Te Iubesc
Mai mult decât pe mine Te Iubesc
Mai mult decât oricine Te Iubesc
Mai mult decât pe tine nu doresc
Mai mult decât fărâme să primesc
Mai mult decât o lume Te Iubesc
Mai mult decât se-aude Te Iubesc
Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’
Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine
Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume
Prezența ta strălucitoare mă supune
Ajung să fiu un fel de tu în expansiune
Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte
Mai mult de strâmbe jurăminte aromate
Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate
Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe
Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate
Le-ai înecat în lacrimi sute înodate
Lumina stinsă ascunzându-mi realitate
Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate
Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine
Te am în suflet și în tot ce arde-n mine
Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire
Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține
Mai mult de cauți nu găsești decât în carte
Doar în povești iubirea nu are păcate
Primind minciuni ce par a fi adevărate
Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate
Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate
Când vor seca urmele tălpilor voalate
Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate
Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 24 februarie 2023
Comentarii: 1
Vizualizări: 1011
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Ultima clipa
In cea mai sumbra zi
In cea mai rece noapte
In cea mai trista clipa
In cel mai singur loc
Iubirea mea
Inima iti va topi
Tristetea iti va alunga
Singuratatea iti va alina
Dar mai am jn singur gand
Pe care as vrea sa ti l transmit
Ca si n ultima clipa a vietii
Eu pe tine te oi iubii
Numelui tău i-am dat lumină
Pe drumul vechi, ce-l știam pe de rost,
Am trecut din nou, dar azi… a fost altfel.
Un nume a strălucit în vitrină ca un post:
Daniel – și inima-mi a tăcut solemn.
De câte ori l-am ocolit, nevăzut?
Câte pași l-au atins fără să-l știe?
Dar azi privirea mi-a căzut,
Și am simțit o chemare – o profeție.
Ca o șoaptă de soartă, un semn pe pământ,
Cu litere simple, dar încărcate de sens,
Și-n aceeași zi, destinul, tăcut,
L-a adus pe fratele meu cu tine – un dans imens.
Ești aproape, chiar dacă nu-mi vorbești,
Ești aici, chiar dacă nu mă știi pe de-a-ntregul.
Dar sufletul meu, ce tânjește și crește,
Simte pașii tăi venind, fără să-ți ceară reglul.
Universul te-a scris pe zidul banal,
Și mi-a arătat că banalul e magic,
Că dragostea vine întâi subtil, spiritual,
Și-apoi, pas cu pas, devine real – logic.
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mare mirare
Nu se simte fericită
Ci doar recunoscătoare
Mi se pare foarte trist
Pentru o așa floare
Merită să simtă totul
Fiecare strop te ploaie
Adierile vântului
Razele de soare
Fulgii de nea
Cruda uitare
Ofilirea mea
Mare mirare
Chipul meu iubit
Visam să zbor.
Spre zările albastre
Curtată de un nor
Luminată de astre.
Vroiam să ajung
Pe culmi de răsărit
Să privesc îndelung
Chipul cel iubit.
Pierdut în mulțime
Printre stropi de ploaie,
In val de adâncime
Se prelingea șiroaie.
Sigmentat în fragmente
Îl culegeam pe ghicite ,
Colorând Momente
Din viață, fericite.
Și -l strângeam la piept
Cu o teamă nebuloasă
Din somn să mă deștept
Cu spaima pe grimasă.
Gindesc...
As crede ca in noapte
Tu esti din ce in ce aici
Ma simt tot ma aproape
Dar picur mii de fulgi
Rasar tot mai alene
Incet incet ma sting
Ma simt tot mai aproape
Dar e-n acelasi timp
Te-ndepartezi ca lumina
S-apoi incet revii
Ba esti tu dulce calda
Iar rece si pustii ,.
Ultima clipa
In cea mai sumbra zi
In cea mai rece noapte
In cea mai trista clipa
In cel mai singur loc
Iubirea mea
Inima iti va topi
Tristetea iti va alunga
Singuratatea iti va alina
Dar mai am jn singur gand
Pe care as vrea sa ti l transmit
Ca si n ultima clipa a vietii
Eu pe tine te oi iubii
Numelui tău i-am dat lumină
Pe drumul vechi, ce-l știam pe de rost,
Am trecut din nou, dar azi… a fost altfel.
