28 octombrie

– “representa los restos de un barco

o embarcación hundida, encallada o abandonada,

sin personas a bordo, que se encuentran

con frecuencia en el fondo de los mares

o cerca de las costas”

[…]

Mi mente perdida entre olas frías,

Mi corazón es hielo, con raíces tan profundas,

Intento recogerme, pero vueltas me confundan,

Pero mis piezas rotas se hunden y no las veía.

Es duro volver otra vez a la superficie,

Me entrego al dolor, que congele mis venas,

Lucharía más, pero ya no me quedan balas apenas,

Ni esperanza de encontrar mi playa en esta triste corriente…

Ni el sol calienta ya las olas,

Ni las olas me calientan las manos,

No fui tan fuerte, ni siquiera ahora, para ser honesto.

Como para no ahogarme en mis propias zonas.

No tengo barca de rescate ni salida,

No tengo brazos para nadar hacia mi casa,

Ni ojos para ver alguna luz que pasa,

Solo negro veo aquí, en el fondo, sin vida.

Around the start of two thousand four,

A fragile girl, so young, unsure,

Almost eighteen, yet far away,

In white she stood, on wedding day.

Her “chosen one” was running late,

As always — maybe it was fate.

She knew, deep down, it’s all a mess,

But life had left her no redress.

She bore a child, she had no choice,

The world ignored her trembling voice.

Poor Iuly fell through hell’s cruel gate,

Beside a man who’d only hate.

He’d pull her hair, he’d make her bleed,

He crushed her bones with wicked greed.

The child was born, though love was gone,

Her tears kept falling, on and on.

She dreamed to run, to flee one night,

To take her child and seek the light.

But each attempt would end in pain,

With broken ribs and tears again.

For twenty years she lived in fear,

Depression whispering in her ear.

Through therapy, she tried to mend,

But pain refused to ever end.

One day, when darkness filled her head,

When every dream and hope was dead,

She walked onto the bridge so high,

And whispered soft, her last goodbye.

Beneath the green bridge’s embrace,

She sank away without a trace.

The river took her pain away,

And silence claimed her soul that day.

Te mai doare încă sufletul ?

Mi-ai recitit din nou biletul

Te mai doare și încă îți e dor ?

Mai vezi un “noi” în al tău viitor ?

Amândoi acum pe un alt drum

Din tot ce am fost a rămas doar scrum…

Și poate într-o seară o să mă suni

„Vrei să fim iar împreună, fără minciuni ?”

Îmi e sufletul tot gheață

Doar tu mi-ai ținut inima în viață

Știu că vrei să rămân în trecut

Dar nu mă pot abține,te tot sun cu necunoscut…

Doar că acuma totul e clar

Pentru tine e sfârșit, dar eu mai am poeme să-ți declar

Nu pot să te-nlocuiesc cu altcineva

Dar știu că am nevoie de altceva

Dacă ți-aș spune că îmi e dor, mă crezi nu ?

Că mă gândesc la tine noaptea până-n unu

În poemele mele te regăsești, știu

Asta pentru că despre tine le scriu

Și parcă aș vrea să mă opresc, da’ e greu

S-ar pierde ceva din mine de nu m-aș gândi la tine mereu

Îmi plânge inima, iar durerea asta îmi place

Iar suferința mea nu mai tace

Îmi rup părți din mine, le întind pe hârtie

Și scriu despre tine, poate te-ntorci prin martie

Și o să tot scriu chiar de cuvântu-mi-e anemic

Până când nu mai rămâne nimic.

De câte ori te-am tot visat la mine în cap

Parfumul tău scump încă mă îmbată 🍷

Trebuie dar nu-mi doresc să scap

Vreau să-mi spui că sunt a ta fată 🧎🏼‍♀️‍➡️

Din nou minte-mă frumos că încă mă iubești

Un ultim sărut dulce să mă duci spre răsărit 🌤️

Chiar de mă privești acum și știu că nu mă iubești

Tu spune-mi minciuni pentru sufletul meu suferit ❤️‍🩹

Mă rupe dorul până în oase

Mă gândesc la trecut chiar dacă știu că mă doare 🚬

Trandafiri uscați și o oglindă e tot ce rămase

Încă te iubesc dar sunt în proces de vindecare 🩹

M-ai încălțat în iubire și mi-ai dat aripi să zbor

De dragul tău aș uita cine sunt și de tot 🕒

Dar tu ești surd și nu auzi cum strig după ajutor

Din inima mea nu pot oricât încerc să te scot 🗝️

Te-aș lua de mână să mergem spre asfințit

Dar m-am înecat încă de la mal 🌊

Știu că par nebună însă știu pentru tine am simțit

Noi doi n-am putut iubi la egal 💔

Am tras aer în piept și am pornit la drum

Cu inima-n mână și cu ochii plini de fum

Dar poate rândul meu la a fi iubită

S-a cam rătăcit în toată lumea asta grăbită

Alerg după iubire, de zici că ar fii un lucru rar

Și când o simt aproape, se-ascunde iar

Mă tot mint și-mi spun că n-am nevoie da’ mă dor

Rănile iubirii sunt doar cuțitele altora-n zbor

Eu scriu romane întregi, dar ei citesc doar titluri

Tot caut iubirea prin pagini de basme și mituri

Dar fiecare “ te iubesc” se termină în “s-a dus”

Și “iubirea” de până acu’ doar durere mi-a adus

Or fii stelele chioare?

