La steaua (II)

Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,

Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?

Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?

Hai să copilărim un pic în noaptea asta
Cu perne să ne batem și să sărim în pat
Și până dimineață, să ne jucăm canasta
Sau poate "Popa prostu" sau rummy etalat.

Hai să copilărim și noi încă o dată
Și așezați turcește, pe pat, să ne-ndrugăm
Și vrute și nevrute și-n toate laolaltă
În rol de zmei și zâne, tot noi sa ne aflăm.

Hai să copilărim și să privim la filme
Cu vârcolaci, cu monștri și criminali hidoși
Și când sonorul crește spre-acute cu cruzime,
Să tresărim de spaimă ca doi copii fricoși.

Iar când spre dimineață, sleiți de toate cele
Din pușcăria lumii noi fi-vom evadați,
Când crengile fac umbre sinistre prin perdele,
Să ne găsească luna, dormind îmbrățișați.

Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!

Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.

La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.

- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:

Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc,
Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar
N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc
Şi regrete tardive, de-un albastru amar.

Îi aud cum prin spate şuşotesc grobian,
Dar mă pierd în mulţime, ignorându-i barbar.
Las în lumea lor mică urme-adânci de titan,
În conştiinţa-ngheţată, de-un albastru amar.

Pe-acest drum înainte, paşii-mi calcă forţat
Peste flori de hârtie colorate bizar,
Clovni hidoşi îmi ţin calea, hohotind dezaxat,
Într-un circ cât o ţară, de-un albastru amar.

Şi când nicio-ntrebare nu-şi găseşte răspuns,
Eu mai caut căldură într-un colţ de sertar.
De am ţurţuri în suflet, nu vreun ger m-a pătruns,
Doar privirea ta, rece, de-un albastru amar.

De-ar fi s-aleg de-acuma, în viața următoare
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, să pot ceva să schimb
În sufletele-n care eclipsele de soare
Răpesc în întuneric al fericirii nimb.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet și-aș sta în avangardă,
Când gândurilor negre le-aș declara război,
Și corp la corp m-aș bate cu-a deznădejdii hoardă,
Să mă întorc din luptă cu nimbul înapoi.

Când mediocritatea din spate vă împinge
Să persiflați valoarea, s-o înfierați subtil,
Când nimeni nu mai crede că binele învinge,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, pe-o față de copil.

Atunci, tot ce e artă ar evada-n lumină
Și norii grei ai urii s-ar pierde-n depărtări
E vremea când iubirea balanța o înclină,
Când munți de răutate se prăbușesc în mări.

M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, dar să mă poarte cine,
Când fratricide pacte se fac și se desfac?
În lumea-n care ura prosperă cel mai bine,
M-aș reîncarna-ntr-un zâmbet, ca armă de atac.

Limba să domnească peste-al nostru plai,

Limba româneasca, vechiul nostru grai!

S-o vorbesc, s-o mângâi, s-o înnebunesc,

Căci în mine zace suflet românesc!

Să n-o dăm uitării! Să n-o evităm!

Sa ne zboare-n spirit, noi so-nfiripăm!

Să-i rănim pe toți cei care o rănesc,

Să cinstim cu toții graiul românesc!

Cât tânăr ești, și ai putere,

Și chef de muncă cât mai ai,

Rupându-ți cărțile se cere,

Să-ți cunoști propriul grai.

Căci mulți acoperișul îl repară

Zidesc o casă, doua, trei

Undeva peste hotare, dară

Uitata-și de țară ei.

Pierduți prin fețele străine,

Puțini acasă se întorc,

Căci acolo e cald și bine

Iar acasă, mai deloc.

Și când decid ei să se-ntoarcă

Cuvântul casă pare cam străin,

Pășind în casa părintească

Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...

Eu vă îndemn acasă să rămâneți!

Proslăvind al patriei pământ,

Căci pacea sufletească nu se vinde

Căci patria e un lucru sfânt.

Vărsat-au sânge strămoșii noștri

Ca să putem astăzi învăța,

Luptat-au pentru drepturile noastre,

Pentru ca patria s-o putem elogia.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

C'est bon le vin rose

C'est bon le vin rosé,

Récolté l'automne plus tard,

Pendant la givre, pendant la neige,

Je bois beaucoup mais je ne devient pas ivre.

J'ai juré que je ne boirai plus,

Mais je ne peux pas m’abstenir,

C'est bon le vin, bien me plaît,

Je ne sais pas ce que je vais faire a la vigne.

Petit vin d'un fruit rare,

Monte dans la tête sans l'escalier,

Petit vin de raisins verts,

Fait l'homme bourré.

C'est bon le vin et délicieux,

Quand on le boit avec un bel homme,

Mais si l'on boit avec un laid homme,

Le vin s’arrête dans la gorge.

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vaalea punaviini on hyvää

Vaalea punaviini on hyvää,

Korjattu myöhään syksyllä,

Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,

Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.

Vannoin, etten juo enää koskaan

Mutta en kestä itseäni

Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,

En tiedä mitä he tekevät hänelle.

Harvinainen omenaviini

Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,

Vihreiden telien vinesor

Tee miehestä näkymätön.

Viini on hyvää ja maukasta,

Kun juot sen komean miehen kanssa.

Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,

Viini pysähtyy kurkkuun.

Era frig și totul gri,

Și trăiau cu ochii-n patru;

Glas uitat în colivii,

Fratele-l trăda pe altu;

Și uitându-se în spate

Au văzut în urma lor,

Pâlcuri, pâlcuri de armate:

Sângele străbunilor;

Și-adunându-se cu toții,

"Tatăl Nostru" ca să-l cânte,

Și-au strigat, plângând, și morții

Să se scoale din morminte;

Și cu piepturile goale,

Cum au fost mai înainte,

Au ieșit cu mic, cu mare;

Inima zbătea fierbinte;

Și cerându-și toți în cântec,

LIBERTATEA lor pierdută,

Le-au trimis în ochi și-n pântec,

Gloanțe; Moartea fiindu-le redută;

Și-au crezut, prin moartea lor,

Cei rămași în libertate,

C-or sădi un viitor

Să-l trăiască-n demnitate;

Dar mișei și trădători

În picioare au călcat,

SÂNGELE EROILOR,

Si-asta e de NEIERTAT..