Un nume a strălucit în vitrină ca un post:
Daniel – și inima-mi a tăcut solemn.
De câte ori l-am ocolit, nevăzut?
Câte pași l-au atins fără să-l știe?
Dar azi privirea mi-a căzut,
Și am simțit o chemare – o profeție.
Ca o șoaptă de soartă, un semn pe pământ,
Cu litere simple, dar încărcate de sens,
Și-n aceeași zi, destinul, tăcut,
L-a adus pe fratele meu cu tine – un dans imens.
Ești aproape, chiar dacă nu-mi vorbești,
Ești aici, chiar dacă nu mă știi pe de-a-ntregul.
Dar sufletul meu, ce tânjește și crește,
Simte pașii tăi venind, fără să-ți ceară reglul.
Universul te-a scris pe zidul banal,
Și mi-a arătat că banalul e magic,
Că dragostea vine întâi subtil, spiritual,
Și-apoi, pas cu pas, devine real – logic.
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mare mirare
Nu se simte fericită
Ci doar recunoscătoare
Mi se pare foarte trist
Pentru o așa floare
Merită să simtă totul
Fiecare strop te ploaie
Adierile vântului
Razele de soare
Fulgii de nea
Cruda uitare
Ofilirea mea
Mare mirare
Chipul meu iubit
Visam să zbor.
Spre zările albastre
Curtată de un nor
Luminată de astre.
Vroiam să ajung
Pe culmi de răsărit
Să privesc îndelung
Chipul cel iubit.
Pierdut în mulțime
Printre stropi de ploaie,
In val de adâncime
Se prelingea șiroaie.
Sigmentat în fragmente
Îl culegeam pe ghicite ,
Colorând Momente
Din viață, fericite.
Și -l strângeam la piept
Cu o teamă nebuloasă
Din somn să mă deștept
Cu spaima pe grimasă.
Gindesc...
As crede ca in noapte
Tu esti din ce in ce aici
Ma simt tot ma aproape
Dar picur mii de fulgi
Rasar tot mai alene
Incet incet ma sting
Ma simt tot mai aproape
Dar e-n acelasi timp
Te-ndepartezi ca lumina
S-apoi incet revii
Ba esti tu dulce calda
Iar rece si pustii ,.
Alte poezii ale autorului
Mistuie foc
Iubito-ascultă rătăcirile din mine
Atins de patimă ființa ta e tot
Cresc însetate rădăcinile spre tine
Stârnite-n inimă bat clopote de foc
Un infinit ascund privirile divine
Răsare soarele sclipind din ochii tăi
Lumina curge înflorind zile senine
Oprește mut în contemplare timpu-n loc
Șoptește zâmbetul pe buzele rubine
Obrazul tremură sub purpura de foc
Urmele caută să vindece suspine
Mă colorează în albastru dulce joc
Vioara glasului aprinde poezie
Arcușul mângâie oceanele de foc
Sunetul corzillor vibrează cristaline
Tristețea fumegă primindu-și antidot
Vrăjește freamătul petalelor caline
Mâinile picură în vene aprig foc
Topește lacătul durerilor peline
Îmbată sufletul miresmele de soc
Ne-am întâlnit între bătăile de inimi
Ne-am despărțit între hotarele de foc
A mai rămas praful cărunt al amintirii
Visele zboară împletind absurdul mort
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Îngerul iubirii
Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme
Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre
Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate
În urmă stelele sclipind plutesc imaculate
Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate
Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate
Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate
Alegoria-n gând pornind imagini parfumate
Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate
Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate
Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate
Legând cu îngerul destin etern în realitate
Existând inexistent
Se-nchid în ochi spre încântare vise mute
Acoperind cu aripi ude zborul orb
Târând spre noapte amintirile flămânde
Se-necă-n valuri căutând albastrul mort
Pălind culorile umbresc fără lumină
Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost
Răspund doar razele marcate pe retină
Arzând scrisorile trimise-n avanpost
Vorbind tăcerile ne-aude luna plină
Se-abțin cuvintele aflându-se în post
Călugărind așteaptă șoapte să devină
Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost
Cărând păcatele dorința e-o toxină
Veninul oarbelor speranțe poartă cost
Amenințate cu inspecția divină
Caută-n grabă prin uitare adăpost
Toate durerile întreabă de morfină
La judecată ajungând nu recunosc
Sunt condamnat la existență clandestină
Un personaj intempestiv și fără rost
Fără de noi lipsește doi
Suntem aici însă distanța ne desparte
Suntem acum dar ne rulează un alt timp
