Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 8 noiembrie 2024
Vizualizări: 244
Poezii din aceiaşi categorie
Oda frumusetii
O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.
Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.
Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.
Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.
Amintire fără vină
Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,
Coboară norii negri în surdină,
Și ploaia plânge pe asfalt
O amintire ce-i fără de vină.
În geamuri bate violent,
Și-n fiecare strop ce se prelinge
E-mbrățișarea ta, un dor discret
Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.
Ai fost clipă cu soare blând,
Un răsărit frumos ce n-a durat,
De-atunci luna și cerul plâng
De dorul ce mi l-ai lăsat...
Privesc pe geam.. toate-s la fel,
Doar umbre lungi, sub pași ce pier.
Ploaia îmi cântă-un trist ecou
Din ce-ai promis și nu mai sper.
Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,
Se scurge timpul și se-nchină,
Că ești plecat de prea mult timp
Și-ai rămas rană ce se-nclină...
Sunt om și iubire
Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.
Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.
Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.
Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.
Din dorinta-mi sa te-mpac
Scriu din nou, a nu știu câta oară
Și singură-mi fac sufletul să doară.
E-a nu știu câta poezie scrisă
Poveste-n versuri atât de tristă..
Atâtea lacrimi închinate-n van
Şi nici știi..nu bagi de seamă
Că sufletu-n mine se destramă
Și inima-mi..bate Cu teamă.
Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,
..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz
În nopţile lungi, de dor incinse
Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz
#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie
Oare ti-ar fi dor?
Poate daca as pleca
Departe de aceasta lume
Unde nu ar fi durere
Si chinul nu m ar rapune
Poate daca as disparea
Si nu m ai vedea vreodata
Oare atunci iti va fi dor
De glasul meu de alta data?
Caci m as arunca din cer
Si tot acolo m as intoarce
Sa ma prinzi cu al tau brat
Sa ma tii la piept aproape
Sa dansam ca intr un vis
Iar tot visand, eu voi ramane
Pe veci cu gandul la tine
De nu pot in astă lume
Câte simt
Dacă ai ști câte simt
Sincer îți spun, nu te mint
Sa fiu in brațele tale
Sa știu ca nimic nu doare
Vreau sa mergem mai departe
După viața, vine moarte
După viața , vine viața
Vreau sa te văd iar la fața
Uneori i așa de greu
Nu știu ce i in capul meu
Dar știu ca totul va fi bine
Cât timp eu te am pe tine
Oda frumusetii
O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.
Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.
Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.
Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.
Amintire fără vină
Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,
Coboară norii negri în surdină,
Și ploaia plânge pe asfalt
O amintire ce-i fără de vină.
În geamuri bate violent,
Și-n fiecare strop ce se prelinge
E-mbrățișarea ta, un dor discret
Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.
Ai fost clipă cu soare blând,
Un răsărit frumos ce n-a durat,
De-atunci luna și cerul plâng
De dorul ce mi l-ai lăsat...
Privesc pe geam.. toate-s la fel,
Doar umbre lungi, sub pași ce pier.
Ploaia îmi cântă-un trist ecou
Din ce-ai promis și nu mai sper.
Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,
Se scurge timpul și se-nchină,
Că ești plecat de prea mult timp
Și-ai rămas rană ce se-nclină...
Sunt om și iubire
Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.
Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.
Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.
Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.
Din dorinta-mi sa te-mpac
Scriu din nou, a nu știu câta oară
Și singură-mi fac sufletul să doară.
E-a nu știu câta poezie scrisă
Poveste-n versuri atât de tristă..
Atâtea lacrimi închinate-n van
Şi nici știi..nu bagi de seamă
Că sufletu-n mine se destramă
Și inima-mi..bate Cu teamă.
Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,
..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz
În nopţile lungi, de dor incinse
Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz
#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie
Oare ti-ar fi dor?
Poate daca as pleca
Departe de aceasta lume
Unde nu ar fi durere
Si chinul nu m ar rapune
Poate daca as disparea
Si nu m ai vedea vreodata
Oare atunci iti va fi dor
De glasul meu de alta data?
