Sunrise over the Black Sea

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

A window wide open to sky

An opportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without being a craven.

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

So pleased to see you every day,

To hear your voice,

To keep my soul

Deep into your eyes.

So good to feel you,

To reach your spirit,

And find the falls

Of your loving part.

Close your eyes and dream

Travelling around yourself.

Your thoughts in dark

Reveal next morning bright.

Seek for your human force,

Embrace always the heart.

You'll realise the Heaven

And you'll find a sensitively life.

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

La firul ierbii e o aglomerație fertilă

Și râma-i inginer micelian

Printre structuri de-o vastă conștiință

Și triste neferințe săpate-n subteran...

Pe-o cruce împământată, un croitor de-un cenușiu întunecat

Neactual, neafectat propovăduiește de conștiinţa unui sublim nelimitat;

Și acțiunea lui necontenită

Trecută-i cu vederea de-un cârtițoi mirean

Ce navighează-n rădăcina văduvită,

Cu toate paginile-rupte din viața unui prea tufaș stejar-

Umplute de-o miscelă literară,

Încondeiată c-un topor vulgar...

Miroase a vară arzătoare

La umbra parcurilor ranforsate de metal...

Mi-e dor de glasul mării amăgitor,
De valurile albastre mi-e tare dor,
De stâncile negre, ascuțite, fierbinți,
De scoicile albe ce mă îngână cuminți...

Mi-e dor de zborul înalt de pescăruș,
Pe care să-l frâng în palme, jucăuș,
De țipătul sirenelor vaporului din larg,
De vele întinse de vânt pe catarg...

Mi-e dor să fiu doar eu cu mine,
În oglindirea palidă a lunii pline,
Și-n umbra de val ce mi s-arată-n cale,
Mi-e dor să fiu îmbrățișat de mare...

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Stol de berze răsfirate

Împletite în holde cu bucate,

— Scăpăta amurgul mov, albăstrui; —

Adormind… adormind berzele.

Se legănă crengile leneșe

Cu scoarța de straie în stejar

— îmbrăcate în vreme de trecere; —

Cu al lor moșneag neclintit

Printre rândurile de riduri.

Rășina pomului ca mirul

— Munților cu pridvor d-argint—

Și albi… mai albi ca lumina cosită;

în zale de nori.

Zorii curg în munții

Răsfirând pribegii și soare

— Într-o coajă bleagă, violet; —

Surzind timpul… orele, clipele;

*Dacă ai citit până aici, mi-ar face mare plăcere să știu ce ai simțit sau ce ți-a plăcut la poezie. Lasă un comentariu, orice gând contează!*

Pe maluri verzi, în zori de zi,

Dunărea curge lin și dreaptă,

În raze calde de soare vii,

Curge măiastră și înțeleaptă.

În valsul său de ape pure,

Râul cântă blând în adiere,

Prin lunci de flori și izvoare,

În natură, obârșie curgătoare.

Sub cerul vast, în al său zbor,

Vulturul planează mândru,

Peste ape ce curg mereu cu dor,

Dunărea, veșnic mirară-mi gându.

În valurile ei, oglinda-i curată,

A lumii veritabile taine rare. 

În al ei fluviu, viața-i bogată,

Sub cerul liber, fără hotare.

Plouă atunci când frunzele foșnet grăiesc,
Sau fulgi de zăpada mângăie plaiul,
Când copiii-a colind au dulcele graiu’
Și afară nu-i o vreme-i un întreg paradis!
Și codrii se-nalță și frageda iarba
Adună de rouă mărgele șireag,
Și cânta și mierla și zboară cocorii
Și îmi zburdă gândul unde mi-e drag!
Și apele iuți ale cristalinelor râuri
Curg lin la vale cu lacrimi de sticlă
Lovind cu putere pietrele care
Cu veac de izbânda nu ar crăpa-ntr-o clipă.
Și mugurii apar în coroana scorțoasă
A falnicilor pomi ai livezii de peri
Și speri să fie vară mai blândă
Să sufere-n stropi greoi peste ei.
Și totul unit ca într-o horă
Jucată de-anotimp,pe-al Alba Iuliei plai
Așa se unesc ca într-un joc
Și mândrele-anotimpuri
De când e sămânța ieșită din “arborele de trai”.
Și tot stând pe plai privesc către marea spumoasă de sus
E cerul albastru pictat cu splendoare
Ce-a ținut să adopte norii de puf.