Suntem cărări însă pășim în altă parte
Suntem lumini prin alte locuri strălucind
Lipsește noi trăind prezențe separate
Există doi însă prin vise clocotind
Vorbesc în șoaptă amintirile blazate
Nu mai întreabă de absențe tânguind
Caută ochii doua stele nestemate
Privirea curge în albastru șiroind
Găsește urmele uscate pe sub pleoape
Scânteia umedă se stinge adormind
Strivită inima abia dacă mai bate
Arzând în vene roșu-aleargă dogorind
Fără de noi am căpătat infirmitate
Sufletul fuge jumătate bântuind
Refuză doi și-atunci la sine se împarte
Restul se-adună cu negare chinuind
Tu ai rămas în ecuațiile de poate
Eu am picat într-o eroare stăruind
Prezentu-mi umblă separat de realitate
Îmi caut singur vindecare hoinărind
Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate
Un dor mă doare în tăcere mistuind
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
Mistuie foc
Iubito-ascultă rătăcirile din mine
Atins de patimă ființa ta e tot
Cresc însetate rădăcinile spre tine
Stârnite-n inimă bat clopote de foc
Un infinit ascund privirile divine
Răsare soarele sclipind din ochii tăi
Lumina curge înflorind zile senine
Oprește mut în contemplare timpu-n loc
Șoptește zâmbetul pe buzele rubine
Obrazul tremură sub purpura de foc
Urmele caută să vindece suspine
Mă colorează în albastru dulce joc
Vioara glasului aprinde poezie
Arcușul mângâie oceanele de foc
Sunetul corzillor vibrează cristaline
Tristețea fumegă primindu-și antidot
Vrăjește freamătul petalelor caline
Mâinile picură în vene aprig foc
Topește lacătul durerilor peline
Îmbată sufletul miresmele de soc
Ne-am întâlnit între bătăile de inimi
Ne-am despărțit între hotarele de foc
A mai rămas praful cărunt al amintirii
Visele zboară împletind absurdul mort
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Îngerul iubirii
Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme
Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre
Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate
În urmă stelele sclipind plutesc imaculate
Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate
Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate
Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate
Alegoria-n gând pornind imagini parfumate
Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate
Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate
Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate
Legând cu îngerul destin etern în realitate
Existând inexistent
Se-nchid în ochi spre încântare vise mute
Acoperind cu aripi ude zborul orb
Târând spre noapte amintirile flămânde
Se-necă-n valuri căutând albastrul mort
Pălind culorile umbresc fără lumină
Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost
Răspund doar razele marcate pe retină
Arzând scrisorile trimise-n avanpost
Vorbind tăcerile ne-aude luna plină
Se-abțin cuvintele aflându-se în post
Călugărind așteaptă șoapte să devină
Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost
Cărând păcatele dorința e-o toxină
Veninul oarbelor speranțe poartă cost
Amenințate cu inspecția divină
Caută-n grabă prin uitare adăpost
Toate durerile întreabă de morfină
La judecată ajungând nu recunosc
Sunt condamnat la existență clandestină
Un personaj intempestiv și fără rost
Fără de noi lipsește doi
Suntem aici însă distanța ne desparte
Suntem acum dar ne rulează un alt timp
Suntem cărări însă pășim în altă parte
Suntem lumini prin alte locuri strălucind
Lipsește noi trăind prezențe separate
Există doi însă prin vise clocotind
Vorbesc în șoaptă amintirile blazate
Nu mai întreabă de absențe tânguind
Caută ochii doua stele nestemate
Privirea curge în albastru șiroind
Găsește urmele uscate pe sub pleoape
Scânteia umedă se stinge adormind
Strivită inima abia dacă mai bate
Arzând în vene roșu-aleargă dogorind
Fără de noi am căpătat infirmitate
Sufletul fuge jumătate bântuind
Refuză doi și-atunci la sine se împarte
Restul se-adună cu negare chinuind
Tu ai rămas în ecuațiile de poate
Eu am picat într-o eroare stăruind
Prezentu-mi umblă separat de realitate
Îmi caut singur vindecare hoinărind
Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate
Un dor mă doare în tăcere mistuind
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
Loredana Țurcan