În brațe cu chitara
Stau în brațe cu chitara și încerc să scriu ceva
Muza-mi zace muribundă, nu mă poate ajuta.
Pinot Noir. Încă o sticlă zace goală pe covor,
Fără chef, lovesc cu pana peste corzi un E minor.
Azi vreau să compun un cântec și să-i dau numele tău,
Un alt cântec de iubire, dacă-mi iese, n-ar fi rău
Dar atât de surd în mine șuieră un vânt nebun
Și așa pustiu e-n suflet! Cum să-ncep? Și ce să spun?
Scriu un vers, îl tai cu pixul și hârtia mâzgălesc,
Cât de greu găsesc cuvinte ca să-ți spun că te iubesc!
Cum să-i cer să-mi afle rime unui suflet amorțit,
Veșnic trist, fără speranță și de tine neiubit?
Aș fi vrut să scriu în cântec cum vei fi pe veci a mea,
Cum mă vei iubi, dar asta nicicând nu se va-ntâmpla.
Sorb din vin și plâng în mine, sângerez și nu mai pot,
Sângerează și chitara, cu-al ei E minor, cu tot...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Daniel Dobrică
Data postării: 2 ianuarie
Vizualizări: 152
Poezii din aceiaşi categorie
Звёзды
Смотри на небо, звёзды!
Они мечтают о тебе.
Я знаю зайка, поздно...
Не бойся, ты не одна во тьме.
Слышишь? Одинокий вой,
Это мой друг, он нас хранит.
Ты не молчи, мне тихо пой,
Твой голос для меня магнит.
Твои глаза мои ловушки,
Я в них попал ешё тогда.
Когда искали мы ракушки,
Когда не спали до утра.
Смотри на небо, звёзды!
Они уже бледны.
Я знаю зайка, поздно,
Смотри цвентые сны.
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
Să nu mă uiți...
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi.
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi.
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiți...Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta....
Renunțare
Nu mai doresc privirea,
Nici gândul să mi-l porți.
Imagini ireale
Ce le aștept ca sorți.
Pătrund ca într-o sferă
Pe care n-o cunosc,
Și sentimente surde
Dintr-o durere nasc.
Ardoarea vieții, falsă,
Creată prin minciună,
Nu va putea aduce
Speranței o lumină.
Te rog să mă iubești
Te rog te rog si iar te rog să ma iubești!
În fața ta stau eu,
Umilul cerșetor ce-ți cade la picioare,
Ce te iubește și-ți cere îndurare,
Să îl iubești, să-i dai două sarmale,
Și-un păhărel de vin de la tătuțu lu matale,
Căci doar așa primești biletul de intrare,
În Rai...chiar de-ți miroase a provocare!
(19 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)
Звёзды
Смотри на небо, звёзды!
Они мечтают о тебе.
Я знаю зайка, поздно...
Не бойся, ты не одна во тьме.
Слышишь? Одинокий вой,
Это мой друг, он нас хранит.
Ты не молчи, мне тихо пой,
Твой голос для меня магнит.
Твои глаза мои ловушки,
Я в них попал ешё тогда.
Когда искали мы ракушки,
Когда не спали до утра.
Смотри на небо, звёзды!
Они уже бледны.
Я знаю зайка, поздно,
Смотри цвентые сны.
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
Să nu mă uiți...
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi.
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi.
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiți...Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta....
Renunțare
Nu mai doresc privirea,
Nici gândul să mi-l porți.
Imagini ireale
Ce le aștept ca sorți.
Pătrund ca într-o sferă
Pe care n-o cunosc,
Și sentimente surde
Dintr-o durere nasc.
Ardoarea vieții, falsă,
Creată prin minciună,
Nu va putea aduce
Speranței o lumină.
Te rog să mă iubești
Te rog te rog si iar te rog să ma iubești!
În fața ta stau eu,
Umilul cerșetor ce-ți cade la picioare,
Ce te iubește și-ți cere îndurare,
Să îl iubești, să-i dai două sarmale,
Și-un păhărel de vin de la tătuțu lu matale,
Căci doar așa primești biletul de intrare,
În Rai...chiar de-ți miroase a provocare!
(19 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Veniți de luați lumină
Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!
Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.
La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.
- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:
Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!
Glosa florilor
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.
De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.
Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
De ziua mea
De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Nu știu, iubito, cât de mult contează.
Să fii aici, acum. Atât aș vrea
În rest, nimic nu mă interesează.
Nu vreau cadouri scumpe, nici urări
De sănătate sau urări de bine,
Nu vreau vreun tort să suflu-n lumânări
Vreau doar o viață-ntreagă lângă tine.
Te-nșeli iubito, dacă crezi că vreau
Ca azi să port însemnele regale,
Prefer umil, îngenuncheat să stau,
Supus icoanei existenței tale.
Și nu îmi pasă de ce alții zic,
Nu-i treaba mea la cine ei se-nchină,
Eu sunt un orb ce ființa mi-o dedic,
Iubirii dătătoare de lumină.
De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Vreau ce-i al meu, vreau ce mi se cuvine,
Să fiu bolnav doar de prezența ta,
Să fiu sărac de tot, bogat de tine.
La steaua (II)
Ghetsimani
- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.
De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.
Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.
Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.
Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.
Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.
Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,
Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...
- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.
Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?
Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?
Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.
Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.
De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.
Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.
În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.
Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.
Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.
Copila lui Iair
Veniți de luați lumină
Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!
Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.
La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.
- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:
Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!
Glosa florilor
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.
De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.
Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.
De ziua mea
De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Nu știu, iubito, cât de mult contează.
Să fii aici, acum. Atât aș vrea
În rest, nimic nu mă interesează.
Nu vreau cadouri scumpe, nici urări
De sănătate sau urări de bine,
Nu vreau vreun tort să suflu-n lumânări
Vreau doar o viață-ntreagă lângă tine.
Te-nșeli iubito, dacă crezi că vreau
Ca azi să port însemnele regale,
Prefer umil, îngenuncheat să stau,
Supus icoanei existenței tale.
Și nu îmi pasă de ce alții zic,
Nu-i treaba mea la cine ei se-nchină,
Eu sunt un orb ce ființa mi-o dedic,
Iubirii dătătoare de lumină.
De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Vreau ce-i al meu, vreau ce mi se cuvine,
Să fiu bolnav doar de prezența ta,
Să fiu sărac de tot, bogat de tine.
La steaua (II)
Ghetsimani
- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.
De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.
Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.
Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.
Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.
Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.
Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,
Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...
- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.
Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?
Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?
Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.
Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.
De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.
Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.
În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.
Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.
Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.