Ori am ratat eu drumul cu soare

Drumul spre locul unde există o șansă la iubire

Am atâta “noroc” că as putea deschide-o loterie

Și nu știu ce doare mai tare— faptul că am dat tot

Sau că n-a întrebat nimeni dacă mai am sau mai pot

Când va fii oare și rândul meu la a fi iubită?

De nu aș mai fii doar o umbră rătăcită,

Când nu-mi va mai fii dragostea așa străină?

Zâmbesc frumos , dar în suflet port un greu de vină,

Și-aș vrea să fug de dorul ce strigă-n mine-ncet

Și-aș vrea să strig tare, dar n-are cine-mi ține piept

My love, once mine but slipping away

Without you near, I lose my way

My dear D, I loved you so

I was the flower, you were my glow

If life had never torn us apart

I’d die with you again, heart to heart

If I could turn back time’s embrace

I’d choose you still, my heart knows its place

My dear D, I try to forget

But how erase the love I met?

My nights are full of dreams of you

And days of longing grow fewer too

So many thoughts weigh down my soul

My eyes won’t let your eyes grow cold

I locked my heart with a heavy key

But only you can set it free

I want you to know how strong I feel

How you made my smile real

No one has done what you’ve done before

Beneath the stars, kiss me once more

I’d forget all the bitter in my life’s song

To tell the world I’ve been yours all along

My dear D, I still yearn for your embrace

To hold you at night on the motor’s grace

To hold me close, to whisper you care

To look at me with that loving stare

Your brown eyes melting into my green

Lost in my clumsy arms unseen

But it’s a dream I cannot touch

Our fire fades, though I miss it so much

Time drives us farther, yet one truth stays

My dear D, you’re in my heart always

  Prima iubire nu se uita niciodata,

  Nici eu nu te-am uitat.

  Te-am așteptat o vreme bună,

  Și uite, s-a meritat.

  Ca te întorci, nu era niciun semn,

  Dar inima mea bătea pentru tine la fel.

  Aveam emoții, speram ca tu să fii,

  Cel care inima mi va înveseli.

  Inima te strigă…ochii te privesc,

  Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.

  Te-am așteptat și nu regret,

  Din contră, chiar îți mulțumesc.

  Pentru ca  m-ai învățat să zâmbesc,

  Și mai mult…să te iubesc!

As vrea sa fiu o floare

Sa iti daruiesc un gand

As vrea sa cresc in mare

Sa te veghez,iubind.

As vrea sa fiu oceanul

Ce te iubeste in furtuna

As vrea sa fiu o perla

Cantand sonate ,cand e luna.

As vrea sa fiu iubirea

Ce-n suflet se sadeste

As vrea sa fiu dorinta

De dragoste celesta.

As vrea sa fiu si marea

Cea care iti zambeste

As vrea sa fiu lumina

Cea care te priveste.

Sunt toate astea si mai mult

Iubirea mea zambeste

Ca agasit un cer pierdut

Iubind pe cel ce il doreste.

Te-am visat, să-ți povestesc…

Se făcea că era vară și lumina se topea

Ca mierea pe umerii tăi goi,

Stăteam sub un copac care respira pe ascuns

Și ținea umbră doar pentru noi.

Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,

Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,

În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,

Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.

Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,

Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,

Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,

Și ceva, deodată, a început să te amuze.

Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,

Mă întrebam la ce te gândești.

Eu stăteam cu capul în poala ta,

Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,

Te priveam și toată lumea mea

Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.

Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,

Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,

Cu chipul tău de ploaie și de nea

Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.

Te-aș fi ajutat să scapi de ele,

Dar mi-era teamă… atât de mult,

Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,

Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.

Așa că am rămas cu capul în poala ta,

Privindu-te de parcă eu și furnicile

Am fi fost de aceeași parte, complici,

Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,

Fără să ating nimic:

Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,

Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,

Promițându-mi în gând cu resemnare,

Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,

Nu o să te ajut nici data viitoare.

Din ce oare esti făcută

De sclipești în ochii mei?,

Ești cumva din rai căzută

De mă pierd în ochii tăi?

Din ce oare ești făcută

De zâmbești așa frumos?

Of!,Și -acel' de te sărută

Este cel mai norocos...

Din ce oare ești făcută,

De mister și dor curat?

De o rază nevăzută

Ce în suflet mi-ai lăsat...?!

Ești lumina ce m-alină,

Glasul nopții diafan,

Adierea cea divină

Dintr-un vis pierdut în van.

Te-a țesut un colț de stele,

Te-a sculptat un val tăcut,

Ești din umbre efemere,

Dar în mine-ai renăscut.

    N-am vrut să fiu o stâncă,
    tăiată, pierdută în deşertul arid,
    N-am vrut să fiu un nor,
    fugar, dorindu-şi liniştea albastră...
    
    Am vrut să fiu doar ploaia, 
    ce-ti mângâie trupul în noapte,
    doar ploaia simţindu-te aproape, 
    doar ploaia căzându-ţi pe pleoape…

Ce știm noi despre viața?

Știm ca nu are doar o fata.

Dar despre iubire?

Nu mi ar încape in aceasta poezie,

Te arde,te apasă,

Te simți acasă,

Îți da starea sa zbori,

când cazi la sol.

E ca o călătorie spre necunoscut,

Stam in fata ei Find muți.

Și e firesc,doar prin asta trăim,

E firesc,sa nu știm sa iubim.

E ca un vis frumos,

Iar după plângi după tot ce a fost,

E ca o zi ploioasa de dimineața,

Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.