Anna

Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul 
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.

Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.

Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.

Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă, 
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!

Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi

În timp ce-ntorci aluatul în covată,

Aștepți puțin să prindă să dospească

Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată

Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte

Dar nicicum din muncă nu te opresc,

Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci

La pâinile ce în cuptor se rumenesc

Lângă o plită te-așezi  și lung privești

Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?

Stai pe un scaun și jarul scormonești

Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă

Ne crede pe toți că încă dormim

Și nu vrea somnul să ni-l trezească,

Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz

Și-o las cu plapuma să ne-nvelească

Cred c-am ațipit pentru un timp

Și am ratat cum pita este scoasă,

Am tresărit și iute din pat am sărit

Când mama a zis..copii veniți la masă

.................................

A fost demult când mama ne cocea

Cuptor de pită și turtă si alte minunății,

Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti

Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!

Din candela ce arde-n capul mesei,

Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,

Se-nalță în fir de fum şi năzuință...

E rugăciunea unei mame.

Cuvintele îmbibate în timpane,

Călăuzesc un manifest de alinare

Pentru credinţă, adevăr, valoare...

E rugăciunea unei mame.

Din mâinile înăsprite şi dibace,

Împreunate înspre frunte de povață,

Un tremur de emoție vibrează...

E rugăciunea unei mame.

Ascultă rugăciunea unei mame,

Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.

Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare

În rugăciunea şi iubirea unei mame.

Iarta-ma te rog mama.

Atitea vorbe dureroase-am spus.

Si cite nopti in asteptare-ai stat.

Iarta-ma ca mare am ajuns.

Iarta-ma,te rog iarta-ma

Atitea ginduri trec prin minte

Si clipe fara numar,cu lacrimi.

Iarta-ma ca esti al meu parinte.

Iarta-ma te rog nu plinge

Nu plinge ca ma doare

Mama,eu fara tine

As fi ca cerul fara soare.

Iarta-ma te rog zimbeste

Zimbind, zimbesc si eu

Ma doare pling

Apoi zimbesc chiar de mii greu

Iarta-ma te rog iarta-ma

Stiu ca nu merit a ta iertare

Dar iarta-ma,mama

Iarta-ma ca pling si doare

Azi in ziua cea speciala 

eu iti spun un ,, la multi ani''

pentru al tau suflet bun si cald,

eu strig de bucurie in lumina fetei tale!

Glasu tau pe mine ma alina 

cand imi spune ,,ce mai fac''

Tu esti astrul de lumina 

cu privirea ta senina

Din nou mă uit la poza ta

Care atârnă pe un perete,

Pătrund în ascunzișul ei

Și simt mulțimea de regrete

Desigur e portretul mamei

Pe când era în casa noastră,

S-a înălțat dar ne veghează

De sus și jos de sub o piatră

Cândva stăteam uniți la masă

Și așteptam să fim serviți,

Cu bunătăți din cele-alese

Și Doamne cât eram de fericiți

Și nu erau din cele scumpe

Și doar un borș și o friptură,

Făcute din găina de la țară

Gustoase de-ți ploua în gură

În timp cu toții am plecat

Pe unde ne-a dus destinul,

Și ne-ntâlnim de sărbători

Așa cum face tot creștinul

Cu lacrima udăm mormântul

Și-ți spunem ce dor ne este,

Și cu tristețe acum înțelegem

Că viața toată-i...o poveste!

N-am avut mult.

Doar o cameră mică, cu pereții crăpați,

Și o pâine împărțită la doi.

Dar din fereastră vedeam câmpul

Și-un cer care nu m-a trădat niciodată.

Am muncit cu mâinile, cu spatele, cu tăceri,

Am cărat zile grele în spinare

Și n-am întrebat: „De ce eu?”

Pentru că eu am rămas.

Când alții au plecat, eu am rămas.

Am visat puțin.

N-am vrut palate, nici haine scumpe.

Am vrut doar să pot să nu-mi plec fruntea,

Să mor cu fruntea sus,

În limba mea, pe pământul meu.

Poate n-o să scrie nimeni despre mine.

Dar voi adormi într-un loc

Unde iarba-mi cunoaște pașii,

Unde vântul îmi știe numele.

Și acolo, sărac, dar neînfrânt,

O să fiu acasă.

Chișinăul meu, oraș al dorului,

Te port în piept, cu pași ușori și tăcuți,

Sub cerul tău, mă pierd în amintiri,

Pe străzile tale, timpul e mai blând.

