retina

De câte ori ai încercat să îți spui punctul de vedere și nu ai fost lăsată?
De câte ori ai fost privită cu superficialitate
Și de câte ori ai crezut că nu ești de ajuns?
De mică ai încercat să nu îi oferi prea multă importanță sau să te afecteze
Însă ce înseamnă pentru tine acel loc la masă?
Pentru unele dintre noi arată că am reușit
Iar pentru alte femei semnifică egalitate.
Și trec anii și începi să fii privită așa cum meriți
Însă observi atunci când primești un loc la masă
Că oricât ai încerca să-l repari, problema nu va dispărea
De ce?
Pentru că masa nu a fost niciodată construită pentru noi.
Soluția?
Construiești mese mai bune.

Astăzi am condus-o pe cea care te iubea

Pe ultimul nostru drum

Luminat de felinare,ce slabe lumini…

Am condus-o in gară ca apoi

Cu ochii înlăcrimați i-am spus

Întoarce-ți obrazul și fii gata,

Viața o să-ți arate câte s-au întamplat

În timp ce tu visai la el,iar el…la cer.

Cu glasul tremurat și ochii înlăcrimați

A urcat în trenul 04, linia 3,

Cu șireturile desfăcute a pășit

Și odata cu ea a fugit și iubirea…

Împiedicată iubire,de tine învinsă

În a noastră luptă continuă!

Iar eu, eu încă am ramas în gară

Eu încă o aștept să se întoarcă,

Pe cea cu inima de sticlă și ochii pierduți,

Pe fata ce a avut curajul să lase trecutul in urmă

Aruncându-se în valurile iubirii,

Tumultuoase ca un trecut pierdut.

Toamnă după toamnă mă întreb

De ce ard frunze de noiembrie

Într-un suflet trecut și pierdut

Și de ce primăvara înmugurește?

Căci de ce mai arde ca să înmugurească

Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.

o ardoare adâncă simt în suflet,

o mare de sentimente face balet;

gândul îmi este copleșit,

oare dragostea cu ceva mi-a greșit ?

mă întreb, și teribil m-am săturat,

așteptarea cât mai are de durat ?

mă chinuie, mă consumă,

gânduri agitate sunt ca niște oi într-o turmă.

de ce doare atât ?

de ce durează atât ?

e normal, oare, să fiu așa de chinuită ?

dragostea mi se pare extraordinar de împletită.

mă uit în jur, confuză,

și văd că nu-s singura într-o stare difuză.

ce-i cu dragostea asta,

de toți cad în patima aceasta ?

sub această vrajă, care cu sentimente jonglă,

lumea se comportă ca într-o junglă.

boala iubirii e contagioasă, desigur,

nimeni nu și-ar dori să moară singur.

evident - să simți și să iubești e frumos,

dar mai puțin atunci când e dureros;

și dacă trece tot, și-ntr-un basm tu te transpui,

ai tu curaj adevărul să-l spui ?

se știe, adevărul doare,

dar oare mai tare decât acea ardoare ?

dorința de a iubi și a simți

e prea puternică, poți presimți ?

sinceră să fiu,

mai dureroasă e nereciprocarea, mi-e greu să ți-o descriu.

aștepți, aștepți, continui să speri,

dar în adâncul tău începi să disperi.

iubești cu tot trupul tău,

și din atâtea emoții ajungi rău.

merită, oare, atât chin ?

eu cred că da - e un sentiment divin.

dar, de fapt, noi ce ne dorim ?

care-i motivul pentru care suferim ?

e dorința noastră înflăcărată

de a avea o conexiune adevărată.

da, noi vrem să iubim,

dar nu vrem mai tare să sorbim

orice detaliu unic, incomparabil,

despre persoana care te face vulnerabil ?

mulți spun cuvintele fără să gândească,

că înapoi nu o să le primească;

sau poate li se zic,

dar nu e deloc puternic.

iubirea nu e superficială,

dar mulți o tratează ca pe orice altă emoție artificială;

dar dacă stai să te gândești,

câți cu adevărat au iubit, poți să-i numești ?

să iubești e pe cel iubit să accepți,

greșelile să ți le îndrepți.

dacă iubești, iubești cu toată sinea ta,

iar orice centimetru din cel iubit te va capta.

de stereotipuri și așteptări uiți,

împreună faceți totul, vă străduiți.

