Mai pot!

Aud un trubadur ce cântă

Când ziua moare  în amurg,

Suspină struna-i pe chitară

În cupă picături se scurg.

El cântă încet și tremurat

Înfiorat, stârnind văpăi

Solie unui dor curat

Împătimit de ochii ei.

Dar cine cântul sâ-i asculte

În liniștea nopții de vară?

Cine lacrima să-i vadă

Prin pânza cerului de seară?

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Le-am spus părinților mei, sus și tare,

Vreau să petrec la bunica vacanța mare,

Sunt cu ea din zori în seară,

Fără ca un program să-mi ceară.

Mama îmi cere să devin pianist,

După atât studiu, am devenit trist,

Tata, și-ar dori să devin detectiv,

O meserie în care ești veșnic activ.

Toată vara, colind pădurea și lunca

Ascult povești souse de bunica

Nu mă leagă nimic de cel oraș

Ascult concertul naturii , cu dulcele ei glas.

Bunica, mi-a spus că aici a fost fericită,

Unde mama mea, a fost cu drag crescută,

Rădăcinile mele, vin de la țară,

Mă uit la bunica mea, ca la o comoară.

                 continuare

     -Luca, n-am stat degeaba, am fost în gară și te-am căutat,

băieții nu te cunosc, dar au jurat că nu știu ce treabă poți să ai aici.

     -Păi, nu aici au venit materialele, ci în gara Filești. Mi am dat seama 

că iar face Luca o prostie și simt că trebuie pedepsit.Asta mă distra 

și mă răzbuna totodată.

     -Luca,  ca să mă lămuresc,  vreau să mergem la Filești. Luca e contrariat,

nici-o dată n-am desfăcut firul în patru, el a contat pe indulgența  mea.

Luca devine nervos.

     -E noapte,nu mai bine venim  mâine pe lumină?

     -NU, Luca vreau să mă lămuresc ce-mi ascunzi...iar ai făcut o prostie?

știu că nu te pot lecui; însă ai și alte bune și mai închid  ochii, la multele tale 

derapări. Luca s-a luminat la față.

     -M-ai prins, Adela .De aceia te iubesc, câtă putre de iertare ai, câtă înțelegere...

     -Măcar promite-mi că nu mai faci!

Aveam o căsuță mică la țară. Luca plecase de trei zile, când primesc un telefon de la Vali.

     -Tanti Adela ce faci? De ce n-ai venit și mata cu nenea Luca? Iarba a acoperit culturile

e treabă multă, așa e primăvara.

     -Vali eu nu pot veni, dar Luca e acolo, o să facă și el cât poate!

     -Tanti, o să-ți spun ceva, dar să nu mă dai de gol. Nena Luca a venit cu o femeie, 

știi ceva? cine este?

     - De unde știi Vali ?

     - Păi vorbeșt lumea 

     -Bine Vali ,îți mulțumesc-și nu-ți face probleme, nu te dau de gol.

Încă o prostie a lui Luca,îmi zic. Spre seară mă trezesc cu el la ușă.

     -Am venit nevastă, ce faci?

     -Bine Luca. Dar tu? Ai ceva să-mi spui? Luca, pare surprins;

     -Ce-ar trebui să-ți spun?

     - Mai gândeștete , să vezi dacă ai ceva ce trebuie să știu, ce tot 

satul știe, încât vestea a ajuns până la mine.

     -Adela o să-li povestesc eu tot și trage tu o concluzie. Știi că la barieră 

stau oameni și așteaptă o ocazie să meargă unde au nevoie.Am oprit să-mi 

iau o pâine. Mă roagă o femie s-o iau în ataș, vrea să meargă pănă  la 

Comănești. Îi spun că nu merg până acolo, mă opresc la Gănești. 

      - Nu-i nimic , de acolo pot merge pe jos, nu-i depatre, zice ea.

Am înțeles - că pe drum nu i-a tăcut gura- cine este,de unde vine, 

unde se duce, că este singură, nu are copii, are doar o casă bătrânească

de care are grijă. Nu neg, că era simpatică, vorbăreală și dispusă la orice. 

