Să fim ce-am fost

Să fim ce-am fost, în gloria străbună,

Acolo unde demnitatea e parte din trup.

Unde omul nu-i viclean, ci străjer al credinței

Care astăzi se stinge, încet, dar sigur.

 

Să fim ce-am fost, ca un zid ce nu se trece,

Dincolo de egoismul ce nu ne reprezintă.

Să fim ca o floare care înflorește

Și bucură, de departe, chiar și tristețea.

 

Să fim ce-am fost, uniți în grele încercări,

Cu drag împreună, să creștem neîncetat,

Ca un copil ce astăzi e fericit că este iubit

Și nu este singur, căci puternici suntem împreună.

 

06.05.2026

Andrei GUȚU


Categoria: Poezii motivaționale

Toate poeziile autorului: Andrei Guțu poezii.online Să fim ce-am fost

Data postării: 6 mai

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 829

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

O toamnă în trei culori

Un frumos răsărit de soare se vede din depărtare,

Iar păsările cântă ca într-un cor ceresc,

Frunzele zboară ușor din copaci,

Lumina se așază peste case,

Iar toamna este tot mai prezentă.

 

Mergând pe drum într-o dimineață frumoasă,

O văd pe ea, privind spre zarea îndepărtată,

Cu o privire nostalgică și senină,

Într-un albastru adânc și liniștit,

Cu toamna așezată peste suflet, aducând pace.

 

Iar galbenul de pe pălărie

Îmi amintește de câmpurile roditoare,

De grâul care așteaptă să fie cules,

De mâinile unei fete gospodine,

Care duce rodul casei cu bucurie.

 

Cu o batistă roșie în mână,

De parcă voia să fie văzută,

Ca să amintească de cei de demult,

De sângele vărsat pentru acest pământ,

De strămoșii care l-au apărat cu viața.

 

E toamnă totuși, iar Dumnezeu

Privește peste câmpuri și peste oameni,

Peste cei care muncesc și peste cei care își amintesc,

Peste țara noastră și peste poveștile ei,

Și peste noi, cu binecuvântarea Sa.

Mai mult...

Domnii de sus

Voi în turnuri, noi în noroi,

Voi vindeți țara și râdeți de noi.

Nepotism și bani, legea e de prisos,

Poporul plânge, voi tot mai frumos.

 

Funcții pentru rude, averi sub masă,

Cei ce luptă jos, nu primesc nicio speranță.

Cuvinte goale, promisiuni murdare,

Așa țineți puterea: prin minciuni amare.

 

10.11.2025

Andrei Guțu

Mai mult...

Din răsputeri spre casă

În drum spre casă, un suflet blând se îndreaptă,

trecând prin ocoluri, pe valuri, în singurătate.

El poartă cu sine, o amintire ce-l doare,

despre frumoasa lui țară, care astăzi e pe cale să moară.

 

El pleacă grăbit, grăbit în drum spre casă,

să-și vadă măicuță care stă la fereastră.

Dar casa e pustie, în care doar liniștea e stăpână,

și nimeni nu mai vine, după atâția ani de zile.

 

Inima îi bate, îi bate atât de tare,

iar țara e tot mai departe, dincolo de maluri.

Nici un semn nu i se arată, pentru o cale mai ușoară,

dar el din răsputeri va merge, către iubita lui țară.

 

I-a rămas doar credința, ce-o poartă pentru a lui vlagă,

dându-i speranță că vremurile de odinioară vor răsări iară.

În realitate însă, trecutul e istorie ce nu iartă,

iar datoria noastră e să fim acasă, acolo unde liniștea e o mireasmă.

 

Un singur gând îl preocupă, că în curând se va întoarce,

lăsând pustietatea într-un vis..., într-un vis fără valoare.

Nimic nu poate să-l oprească, nici gloanțele care zboară,

din întunericul ce-l înconjoară, în drumul său către iubita lui țară.

 

Cu prețuire, Andrei Guțu.

Mai mult...

Toamna care nu vrea să plece

A venit toamna și frunzele nu mai cad,

Se țin de copaci ca vara care nu vrea să plece.

O plimbare frumoasă pe alee se observă,

Iar printre razele soarelui, iubirea se avântă.

 

De departe ceva strălucitor se vede,

Nu e de la raze, e ceva neobișnuit,

E o fată care încet spre mine vine,

Cu un zâmbet cald și-un suflet liniștit.

 

Avea în ochi o toamnă aurie,

Și-n părul ei se rătăcea lumina,

Părea desprinsă dintr-o poezie,

Pe care o așteptasem toată viața.

 

S-a apropiat și timpul parcă s-a oprit,

Nici vântul nu mai îndrăznea să bată,

Am privit-o lung, fără să spun nimic,

Avea un chip frumos, cu un farmec aparte.

 

Am mers apoi tăcuți pe alee,

Sub frunzele ce încă se țineau de copaci,

Vorbeam puțin, dar parcă între noi

Se spunea tot ce nu puteam să spun.

 

Poate că uneori iubirea vine

Când nici nu o mai cauți pe nicăieri,

Se-așază simplu lângă tine

Și schimbă toamna într-un început de primăveri.

