că unii nu te pot iubii

Și atunci ce e iubirea ?

Un infinit care nu durează la nesfârșit

Și chiar dacă ar dura la infinit, noi nu trăim la nesfârșit

Tot nu am înțeles ce este iubirea

Dar poate asta e ideea , iubirea nu trebuie să însemne ceva

Iubirea nu trebuie să fie despre sau pentru ceva

Iubirea doar trebuie

Și cred că e destul ca să încerc

Nu știam că cerul negru poate fii și albastru

Cum nu știam nici că te voi iubi așa de mult

Și că din tot sufletul făcut dezastru

Pierdută, a mea inima va fii un exult

Înainte să te cunosc nu știam ce înseamnă iubirea

Înainte nu știam nici că trandafiri au miros

Acum știu că stelele nu-și pierduseră strălucirea

Ci îmi erau ochii acoperiți de-un negru dureros

Înainte să te cunosc viața nu avea un real sens

Credeam că dragostea e doar scrisă în povești

Înainte Jane Austen era o minciună spusă intens

Ca în romanele ei era imposibil să iubești

Totul era așa înainte să te cunosc

Căci n-am trăit până atunci cu adevărat

N-am fost mai fericită, trebuie să recunosc

Înainte să te cunosc eram doar un gol uitat

Te mai doare încă sufletul ?

Mi-ai recitit din nou biletul

Te mai doare și încă îți e dor ?

Mai vezi un “noi” în al tău viitor ?

Amândoi acum pe un alt drum

Din tot ce am fost a rămas doar scrum…

Și poate într-o seară o să mă suni

„Vrei să fim iar împreună, fără minciuni ?”

Îmi e sufletul tot gheață

Doar tu mi-ai ținut inima în viață

Știu că vrei să rămân în trecut

Dar nu mă pot abține,te tot sun cu necunoscut…

Doar că acuma totul e clar

Pentru tine e sfârșit, dar eu mai am poeme să-ți declar

Nu pot să te-nlocuiesc cu altcineva

Dar știu că am nevoie de altceva

Dacă ți-aș spune că îmi e dor, mă crezi nu ?

Că mă gândesc la tine noaptea până-n unu

În poemele mele te regăsești, știu

Asta pentru că despre tine le scriu

Și parcă aș vrea să mă opresc, da’ e greu

S-ar pierde ceva din mine de nu m-aș gândi la tine mereu

Îmi plânge inima, iar durerea asta îmi place

Iar suferința mea nu mai tace

Îmi rup părți din mine, le întind pe hârtie

Și scriu despre tine, poate te-ntorci prin martie

Și o să tot scriu chiar de cuvântu-mi-e anemic

Până când nu mai rămâne nimic.

Dacă ți-aș fi spus cât te iubesc

Ai mai fi ales să pleci ?

Dacă florile nu mai înfloresc

Ar fi câmpurile seci ?

Dacă soarele nu ar mai răsării

Ne-am ascunde în întuneric ?

Dacă nimeni nu ar mai suferii

Ar mai fi amor himeric ?

Dacă gheața nu s-ar fi topit

Mi-ai mai fi încălzit inima ?

Dacă dragostea n-ar fi pierit

Ochii reci ar mai lăcrima ?

Dacă întreg pământul s-ar usca

Și ți-ar arde focul din privire ?

Dacă cel de pe comoară s-ar isca

Ai aștepta a lui venire ?

Dacă de patimă ar seca întreg oceanul

Te-ai mai lăsa purtat de valuri?

Dacă ai putea suprima tot chinul

Te-ai mai pierde prin tuneluri ?

Dacă din cer ar cădea toate stelele

Ți-ai pune o ultimă dorință?

Dacă ți-as spune că-s spre sfârșit zilele

Te-ai speria de suferință?

Dacă nu te-ai fi născut în matca focului

Te-ai mai fi luptat să ajungi în paradis ?

