0.04

(foto) O bibliotecă publică din nordul Turciei are forma unui raft cu cărţi. Cum arată instituția din interior

poezii.online (foto) O bibliotecă publică din nordul Turciei are forma unui raft cu cărţi. Cum arată instituția din interior
O bibliotecă din provincia Karabük, din nordul Turciei, trezește un larg interes în rândul localnicilor, dar şi printre turişti datorită formei sale deosebite. Arătând ca un raft cu cărţi, construcţia imită arhitectura Bibliotecii Publice Orăşeneşti din Kansas.

Biblioteca din Turcia, care oferă acces la 60.000 de cărţi tipărite şi la şase milioane de publicaţii digitale, a fost utilizată de aproximativ 450.000 de persoane în cele zece luni de când a fost deschisă.


Postat 7 aprilie 2018

Creaţii aleatorii :)

Si știi...

Si știi...în sufletul meu e frig,

Deși afară e soare și nu a nins.

În sufletul meu e ger și frig,

Si albu' s-a lăsat învins.

Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:

-Mă doare și mi-e frig !!!

 

Si știi... în sufletul meu e război,

Deși simți aerul libertății și-ți place.

În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,

Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.

În sufletul meu e un crunt război,

Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !

 

Si știi... în sufletul meu e furtună,

Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.

Trăim într-o lume atât de nebună,

În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.

În sufletul meu e o grea furtună,

Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.

Mai mult...

Cioroi

Tată ai uitat de noi!

Am rămas doar noi în doi.

Stropiți cu gunoi,

Vopsiți cu noroi.

Din cînd în cînd aruncăm cîti-un zîmbet greoi,

Cu ochii îndurerați și moi.

Atacați zi de zi de ploi,

De parc-am fi la război

Unde gloanțe vin roi...

Unde ești plecat cînd avem nevoie d-eroi.

Toți ne mîzgîlesc ca pe foi,

Că-s la suflete mai puțin plini mai mult goi...

Fără de-a ști că noi înc-așteptăm să vină joi,

Cînd o să dăm timpu-napoi,

Să te vedem înc-odată vioi,

Dar ei nu-nțeleg c-au inimi de cioroi...

 

Mai mult...

Omule

Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac

Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...

Mai mult...

Tabieturi

omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să mearagă!)
se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat
şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă
iar unul se-apucase de tăiat.


priveam de sus (parcă aveam vedenii!)
cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei
cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii
și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.

într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare
(în cele-n care fusesem-nainte să adorm)
doar că de-atunci dau fuga tot mai des în Ursa Mare
şi nu-mi mai beau cafeaua decât în Capricorn

Mai mult...

На берегу

Я видел море, на берегу своей печали,
Я знаю горе, то горе что вы ешё не знали.
Убивал жизнь в себе, грустно смотря как уплывали корабли.
Я хотел, но вместе быть мы так и не смогли.

Я закрывал глаза когда ты уходила,
Осозновал что ты не полюбила.
Быть вместе, мы так и не смогли,
Я умер, когда уплыли корабли...

Mai mult...

Vigilența

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

Mai mult...