ții la el mai mult decât la tine,

și o anumită bucurie nu se poate abține.

în final, dragostea merită,

doar dacă e cu grijă descoperită;

aceasta rabdă, durează și contează,

și ceva unic, pur desemnează.

dar, oare, ai iubit vreodată cu adevărat ?

așteptarea ta a meritat ?

ai fost iubit, fără confuzie,

sau totul a fost doar o aluzie ? 

Se adâncesc umbre inefabile ale tristeței mele ce se scurg în șirul lung plin de întrebări

Oare tu m-ai iubit vreodată sau doar ți-a fost drag să-ți păstrezi biletul de intrare?

A rămas doar o nebuloasă afectivă din existența ființei tale 

Și mă întreb cât o să mai poți evita contactul vizual

Parcă ochii mei ar fi din sticlă pentru tine, îți este frica să-ți reflecți ființa temăndu-te de cioburile pe care tu le-ai sfărâmat, dar nu ți-a pasat la fel de mult precum atunci când mi-ai eclipsat inima 

Trăiesc în bezna umbrei tale, trăiesc cu gândul la uitare, dar doar inima ta e singura care ne-a uitat și ne-a îngropat în țărână 

Mi s-a și zburlit pielea de pe oase când am încercat cu atâta neputință, cu tot cu inima zbuciumată să te văd pentru o ultimă oară 

Mi s-a evaporat fiecare părticică din mine pe care se presupunea ca o îndrăgești și s-a scurs cu tumult privind la gura care mi-a uitat numele

Voiam sa cred că mă iubești, dar mă amăgeasc singură cu iluzia că iubirea noastră a existat cândva, prezentă în a ta inima de fier stimulând un fior a amorului animă 

simt fiecare strop de apă
arzând pe pielea mea
şi rând pe rând se tot usucă
din vina ochilor ce-ascund
privirea ta

mai știi
că nici fantasmă nu mai sunt
şi fără de atingeri
chiar mă poți atinge
iar hainele-mi se rup
și n-am nici armă
să te opresc de mă dezbraci
până la sânge

simt oxigenul dintre buze
înfulecând magnetizat distanţe
şi-atât de-aproape-ţi simt privirea
încât lumina
se transformă-n gloanţe

aici
acum
oriunde
mă vrei ca pradă-n gândul tău
îmbraci cătușele
ce-n chin îți leagă trupul
şi-aștepți să vină rândul meu

secundele îți taie firul rațiunii
pe care mal suntem
infern sau rai
şoaptele mele trăirile îți scaldă
şi-acum într-un moment
doar eu
sunt tot ce ai

Te cântă poeții, care cum poate

Fiecare cântă pe alt fel de strună.

Știm toți câtă iubire îți poartă .

Zeci de generații și-au îngropat în tine ,

Credințe și speranțe ,

Durere și suspine .

Ești leagăn peste timp

Și loc de închinat .

Mai este timp pentru iubire?

Mai este timp pentru a fi ?

Dezintegrându- te in timp

Și contopindu- te cu visul 

Unde mai ești?

Cine mai ești?

Când Neprezentul este in tine

Mult mai puternic și prezent

Decât esența ființei tale diluate.

Te scufunzi în tine ca să - l atingi,

Îmbrățișezi Neprezentul și - l strângi

În brațele tale firave și stângi.

E și nu e,

Ești și nu ești!

So pleased to see you every day,

To hear your voice,

To keep my soul

Deep into your eyes.

So good to feel you,

To reach your spirit,

And find the falls

Of your loving part.

Close your eyes and dream

Travelling around yourself.

Your thoughts in dark

Reveal next morning bright.

Seek for your human force,

Embrace always the heart.

You'll realise the Heaven

And you'll find a sensitively life.