 

Iar dacă frunzele vor începe să cadă,

Și vara va pleca încet, încet,

Eu voi păstra acea frumoasă plimbare

Și chipul ei, în suflet, ca pe un secret.

 

13.09.2026

Andrei GUȚU

Mai mult...

Îngenuncheați, dar vii

Viitorul e sumbru,

Țara se stinge încet.

Cei plecați privesc din depărtare,

Cei rămași au lăsat scutul jos.

 

Dreptatea poartă mască de Nedreptate,

iar Nedreptatea stă pe tron.

Un popor rătăcit în pseudovalori,

Credința a devenit un târg deschis,

în mijlocul suferinței.

 

Istoria bate în porți de lemn,

dar nimeni nu-i mai deschide,

căci am învățat să trăim îngenuncheați,

uitând că putem să ne ridicăm.

 

12.02.2026

Andrei GUȚU

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cu mine,

 

Rămân cu mine azi,

Vreau doar să mă privesc,

Și îmi promit etern,

Că nu mă abandonez,

 

Rămân în mine azi,

Nu pentru a-mi vorbi,

Rămân să mă privesc,

Și să îmi pot zâmbi..

 

Rămân în mine azi,

Să râd, sa plâng,să văd..

Ce simt,ce vreau, ce cred,

Rămân doar in prezent...

 

Rămân în mine azi,

Îmi dau voie sa simt,

Și fără să mă judec,

In brațe mă cuprind,

 

Rămân în mine azi,

Observator perfect,

Aleg să mă înteleg,

Dar fara să mă pierd..

 

Rămân în mine azi,

Și mâine,și etern.

Iar ,,binele și răul,,

Eu doar le integrez...

Mai mult...

🎤 Lasă râul să lovească

Aveai susurul în suflet

Când totul te electriza,

Sentimentul cel de nebănuit

Nu te așteptai la așa ceva.

 

Lasă râul să lovească

Cu ale sale valuri reci,

Speră să nu te trezească

Niciodată, în veci.

Timpul nu ne mai așteaptă,

E acum ori niciodată.

 

Întinde brațele spre soare,

Îmbrățișează ce primești

Și respiră cu putere,

Căci singur tu nu mai ești.

 

Mirosul florilor de mai,

Aroma ce te-mbie,

Ce te face să visezi,

Ce speranță te trezește

Și te face ca să speri.

 

Lasă râul să lovească

Cu ale sale valuri reci,

Speră să nu te trezească

Niciodată, în veci.

Timpul nu ne mai așteaptă,

E acum ori niciodată.

Mai mult...

Cum,

Cum să o iau de la-nceput?                                                                              Când am văzut de mii de ori ,

Cum să incep un nou parcurs?                                                                         Când cei iubiți m-au tot rănit, 

Cum să mă distanțez de ei?                                                                             In jur mi-au pus stringuri prea groase...                                                       

Cum sa le tai sau sa le rup?                                                                               Iubirea lor nesănătoasă...

Cum pot să mă bucur de-a mea viață?                                                           Când după mine arunca ,,piatra,,....

 

Mai mult...

Ușa

Ușa

 

Stau în fața ușii.

 

Nu e mare, nu e aurită,

dar simt greutatea ei în mâini.

 

Am stat prea mult pe cealaltă parte,

unde zgomotul altora mă împingea,

unde drumurile și vorbele

mi-au obosit pielea și sufletul.

 

Privesc clanța.

E rece.

Dar e și promisiunea unui pas.

 

Inspir adânc.

Îmi simt corpul, respirația, gândurile.

Îmi reamintesc ce înseamnă să fiu pentru mine.

 

Întind mâna.

Apăs.

Ușa scârțâie ușor.

 

Și pașii mei intră pe drumul meu:

nu mai pentru altcineva,

nu mai pentru vină,

nu mai pentru a ține pe cineva în echilibru.

 

Fiecare pas e lent, conștient,

ca un fel de dans pe podeaua vieții mele.

 

Și dincolo de ușă,

lumina nu e doar soarele —

e spațiul meu,

respirația mea,

timpul meu.

 

Pentru prima dată de mult,

simt că încep să trăiesc.

Mai mult...

Școala de fier

Nu blestema durerea când te-apasă,

Nici muntele ce-l ai de cățărat,

Căci piatra brută, aspră și faimoasă,

Doar sub ciocan devine diamant.

 

E greu când cerul pare de funingine

Și simți că norii nu se mai opresc,

Dar rădăcina-nvață sub pământuri

Că doar prin lupte ramurile cresc.

 

Fără de ger, n-am prețui căldura

Fără de noapte, n-ar lumina nicio stea,

Durerea este doar arhitectura

Ce-ți face dârză... inima!

Mai mult...

Magie,

 

Un strop de magie,

Plin cu bucurie,

Un strop de iubire ,

Revărsat in extaz...

 

Un strop de magie,

Plin de uimire,

Un strop de râs,

Cu sănătate în plus .

 

Un strop de magie,

Plin de noi doi,

Un strop de plăcere,

 Dansând printre ploi...

 

Un strop de magie,

Plin de trăire.,

Un strop de Divin,

Etern pe Pământ.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