Te-am văzut în fiecare dimineață,

Cu colțuri vechi, ce spun povești,

Fiecare piatră ascunde o taină,

Iar fiecare vânt îți adie speranțe.

Bulevardul Ștefan, te-am simțit mereu aproape,

Cu arbori bătrâni, ce țin la umbra lor

Mă ascund în tine, îți cunosc mirosul,

Al toamnei, al primăverii, al zăpezii, al dorului.

Chișinăul meu, cu suflet de pământ,

Îți simt bătaia în fiecare colț,

În piețele tale, în parcuri și cafenele,

Sub luminile serii, unde visele se topesc.

Pe malul Bâcului, unduirea apei

Îmi aduce liniște, îmi dă răgaz,

Și-n fiecare clădire veche,

Se ascund povești de altă viață, alte vremuri.

Chiar și în fața zilelor gri,

Tu rămâi orașul meu iubit,

Împărtășind cu mine fiecare clipă,

Chişinău, orașul meu, în inima ta mă regăsesc.

Un dor de casă mă apasă,

peste casa strămoșească.

Un suflet trist profund vibrează,

ca Duhul Sfânt ce-i pasă,

de țara noastră românească.

Ce-ai pățit tu scumpă țară,

că te văd atât de amară.

Oare poporul e de vină

că te privește fără milă.

Nu fii tristă țara mea,

eu sunt cu tine și voi lupta,

pentru glorie îmi voi da,

toată puterea mea.

Acum să privim cu bucurie,

cu toții către tine,

către patria noastră măreață,

iubită țară românească.

Nu există mai sfânt pe lume,

decât CREDINȚĂ și PATRIE,

pentru a noastră eternitate.

(Prof. Andrei GUȚU)

Pe-o potecă printre flori,

Fata mergea, vis de zori.

Părul negru, lung, lucios,

Ochii calzi, zâmbet frumos.

Vântul lin o mângâia,

Soarele se bucura.

El venea din drumul lui,

Cu inima-n pas de cui.

Când privirea i-a zărit,

Tot în jur a înflorit.

„Ce frumoasă ești,” i-a spus,

Cu glas moale, puțin dus.

Ea a râs și-a spus încet:

„E primăvară — e perfect!”

Au pornit ușor, încet,

Fără teamă, fără gând, fără regret.

Și de-atunci, sub pomii plini,

Se întâlnesc zi de zi,

Fără planuri, fără grabă —

Doar iubire și o plimbare dragă.

Într-o dimineață de primăvară, cu soarele mângâind ușor florile abia înflorite, am închis ochii și m-am lăsat purtat de imaginație. Așa a început o călătorie prin timp, o plimbare sufletească în trecutul plin de curaj al poporului nostru. Mă aflam într-o Românie de demult, o țară care se căuta pe sine și își aduna, pas cu pas, toate bucățile inimii.

Primul popas a fost în anul 1859, la București. Acolo, printre oameni emoționați, am simțit tensiunea și speranța care pluteau în aer. Se vorbea despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar visul unei țări unite începea să prindă contur. Parcă toți trăiau primăvara nu doar în natură, ci și în suflet.

Apoi am ajuns în 1918, în luna martie, în Chișinău. Era tot primăvară. În acea zi istorică de 27 martie, Basarabia se unea cu România. Mi-am imaginat cum oamenii își îmbrățișau frații, cum steagul tricolor flutura în bătaia vântului cald de primăvară și cum inimile băteau la unison. Era o revenire acasă, după multă durere și dor.

Ultima oprire a fost la Alba Iulia, în decembrie 1918. Deși era iarnă, în acea zi am simțit o căldură aparte – căldura unui vis împlinit. România Mare se năștea, iar eu, în acea călătorie imaginară, înțelegeam mai bine ce înseamnă cuvintele „unitate”, „jertfă” și „iubire de țară”.

Această călătorie prin trecut, în plină primăvară, mi-a arătat că unirea nu e doar un moment istoric, ci o emoție care continuă să înflorească în noi, din generație în generație. Așa cum primăvara aduce viață peste tot, la fel și unirea a adus speranță și lumină în inimile românilor.

Pe-un colț de cer, cu soare lin,

Isus coboară-n dar divin,

Iar primăvara înflorește,

Când dragostea Lui ne-ncălzește.

Copacii cântă în tăcere,

Iar florile, cu gingășie,

Se leagănă ușor în vânt,

Vestind iubire pe pământ.

Sub cerul nou, curat și clar,

El vine blând, mângâietor har,

Și fiecare fir de floare

Îi cântă slavă-n sărbătoare.