Dacă ai fi rămas un vis în largul locului

Ți-ai fi rostit sentința printre abis

– “representa los restos de un barco

o embarcación hundida, encallada o abandonada,

sin personas a bordo, que se encuentran

con frecuencia en el fondo de los mares

o cerca de las costas”

[…]

Mi mente perdida entre olas frías,

Mi corazón es hielo, con raíces tan profundas,

Intento recogerme, pero vueltas me confundan,

Pero mis piezas rotas se hunden y no las veía.

Es duro volver otra vez a la superficie,

Me entrego al dolor, que congele mis venas,

Lucharía más, pero ya no me quedan balas apenas,

Ni esperanza de encontrar mi playa en esta triste corriente…

Ni el sol calienta ya las olas,

Ni las olas me calientan las manos,

No fui tan fuerte, ni siquiera ahora, para ser honesto.

Como para no ahogarme en mis propias zonas.

No tengo barca de rescate ni salida,

No tengo brazos para nadar hacia mi casa,

Ni ojos para ver alguna luz que pasa,

Solo negro veo aquí, en el fondo, sin vida.

Spune-mi draga mea.

De ce totul e așa? 

De ce azi și acum,

Nu mai suntem împreună ?

Te-am iubit prea mult,

Cum sufletul meu a cerut.

Cu iubirea am greșit,

Și pentru asta mult am suferit.

În inimă îmi rămâne al tău nume,

Cât voi trăi pe această lume.

(Din punct de vedere al bărbatului )

Z.A.

    Am să-mi las trupul să ardă,
    Reflex auriu, adâncind izvoarele de toamnă, 
    Pe rugul iubirii - singurul rug,
    Când soarele-apune zdrenţuit de amurg.
    
    Sărută-mi ochii,  focul mă cuprinde, 
    Sărută-mi buzele, gândul se stinge:
    Mă doare arsura trupului tău,
    Mă doare adâncul adâncului tău.
    
    Topeşte-mă-n forme şi toarnă-mă-n lut; 
    Adânceşte-mă-n gânduri, prefă-mă-n sărut. 
    Dar lasă-mi iubirea, rugul arzând 
    Şi şoaptele tale prefăcute-n cuvânt.

Încă o duminică cu draperiile trase,
Mormanul de haine începe să miroase.
Pe jos, mi-am aruncat masca,
plină de zâmbete false.

Lângă mine în pat, întinsă,
A mea singurătate, stă muta
S-a așezat lângă peretele rece și umed,
Încercând să mă încălzească și nu poate.

În fiecare noapte, încerc s-o îmbrățișez.
Dar când o simt, mă doare, mi-e frică,
Ea mă învăluie și mă adoarme,
Mă strânge cu putere în coșmarurile mele,
Ironic mă încălzește.
Și-ii simt blândă mângâiere atunci când mă trezește.

Sunt dimineți în care, dansăm împreună
Și când mi-e dor de oameni,
Ea, îmi spune că-s nebună
Să-mi fie dor de fluturi ,
Să-mi fie de natură ,
Îmi șoptește la ureche.
De soare și de luna,

De cântecul poieni În care ai alergat
Chiar și de mărăcinii care te-au înțepat
De calul tău cel alb și de pârâul rece
De florile albastre pe care le împleteai
De timpul ăla-n care,tu nu oboseai
Și-mi cânta, atunci când sufăr
De iubiri efemere.
Îmi cântă încetișor
A inimi melodie
Și atunci, eu uit de dor.

Privesc înfrigurat sub geamul tău 

cum țurțuri dau să cadă, 

ca stele înghițind din hău 

lumina s-o revadă. 

Amorf, când luna licărea sfios, 

trupul stâncos l-ai dezvelit o clipă.

Când raza ei, zâmbea pios,

mi-ai devenit iubită!

Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc

Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici

Puțin noroc să te-ntâlnesc

Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc

Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie

Suflă vântul în spre buclele mele blonde,

Rămân lângă o staţie

Trecând cu florile-n mână.

Zăresc un zâmbet si-un chip plăpând

Si-o voce ce-mi răsună,

o fi el?

Dar mi-a rămas o speranţă acum

nu l-am recunoscut,

dar vocea aceea îmi părea cunoscută..