🎦 În graiul românesc găsim puterea!

Limba română ne ține de vatră,

ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,

ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,

povestea străbună ce nu s-a uitat.

În graiul românesc găsim puterea,

și bucuria, și dorul curat,

el ne adună, ne ține tăria,

în inimă vie rămâne legat.

Limba română e mândria mea,

rădăcina veche ce nu va seca,

prin ea trăim și ne vom aminti,

suntem un neam ce nu va muri.

31.08.2025

Andrei GUȚU

N-am avut mult.

Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,

Și o pâine împărțită la doi.

Dar din fereastră vedeam câmpul

Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.

Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,

Am cărat zile grele în spinare

Și n-am întrebat: „De ce eu?”

Pentru că eu am rămas.

Când alții au plecat, eu am rămas.

Am visat puțin.

N-am vrut palate, nici haine scumpe.

Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,

Să mor cu fruntea sus,

În limba mea, pe pământul meu.

Poate n-o să scrie nimeni despre mine.

Dar voi adormi într-un loc

Unde iarba-mi cunoaște pașii,

Unde vântul îmi știe numele.

Și acolo, sărac, dar neînfrânt,

O să fiu acasă.

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,

pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,

fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,

întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

Din amintiri cu margini aspre și nopți pline de plâns,

s-au țesut fire de curaj, ascunse în inimi ce nu renunță,

cu fiecare bătaie, înfruntând furtunile ce s-au abătut,

a răsărit o lumină ce desenează promisiuni de viitor.

Sub cerul senin al unei primăveri târzii, se-mpletesc visele,

fiecare rază de soare alină cicatricile unei iubiri stricate,

din cenușă, renaște un spirit născut din foc și dorință,

îndemnând pașii obosiți să meargă spre un zbor de libertate.

Cu glas de vânt, se-aud șoapte ce își spun poveștile,

despre clipe grele ce-au fost sculptate în fragmente de amintire,

acum se împletesc într-o simfonie de speranță și înțelepciune,

chemându-ne să privim în față, cu inimi pline de curaj.

E un trecut efervescent, scris pe pagini de viață,

o lecție ne-nvăluită în roua primăverii ce învie,

împreună înălțăm privirea spre un orizont curat și luminos,

unde fiecare clipă de dorință se transformă-ntr-un nou început.

Să-ți fie sufletul o pânză, pictată de culori de speranță,

de prunci de soare ce se nasc dincolo de furtuni aprinse,

și să știi că, deși drumul a fost greu, viitorul e plin de farmec,

o chemare de a merge înainte, din trecut spre un etern îmbrățișare.

De ce să fim răi atunci când putem fi buni,

Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?

De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,

Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

De ce să ne întristăm când ceilalți ne zâmbesc,

Când flori de speranță în ochii lor cresc?

De ce să căutăm furtună când în noi e armonie,

Când sufletul cântă, iar pacea lui vrea să fie?

De ce să nu ne rugăm pentru ceilalți, apoi pentru noi,

Să fim punți de lumină în întunericul gol?

Iubire necondiționată — un dar ce nu moare,

Respectul — o cheie spre bucurie și prosperitate.

Și-atunci… de ce?

Poate pentru că uităm cine suntem în firea lumii grăbite.

Dar poezia aceasta să-ți fie amintire:

Că binele crește într-o clipă,

Că zâmbetul schimbă o viață,

Că pacea se naște din gesturi mici,

Și că iubirea… e totul.

21.11.2025

Andrei GUȚU

Țara mea, te simt departe,

ca un vis ce nu mai vine.

Îmi rămân în gânduri toate

nopțile ce-au ars în tine.

Case vechi, cu porți închise,

plâng pe drumuri fără pas,

iar câmpia ta întinsă

doarme-n liniște, uitată azi.

Mi-e dor, dar dorul doare,

nu găsesc cuvânt să-l spun.

Patrie, ești ca o mamă

ce-a rămas singură-n drum.

