Mai pot!

A munci e o rușine ?

Munca a devenit o povară?

Da, când n-u o faci cu plăcere 

Este o mizerie și e grea.

Salarii de mizerii, ce mențin sărăcia,

Când ești șărac și datoriile te apasă

Nu ai loc de muncă, nu ai casă,

Nu mai ai   orgoliu, devii unealtă de muncă,

Nu-ți mai ceri dreptul, doar ceva în pungă.

Sărăcia e pedeapsa cea mai greu de dus,

Să nu tot privim  spre apus.

Trebuie să scăpăm de sărăcie, că ne pasă,

Românul să muncească în țara lui,acasă

El să-o conducă, el să muncească că știe și poate,

Să scoată țara din haos și moarte !!!!!

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.

            -Tot așa ai rămas cum te știu!

             -Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .

Am  apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine

casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi

găsi prezentă .

              -Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.

               -Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-

ez faptele bune de cele rele...

                 -Și la ce concluzie ai ajuns?

                  -Nu prea am fapte bune!...

                   -De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,

voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .

Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!

                     -Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?

                      -Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii

frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am

răspuns la încercarea lui  de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru

Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se

va întoarce la mine cândva...

                          -Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru  Fane .

M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .

Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,

caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...

                              -În final ai găsit ce căutai?

                               -Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe

lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...

M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .

Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...

                                 -Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...

Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...

Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.

                                    -Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .

Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o

scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească  mai departe.

                                       -Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,

să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?

După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită  de plâns  Ștefania.

Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru 

Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .

Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit  Acum vreau un partener, o familie,

copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție

se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .

                                        -Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea

asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră 

înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire 

pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească  der și 

alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în 

casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta

mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este 

calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele 

educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a 

prăpădit .Deși tu ai făcut totul  sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă  și că pot face tot ce doresc .

Mi-am făcut prieteni  pe cine nu trebuia .Nu știam  atunci că  având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a

recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste  m-ai  acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,

ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .

                              -Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița  o strânge în brațe  și îi șterge lacrimile

sărate de pe obraz  Ea se liniștește  treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează

o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează  pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește

sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.

                                                  va urma

               -

S-au înșurubat bine în fotolii moi

Și au un tupeu și neobrăzare cu noi,

Tot ce spun acum e curată minciună,

Ne-a vândut cu totul, ne-a încărca, cu ură

La ce v-ar folosi acum, un fotoliu de președinte?

Nici unul dintre voi, nu are destulă minte

Acum e cam târziu, orce efort este inutil

Atâta tensiune este în tară, ajunge un fitil.

Sunteți hotărâți să ne băgați în coșciug,

Iar cei ce rămân vor fi înjugați la jug ?

Bravo vouă demolatorilor de neam și țară

Avem milă de noi și vă dorim afară

Vouă nu vă este milă de poporul Român?

In țară au rămas doar privilegiați,

Șefii mari, trebuisc mereu periați

Ei fură, demolează, trădează, ca un păgân.

Tatăl meu iubitor și drag

Demult n-am mai vorbit cu tine

Tu ești o umbră ,dar a mea

Tu ești copacul ,eu ramul tău

Tu ești cel pe care-l știu

De unde vii ,din care grai

Și acolo unde te-ai oprit

Când pe Ileana ai întânlit

Neamul tău a tot crescut

Ramuri noi cu suflet viu

Ai fost lumină ,ai fost stea

Un trecător pe acest pământ

Ai fost ,încă suntem noi

După noi rămâne doar istorie

Cine o scrie ?

Cine o mai citește ?

E istoria neamului nostru

A  Moldovei !...

Te cântă poeții ,natură ,

În versuri frumoase, pe strună,

Îți cântă pădurea și marea ,

Îți cântă munții ,dealul și valea ,

Îți cântă văzduhul albastru

Și-n cântec îmi cântă visarea!

Eminescu, nume drag și iubit,

Tu ai trezit a lumii visare,

Ai pus o vrajă în orice cuvânt,

Și-ai dat trăirii o nouă culoare.

Din Ipotești pornind spre infinit,

Ai scris de doină, codru și iubire,

Un geniu trist, de stele ocrotit,

Ce ne-a lăsat o scumpă moștenire.