Am oprit să coboare. Atunci mi-a spus: Nu vreau să cobor, nu vreau să rămân 

datoare, așa că merg cu tine să te ajut la treabă. Așa că mi-am făcut toată treaba.

Vrea să spun tot adevărul, nu aveam unde s-o culc.Nu m-a sedus, m-a rugat că are nevoie,

că nu i-sa întâmplat demult.Ba m-a întrebat dacă am o boală, ori că sunt neputincios.

 Poate am vrut să-i arăt că nu-i ce bănuiește.Asta-i vina mea. Acum, gândește-te dacă 

merit să fiu pedepsit! Am meditat: Și el are dreptate lui, chir ea are dreptatea ei.

Astea nu sunt motive de divorț. Luca era un om bun, om de casă, nu bea, nu fumează,

nu-i violent, mă sprijină în acțiunele mele, nu-i gelos, vesel, primitor e.t.c.

Când se ajunge la un divorț, trebuie analizate bine calitățile și defectele.

Fără Luca viața mea ar fi fost,searbădă...

Cu greșeli și fără ele, viața noastră nu a fost monotonă,plictisitoare, 

mai trebuie să mai iertăm...

                        șfârșit

Am observat că ești mai atent cu mine,

A fost o vreme, când nu mâ vedeai,

Era firească purtarea ta,ești șef și e mai bine.

Schimbarea asta, mă întreb, de unde vine?

D-l șef, am mai trecut prin faza asta,

Am crezut că poate fi dragoste curată,

Am plătit greu, când mi-a căzut așa năpastă,

Că am trăit câteva clipe de dedragoște furată.

Eu o să aștept, să văd ce mai urmează,

Doar vreau să-ți spun, că nu sunt o victimă ușoară,

Nu mai iubesc cu inima, doar cu mintea trează,

Iubirea ta, nu vreau să mă mai doară.

Dacă iubirea noastră, va fi adevărată,

Asta doresc să-ți fie toată averea,

Iubirea, e cea mai minunată floare 

E foarte scumpă și rară, nu crește pe cărare.

Vreau să scriu 

Și vreau să scriu frumos 

Poate să fiu de folos

Culori roze ,culori vii,

Cu visări și bucurii.

Mi-ar plăcea să torn în rimă 

Felioare de lumină

Așa cum era demult 

Soare ,bucurii,tumult.

Griji mărunte abandonate

Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....

Iubiri de surori și frate,

Respect  pentru cei din jur .

Oameni mergând la serviciu

Detașați de orce viciu

Abnegație ,elan 

Mai bine din an în an.

Dar nu pot să scriu frumos 

Că priveliștea ce-o văd mă doare.

Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară

Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.

Sus în vârful piramidei

O ceată de șarlatani 

Hărpăreți ,avizi de bani 

S-au consolidat în funcții. 

Când ai bani,ai si putere

Nici un bai ,că un popor piere...

Și cât a-și vrea să scriu frumos

Fără să trag un folos.

O umbră nu știe
cine o proiectează.
Nici eu
nu știu
unde încep:
în privirea ta,
sau în gândul
pe care încă nu l-ai avut?

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

Azi cu nepotul am participat

La un concurs de șah la sat,

Premiul cel mare nu l-a luat,

Pentru că tare prost a judecat

Au fost partide mult disputate

Și unele din ele greu câștigate,

Iar unde a mutat făra-gândi,

Șat mat a încasat cât ai clipi

Ne vom întoarce din nou la joc

 După o analiză a rundelor jucate,

Să apelăm la intelect, nu la noroc

Iar greșelile, să nu mai fie repetate

De la concurs multe s-au reținut

Și mai presus să nu te lași bătut,

Și chiar și-atunci când idei nu-s,

În minte mai există...o mutare-n plus!

Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.

Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.

În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.

Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.

Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.

Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.

Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.

Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.

 
Baraboi I.

Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.

Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.

Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.

Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.

Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.

Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.

Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.

Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.

Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.

Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.