Caci m as arunca din cer
Si tot acolo m as intoarce
Sa ma prinzi cu al tau brat
Sa ma tii la piept aproape
Sa dansam ca intr un vis
Iar tot visand, eu voi ramane
Pe veci cu gandul la tine
De nu pot in astă lume
Câte simt
Dacă ai ști câte simt
Sincer îți spun, nu te mint
Sa fiu in brațele tale
Sa știu ca nimic nu doare
Vreau sa mergem mai departe
După viața, vine moarte
După viața , vine viața
Vreau sa te văd iar la fața
Uneori i așa de greu
Nu știu ce i in capul meu
Dar știu ca totul va fi bine
Cât timp eu te am pe tine
Alte poezii ale autorului
Nume de legendă!
O,fată frumoasă cu plete de apă,
Te-ai liberat din cetate!
Pădurea Neagră îți dă libertate,
De sute ,de mii de ani
Curgi la vale,luând cu tine șir de pâraie.
Tu ai nume de legendă
Și legende ai creat,
Te sărut ca pe o fată
Și te mângâi pe obraz.
MÂNDRU TEI
Teiule cu frunza deasă
În coroana ta făloasă
Cântăreții își fac casă
Și în cuiburi ouă mici
Ca într-o lume de pitici.
În parcuri și pe alei
Stau băncuțele cuminți
Cu părinții,bunici,bunici.
Sub cupola-ți primitoare,
Au o undă de răcoare
Și un aer parfumat
Poate și un sărutat ,furat!...
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
MESAJUL
Nunai simțind mesajul
Înțălegi chemarea...
Nu osândi cuvântul
E tot ce avem mai sfânt
Și mai curat.
Zămislit în brazdă sfântă,
Cu carate îmbogățite,
Cuvintele desleagă punți...
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
Nume de legendă!
O,fată frumoasă cu plete de apă,
Te-ai liberat din cetate!
Pădurea Neagră îți dă libertate,
De sute ,de mii de ani
Curgi la vale,luând cu tine șir de pâraie.
Tu ai nume de legendă
Și legende ai creat,
Te sărut ca pe o fată
Și te mângâi pe obraz.
MÂNDRU TEI
Teiule cu frunza deasă
În coroana ta făloasă
Cântăreții își fac casă
Și în cuiburi ouă mici
Ca într-o lume de pitici.
În parcuri și pe alei
Stau băncuțele cuminți
Cu părinții,bunici,bunici.
Sub cupola-ți primitoare,
Au o undă de răcoare
Și un aer parfumat
Poate și un sărutat ,furat!...
CU GÂNDURI BUNE !...
Avem o viață ,numai una
Pornim la drum cu gânduri bune ,
Credeam că mi-am găsit iubirea!...
Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,
Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;
Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...
Ce fac eu ,cu viața mea?
Dar viața celui mic ? ce va urma?
Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,
Înghițindu-mi lacrima!...
Ce a urmat ? O muncă grea !
Dar speranța de mai bine
A fost mereu lângă mine ;
Și am spus mereu : va fi bine !...
MESAJUL
Nunai simțind mesajul
Înțălegi chemarea...
Nu osândi cuvântul
E tot ce avem mai sfânt
Și mai curat.
Zămislit în brazdă sfântă,
Cu carate îmbogățite,
Cuvintele desleagă punți...
AMORAȘ PISOI POZNAȘ
Tânăr aproape un copilaș ,
Lenevește printre flori
Și pândește printre gene ,
Jucăușe mingi de pene .
Dar cu atât se alege ,
Că de-ar întrece gluma
I-ar sări în cap găina
Că acuma e mâmică
Și de motan ,nu-i este frică.
Clonc ,clonc ,clonc ,
Și puii vin roată
Mama le dă câte-o râmă ,
O sămânță ,o pietricică
Că așa face o mămică .
Și când somnul îi ademenește ,
Sub aripii îi încălzește!...
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...