Sus în deal îmi fac o casă !

Nunai simțind  mesajul

Înțălegi chemarea...

Nu osândi cuvântul

E tot ce avem mai sfânt

Și mai curat.

Zămislit în brazdă sfântă,

Cu carate îmbogățite,

Cuvintele desleagă punți...

Căsuța mea de la țară

N-am văzut-o  de astăvară

Stă tăcută în livadă

În strai alb ca de zăpadă.

Uneori  mi-e așa de dor

De căsuța cu pridvor ,

De florile de mușcată

Și de nucul de la poartă!...

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

Iubirea, este cea mai mare comoară,

Dacă ai grijă de ea ca să nu moară,

Dacă te întânlești în viață cu norocul

Uneori se stinge ușor, precum focul.

Arde încet și moare, privindu-te în față

Se rupe ușor ca firul de ață,

Unul din doi zice că-i trădare

Cel ce nu-și mai găsește alinare.

De fapt dragostea, nu se mai simte 

Unul pe altul se jigneste se minte

Căsnicia, iubirese se rupe se stinge

Degeabe unul din doi, obosește să strige.

Inima e cea pe care o doare

Cel iubit a ținut loc de soare

Anii sunt șterși din calendarul nou,

Din trecut n-a mai rămas nici un ecou.

Consider că, tot ce se petrece în viață, în natură, poate fi explicat

într-un fel sau altul. Trăiesc niște vise, ce nu au nici-o legătura cu viața, 

un amalgam din cace nu poți trage nici-o concluzie.Sunt persoane care 

susțin că le pot deslega sau e păcăleală? De ce mă înteresează? Sunt o 

fire curioasă...Acțiunea visului s-a petrecut în bucătăria mea.

      Pregăteam mâncarea și restul verdeților le lăsam pe o tăviță, pe care 

am uitat-o ceva vreme pe jos. Printre resturi ceva se mișca, am văzut un 

viermișor mic, căuta ceva de mâncare, după care se retrage nu știu unde,

că nu l-am mai văzut...După ceva timp îl văd din nou , de data asta mai bine.

      Era unul asemănător unui vierme de mătase, producea simpatie,nici 

decum repulsie...Părea îndrăzneț și umbla degajat după mâncare. Am văzut 

că alege frunze de varză și de salată. I-am pus felioare de fructe și au dispărut.

Mă temeam că-l vor ataca pisicile, aveam două jucăușe. Curios, toți căutau 

mâncare pe tăviță și parcă devenise prieteni. viermișorul mai crescuse, arăta de 

grosimea unei macaroane, avea niște striații gălbui,capul negru cu o gură largă.

Am văzut cum a înghițit un vierme mic de varză, parcă l-a aspirat. Sătul se retrăgea 

undeva și dormea. Nu-mi puteam explica prezența lui în bucătăria mea.Curiozitatea 

m-a învins, voiam să văd ce va urma.

                  va urma

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

Sunetul ușii deschise

împletește râsete și pași grăbiți.

Pe masa din bucătărie,

cafelele se amestecă cu povești

și felii de pâine uitate.

Frigiderul știe secretele noastre,

dar tace.

Fotografiile de pe perete

ne privesc fără judecată,

cu ochii care recunosc fiecare zi.

Uneori ne certăm,

cuvintele se lovesc de pereți,

dar seara ne regăsim

în liniștea unei îmbrățișări.

Râsul copiilor răsună ca un clopoțel

aduce lumina în colțurile uitate,

iar poveștile spuse la cină

ne țin împreună, zi de zi.

Și chia dacă lumea ne poartă în toate direcțiile

acasă e aici, în gesturi și tăceri,

în mâini care se ating fără să întrebe,

în inimile care rămân legate

chiar și atunci când pașii se îndepărtează.

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,

acolo ați lăsat copiii și dorul.

Bunicul Mihail, plecat prea curând,

Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Deși nu v-am prins cum aș fi dorit,

vă port în inimă, necontenit.

Satul și neamul vă pomenesc,

iar eu, cu iubire, vă cinstesc.

Cu prețuire și dor nemărginit, 

nepotul vostru care vă poartă în suflet,

Andrei Guțu.

  Un scurt mesaj despre bunicii mei - În amintirea bunicului Mihail și a bunicii Olimpiada, părinții mamei mele, Anna Guțu.

  Pe bunicul Mihail nu am avut șansa să-l cunosc, fiindcă a plecat prea devreme dintre noi. Totuși, din cele spuse de mămica mea și ale celor care l-au știut, am aflat că a fost un om respectat în satul Ulmu, raionul Ialoveni, un tată devotat și un sprijin pentru cei din jur. Amintirea lui trăiește prin felul în care și-a crescut copiii și prin respectul pe care l-a lăsat în urma sa.

  Pe bunica Olimpiada am apucat s-o cunosc doar atunci când eram mic. Îmi rămâne în suflet ca o femeie blândă și muncitoare, care, deși orfană din copilărie, a avut puterea să ridice o casă și să crească opt copii. Chiar dacă amintirile mele sunt puține, chipul ei rămâne legat de căldura casei părintești și de rădăcinile mele.

  Când mă gândesc la ei, simt recunoștință și dor. Bunicul Mihail și bunica Olimpiada sunt parte din povestea familiei noastre și din ceea ce suntem noi astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ei și pe toți cei plecați dintre noi.

De Sfânta Vineri ai plecat 

La Dumnezeu,iubită Mamă,

Și-n suflet de copil tu ai lăsat 

Un gol imens,durere,teamă.

De 7 luni un dor nebun m-apasă

Privind la pozele cu noi,

Sufletul doare, văd pustiu acasă

Și lacrimile-mi curg șuvoi.

Cu amintirea ta rămasă-n gând 

Căi grele voi străbate cutezând 

Și lipsa ta povară o să-mi fie

În astă viață și pe veșnicie . 

                                          Dragoș 

Vă întreb dacă voi știți ce înseamnă,

Să fiți cuminți când părinții vă îndeamnă 

Sau ce vi s-a mai întâmplat,

Când de părinți n-ați ascultat?

Ați avut de învățat atâtea lucruri și emoții,

Când vă strângeati acasă cu toții 

Și râdeați zgomotos și fericiți,

Lângă dragii de părinți,

Mama, tata, ei ar putea pentru voi,

Să se sacrifice și să devina eroi

Tatăl ar dărâma și o stâncă,

Nu doar să meargă la muncă 

Pentru familie, pentru copii,

Să le facă bucurii.

Mama este bună, blândă, iubitoare,

Stă ziua toată in picioare 

Ca să facă treabă și mâncare,

Pentru puii săi

Pentru sensul vieții ei!

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.