Noi te păstrăm în inimi ca pe-o faclă,

Ce arde viu prin timp și prin furtună,

Ești diamantul pus în sfânta raclă,

A limbii noastre, adevărată cunună.

Azi te cinstim, poet al nemuririi,

Ce-ai scris cu foc pe bolta amintirii,

Ești glasul dulce-al codrului bătrân,

Simbol etern al neamului român.

Prin teiul sfânt ce florile își cerne,

Tu ai lăsat comori și slove eterne,

Iar lacul albastru, plin de nufări grei,

Îți poartă dorul printre flori de tei.

Luceafăr blând ce strălucești în noapte,

Ne-ai dăruit a dragostei dulci șoapte,

Și versul tău, izvor de apă vie,

Rămâne-n veci a noastră bogăție.

1. Fi Credincios Domnului

Fi credincios Domnului,

Când ziua-i grea și norii vin,

Când drumul pare fără capăt

Și sufletul se umple de suspin.

Nu părăsi a Sa lumină,

Nu te întoarce de la El,

Căci mâna Lui te ține încă

Și te ridică din adânc.

Când lumea spune: „Nu mai spera!”,

Tu spune: „Domnul meu e viu!”

Căci peste moarte și-ntuneric

Hristos rămâne pururi viu.

La poala Crucii stai cu pace

Și spune-I Domnului smerit:

„Iisuse, nu mă lăsa singur,

Că fără Tine sunt pierdut.”

Prin rugăciune treci prin noapte,

Prin post și lacrimi înaintezi,

Iar Dumnezeu, în taina Sa cea sfântă,

Te va întări când priveghezi.

Fi credincios până la capăt,

Chiar dacă drumul este greu,

Căci cel ce-și pune nădejdea-n Domnul

Nu va fi singur niciodată.

Iar când va bate ceasul vieții

Și lumea toată va tăcea,

Să fii găsit cu candela aprinsă,

Așteptând Împărăția Sa.

---

2. Nu Renunța

Nu renunța când plânsul vine,

Nu renunța când ești căzut,

Ridică ochii către ceruri

Și către Domnul Cel Preabun.

Poate că astăzi nu vezi drumul,

Poate că mâine pare greu,

Dar Dumnezeu lucrează-n taină

Și nu te lasă singur mereu.

Când rugăciunea pare goală

Și glasul tău abia se-aude,

Hristos cunoaște orice lacrimă

Și orice rană ce te doare.

Nu renunța la Sfânta Cruce,

Nu renunța la Dumnezeu,

Căci după noapte vine zorul

Și după plâns răsare soare.

Privește către Golgota sfântă,

La Fiul care S-a jertfit,

Și vei vedea iubirea care

Pentru păcat ne-a mântuit.

Nu renunța, suflete dragă,

Când ispita te va lovi;

Strigă: „Iisuse, miluiește!”

Și Domnul te va întări.

---

3. Dumnezeu Este Cu Tine

Când ești singur pe cărare

Și nu vezi niciun liman,

Dumnezeu este cu tine,

Chiar de drumul pare-n van.

Când în noapte te cuprinde

Frica rece și amară,

Domnul stă lângă tine

Și veghează peste seară.

El cunoaște orice suspin,

Orice lacrimă vărsată,

Știe rana ta ascunsă

Și durerea nemărturisită.

Nu te teme de furtună,

Dumnezeu e adăpost;

Când corabia se clatină,

El îți este călăuză.

Ține strâns de Sfânta Cruce,

Ține inima spre Cer,

Căci Hristos, Mântuitorul,

Nu te lasă fără har.

Și de vei cădea în viață,

Nu rămâne la pământ;

Domnul poate să te ridice

Prin puterea Sa cea sfântă.

---

4. Dumnezeu Te Cunoaște

Dumnezeu te cunoaște,

Știe gândul nerostit,

Știe lacrima ascunsă

Și păcatul tău greșit.

Știe când te doare inima,

Știe când nu mai poți,

Știe câtă luptă duce

Sufletul tău zi de zi.

Nu poți ascunde de la Domnul

Nici durerea, nici iubirea;

El pătrunde-n adâncul tău

Și îți vede toată ființa.

