Călătorul neobosit

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,

acolo ați lăsat copiii și dorul.

Bunicul Mihail, plecat prea curând,

Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Deși nu v-am prins cum aș fi dorit,

vă port în inimă, necontenit.

Satul și neamul vă pomenesc,

iar eu, cu iubire, vă cinstesc.

Cu prețuire și dor nemărginit, 

nepotul vostru care vă poartă în suflet,

Andrei Guțu.

  Un scurt mesaj despre bunicii mei - În amintirea bunicului Mihail și a bunicii Olimpiada, părinții mamei mele, Anna Guțu.

  Pe bunicul Mihail nu am avut șansa să-l cunosc, fiindcă a plecat prea devreme dintre noi. Totuși, din cele spuse de mămica mea și ale celor care l-au știut, am aflat că a fost un om respectat în satul Ulmu, raionul Ialoveni, un tată devotat și un sprijin pentru cei din jur. Amintirea lui trăiește prin felul în care și-a crescut copiii și prin respectul pe care l-a lăsat în urma sa.

  Pe bunica Olimpiada am apucat s-o cunosc doar atunci când eram mic. Îmi rămâne în suflet ca o femeie blândă și muncitoare, care, deși orfană din copilărie, a avut puterea să ridice o casă și să crească opt copii. Chiar dacă amintirile mele sunt puține, chipul ei rămâne legat de căldura casei părintești și de rădăcinile mele.

  Când mă gândesc la ei, simt recunoștință și dor. Bunicul Mihail și bunica Olimpiada sunt parte din povestea familiei noastre și din ceea ce suntem noi astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ei și pe toți cei plecați dintre noi.

A venit toamna și frunzele nu mai cad,

Se țin de copaci ca vara care nu vrea să plece.

O plimbare frumoasă pe alee se observă,

Iar printre razele soarelui, iubirea se avântă.

De departe ceva strălucitor se vede,

Nu e de la raze, e ceva neobișnuit,

E o fată care încet spre mine vine,

Cu un zâmbet cald și-un suflet liniștit.

Avea în ochi o toamnă aurie,

Și-n părul ei se rătăcea lumina,

Părea desprinsă dintr-o poezie,

Pe care o așteptasem toată viața.

S-a apropiat și timpul parcă s-a oprit,

Nici vântul nu mai îndrăznea să bată,

Am privit-o lung, fără să spun nimic,

Avea un chip frumos, cu un farmec aparte.

Am mers apoi tăcuți pe alee,

Sub frunzele ce încă se țineau de copaci,

Vorbeam puțin, dar parcă între noi

Se spunea tot ce nu puteam să spun.

Poate că uneori iubirea vine

Când nici nu o mai cauți pe nicăieri,

Se-așază simplu lângă tine

Și schimbă toamna într-un început de primăveri.

Iar dacă frunzele vor începe să cadă,

Și vara va pleca încet, încet,

Eu voi păstra acea frumoasă plimbare

Și chipul ei, în suflet, ca pe un secret.

13.09.2026

Andrei GUȚU

În zori de primăvară, renaște o lume adormită,

pe cărări de doruri vechi, sub umbra vremurilor grele,

fiecare floare ce înmugurește e o speranță reînviată,

întregind cu înțelepciune trecutul, în culori de zile noi.

Din amintiri cu margini aspre și nopți pline de plâns,

s-au țesut fire de curaj, ascunse în inimi ce nu renunță,

cu fiecare bătaie, înfruntând furtunile ce s-au abătut,

a răsărit o lumină ce desenează promisiuni de viitor.

Sub cerul senin al unei primăveri târzii, se-mpletesc visele,

fiecare rază de soare alină cicatricile unei iubiri stricate,

din cenușă, renaște un spirit născut din foc și dorință,

îndemnând pașii obosiți să meargă spre un zbor de libertate.

Cu glas de vânt, se-aud șoapte ce își spun poveștile,

despre clipe grele ce-au fost sculptate în fragmente de amintire,

acum se împletesc într-o simfonie de speranță și înțelepciune,

chemându-ne să privim în față, cu inimi pline de curaj.

E un trecut efervescent, scris pe pagini de viață,

o lecție ne-nvăluită în roua primăverii ce învie,

împreună înălțăm privirea spre un orizont curat și luminos,

unde fiecare clipă de dorință se transformă-ntr-un nou început.

Să-ți fie sufletul o pânză, pictată de culori de speranță,

de prunci de soare ce se nasc dincolo de furtuni aprinse,

și să știi că, deși drumul a fost greu, viitorul e plin de farmec,

o chemare de a merge înainte, din trecut spre un etern îmbrățișare.

  Cândva am visat să zbor, să văd lumea de sus. Atât de sus încât nimeni să nu-mi poată lua libertatea de a visa. Mi-am dorit să nu mai cobor, pentru că de sus totul pare diferit.

  De sus poți vedea fiecare pas greșit și fiecare pas bun. Înțelegi că fiecare om duce o luptă pe care ceilalți nu o văd. Problemele par mai mici, iar drumul pe care l-ai parcurs capătă un alt înțeles.

  Poate că nu vom putea zbura niciodată cu adevărat, dar putem învăța să privim viața de sus, cu mai multă înțelegere, mai puțină grabă și mai multă speranță.