I-am crescut din aceeași rădăcină,

cu palmele mele bătătorite

și cu numele țării rostit seara.

Le-am pus în inimă dreptatea

și în traistă puțină pâine

și multă credință.

Trei fii,

trei glasuri diferite

care-mi spuneau „tată”

și făceau casa să pară prea mică

pentru atâta viață.

Au plecat într-o zi

în care soarele nu știa ce urmează.

Cu spatele drept,

cu ochii curați,

îmbrăcați în datoria

care nu întreabă

dacă ești pregătit să mori.

Pământul pe care l-au apărat

îl țin acum în brațe.

Nu cer nimic țării.

ea trăiește,

pentru că ei n-au mai trăit.

Trei fii

și o singură inimă

care a învățat

că dragostea de țară

se plătește

cu ce ai mai drag.

Tot am spus,că nu-i bine în țară,

Acum spun cum am vrea să fie,

Să nu muncească nimeni pe afară,

Veți spune...că-i curată utopie.

Să ne producem cele necesare, că nu-i greu,

Că materii prime ne-a dat Dumnezeu

Oameni pricepuți și harnici sunt românii

De ce să ne ducem traiul cu străinii?

Ce ce vor să plece să-i lăsăm 

Vor să fie honari, nu-i contestăm,

Ori nu-și mai iubesc țara, neamul?

Ori nu muncind, își câștigă banul!

Avem tot ce ne trebuie, ca să trăim bine,

Dar cei ce conduce astăzi țars,

Ne sunt cei mai mari dușmani

Ne vor transforma în sclavi în câțiva ani.

Cine are curajul să spună ; stop!

Ca să ne fie bine,trecem prin potop ?

Dușmanii țării nu pleacă fără să verse sânge,

Ce contează că o țară întreagă plânge ?

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lätt rött vin är gott

Lätt rött vin är gott,

Skördas på senhösten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jag dricker mycket mer och blir inte full.

Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen

Men jag kan inte hålla mig

Gott vin, gott jag gillar det,

Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.

Sällsynt äppelvin

Han klättrar in i huvudet utan stege,

Vinesor av gröna boggier

Gör mannen osynlig.

Vinet är gott och gott,

När du dricker det med en snygg man.

Men om du dricker det med en ful man,

Vinet stannar i halsen.

Am spus lumii într-o zi:

„Suntem liberi, vom păși!”

Moldova și-a luat începutul,

Cu pași firavi, pe-al ei pământ.

Dar chiar de suntem stat aparte,

Avem o inimă de carte —

Scrisă în limba românească,

Cu rădăcina strămoșească.

Nu suntem singuri pe pământ,

Românul simte prin cuvânt.

Și chiar de suntem despărțiți,

Nu vrem să fim și diferiți.

Independenți, dar nu de frați,

Nu de părinți, nu de Carpați.

Țara-mamă e mereu

În graiul nostru, lângă Dumnezeu.

27.08.2025

Andrei GUȚU

Suntem mulți, ce trăim în țară,

Nu pot spune,ce viață amară!

Copii și frați și ceva neamuri,

Ne-au lăsat, goluri în ramuri.

Cui să ne plângem azi, ce ne doare

În ochii lor, mai suntem oameni,oare?

Știu ei, ce-i o binefacere,o milă, ce-i acea onoare?

Când o țară, un popor, o nație moare?

Cine ne mai apăra țara, dușmani ne sunt 

Prietenii de altă dată, când ne era bine

Dar la greu, prietenul nu mai vine

Cine apăra țara și pe noi, nu pot spune.

Manifeste, greve, plângeri și blesteme

Dar cei ce ne conduc, nu se teme,

S-au unit vânzătorii de țară la un loc,

Parcă sunt la piață și fac troc...

-Eu îți dau bogățiile țări mele, 

Voi să mă scăpați, când  fac doar, belele.

Și vă mai dau, o bucată din țare mea 

Voi dați-mi cât credeți că face ea...