Dar nu vine ca să piardă,

Ci te cheamă la iertare,

Îți întinde iarăși mâna

Și te scoate din pierzare.

Spune-I tot ce te apasă,

Spune-I tot ce te-a rănit,

Căci în fața Lui smerenia

Poate face omul nou.

Dumnezeu te cunoaște

Mai profund decât oricine;

De aceea vino la El

Și rămâi mereu în bine.

---

5. Ține-te de Hristos

Ține-te de Hristos, creștine,

Când se clatină pământul,

Când se stinge bucuria

Și se-ntunecă cuvântul.

Ține-te de Crucea sfântă,

De Iisus Cel răstignit,

Căci prin Cruce vine viața

Pentru omul pocăit.

Nu căuta în lumea aceasta

Pacea care nu rămâne;

Pacea adevărată vine

De la Domnul și se ține.

Când averea se destramă,

Când prietenii se duc,

Hristos rămâne lângă tine,

El este veșnicul tău scut.

Ține-te de rugăciune,

Ține-te de adevăr,

Ține-te de Sfânta Biserică

Și de-al Domnului cuvânt.

---

6. Lumina lui Hristos

Lumina lui Hristos răsare

Peste lumea de păcat,

Și din noaptea cea adâncă

Sufletul este luminat.

Ca o candelă aprinsă

Într-o noapte fără stele,

Harul Domnului se varsă

Peste inimile grele.

Hristos este Lumina lumii,

Adevărul și Cuvântul,

El ne cheamă către Tatăl,

El ne luminează gândul.

Când păcatul te apasă,

Nu te teme de lumină;

Vino către Cel ce poate

Să te scoată din ruină.

Aprinde candela credinței,

Păzește-o neîncetat,

Ca la venirea Mirelui

Să te afle luminat.

---

7. Crucea Mântuirii

Sfânta Cruce stă în lume

Ca un semn nemuritor,

Că prin moartea Celui Sfânt

Am primit Mântuitor.

Pe Golgota, sub durere,

Hristos toate le-a răbdat,

Pentru omul cel căzut

Și de păcat împovărat.

Nu există dragoste mai mare

Decât jertfa Celui Sfânt,

Care pentru noi, păcătoșii,

S-a smerit până la mormânt.

Dar mormântul nu L-a cuprins,

Moartea nu L-a biruit;

A treia zi, în slavă,

Domnul nostru a înviat.

Crucea este pentru creștin

Semn de pace și biruință,

Căci prin ea privim spre ceruri

Cu nădejde și credință.

---

8. Roagă-te Neîncetat

Roagă-te când vine zorul,

Roagă-te când vine seara,

Roagă-te când ai lumină,

Roagă-te când vine-amarul.

Spune simplu: „Doamne, miluiește!”,

Din adâncul inimii,

Și vei simți în taina nopții

Pacea Sfântului Duh.

Rugăciunea este scară

Către cerul luminos,

Ea ridică omul slab

Către Domnul Iisus Hristos.

Când cuvintele se termină

Și nu mai știi ce să spui,

O lacrimă înaintea Domnului

Poate spune tot ce nu poți spune.

Roagă-te pentru cei ce suferă,

Pentru frați și pentru vrăjmași,

Căci iubirea către oameni

Ne apropie de Dumnezeu.

---

9. Hristos a Înviat

Hristos a înviat din morți,

Cu moartea pe moarte călcând,

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le.

Mormântul este gol, iar îngerul

Vestește zorilor cerești:

„Nu-L căutați între cei morți

Pe Cel ce pururi este viu!”

Femeile mironosițe

Alergară către ucenici,

Purtând în suflete lumina

Unei vești nemaiauzite.

Hristos a înviat!

Să cânte cerul și pământul,

Să se bucure toată făptura,

Că biruită este moartea.

Prin Învierea lui Hristos

Avem nădejde pentru veșnicie,

Iar sufletul creștin privește

Spre Împărăția cea vie.

---

10. Maica Domnului

Preasfântă Maică a Domnului,

Cu chip smerit și luminos,

Tu L-ai primit în pântece

Pe Fiul, Domnul Iisus Hristos.

În taina nopții Te rugăm,

Privește către cei ce plâng

Și du rugăciunea noastră

La Fiul Tău Cel Sfânt.