Limba română ne ține de vatră,

ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,

ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,

povestea străbună ce nu s-a uitat.

În graiul românesc găsim puterea,

și bucuria, și dorul curat,

el ne adună, ne ține tăria,

în inimă vie rămâne legat.

Limba română e mândria mea,

rădăcina veche ce nu va seca,

prin ea trăim și ne vom aminti,

suntem un neam ce nu va muri.

N-am avut mult.

Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,

Și o pâine împărțită la doi.

Dar din fereastră vedeam câmpul

Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.

Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,

Am cărat zile grele în spinare

Și n-am întrebat: „De ce eu?”

Pentru că eu am rămas.

Când alții au plecat, eu am rămas.

Am visat puțin.

N-am vrut palate, nici haine scumpe.

Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,

Să mor cu fruntea sus,

În limba mea, pe pământul meu.

Poate n-o să scrie nimeni despre mine.

Dar voi adormi într-un loc

Unde iarba-mi cunoaște pașii,

Unde vântul îmi știe numele.

Și acolo, sărac, dar neînfrânt,

O să fiu acasă.

     La revedere, nu știu unde mă duc,

     La revedere,  ma duc la bătălie,

     La revedere, îți spune un român haiduc,

     Mă duc să apăr minunata noastră glie...

    Mă duc cu pistoalele prinse în chimir,

    Mă duc, căci patria ajutorul mi-l cere,

    României sunt gata să-i aduc bir,

    Un haiduc îți spune la revedere...

    Nu îmi pasă dacă mor,

    Nu îmi pasă dacă cad,

    Vreau patriei să-i fiu de ajutor, 

    Dușmanii să-i rad.

    Mă duc cu pistoale, cu speranță în sufletul meu înflăcărat,

    Și sper ca eu țara să o fi salvat.

    La revedere, acum de nimic nu îmi mai pasă,

    Onoarea și datoria, să trăiesc, chiar nu mă lasă...

Pe malul Prutului curge dorul de casă,

Sub cerul larg se leagănă o șoaptă.

Istoria a scris pagini grele, apăsătoare,

Dar frații nu uită, iar speranța nu moare.

Codrii bătrâni păstrează amintiri din veac,

Și spun frunzelor povești de libertate.

Fiecare vânt ce trece peste ape

Aduce ecoul vorbelor uitate.

Prutul nu-i zid, ci un pod de argint,

Oglindă a dorului ce nu se stinge.

Fiecare val poartă în el speranța

Că timpul va aduce Reunirea măreață.

Frați despărțiți de râu și hotare,

Dar uniți prin sânge, prin gând și chemare.

Iar în privirea copiilor ce privesc apa lină

Se naște visul unei zile senine.

Sub soarele blând, peste maluri gemene,

Răsună cântări din veacuri străbune.

Și fiecare notă, fiecare suflare,

Ne amintește că suntem frați peste hotare.

Dorul străbate și trece peste dealuri,

Se agață de poduri, de școli și de sate.

Iar Prutul, martor tăcut al istoriei,

Se-mbrățișează cu visul de unitate și glorie.

Va veni ziua când malurile se vor apropia,

Și râsul copiilor va umple iar văile.

Nu va mai fi despărțire, nu va mai fi taină,

Doar un singur cânt: al fraților de-o viață.

Atunci Prutul va curge liber, curat,

Nu ca hotar, ci drum ce ne leagă.

Și inimile vor bate în același ritm,

Frați pe veci, sub același cer, pe același prag.

15.01.2026

Andrei GUȚU

Viitorul e sumbru,

Țara se stinge încet.

Cei plecați privesc din depărtare,

Cei rămași au lăsat scutul jos.

Dreptatea poartă mască de Nedreptate,

iar Nedreptatea stă pe tron.

Un popor rătăcit în pseudovalori,

Credința a devenit un târg deschis,

în mijlocul suferinței.

Istoria bate în porți de lemn,

dar nimeni nu-i mai deschide,

căci am învățat să trăim îngenuncheați,

uitând că putem să ne ridicăm.

12.02.2026

Andrei GUȚU

Treziți-vă dragi Români săraci

Pentru drepturile voastre să luptați,

Nu vă mai lăsați de alții manipulați.

Și mai luptați pentru copii voștri 

Nu-i lăsați să-i manipuleze proștii

Din copii scumpi, vor deveni doar monștri.

De ceva vreme ne strigăm disperarea,

Cu speranța că vom aduce schimbarea

Incă, suntem generația de sacrificiu

Avem de toate, ne lipșește doar biciul.

Poporul e ușor de manipulat,

În toate crizele, el este cel care a răbdat

Dacă protipendata nu mai poate de bine,

Cănd ne este greu,lângă noi, nu vine.

La plăcinte, înainte, la război înapoi

Ne trimit tinerii în război ....

Nu ne rămâne decât, să ne ajutăm 

Noi între noi, ca adevărați eroi . 

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Açık kırmızı şarap iyidir

Açık kırmızı şarap iyidir,

Sonbahar sonlarında hasat edilir,

Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,

Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.

Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim

Ama kendimi tutamıyorum

İyi şarap, güzel hoşuma gitti

Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.

Nadir elma şarabı

Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,

Yeşil bojilerin asması

Adamı görünmez yap.

Şarap güzel ve lezzetli,

Yakışıklı bir adamla içtiğinde.

Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,

Şarap boğazda durur.