Tu ai stat lângă Cruce,

Când lumea întreagă amuțea,

Și ai privit cu durere

Jertfa Fiului ce te iubea.

Acoperă-ne cu rugăciunea

Și îndreaptă-ne spre Hristos,

Ca să pășim cu pocăință

Pe drumul cel luminos.

---

11. Îngerii Cântă

În ceruri îngerii cântă

Slavă Dumnezeului Sfânt,

Iar glasurile lor se înalță

Peste cer și peste pământ.

„Slavă Ție, Dumnezeule!”

Răsună în veșnicie,

Iar sufletul care se roagă

Se unește cu această cântare.

Îngerii păzesc pe oameni,

După voia Domnului,

Și ne cheamă către pace,

Către calea binelui.

Să ne unim și noi în cântare,

Cu smerenie și cu dor,

Și să spunem către Domnul:

„Slavă Ție, Ziditorule!”

---

12. Calea spre Cer

Calea către cer nu este largă,

Ci prin Cruce se urcă sus;

Este calea pocăinței,

Calea către Domnul Iisus.

Nu este cale fără lacrimi,

Nici fără încercări,

Dar la capătul ei străluce

Lumina Sfintei Împărății.

Lasă ura, lasă mândria,

Lasă tot ce te-a legat

Și întoarce-te spre Domnul

Cu un suflet curățat.

Iartă celui ce te doare,

Fă binele cât poți mereu

Și vei vedea că prin iubire

Te apropii de Dumnezeu.

---

13. Doamne, Miluiește

Doamne, miluiește-mă,

Când păcatul mă apasă,

Când slăbesc în rugăciune,

Când uit calea către casă.

Doamne, miluiește-mă,

Nu după dreptatea mea,

Ci după iubirea Ta cea mare

Și după mila Ta.

Când mă clatin, fii puterea,

Când mă pierd, fii călăuză,

Când mă tem, fii adăpostul,

Când plâng, fii a mea nădejde.

Doamne, miluiește-mă

Și mă curățește prin pocăință,

Ca să pot păși spre Tine

Cu smerenie și credință.

---

14. Nu Te Teme

Nu te teme, suflete,

Când furtuna se ridică;

Dumnezeu este aproape,

Chiar când inima ți-e frică.

Nu te teme de-ntuneric,

Că Hristos este lumină,

Și în noaptea cea mai grea

Harul Lui spre tine vine.

Nu te teme de durere,

Ci ridică-te și mergi,

Că prin grele încercări

Uneori mai tare crești.

Nu te teme de viață,

Nu te teme de sfârșit,

Dacă inima se ține

De Hristos Cel răstignit.

---

15. Glasul Domnului

În tăcerea cea adâncă

Poți auzi un glas ceresc,

Nu prin tunet, nu prin teamă,

Ci prin pacea ce-o primesc.

Glasul Domnului te cheamă:

„Vino, fiule, la Mine!”

Și sufletul ce se întoarce

Lasă-n urmă cele rele.

El te cheamă la iertare,

La iubire și la pace,

La o viață nouă, sfântă,

În lumina care nu apune.

Ascultă glasul Celui veșnic,

Păzește sfântul Său cuvânt,

Căci numai El conduce omul

Spre Împărăția de sus.

---

16. Nădejdea Creștinului

Nădejdea mea nu este lumea,

Nici bogăția trecătoare,

Ci Hristos, Lumina lumii,

Care veșnic nu dispare.

Când totul pare că se pierde,

Când toate-n jur se risipesc,

Eu mă încred în Dumnezeu

Și către ceruri mă privesc.

Nădejdea este ca o ancoră

În marea vieții zbuciumate;

Ea ține sufletul aproape

De mâna Domnului cea tare.

Prin credință și răbdare

Vom ajunge la liman,

Unde nu mai este moarte,

Nici durere, nici suspin.

---

17. Sfințește-mi Inima

Sfințește-mi, Doamne, inima,

Curățește al meu gând,

Fă din sufletul meu casă

Pentru Duhul Tău cel Sfânt.

Ia din mine răutatea,

Ia mândria și păcatul

Și sădește-n locul lor

Dragostea și adevărul.

Fă-mă blând cu cei din jur,

Fă-mă gata să iert

Și ajută-mă, Stăpâne,

Să rămân în al Tău adevăr.

Nu cer aur, nu cer slavă,

Nu cer lucruri trecătoare;

Cer doar inimă curată

Și iubire către Tine.

---

18. În Mâna Ta, Doamne

În mâna Ta, Doamne, îmi pun

Și viața, și sufletul meu;

Tu știi ce este mai bine,

Tu ești al meu Dumnezeu.

Când nu cunosc ziua de mâine

Și drumul nu îl pot vedea,

Mă încred în Tine, Doamne,

Că Tu vei lumina calea mea.

Nu vreau să merg fără Tine,

Nu vreau să aleg fără har;

Fii Tu călăuza vieții mele,

Fii al sufletului meu far.

Și când voi ajunge la capăt,

Când anii se vor risipi,

Primește-mă, Doamne, în pace,

În veșnica Ta Împărăție.

---

19. Biruința Credinței

Credința nu moare în luptă,

Credința se face mai tare;

Când lumea se clatină-n jurul tău,

Ea caută cerul cel mare.

Credința trece prin focuri,

Prin lacrimi și prin încercări,

Dar rămâne lângă Hristos

În toate aceste chemări.

Nu sabia este puterea,

Nici aurul nu poate salva,

Ci inima care se-ncrede

În Domnul și-n mila Sa.

Să mergem cu fruntea plecată,

Dar sufletul către cer,

Căci Hristos este biruința

Și al nostru Sfânt Mântuitor.

---

20. Până la Sfârșitul Vieții

Până la sfârșitul vieții

Vreau să rămân lângă Hristos,

În rugăciune și credință,

Cu suflet smerit și luminos.

De voi cădea, mă voi ridica,

De voi greși, mă voi pocăi,

De voi plânge, voi chema pe Domnul

Și iar spre cer voi privi.

Nu vreau să uit iubirea Crucii,

Nu vreau să uit al Său cuvânt,

Nu vreau să uit că viața aceasta

Este un drum către mormânt.

Dar dincolo de mormânt este viață

Pentru cei ce cred în Hristos;

Dincolo de lacrimi este pace,

Dincolo de moarte — răsărit luminos.

De aceea, Doamne, ține-mă aproape,

Nu mă lăsa să mă rătăcesc

Și, când se va sfârși călătoria,

Primește-mă în Împărăția Ta.

Până la sfârșit voi spune:

„Hristoase, Tu ești Domnul meu!”

Și voi păstra în inima mea

Credința în Dumnezeu.

Amin.

Ca vacanța școlară 

Ca o noapte de vară 

Copilăria trece

Și nimeni n-o întrece

Ca o seară-n pustiu

Ca un vis străveziu 

Ea pleacă și te lasă tăcută 

Cu inima frântă 

Și oricât ai încerca s-o oprești 

Ea dispare încet, încet 

Cu-n zâmbet trebuie s-o părăsești 

Și mereu în suflet s-o păstrezi 

Odată la alegeri,

Se umplu de maniere,

Promit numai averi,

Și-apoi uită de ele.

Vorbesc cu mult patos,

Că totul va fi bine,

Dar planul lor pe dos,

Ajută doar pe sine.

Ne spun povești cu zmei,

Cu fapte de bravură,

Dar după placul lor ei,

Ne închid a noastră gură.

Și ciclul se repetă,

Cu altă pălărie,

Aceeași marionetă,

Pe-aceeași scenă vie.

Și repetă cu nostalgie,

Același discurs de carton,

Totul fiind doar o regie,

Aceeași minciună, același ton.

„Stimați concetățeni,

Vă dau cuvântul meu, 

Că de-acum voi munci, 

Chiar de va fi greu.

Voi construi palate, 

Și poduri de argint, 

Din vorbe colorate, 

Pe care vi le prezint.

Vă fac promisiuni, 

Ce sună minunat, 

Dar sunt doar ficțiuni, 

Din capul luminat. 

Și când mandatul trece, 

Cu buzunarul plin, 

Vă las un gust rece, 

Și-un viitor hain."

Jos

în

praf

oglindit

un albastru

cer senin

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!